Obligația de a face. Decizia 246/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.246/CA
Ședința publică de la 21 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
Judecător - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
recurentul, cu domiciliul ales la sediul Penitenciarului Iași, în I, str. -. -, nr.10, județul I, în contradictoriu cu intimații: PENITENCIARUL IAȘI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin P I, având ca obiect-obligația de a face (drepturi bănești), recurs împotriva sentinței numărul 3696/28.11.2007.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă recurentul și reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că recurentul a depus la dosar precizări.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față.
Prin sentința civilă 3696/28.11.2007 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Respinge excepția de netimbrare a acțiunii invocată de pârâtul
Respinge excepția prematurității acțiunii invocată de pârâți.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor B și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamantul cu sediul ales la Penitenciarul cu regim de maximă siguranță din I, str. -. - nr. 10, în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ
Respinge cererea pârâtului Penitenciarul cu regim de maximă siguranță I de chemare în garanție a Administrației Naționale a Penitenciarelor B și a Ministerului Economiei și Finanțelor cu sediul procedural ales la. I din str. - nr. 26.
Respinge cererea pârâtului Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în B,-, sector 2, de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției cu sediul în B,-, sector 5.
Pentru a se pronunța astfel a reținut instanța de fond că Prin cererea înregistrată l acest tribunal sub nr. de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâții Administrația Națională Penite4nciarelor B și Penitenciarul cu regim de maximă siguranță I solicitând obligarea acestora să-i acorde sporurile prevăzute în Anexele 1.1. și 1.2 la Ordinul Ministerului Justiției nr. 945/C/2003, sporuri sistate începând cu data de 01.09.2004 în baza adresei nr.-/30.09.2004 emisă de
În motivarea acțiunii reclamantul afirmă că s-a pus în executare actul normativ susmenționat dar plata sporurilor a fost sistată invocându-se lipsa alocațiilor bugetare, conduită considerată abuzivă, contrar disp. art. 156 și art. 269 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul fiind obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Iad epus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și a prematurității acțiunii iar pe fond solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât sistarea plății drepturilor în litigiu s-a datorat lipsei fondurilor bănești, situație consacrată legal prin art. 4 din nr. 945/C/2003, iar actualizarea sumelor solicitate este contrară disp. art. 1082 Cod civil, unitate plătitoare nefiind în culpă pentru neexecutarea obligației.
A depus întâmpinare și B invocând excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât sistarea plății s-a făcut din lipsa fondurilor bănești și în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale conform art. 4 din nr. 945/C/2003.
Bac hemat în garanție B și Ministerul Justiției pentru că, în cazul când va cădea în pretenții, chemații în garanție să fie obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând sporurile prevăzute de 945/C/2003 invocând în drept disp. art. 60-63 Cod procedură civilă.
Și Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Iaf ormulat cerere de chemare în garanție împotriva B și
În temeiul disp. art. 137 Cod procedură civilă instanța va soluționa prioritar excepțiile de procedură invocate de părți.
Astfel, instanța constată neîntemeiată excepția de netimbrare a acțiunii și va fi respinsă, dându-se eficiență disp. art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nu este întemeiată nici excepția prematurității acțiunii, invocată în baza disp. art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât plătitorul drepturilor prevăzute de nr. 945/C/2003 nu a emis un act administrat de sistare a plății în sensul prevederilor legale la care s-a făcut trimitere iar disp. art. 109 din legea nr. 188/1999 nu condiționează investirea instanței de nici o procedură prealabilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a B și de B aceasta se vădește întemeiată și va fi admisă.
Raportul de serviciu s-a legat valabil între angajatul reclamant și angajatorul pârât și numai cele două părți sunt titularii drepturilor și obligațiilor ce decurg din raportul de serviciu care are ca finalitate exercițiul funcției publice în temeiul art. 2 din legea nr. 188/1999 și art. 3 82) din legea nr. 293/2004.
Pe fond, acțiunea a fost respinsă reținându-se următoarele.
Sunt necontestat drepturile stabilite prin nr. 945/C/2003 și care au fost sistate începând cu data de 01.09.2004 în baza adresei nr. -/30.09.2004 emisă de
Această măsură a fost luată însă ca urmare a lipsei temporare a fondurilor bugetare în temeiul disp. art. 4 din nr. 945/C/2003.
Norma legală în discuție consacră că prevederile prezentului ordin se aplică în limita resurselor financiare avute la dispoziție, dându-se astfel eficiență disp. art. 69 din legea nr. 138/1999 actualizată care prevăd că acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute de art. 1.
Pe de altă parte, atât angajatorul Penitenciarul Iași cât și ordonatorul de credite au solicitat autorităților competente alocații bugetare pentru plata sporurilor prevăzute de 945/C/2003, fondurile rămânând temporar nealocate iar în situația în care nu s-ar fi sistat plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase, în lipsa unei majorări de la buget, s-ar fi ajuns la imposibilitatea acordării drepturilor lunare salariale ale personalului din sistemul penitenciar.
Prin urmare, condiționarea legală a acordării unor sporuri (drepturi) salariale de existența resurselor bugetare aprobate anual poate avea ca efect sistarea temporară a plății acestora fără a se considera înfrântă dispoziția legală care a reglementat dreptul pretins vătămat. Aceleași rațiuni justifică și respingerea cererilor de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât sporurile în cuantum de 50%, respectiv 75% din salariu, reglementat prin Ordinul Ministrului Justiției 945/C/2003, constituire un drept salarial al funcționarilor publici cu statut special, ce prestează activități productive în spațiile în care sunt deținute persoane private de libertate diagnosticate cu tuberculoză, spații în care Autoritatea de Sănătate Publică a determinat, prin buletine de analiză, pericolul la care sunt expuse aceste categorii de angajați.
Întrucât art. 18 Codul muncii interzice efectuarea de tranzacții ori renunțări asupra drepturilor câștigate în raporturile de muncă, iar prin adresa ANP -/30.09.2004 se procedează doar la sistarea temporară a plății acestor sporuri, iar nu la desființarea lor, rezultă că nu se poate considera inexistența acestui drept pe perioada de suspendare a plății lui.
Arată recurentul că aceste sporuri sunt incluse în salariu, iar conform art. 155 din Codul muncii și art. 34 lit. A din Legea 293/2004, ele fiind supuse impozitării conform Codului fiscal, astfel că nu se poate invoca inexistența fondurilor bugetare, atât timp cât drepturile își găsesc izvorul în actele normative incidente.
Solicită așadar admiterea recursului, și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata Penitenciarul Iași prin întâmpinare consideră sentința de fond ca legală și temeinică, neacordarea fondurilor fiind determinată de lipsa fondurilor bugetare.
Intimatele chemate în garanție, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinările depuse la dosar solicită de asemeni menținerea sentinței de fond, invocând pe lângă insuficiența fondurilor bugetare, faptul că art. 4 din 945/C/2003 și respectiv art.69 din Legea nr. 293/2004 prevăd expres acordarea drepturilor prevăzute de aceste acte normative "se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale".
Intimata Ministerul Economiei și Finanțelor evocă de asemeni excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, întrucât în calitatea sade reprezentant al Statului Român, ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, este condiționată de inexistența unui alt organ stabilit expres prin lege.
În cauză însă, raportul juridic dedus judecății rezidă dintr-un raport de serviciu, calitate procesuală dobândind doar titularii de drepturi și obligații din acest raport, împrejurarea că Ministerul Economiei și Finanțelor urmează să includă în buget sumele reprezentând aceste drepturi salariale nefiind de natură a-i conferi calitate procesuală, raportat dispozițiilor art.29 al. 3 din Legea 72/1996 privind finanțele publice, cu atât mai mult cu cât Ministerul Justiției nici nu a solicitat alocarea unor astfel de fonduri.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, nu se poate reține susținerea reclamantului -recurent, potrivit căreia sporurile în litigiu s-ar include în categoria drepturilor salariale avute în vedere în cuprinsul art. 156 Codul muncii, respectiv în Anexa 1.1 din 945/C/2003 în litigiu.
Ori, HG281/1993 cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, prevede faptul că aceasta "se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate" (art.1), în art.2 prevăzându-se faptul că salariul acestora este alcătuit din: salariul de bază (funcție de răspunderea și complexitatea sarcinilor, nivelul de pregătire), sporuri la salariul de bază: pentru condițiile în care se desfășoară activitatea, pentru vechime în muncă, etc. premii și alte drepturi (masă gratuită, transport etc.).
Ordonanța 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, definește la art.2 noțiunea de "salariu de bază lunar, compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut: gradații,sporulpentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, care prevede în art.34 faptul că "Funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime,ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.Salariul de bazăcuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile,sporurile pentru misiune permanentăși, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".
Din cuprinsul reglementărilor legale sus-evocate, rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a înțeles să includă în noțiunea de "salariu de bază" - obligatoriu la plată pentru angajatori, independent de alte reglementări -, doar "sporurile pentru misiune permanentă", celelalte suplimente bănești cu titlu de sporuri, prime, ajutoare, etc. inclusiv cele în litigiu făcând obiectul unor reglementări separate, de asemenea obligatorii pentru angajatorul Penitenciarul d e Maximă Siguranță I la care funcționează reclamanții.
Numai că nr.945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea în condiții periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase (Anexa 1.1), prevede expres că plata acestora celor îndreptățiți - categorie în care pârâții nu au contestat că s-ar include și reclamantul din prezenta cauză -, este condiționată de faptul încadrării sumelor bănești respective în "limita resurselor financiare avute la dispoziție", condiție prevăzută și de art.69 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în care se prevede: "Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art.1".
Așa fiind, pârâta I - ca ordonator terțiar de credite -, aflată în raporturi de serviciu cu reclamantul în cauză, s-a văzut în situația de a sista plata sporurilor în litigiu începând cu luna septembrie 2004, urmare modificării valorii de referință sectorială pentru personalul militar, ce conducea la mărirea salariilor de bază a acestora, astfel că fondurile alocate nu mai permiteau și plata sporurilor prevăzute de 945/2003, în ciuda solicitărilor de suplimentare a alocației bugetare emise de angajator.
Reclamantul nu a investit instanța cu verificarea existenței alocațiilor bugetare necesare plății acestor sporuri, la dispoziția angajatorului I, recunoscând așadar implicit inexistența lor, și nici nu au atacat în contencios administrativ dispozițiile art.4 din 945/2003 ce condiționează plata lor de încadrarea în alocațiile bugetare, situație în care soluția instanței de fond de admitere a acțiunii reclamanților și obligarea I la plata sumelor reprezentând aceste sporuri se vădește a fi nelegală, din moment ce vin în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare privind modul de acordare a acestor drepturi bănești.
Concluzionând, față de cele
rătate în cele ce preced, Curtea va proceda la menținerea ca legală și temeinică as sentinței civile 3696/2007 a Tribunalului Iași, cu consecința respingerii ca nefondate a cererii de recurs promovate de reclamantul .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței nr. 3696/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
16.05.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Opinie separată
Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, prevede în art. 34 lit. a faptul că "Funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".
Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea în condiții periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase (Anexa 1.1), prevede că plata sporurilor către cei îndreptățiți, categorie în care pârâții nu au contestat că s-ar include și reclamanții din prezenta cauză, este condiționată de încadrarea sumelor bănești respective în "limita resurselor financiare avute la dispoziție".
Din cele două acte normative rezultă că funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la un spor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea în condiții periculoase și la un spor de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase.
Lipsa resurselor financiare necesare punerii în aplicare a dispozițiilor legale menționate mai sus nu înseamnă că drepturile cuvenite nu mai sunt datorate, fiindcă aceasta ar echivala cu privarea destinatarilor normei juridice de drepturile acordate prin lege. Atât timp cât prin lege s-au stabilit anumite drepturi salariale în favoarea unor subiecte de drept, nu este de admis interpretarea potrivit căreia neincluderea în bugetul instituției angajatoare a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale influențează definitiv drepturile respective, în sensul că nu ar fi datorate. Instituția bugetară are obligația plății tuturor drepturilor salariale cuvenite personalului, aspectele de ordin administrativ sau financiar, ori disfuncționalitățile acestora neputând afecta existența sau cuantumul drepturilor imperativ prevăzute de lege. În acest sens este și decizia nr. 3382/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în anulare.
Neprevederea în bugetul instituției angajatoare a fondurilor necesare pentru punerea în aplicare a actelor normative incidente ar putea să determine cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu negarea existenței acestora.
În raport de acest aspect se observă că situația neplății sporurilor din cauza neincluderii în bugetul instituției angajatoare a fondurilor necesare este asemănătoare cu cea a neplății drepturilor salariale (prima de concediu de odihnă) ca urmare a suspendării prin acte normative succesive a exercițiului drepturilor respective. În acest din urmă caz, Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut în două recursuri în interesul legii (deciziile nr. 22/2005 și nr. 12/2007) că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși stingerea dreptului fiindcă nu există în actele normative de suspendare nici o referire la desființarea exercițiului dreptului la prima de concediu de odihnă . Acest raționament este aplicabil și în speță, pentru a nu se ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie lipsit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de valoare.
În orice caz, câtă vreme reclamantul și-a desfășurat activitatea în condiții periculoase sau deosebit de periculoase, lipsa resurselor financiare invocate nu poate constitui un impediment în acordarea sporurilor cuvenite reclamantului, întrucât acesta nu are nici o culpă pentru lipsa resurselor.
Din această perspectivă acțiunea trebuia admisă, sporurile urmând a fi acordate așa cum s-a solicitat în cererea de chemare în judecată.
judecător
judecător
--- -
grefier
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Iustinian Obreja Manolache
