Obligația de a face.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
HOTĂRÂREA NR.40/CA/2010 - PI
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii de contencios administrativ, în primă instanță, introdusă de reclamanta cu domiciliul ales în O,-,.4, Județ B, împotriva pârâtelorAutoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii Nr.10/2001șiComisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilorambele cu sediul în B, Calea, nr.202, sector 1, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra fondului a avut loc la data de 18 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii, menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea hotărârii asupra cauzei pentru data de 25 ianuarie 2010, dată la care s-a și pronunțat.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 3.07.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii Nr.10/2001, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr.4213/4.12.2008 emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtei să-i achite despăgubirile aferente imobilului situat în S,-/b,.1, preluat abuziv de Statul Român, la nivelul valorii de circulație la zi a imobilului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat în baza prevederilor Legii 10/2001, cerere pentru acordarea despăgubirilor aferente preluării imobilului situat în S,-/b,.1, județ
Cererea sa a fost respinsă de Primarul Municipiului S, însă prin sentința civilă nr.206/C/2005 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr.8181/2003, s-a admis în parte contestația acesteia, anulându-se în parte Dispoziția nr.186/27.06.2003 a Primarului Municipiului S, în sensul stabilirii unor despăgubiri în cuantum de 350.000.00 lei vechi.
Deși hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă încă din anul 2005, datorită repetatelor modificări legislative, despăgubirea stabilită nu a fost achitată nici în prezent, însă datorită creșterii pieței imobiliare, despăgubirea stabilită în anul 2005 nu mai corespunde deloc cu valoarea reală a imobilului preluat de Statul Român în mod abuziv.
Având în vedere că legea 10/2001 are ca principiu de bază repararea prejudiciului suferit de proprietari prin preluarea abuzivă a imobilelor, este evident că valoarea despăgubirilor plătite trebuie să acopere total prejudiciul suferit, respectiv despăgubirea acordată trebuie să fie egală cu valoarea reală a imobilului, la momentul plății efective.
deoarece neachitarea despăgubirilor se datorează exclusiv culpei Statului Român, prin organele abilitate a formulat cerere intimatei în vederea reevaluării imobilului și pentru achitarea despăgubirilor.
despăgubirilor stabilite prin hotărârea judecătorească, se datorează culpei exclusive a Statului Român.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.4213/2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea intimatei la achitarea despăgubirilor aferente imobilului situat în S,-/b,.1, la nivelul valorii de circulație la zi a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților față de solicitarea de anulare a deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.4213/2008, reclamanta a solicitat anularea unei decizii emisă de o entitate diferită de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, singura entitate ce are ca atribuție emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Nu se poate face confuzie între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, acestea fiind instituții distincte, cu atribuții distincte în ceea ce privește aplicarea Titlului VII din Legea nr.247/2005, lege în baza căreia a fost emisă decizia a cărei anulare se cere.
De asemenea, conform art.19 alin.1 din titlul VII din Legea nr.247/2005 "deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului."
Este evident faptul că, în cauză, cât privește solicitarea de anulare a deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.4213/2008 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu poate avea calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să-i achite despăgubirile aferente imobilului preluat abuziv la nivelul valorii de circulație la zi a imobilului, prin dispoziția nr.186/2003 Primarul municipiului Sas oluționat notificare formulată de aceasta în temeiul Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.206/C/2005 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr.8181/2003 a fost anulată în parte dispoziția menționată mai sus și a fost stabilit dreptul acesteia la despăgubiri în cuantum de 350.000.000 lei (ROL). Sentința civilă respectivă a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.519/2005/A a Curții de Apel Oradea.
Dosarul conținând dispoziția Primarului municipiului Saf ost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr.30781/CC.
În Monitorul Oficial nr.140/2008, partea I, a fost publicată Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind aplicabilitatea prevederilor Titlului VII al Legii nr.247/2005 în soluționarea contestațiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent formulate în temeiul Legii nr.10/2001 nemodificată, în condițiile în care pe parcursul judecății au intrat în vigoare dispozițiile noului act normativ.
Astfel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, referitoare la soluționarea contestațiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, contestații înregistrate pe rolul instanței de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 și a sesizat instanța supremă pentru a se pronunța asupra modalității de interpretare a dispozițiilor neunitar interpretate, în condițiile art.329 Cod procedură civilă.
Punctul de vedere neunitar viza modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către: instanțele învestite cu contestații împotriva unor dispoziții ale unităților deținătoare în ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor: potrivit legii vechi sau sub imperiul noilor dispoziții în vigoare - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Interpretând diferit aceste dispoziții, mai exact aplicabilitatea lor pentru cauzele pendinte (care nu au primit o soluționare definitivă administrativă deoarece se aflau pe rolul instanțelor), unele instanțe au considerat că, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite și modalitatea de plată trebuie să se stabilească în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea acestor soluții, astfel cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele ce au împărtășit această primă modalitate de interpretare au apreciat următoarele: "reglementarea dată prin dispozițiile din titlul VII al Legii nr.247/2005 este explicită și imperativă în ceea ce privește modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzând în esență că ele se referă atât la notificările soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât și la cele rămase nesoluționate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include și evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.
Așadar, în cadrul punctului de vedere menționat s-a considerat că imobilele supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent urmează să fie evaluate numai potrivit procedurii instituite prin această lege specială, care prevede, de altfel, în cuprinsul art.19 și 20, și căile de atac împotriva deciziilor pe care le adoptă Comisia Centrală.
S-a subliniat că o atare soluție se impune și pentru că dispozițiile cuprinse în titlul VII al Legii nr.247/2005 au caracter procedural, astfel că, atât timp cât nu a fost fixat un termen pentru intrarea lor în vigoare, se impune ca acestea să fie de imediată aplicare și incidente în toate situațiile in care operațiunea de restituire prin despăgubire în echivalent se află în curs de desfășurare."
Alte instanțe au apreciat că, în soluționarea acestor contestații, este aplicabilă legea sub care s-a născut raportul juridic dintre persoana îndreptățită la despăgubiri și unitatea deținătoare, chiar dacă, de la momentul emiterii dispoziției atacate și până la soluționarea cauzei, a intervenit modificarea Legii nr. 0/2001, cu motivarea că legea nu retroactivează. Astfel, aceste din urmă instanțe nu aplicau dispozițiile Legii nr.247/2005 referitoare la procedura de evaluare pentru dispozițiile unităților deținătoare contestate în fața instanțelor. În acest sens, se reținuse că, potrivit dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție și ale art.1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, astfel încât, nu se poate aplica unui raport juridic o prevedere legală care nu exista în momentul în care acesta s-a născut (în cazul de față dreptul la despăgubiri).
Soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.52/04.06.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
În temeiul celor statuate de Înalta Curt ea de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.1651/13.03.2008, prin care a stabilit ca, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr.431/26.03.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.285/30.04.2009, a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr.247/2005 în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul respingerii acestei excepții.
Curtea Constituțională a reținut că "a recunoaște acestor persoane (beneficiare ale unor sentințe judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite, ) posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art.129 din Constituție".
Curtea a reținut faptul că "dreptul la un proces echitabil în fața, unei instanțe garantat de art.6 alin.1 din Convenție (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, n) trebuie interpretat în lumina preambulului Convenție, care enunță, supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care prevede, printre altele, ca soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. în baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința sa. nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului respectiv nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză".
În conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.1651/2008 având în vedere actele existente la dosarul de despăgubire nr.3078i/CC, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr.4213/04.12.2008 prin care a fost emis titlu de despăgubire în cuantum de 35.000 lei (RON) în favoarea reclamantei.
Această decizie este temeinică și legală, fiind emisă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, așa cum au primit interpretare prin Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie confirmată prin Decizia Curții Constituționale nr.431/26.03.2009.
Solicitarea reclamantei de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la achitarea despăgubirilor la nivelul valorii de circulație la zi a imobilului este neîntemeiată, prin prezenta acțiunea reclamanta încercând să obțină, practic, o supervizarea unei hotărâri definitive și executorii, respectiv sentința civilă nr.206/C/2005 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr.8181/2003.
De asemenea, atrage atenția asupra prevederilor art.18 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005. Astfel, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Legea condiționează efectuarea oricărei plăți de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de existența unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Or, prin acțiune, reclamanta urmărește tocmai anularea titlului său de despăgubire în baza căreia, respectând procedura prevăzută de lege, ar urma să primească despăgubirile.
Reclamanta solicită și încuviințarea unei expertize judiciare imobiliare. Învederează cele reținute de către Curtea Constituțională prin decizia nr.431/26.03.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.285/30.04.2009.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că "a recunoaște acestor persoane (beneficiare ale unor sentințe judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite, ) posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art.129 din Constituție".
Ulterior, la data de 5.10.2009, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, solicitând anularea în parte a Deciziei nr.4213/4.12.2008, în sensul obligării pârâtei la stabilirea cuantumului despăgubirii aferente imobilului situat în S,-/b,.1, astfel încât aceasta să reflecte valorizarea imobilului față de data evaluării acestuia, respectiv anul 2004.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 solicitând obligarea Autorității să stabilească reclamantei și să achite despăgubirile aferente imobilului situat în S,-/b,. 1, preluat abuziv de Statul român, la nivelul valorii de circulație la zi a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la solicitarea de conexare a celor două cauze la care face referire reclamanta, cauze aflate pe rolul aceleași instanțe, precizăm că suntem de acord cu această solicitare de conexare a dosarului nr- aflat pe rolul Curții de Apel Oradea la prezenta cauză.
Având în vedere că în cererea inițială reclamanta a solicitat Autorității stabilirea și achitarea despăgubirilor pentru imobilul preluat în mod abuziv de către Statul român, la nivelul valorii de circulație la zi iar în cererea de precizare a acțiunii reclamanta solicită doar anularea deciziei și stabilirea valorii cuantumului despăgubirii aferente imobilului amintit (fără a preciza în mod concret în ce fel, respectiv evaluarea acestuia sau indexarea valorii stabilite în hotărârea judecătorească), solicită instanței să pună în vedere reclamantei să precizeze în mod concret ce anume vizează petitul cu privire la stabilirea despăgubirilor astfel încât să reflecte valorizarea imobilului față de data evaluării aceștia respectiv anului 2004.
Cu privire la solicitarea de anulare parțială a Deciziei nr.4213/04.12.2008, arată că prin dispoziția nr.186/2003 Primarul municipiului Sas oluționat notificare formulată de acesteia în temeiul Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.206/C/2005 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr.8181/2003 a fost anulată în parte dispoziția menționată mai sus și a fost stabilit dreptul acesteia la despăgubiri în cuantum de 350.000.000 lei (ROL). Sentința civilă respectivă a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.519/2005/A a Curții de Apel Oradea.
Dosarul conținând dispoziția Primarului municipiului Saf ost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr.30781/CC.
În conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.1651/2008 având în vedere actele existente la dosarul de despăgubire nr.30781/CC, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr.4213/04.12.2008 prin care a fost emis titlu de despăgubire în cuantum de 35.000 lei (RON) în favoarea reclamantei.
Această decizie este temeinică și legală, fiind emisă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, așa cum au primit interpretare prin Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie confirmată prin Decizia Curții Constituționale nr.431/26.03.2009.
Prin Decizia nr.LII, Înalta Curte de Casație și Justiție statuează că prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
În baza Deciziei, Comisia Centrală a emis Decizia nr.1651/13.03.2008, care statuează că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Supune atenției instanței considerentele pentru care Comisia Centrală a emis Decizia nr.1651/13.03.2008, decizie, prin care a fost pusă în aplicare, Decizia nr.52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 140 din 22.02.2008.
Astfel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, referitoare la soluționarea contestațiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, contestații înregistrate pe rolul instanței de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 și a sesizat instanța supremă pentru a se pronunța asupra modalității de interpretare a dispozițiilor neunitar interpretate, în condițiile art.329 Cod procedură civilă.
Punctul de vedere neunitar viza modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanțele învestite cu contestații împotriva unor dispoziții ale unităților deținătoare în ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor: potrivit legii vechi sau sub imperiul noilor dispoziții în vigoare - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Interpretând diferit aceste dispoziții, mai exact aplicabilitatea lor pentru cauzele pendinte (care nu au primit o soluționare definitivă administrativă deoarece se aflau pe rolul instanțelor), unele instanțe au considerat că, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite și modalitatea de plată trebuie să se stabilească în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea acestor soluții, astfel cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație si Justiție, instanțele ce au împărtășit această primă modalitate de interpretare au apreciat următoarele: "reglementarea dată prin dispozițiile din titlul VII al Legii nr.247/2005 este explicită și imperativă în ceea ce privește modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzând în esență că ele se referă atât la notificările soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât și la cele rămase nesoluționate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include și evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.
Alte instanțe au apreciat că, în soluționarea acestor contestații, este aplicabilă legea sub care s-a născut raportul juridic dintre persoana îndreptățită la despăgubiri și unitatea deținătoare, chiar dacă, de la momentul emiterii dispoziției atacate și până la soluționarea cauzei, a intervenit modificarea Legii nr.10/2001, cu motivarea că legea nu retroactivează. Astfel, aceste din urmă instanțe nu aplicau dispozițiile Legii nr.247/2005 referitoare la procedura de evaluare pentru dispozițiile unităților deținătoare contestate în fața instanțelor. în acest sens, se reținuse că, potrivit dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție și ale art.1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, astfel încât, nu se poate aplica unui raport juridic o prevedere legală care nu exista în momentul în care acesta s-a născut (în cazul de față dreptul la despăgubiri).
Soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.52/04.06.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
Prin urmare, în temeiul celor statuate de Înalta Curt ea de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.1651/13.03.2008, prin care a stabilit ca, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Anterior adoptării Deciziei nr.1651/2008, Comisia Centrală luase decizia ca, în cazul hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile, persoanele îndreptățite să poată opta între solicitarea emiterii unei decizii în care să fie consemnată suma dispusă de către instanța de judecată sau trimiterea dosarului spre reevaluare în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 (adică lăsa la latitudinea persoanei îndreptățite dacă dorește să beneficieze de noile dispoziții, în cazul în care aceasta le-ar fi apreciat că i-ar fi favorabile).
Această primă decizie era în concordanță cu punctul de vedere al instanțelor potrivit cărora cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite și modalitatea de plată pot fi stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin evaluarea imobilelor în conformitate cu Internaționale de Evaluare, punct de vedere, care nu a fost însă însușit de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.52/2007.
Soluția pronunțată de instanțe și care a fost aleasă de Înalta Curte era în sensul că instanțele vor stabili, prin hotărâri judecătorești cuantumul despăgubirilor, în condițiile Legii nr.10/2001, fără a exista posibilitatea reevaluării în faza administrativă, deoarece Titlul VII din Legea nr.247/2005 nu ar fi aplicabil dispozițiilor/deciziilor unităților deținătoare ce stabileau cuantumul despăgubirilor și care au fost supuse controlului judecătoresc sub acest aspect înaintea apariției Legii nr.247/2005.
Prin urmare, Comisia Centrală, după publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost nevoită să emită Decizia nr.1651/2008, care corespunde celor statuate de instanța supremă în dispozitivul hotărârii.
De altfel, prin Decizia nr.1651/2008 a Comisiei Centrale s-a încercat limitarea efectelor acestei modalități de interpretare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 și s-a menținut posibilitatea acordării de despăgubiri în condițiile acestui titlu pentru situațiile în care nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească care să conțină în dispozitiv un cuantum stabilit de instanță adică pentru dispozițiile emise de unitățile deținătoare prin care se acordau despăgubiri într-un anumit cuantum și care nu au fost contestate în fața instanțelor, dar și pentru situațiile în care, deși au fost contestate dispozițiile, instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra cuantumului.
Curtea Constituțională a reținut că "a recunoaște acestor persoane (beneficiare ale unor sentințe judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite, ) posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție".
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii Nr.10/2001, instanța reține că reclamanta a solicitat anularea unei decizii emise de o entitate diferită de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor.
În conformitate cu prev. art.13 alin.1 din Titlul VII din Legea 247/2004, singura entitate ce are ca atribuție emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri este Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor. Nu se poate face confuzie între Comisia pentru stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, acesta fiind instituții distincte, cu atribuții distincte în ceea ce privește aplicarea Titlului VII din Legea 247/2005, lege în baza căreia a fost emisă decizia a cărei anulare se cere.
De asemenea, conform art.19 alin.1 din Titlul VII din Legea 247/2005, "deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor ".
Rezultă astfel că, este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și pe cale de consecință, va fi admisă această excepție și respinsă acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.4213/4.12.2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 35.000 RON în favoarea reclamantei, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței nr.206/C/17.03.2005 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.1818/2003, rămasă definitivă și irevocabilă.
Decizia a fost emisă în temeiul dispozițiilor art.1 alin.1, art.13 alin.1 și art.16 din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin decizia în interesul legii nr.LII (52) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.140/22.02.2008 s-a statuat că prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
În baza acestei decizii, Comisia Centrală a emis decizia nr.1651/13.03.2008 care statuează că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
În cauza dedusă judecății cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, urmare a contestației formulate împotriva dispozițiilor de soluționare a notificării emise anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, astfel că la emiterea titlului de despăgubiri nu este aplicabilă procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de art.16 și urm. din Legea 247/2005, ci va fi avut în vedere cuantumul dispozițiilor stabilit prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.206/C/17.03.2005 a Tribunalului Bihor.
Drept urmare, făcând aplicarea Deciziei în interesul legii nr.LII (52) din 4.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor a adoptat legal decizia prin care reclamantei i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 35.000 lei prin luarea în considerare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev. art.18 din Legea 554/2004 raportat la prevederile art.19 alin.1 din Titlul VII din Legea 247/2005, instanța va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admiteexcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii Nr.10/2001 șiComisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilorambele cu sediul în B, Calea, nr.202, sector 1 șirespingeacțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
RESPINGEacțiunea precizată, formulată de reclamanta cu domiciliul ales în O,-,.4, Județ B, împotriva pârâteiComisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilorambele cu sediul în B, Calea, nr.202, sector 1,ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: GREFIER:
- - - -
Red.sent. în concept: 25.01.2010
Dact.
5 exemplare/ 27 ianuarie 2010
-3 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:28 ianuarie 2010.
- - O,-,.4, Județ
- Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea
aplicării Legii Nr.10/2001- B, Calea, nr.202, sector 1
- Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor - B, Calea,
nr.202, sector 1
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga
