Obligația de a face. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - obligația de a face -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1523

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții Municipiul B - prin primar, cu sediul în municipiul B, nr. 1, județul B, Consiliul Local al Municipiului, cu sediul în municipiul B, nr. 1, județul B, Primarul municipiului -, cu domiciliu ales în municipiul B, nr. 1, județul B, Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii - cu sediul ales în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr. 627 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați " FARM" B, "" B, " " B, "" B, "" B, "-" B, " COM" B, " " - Magazin Produse Industriale B, " COM" B și SC "-SERV-"

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 8 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 22.01.2008, înregistrată sub nr-, reclamantele au chemat în judecată pârâții Consiliul Local al municipiului B, municipiul B - prin primar - Primarul Municipiului B - președinte al comisiei pentru vânzarea spațiilor, constituită conform Legii 550/2002 și Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii B pentru ca, prin hotărârea Judecătorească să fie obligați:

- la definitivarea procedurilor legale și încheierea contractelor de vânzare - cumpărare a spațiilor comerciale și prestări servicii identificate în anexa la prezenta acțiune,prin negociere directă conform legii 550/2002,în cadrul unui termen fixat de instanță conform art. 18 al.6 din Legea 554/2004 modificată;

- la plata amenzii prevăzută de art.24 al.2 raportat la art. 18 al.6 din Legea 554/2004, în situația nerespectării termenului stabilit precum și la plata către fiecare reclamant a unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere conform art. 18 al. 5 din același act normativ;

- la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că au calitatea cerută de prevederile Legii 550/2002 pentru a cumpăra, prin negociere directă spațiile comerciale și de prestări servicii pe care le ocupă, în calitate de chiriași - conform anexei la prezenta cerere - depunând, în termen prevăzut de art. 17 din lege, cereri prin care au solicitat inițierea procedurilor și încheierea contractelor de vânzare - cumpărare, iar prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 28291/18.12.2007 nu au primit nici un rezultat.

Reclamantele au apreciat că prin neîndeplinirea acestei obligații legale au fost vătămate în drepturile lor legitime, întrucât nefiind proprietarii spațiilor nu pot face investițiile necesare, aspect care ar conduce la neautorizarea în continuare a activităților de comerț și prestări servicii pe care le desfășoară pentru neconformitate cu regulile impuse de

În susținerea acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.

Pârâții municipiul B și Consiliul Local al municipiului B au formulat întâmpinare comună prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerile întâmpinării au arătat că Legea nr. 550/20 02 stabilește doar cadrul juridic al vânzării acestor spații dar nu și obligația de vânzare a lor. Menționând că imobilul situat în-, în care-și desfășoară activitatea patru dintre societățile reclamante este inclus în Proiectul PHARE 2004-2006 ce vizează reabilitarea centrului istoric și a zonei pietonale a municipiului

Reclamanții nominalizați în cererea de chemare în judecată au formulat răspuns la întâmpinare, apreciind că apărările pârâților din întâmpinare sunt lipsite de fundament legal solicitând respingerea lor.

Prinsentința nr. 627 din 28 mai 2008, Tribunalul Botoșania admis acțiunea formulată de reclamanții: " -FARM" B, "" B " " B, "" B, "" B, " " - Magazin produse industriale B, "-" B, " - COM" B, "-SERV-" B și " COM" B și a obligat pârâții ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței să finalizeze procedura de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii enumerate prin anexa cererii de chemare în judecată și să încheie contractele de vânzare cumpărare pentru aceste spații potrivit Legii 550/2002. A obligat Municipiul B-prin Primar să plătească, penalități de întârziere pentru fiecare reclamant în cuantum, de 100 lei pe zi de întârziere și pe Primarul Municipiului B să plătească amenda prevăzută de art. 24(2) din Legea 554/2004 modificată,în cazul neexecutării obligației în termenul menționat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantele nominalizate în cererea de chemare în judecată îndeplinesc toate condițiile Legii 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii aflate în administrarea Consiliilor Județene sau a Consiliilor Locale, motivat de faptul că spațiile fac parte din categoria prevăzută de art. l și 2 din lege, vânzarea lor fiind aprobată prin al municipiului B nr. 288/2002 și nominalizate, ca atare, în anexa la această hotărâre (fila 10-15 dosar), reclamanții folosesc imobilele enumerate prin anexa cererii de chemare în judecată, în baza unor contracte de închiriere prelungite prin acte adiționale ceea ce le conferă dreptul recunoscut prin dispozițiile art.16 din Legea 550/2002 de a solicita cumpărarea lor prin metoda negocierii directe; pentru spațiile care fac parte din categoria prevăzută la art.2 al.2 din lege, existând avizul conform al Ministerului culturii și cultelor nr. 212/SC/2005, transmis autorităților publice locale cu nr. 4267/VN/1.11.2005. Prin Dispoziția primarului municipiului B nr. 6038/20.11.2002 a fost constituită comisia pentru vânzarea spațiilor, conform art. 6 din lege, a cărui președinte este primarul municipiului, a fost întocmit raportul de evaluare a spațiilor de către evaluatorul numit de Consiliul Local B, fiind stabilit prețul minim de vânzare care constituie baza de negociere conform art.8 al. l și 2 din Legea 550/2002, evaluatorul GRUP B, predând lucrarea către Consiliul Local B la 07.002.2006.

Nu pot fi reținute nici apărările pârâților din întâmpinare, în sensul că Legea 550/2002 stabilește doar cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor nu și obligația de vânzare a acestora, întrucât art. 1 din lege are înțelesul conform căruia vânzarea spațiilor se efectuează în cadrul juridic stabilit de această lege, cu respectarea termenelor, condițiilor și procedurilor impuse, în conținutul ei și în mod corelativ dreptul reclamanților chiriași de a cumpăra aceste spații.

De fapt, vânzarea spațiilor din prezenta cauză a și fost aprobată de Consiliul Local B prin 288/2002.

Trimiterea făcută de pârâți la Decizia Curții Constituționale nr. 871/2007 este eronată deoarece aceasta se referă la excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din nr.OUG 110/2005, act normativ neaplicabil în prezenta cauză.

Instanța a mai apreciat că nu poate fi reținută nici afirmația părților potrivit căreia spațiile din imobilul situat în- nu pot fi vândute întrucât sunt incluse în proiectul PHARE 2004-2006 deoarece, din examinarea dispozițiilor Legii 550/2002 rezultă că singurele spații care nu pot fi înstrăinate sunt cele prevăzute de art.3, categorii din care nu fac parte spațiile în litigiu.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Municipiul B - prin primar, Consiliul Local al Municipiului B, Primarul municipiului B - și Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii

În motivarea recursului s-a invocat nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 550/2002 raportat la art. 4 din Legea nr. 213/1998 cu referire la aproprierea domenialității imobilelor în cauză.

Concret s-a pretins că imobilele în litigiu nu fac parte din domeniul privat a statului și astfel nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 550/2002, susținându-se totodată faptul că acest act normativ stabilește cadrul juridic și nu obligația de vânzare a acestor spații.

La ultimul termen de judecată, recurenta a depus precizări, arătând că s-au încheiat contracte de vânzare - cumpărare cu 8 din cele 10 reclamante, neîncheierea contractelor și pentru celelalte două reclamante, respectiv și Serv - B, fiind dată de lucrările efectuate la aceste spații în baza programelor proiectul PHARE 2006.

S-a mai arătat că aceste reclamante au achiesat la această situație, acceptând mutarea temporară în alte spații.

Examinând recursul sub raport de motivele invocate, de aspectele intervenite ulterior, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Astfel, în ceea ce privește pe reclamantele " FARM" B, "" B, " " B, "" B, "" B, "-" B, " COM" B, " COM" B, dat fiind faptul că obligația solicitată a fost îndeplinită în faza de recurs, Curtea va respinge acțiunea reclamantelor ca fiind rămasă fără obiect.

Cum însă nu a fost îndeplinită în faza dezbaterilor în fond, urmează a fi menținute obligațiile de plată a cheltuielilor de judecată prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă stabilite de către instanța Tribunalului Botoșani.

Cât privește pe reclamantele și Serv - B, se va reține faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 288/2002, s-a aprobat vânzarea spațiilor comerciale în discuție, astfel încât urmează a fi înlăturate susținerile din cererea de recurs privitor la faptul că Legea nr. 550/2002 stabilește doar cadrul juridic al vânzărilor.

Contrar celor susținute de recurentă, Legea nr. 550/2002 stabilește un termen de 30 de zile pentru încheierea contractelor.

Curtea de Apel, raportat la acest din urmă termen, față de susținerile recurentei din "precizări", reține faptul că între recurentul Municipiul și intimata " ", s-a încheiat contractul de închiriere nr. 73/01.08.2008, respectiv cu intimata "-SERV-" B, contractul de închiriere nr. 90/05.02.2009. Prin acestea s-a pus la dispoziția intimatelor alte spații în vederea finalizării lucrărilor de "Reabilitare a centrului istoric și a zonei pietonale din municipiul B".

Este de remarcat faptul că în aceste contracte se prevede - art. 3 - obligația recurentei de a pune din nou a dispoziția intimatei spațiul comercial inițial deținut, astfel că valabilitatea cererilor reclamantelor, raportat și la faptul îndeplinirii obligației pentru celelalte opt care se aflau în situații juridice identice nu mai poate fi pusă la îndoială.

Termenul de 30 de zile însă pentru încheierea contractelor - termen legal de la care nu se poate deroga, nu poate însă începe să curgă de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, întrucât imobilul este afectat de sarcină - respectiv, lucrările de reabilitare care impun ca proprietatea să rămână în sarcina Municipiului B pe tot parcursul efectuării lucrărilor.

În aceste condiții, raportat și la prevederile contractului de închiriere, Curtea apreciază că obligația pârâtelor de închiriere a contractelor trebuie raportată la termenul de 30 de zile de la data expirării contractelor de încheiere nr. 73/01.08.2008 și respectiv nr. 90/05.02.2009 să finalizeze procedura de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii enumerate prin anexa cererii de chemare în judecată de către reclamanții " " și "-SERV-" SRL B și să încheie contractele de vânzare - cumpărare potrivit Legii nr. 550/2002.

În ceea ce privește obligația la plată a amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 - Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că aceasta nu se impune a fi acordată, neexistând culpa pârâtelor - Primarul Municipiului B, mai mult chiar admiterea plății acestei amenzi nu apare ca fiind motivată în soluția Tribunalului Botoșani contestată.

Cât privește penalitățile de întârziere pentru neexecutarea hotărârii, acestea apar a fi corect acordate, raportat la disp art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește cheltuielile de judecată din recurs, acestea apar a fi datorate de către recurenți, dat fiind poziția procesuală a acesteia care doar în timpul recursului și-a îndeplinit obligațiile pretinse de reclamanți, se va face aplicațiea disp. art. 274 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Admite recursul declarat de pârâții Municipiul B - prin primar, cu sediul în municipiul B, nr. 1, județul B, Consiliul Local al Municipiului, cu sediul în municipiul B, nr. 1, județul B, Primarul municipiului -, cu domiciliu ales în municipiul B, nr. 1, județul B, Comisia pentru Vânzarea Comerciale și de Prestări Servicii - cu sediul ales în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr. 627 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați Farm B, B, B, B, B, - B, COM B, - Magazin Produse Industriale B, COM B și SC "-SERV-" SRL

Modifică în parte sentința nr. 627/28.05.2008 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în sensul că:

Admite acțiunea reclamanților " " și "-SERV-" SRL B în parte și în consecință,

Obligă pârâții ca în termen de 30 de zile de la data expirării contractelor de încheiere nr. 73/01.08.2008 și respectiv nr. 90/05.02.2009 să finalizeze procedura de vânzare a spațiilor comerciale și de prestări servicii enumerate prin anexa cererii de chemare în judecată de către reclamanții " " și "-SERV-" SRL B și să încheie contractele de vânzare - cumpărare potrivit Legii nr. 550/2002, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere pentru fiecare dintre reclamanții sus - menționați, în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Înlătură din sentință obligația pârâtului Municipiului B - prin primar de plată a amenzii prev. de art. 24(2) din Legea nr. 554/2004 modificată.

Menține dispoziția din sentința referitoare la obligarea pârâtului Municipiul B - prin primar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 24.504 lei.

Respinge acțiunea reclamanților " FARM" B, "" B, " " B, "" B, "" B, "-" B, " COM" B, " COM" B, ca fiind rămasă fără obiect.

Înlătură din sentință toate dispozițiile contrare prezentei decizii.

Obligă pârâții recurenți în solidar, să plătească reclamanților intimați " FARM" B, "-" B, " " B, "" B, "" B, " COM" B, suma de câte 1.125 lei pentru fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, iar reclamantei - intimate "" B, suma de 1.100 lei cu același titlu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. -

Tehnored.

Ex. 2/16.10.2009

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Suceava