Obligația de a face. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 31/2008

Ședința publică din 18 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Saracut

GREFIER: - -

S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, apelul declarat de pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ, împotriva sentinței civile nr. 2093 din 18.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, cauza privind și pe intimata L, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată, avocat, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 14.02.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de amânare din partea apelantei la care s-au anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru calea de atac promovat în cauză ( 9 -10).

Reprezentanta intimatei a susținut că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar, pentru motivele invocate prin întâmpinare.

CURTEA:

Asupra prezentului apel, constată:

Prin sentința civilă nr. 2.093 din 18 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamantei " și obligată pârâta DIRECȚIA SILVICĂ Z să livreze reclamantei cantitatea de 50 mc. material lemnos constând în "lemn rotund pentru cherestea", conform condițiilor de calitate stabilite de normele speciale.

Totodată, a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei DIRECȚIA SILVICĂ Z privind constatarea rezilierii de drept a contractului nr. 4.920/13.09.2006.

În final, pârâta a fost obligată să plătească 8,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 4.910/13.09.2006 prin care pârâta s-a obligat să livreze material lemnos fasonat conform anexei la contract până la data de 30.09.2006.

S-a prevăzut la art. 1 din contract că recepția cantitativă și calitativă a materialului lemnos să se facă la livrare.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză ( 13, 14) a rezultată că în luna septembrie, când muncitorii reclamantei au mers să încarce materialul lemnos furnizat de pârâtă, acesta nu îndeplinea condițiile calitative, putând fi folosit doar pentru foc, motiv pentru care au refuzat încărcarea lui.

Întrucât conform anexei la contract ( 8) pârâta trebuia să furnizeze reclamantei lemn rotund pentru cherestea în cantitate de 50 mc. și a furnizat conform declarațiilor martorilor lemn de foc, s-a constatat neîndeplinirea obligației contractuale din partea pârâtei, motiv pentru care în baza art. 969 și art. 1.073 Cod civil, pârâta a fost obligată să livreze reclamantei cantitatea de material lemnos contractat, respectiv "lemn rotund pentru cherestea" conform condițiilor de calitate stabilite de normele speciale.

În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, prima instanță a reținut că potrivit art. 8 lit. a din Contract "părțile sunt de acord ca în cazul în care beneficiarul nu respectă graficul de eșalonare întârziind ridicarea materialului lemnos și plata acestuia, cu mai mult de 10 zile calendaristice, de la data expirării fiecărui termen lunar prevăzut în graficul de eșalonare, contractul se consideră reziliat deplin drept, inclusiv pentru celelalte volume de masă lemnoasă eșalonate, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată, furnizorul emițând înștiințare de reziliere scrisă beneficiarului, acesta pierzând garanția depusă în baza prezentului contract", însă în primul rând, graficul de eșalonare în ridicarea materialului lemnos nu a fost încălcat de către reclamantă, așa cum rezultă și din declarația martorilor, iar în al doilea rând, furnizorul nu a făcu dovada că a emis dovada de reziliere scrisă beneficiarului, așa cum prevăd clauzele contractului.

Pe baza acestor argumente, cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Silvică Z, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii principale formulate de reclamanta și a admiterii cererii sale reconvenționale, constatând rezilierea deplin drept a contractului nr. 4.920/13.09.2006.

La primul termen de judecată, Curtea, față de obiectul și natura pricinii, de disp. art. 282.pr.civ. în referire și la disp. art. 7208.pr.civ. a recalificat calea de atac din recurs în apel, procedând în consecință la soluționarea acesteia, în raport cu dispozițiile legale incidente.

Dezvoltându-și motivele căii de atac, pârâta-apelantă a susținut, în esență, că prima instanță, bazându-se pe probe testimoniale, a considerat greșit că materialul lemnos pus la dispoziție nu corespundea din punct de vedere calitativ, însă nu a observat că la prețul de numai 300 lei/mc. materialul nu putea fi de calitate, iar agenții economici care intenționează să participe la licitații au posibilitatea de a viziona masa lemnoasă pe care doresc să o cumpere, așa cum prevăd disp. nr.HG 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică în favoarea agenților economici.

La licitația din 12 noiembrie 2006, reclamanta și-a adjudecat loturile nr. 233 20 mc.) și 234 (50 mc.) de la Ocolul Silvic S, semnând contractul nr. 4.920 care prevedea în anexa 1 perioada de livrare, respectiv 13.09.2006 - 30.09.2006, părțile respectând obligațiile pentru cantitatea de 20 mc. existând divergențe doar pentru cantitatea de 50 mc.

Cu privire la cererea reconvențională, prevederile Cap. VII, art. 8 lit. a din Contract, dădeau posibilitatea rezilierii contractului de către furnizor, dacă beneficiarul nu respecta graficul de eșalonare, întârziind ridicarea materialului lemnos și plata acestuia mai mult de 10 zile de la data expirării fiecărui termen prevăzut în grafic, însă instanța de fond neținând cont de această clauză care reprezintă un pact comisoriu de grad IV și potrivit căruia, trebuia să constate rezilierea contractului deplin drept, mai ales că înștiințarea de reziliere a fost comunicată prin fax, depunând la dosar o confirmare de primire în copie ( 5), a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.

La rândul său, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului arătând că nu sunt reale susținerile pârâtei-apelante, deoarece materialul lemnos pus la dispoziție nu era din cel contractat, iar pactul comisoriu nu-și poate produce efectele câtă vreme pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.

Apelul declarat în cauză nu este întemeiat.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt pe baza probelor administrate în cauză, după care având în vedere dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă contractuală din disp. art. 969 Cod civil, precum și clauzele contractuale convenite de părți, a angajat obligația pârâtei să livreze reclamantei cantitatea de 50 mc. material lemnos din categoria "lemn rotund pentru cherestea" conform condițiilor de calitate stabilite de normele speciale.

Totodată, având în vedere aceleași clauze contractuale, prima instanță a procedat corect respingând cererea reconvențională a pârâtei-reclamantei care tindea la constatarea rezilierii deplin drept a contractului respectiv, atâta timp cât, ea însăși, nu și-a îndeplinit propriile obligații.

Susținerile reclamantei că materialul lemnos ar fi corespuns calitativ și că reclamanta avea posibilitatea să verifice acest aspect, chiar înainte de semnarea contractului, sunt infirmate atât de faptul că prima transă de material lemnos a fost ridicată fără obiecții, neînțelegerile intervenind la al doilea lot de material lemnos care, așa cum s-a dovedit prin probele testimoniale nu corespundea calitativ, iar art. 1 al Cap. III din Contract prevede expres că"recepționarea materialului lemnos calitativ și cantitativ se va face la livrare".

Cum refuzul reclamantei de a prelua materialul lemnos de o calitate inferioară celui contract se întemeiază pe culpa pârâtei, aceasta nu se poate prevala de clauzele art. 8 pct. A din contract, nefiind întemeiat nici cel de-al doilea motiv de apel, pactul comisoriu neputând și-și producă efectele în aceste condiții.

De altfel, așa-zisa înștiințare de reziliere nu a fost emisă în 10 zile de la expirarea termenului, ci abia la data de 13 noiembrie 2006, așa cum rezultă chiar din înscrisul depus la fila 5 din dosarul de apel.

Așa fiind, cum motivele de apel nu au fost găsite întemeiate, iar hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, ținând cont și de disp. art. 296 teza I pr.civ. prezentul apel va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării în întregime a sentinței atacate.

Față de soluția preconizată, de cererea intimatei, de disp. art. 274.pr.civ. și de la filele 14, 15 de la dosar, apelanta urmează a fi obligată să plătească suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECȚIA SILVICĂ, cu sediul în Z,-, jud. S, prin reprezentanții săi legali împotriva sentinței civile nr. 2.093 din 18 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Obligă apelanta să plătească intimatei, jud. S, suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G - - - -

Red.Gh.

Dact./4 ex./06.03.2008.

Jud.fond.

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Saracut

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Cluj