Obligația de a face. Sentința 28/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 28/CA
Ședința publică de la 08 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - SRL, cu sediul în H,-, -.7,.A,.7, județul V, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare în fond la data de 1 februarie 2010, lucrările efectuate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Întrucât instanța a respins cererea de amânare a judecății, formulată de reclamantă, în temeiul art. 156 alin.2 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 8 februarie 2010.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 786/45 din 13 noiembrie 2009, reclamanta "" Hac hemat în judecată pe Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (reorganizat ulterior sub denumirea de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale),pentru a se constata refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluționa cererea întemeiată pe art. 3 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, respectiv de a verifica documentația, a aproba sumele necesare pentru despăgubire și de a transmite direcției pentru agricultură județene situația aprobării sumelor, de a sesiza Guvernul României în vederea emiterii hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, precum și de a se obliga pârâtul la repararea pagubei cauzate prin acest refuz, în sensul de a plăti suma de 651.418,38 lei reprezentând suma ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 381/2002 și care i-ar fi fost acordată de la buget dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului.
Ulterior momentului introducerii acțiunii, respectiv la termenul din 07 decembrie 2009, reclamanta a cerut introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Guvernului României, prin precizările depuse la termenul din 01.02.2010, solicitându-se ca acesta să fie obligat să declare starea de calamitate naturală, prin emiterea unei hotărâri, și să plătească, în solidar cu Ministerul Agriculturii, despăgubirile cuvenite, apreciindu-se că "ne aflăm în fața refuzului Guvernului României de a-și îndeplini obligația legală statuată prin art. 14 din Legea nr. 381/2002 ori a unui abuz de putere".
Pârâtul Ministerul Agriculturii, prin întâmpinare, a invocat excepția prematurității, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității, solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că a sesizat Guvernul României și a estimat suma necesară pentru acordarea de despăgubiri, la nivelul întregii țări, în condițiile în care reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a sesiza, în termen de cel mult 48 de ore, despre producerea fenomenului,că nu s-a făcut o constatare definitivă, în condițiile stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 și nici nu s-a dovedit că terenul cultivat a fost sau nu amenajat pentru irigare, aspecte care reprezentau condiții de admisibilitate a acțiunii.
Guvernul României nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că, în cursul anului agricol 2008/2009, reclamanta "" Haî nființat culturi de și rapiță, pe care le-a asigurat la "", în baza contractului nr. - din 18.12.2008.
În cursul lunii mai-iunie 2009, "" Haî nștiințat autoritățile locale despre faptul că, în perioada aprilie - mai - iunie 2009, s-au produs daune la culturile de rapiță și, ca urmare a secetei excesive, persistență în timp, estimând o valoare a pagubelor de cca. 70%.
La convocarea Primăriei comunei -Banului, județul V, autoritățile cu competențe în materie au încheiat procese-verbale de constatare a pagubelor la culturile agricole, atât în momentul primirii înștiințării producătorului agricol, cât și după încheierea recoltării, documentația astfel întocmită fiind depusă la Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, care a centralizat-o și, după avizarea ei de către Instituția Prefectului, a înaintat-o Ministerului Agriculturii.
Întrucât nu a fost despăgubită, de îndată, reclamanta a sesizat Ministerul Agriculturii, care, prin adresa nr. - din 28.09.2009, îi face cunoscut că, urmare analizării situațiilor transmise de județe, se va prezenta Guvernului o notă cu propuneri pentru declararea stării de calamitate și acordarea de despăgubiri pentru suprafețele afectate de secetă.
La data de 25 septembrie 2009, Ministerul Agriculturii a întocmit o informare privind efectele fenomenului de secetă, prin care propune declararea stării de calamitate și stabilirea nivelului despăgubirilor, ce urmau a fi asigurate din fondul de rezervă bugetară, efortul bugetar fiind estimat la 810 milioane lei.
Apreciind că cererea de acordare de despăgubiri nu a fost soluționată în termen legal, reclamanta a promovat prezenta acțiune, contra Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, apreciind că acesta este în culpă pentru că nu și-a îndeplinit într-un termen util obligațiile ce-i reveneau, conform Legii nr. 381/2002.
Ulterior momentului sesizării instanței și după ce s-a cerut, verbal, introducerea în cauză a Guvernului României, în calitate de pârât, la termenul din 07 decembrie 2009, reclamanta a expediat, cu scrisorile recomandate ---, din 08 decembrie 2009, un număr de petiții, prin care solicita a se dispune "în mod operativ" să fie emisă o hotărâre, în baza art. 14 din Legea nr. 381/2002, de declarare a stării de calamitate și acordarea de despăgubiri pentru suprafețele afectate de secetă.
Raportat la această situație de fapt și la motivul invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, o persoană se poate adresa instanței de contencios administrativ competente în cazul în care nu i s-a soluționat în termenul legal o cerere, de către o autoritate publică.
În cauză, această condiție nu poate fi considerată a fi îndeplinită întrucât, pe de o parte Legea nr. 381/2002 nu stabilește termene limită în cadrul cărora trebuie să se finalizeze operațiunea de centralizare a datelor și de emitere a hotărârii de declarare a zonelor calamitate, iar pe de altă parte în materia reglementată de actul normativ citat nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 8 din nr.OG 27/2002, în condițiile în care înștiințarea cu privire la pierderile produse culturilor agricole de calamitățile naturale nu poate fi asimilată unei sesizări directe a autorităților administrative centrale chemate în judecată și nici nu poate da naștere vreunui raport juridic, direct și nemijlocit, între fiecare producător agricol în parte și Ministerul Agriculturii și respectiv Guvernul României, pe de altă parte.
Întrucât, atât din conținutul dispozițiilor Legii nr. 381/2002, cât și din cuprinsul informării depuse de Ministerul Agriculturii la Secretariatul General al Guvernului,la data de 30.09.2009, rezultă că nu doar aceste autorități sunt implicate în procedura legală evocată, și că, în procesul verificării modului de întocmire a documentației, în acordarea și utilizarea fondurilor alocate ca despăgubiri, trebuie să-și facă cunoscut punctul de vedere atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Administrației și Internelor, fără a mai aminti de nevoia de a se găsi resursele bugetare necesare plății unei sume estimate la 810 milioane lei, nu există suport de fapt și de drept pentru a se reține că pârâtul Ministerul Agriculturii a refuzat în mod nejustificat să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de Legea privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, considerente pentru care acest capăt de cerere urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea reclamantei de a se obliga pârâtul Ministerul Agriculturii să verifice documentația ce i s-a înaintat de către direcțiile județene pentru agricultură, să aprobe sumele necesare plății despăgubirii producătorilor agricoli afectați de calamități naturale și să transmită situația sumelor aprobate către organul local competent în a efectua plățile directe, Curtea apreciază că atâta timp cât procedura administrativă nu s-a.finalizat,potrivit art. 17 din Legea nr. 381/2002, în sensul de a se stabili care sunt zonele considerate a fi calamitate, care sunt culturile pentru care urmează a se acorda despăgubiri și mai ales care este cuantumul și condițiile în care despăgubirile urmează să fie plătite, pârâtul Ministerul Agriculturii nu poate, legalmente, să fie obligat să ia nici una din măsurile solicitate de către reclamantă, acțiunea sa fiind condiționată în mod absolut de hotărârea pe care Guvernul României o va adopta, drept pentru care această cerere urmează a fi respinsă, ca fiind prematură.
În ceea ce privește cererea de a se obliga pârâtul Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României, în vederea emiterii hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, Curtea apreciază că această obligație, a fost îndeplinită cu mult anterior datei introducerii acțiunii la instanță, respectiv la data de 25 septembrie 2009, prin adresa nr. -, pârâtul ne având a răspunde de nefinalizarea, până la data pronunțării hotărârii, a procedurilor de elaborare și adoptare a actului administrativ cu caracter normativ prevăzut de art. 17 din citata lege, drept pentru care acest capăt de acțiune urmează a fi respins ca lipsit de obiect.
Referitor la cererea reclamantei de a se obliga pârâtul la plata de despăgubiri, aceasta se vădește a fi neîntemeiată, și urmează a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, pârâtul și-a îndeplinit obligația de a sesiza Guvernul României, în legătură cu calamitățile naturale intervenite în anul 2009,că acesta nu are o culpă proprie în faptul nefinalizării procedurii administrative, prin emiterea actului prevăzut de art. 17 din Legea nr. 381/2002, iar pe de altă parte pentru acordarea de despăgubiri este condiționată de îndeplinirea și a altor condiții, precum sunt cele stabilite prin Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002, cum ar fi cele referitoare la irigarea culturilor, la termenul în care trebuie inițiată procedura constatării, sau la respectarea etapelor și formalităților prealabile momentului depunerii dosarului de despăgubiri; evaluările proprii, sau chiar evaluările comisiei numite în condițiile art. 9 din actul normativ citat, neavând o valoare absolută și neputând fi opuse în mod automat factorilor centrali decizionali.
Având în vedere că, la termenul la care reclamanta și-a modificat, verbal, acțiunea, Curtea a cerut acesteia să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, că, abia după ce instanța a adus în discuție chestiunea respectării obligației prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2007, reclamanta a sesizat Guvernul României, solicitând "a se dispune în mod operativ să fie emisă o hotărâre de declarare a stării de calamitate", în condițiile în care între producătorul agricol și pârât nu există niciun raport juridic direct, iar înștiințarea pe care acesta a făcut-o autorităților locale vizează o cu totul altă situație de fapt decât cea învederată prin cererea de chemare în judecată, respectiv pretinsul refuz nejustificat de emitere a actului administrativ cu caracter normativ, prevăzut de art. 17 din Legea nr. 381/2002, instanța apreciază că parcurgerea procedurii prealabile, distinctă de procedura reglementată de Legea nr. 381/2002, este obligatorie, astfel precum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile evocate de pârâtul Ministerul Agriculturii în cuprinsul întâmpinării.
Întrucât neîndeplinirea procedurii prealabile, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu poate fi acoperită prin demersurile făcute ulterior formulării cererii de chemare în judecată, astfel precum a procedat reclamanta, și având în vedere că nerespectarea cerințelor art. 7 din Legea nr. 554/2004, care stabilește cadrul procesual de soluționare a contenciosului administrativ născut între "" H și Guvernul României reprezintă un fine de neprimire a acțiunii, Curtea va admite excepția lipsei procedurii prealabile, în ceea ce îl privește pe acest pârât, excepție ridicată din oficiu, și pe cale de consecință va respinge acțiunea intentată Guvernului României, ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta "" având sediul în municipiul H,-, -. A,. 7, județul V, în contradictor cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având sediul în B,-, sector 3, de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea întemeiată pe Legea nr. 381/2002.
Respinge, ca prematură, cererea reclamantei de a se obliga pârâtul să verifice documentația întocmită, să aprobe sumele necesare pentru despăgubire și să transmită situația aprobării sumelor către Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Respinge, ca lipsită de obiect, cererea reclamantei de a se obliga pârâtul să sesizeze Guvernul României, în vederea emiterii hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de a se obliga pârâtul la repararea pagubei pretins cauzate, prin obligarea acestuia la plata sumei de 651.418,38 lei, reprezentând suma pretins cuvenită cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 381/2002, considerată că i s-ar fi acordat de la buget, dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de sesizare a Guvernului.
Admite excepția neîndeplinirii procedurii prealabile anterior cererii de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Guvernului României, având sediul în B, nr. 1, sector 1.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta "" în contradictor cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 februarie 2010.
PREȘEDINTE,
---
Grefier,
---
Red. -
Tehnored.
11.02.2010/2 ex.
2 ex.
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc
