Obligația de a face. Decizia 2056/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2056/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 447/20.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata-pârâtă - FILIALA C ROMÂNIA SRL și intimata-intervenientă DE REPARAȚII SI LUCRĂRI C -, intimat SC G 500 -, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului, precum și faptul că la data de 12 iunie 2009 atât pârâta cât și intervenienta au depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentata recurentului, care depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închisă faza probatorie specifică recursului și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în totalitate a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de intervenție și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 44/20.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Comunei, cu sediul în comuna,-, jud.C împotriva pârâtelor Filiala C Romania SRL, cu sediul în C-N,-, jud.C și de Reparații și Lucrări C -, vând ca obiect obligația de a face, ca inadmisibilă.
S-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta SC G 500 - și a fost obligat reclamantul să plătească intervenientei suma de 357 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, autorizația de construire nr.377/09.02.2008 (4) a fost emisă de Primarul Comunei prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru înlocuire conductă și branșament gaze naturale la imobilul situat în comuna, sat, str.1 -, urmare a cererii adresate de - pentru SC -.
Prin acțiunea promovată, reclamantul solicită îndreptarea erorii materiale din actul administrativ menționat cu privire la denumirea celor doi agenți economici, în sensul înscrierii corecte a denumirii acestora, respectiv: Filiala C Romania SRL pentru de Reparații și Lucrări C -.
Intervenienta SC G 500 - a anexat cererii de intervenție acțiunea promovată la Tribunalul Cluj, având ca obiect anularea autorizației de construire nr.377/02.09.2008, în contradictoriu cu Primarul Comunei, SC SRL Filiala C, SC de Reparații și Lucrări - C -, invocând în cadrul motivelor de nelegalitate și incorecta arătare a denumirii titularilor.
În aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că interesul intervenientei este evident în cadrul prezentei acțiuni.
Potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.554/2004, obiectul unei cereri in contencios administrativ constă în anularea unui act administrativ și repararea pagubei sau, după caz, obligarea autorității la emiterea unui act administrativ sau la îndeplinirea unei operațiuni administrative.
Analizându-se obiectul juridic dedus judecății prin prisma acestor prevederi legale, tribunalul a apreciat că nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute in mod expres.
Pe de altă parte, subiectul unei acțiuni in contencios administrativ este ca regulă generală persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, fie printr-un act administrativ unilateral, fie nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționarea unei cereri sau de efectuarea unei operațiuni administrative.
Art.1 pct.6 din actul normativ menționat stipulează o excepție potrivit căreia se poate sesiza instanța de judecată și autoritatea emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal care a intrat in circuitul civil și a produs efecte, ori în speță, nici una din aceste situații nu se regăsește în obiectul juridic dedus judecății.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că excepția invocată de intervenientă este fondată, a dispus respingerea acțiunii reclamantului împotriva pârâtelor ca inadmisibilă și pentru rațiunile expuse se va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta SC G 500 -.
Potrivit art.274 pr.civ. s-a dispus obligarea reclamantului să plătească intervenientei suma de 357 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (22 dos.fond).
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Primarul comunei, solicitând admiterea acestuia si modificarea in totalitate a Sentintei civile nr. 447/2009 pronuntata de Tribunalul Cluj in dos.nr- in sensul respingerii cererii de incuviintare in principiu a cererii de interventie formulata de intrucat aceasta este inadmisibila; admiterii cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata.
În motivarea recursului reclamantul arată că în conformitate cu dispozițiile art. 52 Cod proc. civ.,ncheierea prin care instanta hotareste asupra incuviintarii in principiu a cererii de interventie nu se poate ataca decat odata cu fondul. In cauza de fata instanta de judecata nu a pronuntat o incheiere distincta de incuviintare in principiu a cererii de interventie ci dispozitia instantei de admitere in principiu a cererii de interventie se regaseste in practicaua Sentintei civile nr.447/2009. Pentru acest motiv intelegem sa atacam aceasta hotarare atat cu privire la solutia de admitere in principiu a cererii de interventie cat si cu privire la solutia pronuntata.
In conformitate cu prevederile art.49 alin.2 si 3 Cod proc.civ. cererea de interventie voluntara poate fi de doua tipuri, in interes propriu (principala) sau in interesul uneia dintre părți (accesorie).
Pornind de la disp.art.49 si 50 Cod proc.civ. literatura de specialitate si practica judiciara au statuat unanim ca o cerere de interventie voluntara este in interes propriu atunci cand intervenientul pretinde un drept propriu exprimat prin investirea instantei de judecata cu un petit prin care sa solice instantei realizarea sau conservarea unui drept al sau.
Cererea de interventie in interesul uneia din parti, pe de alta parte, sprijina numai apararea partii pentru care se interevine.
Cererea de interventie formulata in cauza de intervenienta nu a fost calificata de intervenienta si in mod surprinzator nici instanta fondului nu a pus in discutie calificarea cererii de interventei. Oricum, este evident din cuprinsul cererii de interventie ca nu ne situam in prezenta unei cereri de interventie in interes propriu intrucat nu s-a formulat nici o cerere proprie a intervenientei. Pe de al ta parte, nu putem retine nici ca am fi in prezenta unei cereri de interventie accesorie in interesul paratei/paratelor intrucat acestea au fost de acord cu admiterea actiunii introductive de instanta, prin urmare pozitia exprimata in cererea de interventie nu sprijina apararea acestora.
In concluzie, cererea de interventie formulata nu se incadreaza in nici unul dintre cele doua forme de cerere de interveni te voluntara reglementate expres si limitativ de lege, astfel ca in mod ne legal instanta de fond a admis in principiu cererea de interventie, aceasta fiind inadmisibila.
Reclamantul solicită prin urmare, admiterea recursului si modificarea hotararii pronuntata de instanta de fond in sensul respingerii cererii de admitere in principiu a cererii de interventie si pe cale de consecinta inlaturarea dispozitiei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata solicitate de intervenienta.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului si modificarea in totalitate a hotararii pronuntata de instanta de fond in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In esenta, prin cererea de chemare in judecata formulata, a urmarit sa indrepte o eroare materiala vadita din cuprinsul Autorizatiei de contruire nr.377/02.09.2008 in sensul ca denumirea corecta, integrala a beneficiarilor acestei autorizatii, este FILIALA C ROMANIA SRL pentru DE SI C - in loc de - pentru SC L -.
Subliniază faptul ca Autorizatia de construire emisa nu este nelegala fiind emisa cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare si in favoarea solicitantilor, singura problema fiind ca dintr-o eroare nu a fost redata denumirea completa si exacta a societatilor beneficiare. In conditiile in care la acest moment autorizatia si-a produs efectele juridice, lucrarea fiind finalizata, dispozitia instantei de indreptare a erorii materiala ar fi suficienta, fara a mai fi necesara anularea formala a Autorizatiei de construire.
III. Prin întâmpinarea înregistrată la 12 iunie 2009, intervenienta SC - a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 416,5 lei.
În motivare arată că, cererea de intervenție formulată de subscrisa în fața instanței de fond este o cerere de intervenție accesorie, netinzând la valorificarea unui drept propriu al intervenientului.
În ceea ce privește faptul că cererea de intervenție nu concordă cu poziția procesuală a pârâților, care au fost de acord cu admiterea acțiunii, vă rugăm să observați că, în realitate, cererii reclamantului îi lipsește caracterul contencios, acesta Încercând, de fapt, să obțină o hotărâre judecătorească "convenită" cu pârâții pe care ia chemat În judecată. O astfel de cerere este În mod evident inadmisibilă chiar și din această perspectivă a lipsei caracterului contencios (cererea nefiind întemeiată pe dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e Procedură Civilă). Așadar, prin această cerere de chemare în judecată,cel puțin înmodformal reclamantul pretindecă doreștestabilireaunordrepturi ale sale în contradictoriucupârâții,însă în realitate situația este alta, ârâții p. fiind, la rândul lor, la fel de interesati în admiterea actiunii ca și reclamantul. În aceste condiții, considerăm că reclamantul ar fi avut la dispoziție alte căi de acțiune - judiciare sau extrajudiciare - În vedere rezolvării problemei de corectare a autorizației de construire emise cu greșeli.
Revenind la chestiunea de procedură invocată de recurent, considerăm că poziția procesuală a intervenientului accesoriu nu trebuie să fie În mod obligatoriu identică cu cea a părții În interesul căreia a intervenit, intervenientul accesoriu având dreptul să . orice act de procedură care nu este potrivnicinteresuluipărții în folosul căreia a intervenit (art. 54.pr.Civ.). Așadar, legea ne permite să avem o altă abordare a aceleiași probleme, iar poziția de respingere a acțiunii reclamantului nu poate decât să profite pârâților.
În ceea ce privește cea de-a doua parte a recursului, prin care recurentul solicită modificarea hotărârii instanței de fond sub aspectul admiterii cererii de chemare în judecată, susținem în continuare punctul de vedere exprimat, respectiv acela al inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru motivele dezvoltate în cererea de intervenție.
Prin întâmpinarea înregistrată la 12 iunie 2009, pârâta FILIALA C ROMÂNIA, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost promovat de către Primarul Comunei împotriva sentinței atacate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și a dispozițiilor legale pertinente incidente în materie, Curtea reține următoarele:
1. Soluția dată de instanța de fond cu privire la acțiunea principală este legală și temeinică. Astfel, Tribunalul a statuat corect că acțiunea de contencios administrativ intentată de autoritatea publică emitentă a actului administrativ ce vizează corectarea erorilor materiale strecurate în respectivul act administrativ nu se încadrează în dispozițiile legale pertinente ale Legii contenciosului administrativ cu referire la obiectul acțiunii judiciare.
Astfel acțiunea reclamantului nu poate fi încadrată nici în dispozițiile art. 8 și nici în cele prevăzute la art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 deși din motivarea acțiunii introductive acest din urmă temei juridic pare a încadra demersul judiciar la care a apelat reclamantul.
Dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 se consacră cadrul normativ procesual prin care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nu mai poate, pentru motive de nulitate, să revoce unilateral actul administrativ unilateral și astfel i se dă posibilitatea să ceară în justiție anularea acestuia.
acțiunii judiciare este că actul administrativ nu mai poate fi revocat unilateral deoarece a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Însă acțiunea judiciară intentată de autoritate mai are ca punct de plecare teza că actul administrativ este nelegal.
Astfel fiind, nu se poate concepe admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ pentru îndreptarea unor erori materiale constând în înscrierea greșită a denumirii beneficiarului în autorizația de construire. Acest tip de corecție a actului administrativ nu este compatibil cu procedura contenciosului administrativ care are în vedere,alia,cenzurarea actului sub aspectul motivelor de nelegalitate.
Din această perspectivă, îndreptarea erorilor materiale strecurate într-un act administrativ se pot face din oficiu sau la cerea persoanei interesate, de către autoritatea publică emitentă a actului respectiv fără mijlocirea instanței de contencios administrativ. Numai în situația în care litigiul nu presupune îndreptarea unei simple erori materiale ci are în vedere erori formale ori de substanță care vizează legalitatea actului se pune problema intervenției jurisdicției judiciare competente.
Drept urmare, față de cele mai sus reținute, recursul reclamantului nu este fondat.
2. Cu toate acestea recursul este fondat în ceea ce privește soluționare cererii de intervenție.
Cererea de intervenție formulată de terțul SC - nu a fost calificată de Tribunal ca fiind o intervenție principală sau accesorie. Astfel, Curtea constată că în prcaticaua sentinței recurate instanța de fond a pus în discuție încuviințarea de principiu a cererii de intervenție fără însă a se preciza care este natura juridică a acestui demers judiciar.
Simpla încuviințare și trimiterea la dispozițiile art. 52.pr.civ. nu satisfac exigențele procedurii de încuviințare propriu zisă.
Și este așa, deoarece cererea de intervenție principală are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată în care părțile litigiului pendinte (reclamant și pârât) devin pârâți în cererea de intervenție principală iar obiectul cererii de intervenție trebuie să fie clar precizat și în legătură cu obiectul acțiunii principale, intervenientul tinzând astfel să câștige în contradictoriu cu părțile procesului inițial obiectul principal al cauzei.
Cererea de intervenție depusă la dosar pare a fi o cerere de intervenție principală căci este îndreptată împotriva ambelor părți însă obiectul acesteia constă practic dintr-o apărare, respectiv a se respinge cererea de chemare în judecată principală.
Se susține că interesul în formularea acestui demers este paralizarea acțiunii principale pe considerentul existenței unui alt litigiu de contencios administrativ pendinte la Tribunalul Cluj prin care intervenienta în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe reclamanta și pârâta din cauza de față pentru a se obține în contradictoriu cu acestea anularea autorizației de construire din speță invocându-se ca motive inclusiv cele invocate de reclamant în acțiunea de față.
Curtea reține, cu trimitere la obiectul posibil al acțiunii judiciare în contenciosul administrativ, că și cererea de intervenție principală trebuie să urmeze același tratament, altfel spus să conțină un atare obiect compatibil cu normele procesuale de contencios administrativ. Demersul judiciar prin care un terț intervine într-un proces deja început între emitentul actului administrativ și beneficiarul acestuia numai cu scopul declarat de a paraliza demersul judiciar inițial fără să prezinte un obiect al cererii în armonie cu dispozițiile legale nu este compatibil cu procedura contenciosului administrativ și nici cu procedura civilă în general. Terțul intervenient trebuie să invoce și să ceară recunoașterea unui drept al său (art. 49 alin. 2.pr.civ.).
Din această perspectivă încuviințarea unei atari cereri și rezolvarea acesteia pe fond în sensul admiterii acesteia este fără fundament legal și procesual.
Cu toate acestea, Curtea va analiza cererea de intervenție și din perspectiva naturii juridice a unei intervenții accesorii având în vedere că instanța de fond nu a deslușit acest demers și în raport de dispozițiile art. 49.pr.civ. invocate ca temei de drept al intervenției fără însă a se arăta de către intervenient în concret natura și limitele demersului.
Cererea de intervenție accesorie are natura juridică a unei simple apărări, respectiv este formulată în interesul uneia dintre părți și sprijină numai apărarea acesteia (art. 43 alin. 3.pr.civ.).
Curtea observă din analiza conținutului cererii de intervenție că terțul nu invocă în sprijinul demersului său susținerea și sprijinirea apărarea uneia dintre părțile litigante ale procesului principal ori susținerea unei apărări pe calea unei cereri de intervenție accesorie fără să se arate explicit partea pentru care se intervine nu este compatibilă cu dreptul procesual.
Așa fiind, se poate conchide că cererea de intervenție formulată de terțul SC G 500 - nu se încadrează în niciuna dintre cele două forme de cerere de intervenție voluntară reglementate expres și limitativ de dreptul procesual, astfel că în mod esențial nelegal instanța de fond a procedat la încuviințarea în principiu a unei atari cereri și în aceeași manieră apoi a procedat la rezolvarea pe fond a unei atari cereri.
Pentru eliminarea acestei nelegalități, în aceste limite, se va reține ca fondat recursul declarat de reclamant și ca o consecință în temeiul art. 20 alin-. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu prev. art. 304 pct. 9 și ale art. 312.pr.civ. se va admite recursul și drept urmare sentința va fi modificată iar în rejudecare în limitele mai sus arătate, se va respinge cererea de intervenție consecutiv cu înlăturarea obligării reclamantului la plata către intervenient a cheltuielilor de judecată în sumă de 357 lei.
3. Având în vedere că intervenientul a fost găsit în culpă procesuală în faza de recurs acesta va fi obligat să plătească recurentului reclamant suma de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar ( 19).
Se vor menține dispozițiile instanței de fond în ceea ce privește soluția dată în acțiunea principală care vine a se complini cu statuările Curții din precedentul prezentelor considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Primarul comunei împotriva sentinței civile nr.447 din 20 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în partea privitoare la soluționarea cererii de intervenție și rejudecând în acesste limite: respinge cererea de intervenție formulată de către SC -, com..
Înlătură obligația reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 357 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței în privința soluției date acțiunii principale.
Obligă intervenienta la plata sumei de 2,15 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurentă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LU/Dact.SM
3 ex./07.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
