Obligația de a face. Decizia 2415/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2415/2009
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CNî mpotriva sentinței civile nr. 1447 din 22.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă specială de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.447 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.638,03 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda prevăzută de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mercedes-Benz, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 5.638,03 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă cererea reclamantului privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată și la plata dobânzilor legale până la data restituirii efective a sumei.
II. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii.
În motivare se arată că, prima instanță în mod greșit a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 5.638 lei deoarece suma rămasă nerestituită este doar de 2.301 lei.
Soluția de obligare a pârâtei să îi restituie reclamantului suma de 5.638 lei s-a datorat interpretării greșite de către prima instanță a actelor depuse la dosarul cauze, respectiv decizia de restituire nr. 42114/12.12.2008 din care rezulta foarte clar că suma rămasă nerestituită este de 2.301 lei.
În al doilea rând, reiterează pârâta, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanța a prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 si a prevederilor art. 205 si 218 alin. 2 din nr.OG92/2003 republicata si modificata si interpretării greșite a actelor aflate la dosar, respectiv decizia de restituire nr. 42114/12.12.2008, "cererea de restituire" depusă de către reclamant la pârâtă unde a fost înregistrata sub nr. 42114/24.11.2008.
A mai arătat pârâta că reclamantul nu a depus o cerere de restituire a întregului cuantum al taxei achitate cu chitanța nr. -/03.06.2008, motiv pentru care nu se știe la ce refuz nejustificat se referea prima instanța în sentința recurată.
Reclamantul a depus la pârâtă "cerere de restituire" înregistrata sub nr.42114/24.11.2008 prin care a solicitat "restituirea sumei reprezentând diferența "dintre suma achitata anterior cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule".
În acest context, pârâta arată că cererea reclamantului a fost soluționată favorabil de către pârâtă prin decizia de restituire nr. 42114/12.12.2008 prin care s-a aprobat restituirea sumei de 3.337 lei si s-a stabilit ca datorează prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule suma de 2.301 lei.
Întrucât, pentru suma de 2.301 lei, reclamantul nu a depus la pârâtă nici o cerere de restituire, nu poate exista refuz nejustificat din partea pârâtei de restituire a sumei anterior menționate.
In plus, mai arată pârâta, actul prin care s-a stabilit ca taxa in sumă de 2.301 lei este datorată, este decizia de restituire nr. 42114/12.12.2008 care a fost emisă de către pârâtă in conf. cu art. 11 din nr.OUG50/2008, urmare cererii depuse de către reclamant la pârâtă.
Împotriva Deciziei de restituire nr. 42114/12.12.2008, reclamantul nu a exercitat calea administrativa de atac prevăzuta de art. 205 si urm. din nr.OG 92/2003 republicata si modificata, deși avea o astfel de posibilitate.
Prima instanță nu a observat nici faptul ca, in conf. cu art. 218 alin.2 din nr.OG 92/2003, actul care ar fi putut fi atacat la instanța de contencios administrativ ar fi fost decizia prin care Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului C I-ar fi soluționat contestația, in cazul in care reclamantul ar fi exercitat o astfel de cale de atac si ca, atâta timp cat decizia de restituire nr. 42114/12.12.2008 nu a fost desființată, nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea pârâtei.
Acțiunea formulata de către reclamant este inadmisibila si datorita faptului ca, procedura pe care reclamantul avea posibilitatea sa o urmeze este cea prevăzută de art. 11 din nr.OUG 50/2008 si de normele metodologice de aplicare.
La soluționarea prezentei cauze, pârâta solicită a se avea în vedere Decizia Curtii Constituționale nr.499/2009 (Of. nr.341/21.05.2009) prin care a fost respinsa ca neîntemeiata excepția de neconstituționalitate a art. 11 din nr.OUG 50/2008 cu motivarea ca "textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă care, de altfel, îi este și favorabilă" si ca "critica potrivit căreia dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 ar retroactiva nu poate fi reținută".
Față de aceste dispoziții legale, pârâta apreciază că reclamantul nu are deschisă calea acțiunii in contencios administrativ pentru a obține plata unei sume de bani mai mari decât îi permite legea, ci trebuie mai întâi sa parcurgă procedura prevăzută de art.11 din nr.OUG50/2008 si doar daca organul fiscal nu ar respecta aceste prevederi legale s-ar putea adresa instanței de contencios administrativ competente.
In speță, reclamantul a depus documentația prevăzuta de art. 11 din UG. nr. 50/2008 iar pârâta i-a restituit reclamantului suma de 3.337 lei, conform deciziei de restituire nr.42114/12.12.2008.
Acțiunea reclamantului trebuia respinsa ca neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
Conform Deciziei de restituire nr. 42114/12.12.2008, suma de 2.301 lei este datorata de către reclamant cu titlu de taxa pe poluare prevăzută de nr.OUG50/2008, despre care nici reclamantul si nici prima instanța nu au susținut ca ar contraveni normelor de drept comunitar.
Așa cum se retine în Decizia Curții Constituționale nr.499/2009, chiar si taxa instituita prin art. 2141- art. 2143din Legea nr.571/2003 "avea un pronunțat caracter de taxă pe poluare o atare concluzie fiind întărită de faptul că anexa nr. 4 din lege stabilea că valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie si de vârsta autovehiculului. Prin urmare Legea nr. 343/2006 are un obiect concret de reglementare si anume instituirea unui venit la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect. Materia impozabilă constituind-o autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România scopul declarat al acestei reglementări fiind acela de protecție a mediului".
Prin urmare, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 499/2009, taxa speciala de prima înmatriculare prevăzută de art. 2141- art. 2143din Legea nr. 571/2003 este o taxa de poluare instituita pentru protecția mediului si nu contravine normelor de drept comunitar.
Prima instanță a interpretat in mod greșit actele aflate la dosarul cauzei si nu a observat ca reclamantul nu a depus la dosar nici un act din care sa rezulte ca autovehiculul pentru care a achitat taxa special ar fi fost înmatriculat anterior intr-un stat membru al Uniunii Europene, astfel încât art. 90 din Tratatul CE nu este aplicabil in speță.
Prin obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG92/2003, prima instanța a acordat mai mult decât s-a cerut si ceea ce reclamantul nu a cerut (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila).
Prin acțiunea introductiva de instanța, reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000 care este mult mai decât dobânda prevăzuta de art. 124 din nr.OG92/2003.
Obligarea pârâtei la plata către reclamant a dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG92/2003 este nelegala si datorita faptului ca, prin acțiunea in contencios administrativ, reclamantul nu a solicitat restituirea sumei ce face obiectul cauzei in temeiul prevederilor art.117 alin.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, situație in care s-ar fi aplicat prevederile art.124 din nr.OG92/2003.
Așadar, in cazul in care pârâta ar fi refuzat restituirea sumei solicitate, deși reclamantul se afla intr-una din situațiile de la art. 117 alin.1 nr.OG92/2003, doar in acest caz ar fi îndreptățit reclamantul la plata dobânzilor prevăzute de art.124 Cod procedura fiscala.
In dispozitivul sentinței civile recurate nu se precizează data de la care se calculează dobânda la plata căreia a fost obligata pârâta.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
1. În cauza de față Tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a dispus restituirea sumei de 5.638,30 lei, cu dobânda legală prevăzută de art. 124.pr.fisc. de la data achitării acestei sume și până la restituirea efectivă.
În realitate însă, așa cum a sesizat și recurenta, reclamantul a beneficiat de o restituire parțială a taxei anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, fiind depuse acte în acest sens la dosar.
Astfel, conform chitanței nr. - din data de 03.06.2008, reclamantul a achitat suma de 5.636 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare ( 6, dosar fond).
În urma cererii formulate, pârâta a restituit reclamantului suma de 3.337 lei, în data de 12.12.2008 ( 13, dosar fond), existând un rest de 2.301 lei nerestituit.
În această situație, beneficiind de restituirea parțială anterioară, reclamantul avea obligația de a solicita doar restituirea diferenței, aspect ce trebuia sesizat și de către instanța de fond.
În consecință, hotărârea recurată va fi modificată în sensul menționat anterior.
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 03.06.2008.
Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu data achitării taxei speciale de primă înmatriculare, în speță, data de 20.02.200 8în loc să rețină conform principiului disponibilității grefat pe dispozițiile art. 129 alin. final pr.civ. și al neprecizării datei concrete de curgere a dobânzilor că data de la care pot fi acordate dobânzi în această situație este data intentării acțiunii în instanță conform principiilor ce se degajă din prevederile de drept comun consacrate de dispozițiile art. 1088 alin. 2 cod civil corelativ cu prevederile OG nr. 9/2000.
Așa fiind, în baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, în privința datei la care poate fi acordată dobânda, astfel încât și în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 1.447 din 22 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2.301 lei, reprezentând diferența taxă de primă înmatriculare.
Obligă pârâta să achite reclamantului dobânda legală începând cu data de 2 martie 2009 și până la achitarea integrală.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.
Dact. /4 ex./ 20 octombrie 2009
Jud.fond..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur, Axente Irinel
