Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 436/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 436/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, împotriva sentinței civile nr. 2108 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reține că, prin memoriile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de 04.02.2008 și respectiv 12.02.2008, S și au depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursurilor.
Curtea, în urma deliberării, în temeiul art. 137 alin. 1.pr.civ. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a S în promovarea recursului în prezenta cauză, iar cu privire la celălalt recurs, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2108 din 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălajs -a dmis acțiunea reclamanților -, -, -, și, împotriva pârâților Inspectoratul Județean de Poliție S, Ministerul Administrației și Internelor și Instituția Prefectului Județului S, care au fost obligați la plata către reclamanți a sumelor jos arătate, reprezentând spor de fidelitate, exprimate brut și care se vor actualiza cu rata inflației calculate de la nașterea dreptului pretins până la data plății aferente.
Pârâții I și II au fost obligați la plata următoarelor sume, pentru perioada 1.0131.03.2005: 549 lei, 387 lei, - 411 lei, 334 lei, 590 lei și 179 lei.
Instituția Prefectului Județului Saf ost obligată la plata cu același titlu a sumelor aferente perioadei aprilie - decembrie 2005: - 2.923 lei, - 1.205 lei, - 1319 lei, -l 1.111 lei, 562 lei, 1861 lei.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților pentru obligarea pârâților la diferențe salariale rezultate din reducerea impozitului pe salariu.
S-a admis cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vizeze acestui pârât sumele necesare plății.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Inspectoratul de Poliție Județean S și chematul în garanție.
S-a fixat termen la 5 noiembrie 2007, pentru judecarea cererii reclamanților și în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului S, în vederea legalei constituiri a completului specializat În litigii de muncă și asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici, activând o perioadă din anul 2005, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Potrivit art. 40 lit. c) din Legea nr. din Legea nr. 24/2003 angajatorul este obligat "să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Dreptul reclamanților de a beneficia de sporul de fidelitate are temeiul legal în art. 6 din nr.OG 38/2003.
Prin urmare, între reclamanți și Inspectoratul de Poliție Județean S există raporturi de muncă guvernate de principiile și conținutul Codului muncii.
Calitatea procesuală presupune îndreptățirea unei anumite persoane de a reclama în justiție și obligația altei persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa. Din această perspectivă, reclamanții susțin că dreptului lor la sporul de fidelitate, îi corespunde obligația corelativă a pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean S de aoo nora.
S-a reținut că susținerea reclamanților este întemeiată și din perspectiva prevederilor art.154, 155 și 269 din Codul Muncii, astfel că apărarea pârâtului, cum că este doar ordonator terțiar de credite, nu a fost primită atâta timp cât în raportul dedus judecății reclamanții fac dovada atât a dreptului lor substanțial cât și a obligației corelative a angajatorului, în speță pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean
Față de cele menționate mai sus în fapt și în drept, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Saf ost respinsă.
Referitor la excepția invocată de chematul în garanție, s-a reținut următoarele:
Această excepție a fost motivată prin aceea că cererile de chemare în garanție formulate în legătură cu raporturile de muncă sunt inadmisibile. Raportul dintre pârâți și chematul în garanție nu este un raport de dreptul muncii, astfel că este nejustificată cererea de chemare în garanție în cadrul raportului dedus prezentei judecăți. Nu există nici o obligație de garanție față de pârâți, în situația în care aceștia ar fi obligați să plătească drepturile reclamantului.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții bine stabilite prin lege și nici una din aceste atribuții nu-l obligă să garanteze sumele la care ar urma să fie obligați pârâții.
Apărarea chematului în garanție nu a fost primită pentru următoarele argumente:
În conformitate cu art. 60 din Codul d e procedură civilă chemarea în garanție poate fi definită ca fiind acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă unei a dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție în ipoteza în care ar pierde procesul.
Ministerul Economiei și Finanțelor se găsește într-o astfel de situație chiar dacă raportul juridic dedus judecății este un raport de dreptul muncii.
Asupra cauzei pe fond s-a reținut că reclamanții, cu excepția d- și, sunt funcționari publici, activând în intervalul 1.01.2005 - 31.03.2005 în cadrul Inspectoratului Județean - S și ulterior în cadrul Instituției Prefectului Județului
Prin art. 6 din nr.OG38/2003 legiuitorul a instituit în favoarea acestora dreptul la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiții stabilite prin ordin al ministrului de resort.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată pentru anul 2005 prin art.2 alin.(l) dinOUGnr.118/2004.
Din perspectiva prevederilor art.58 din Legea nr.53/2003 răspunsul este negativ. Acest text legal statuează imperativ că "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Tot astfel, prin art.53 din Constituția României sunt reglementate limitativ situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru următoarele motive: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
În speță nu este identificată nici una din aceste situații.
Dreptul la plata sporului de fidelitate este un drept născut în temeiul legii, este un drept câștigat, neputând fi așadar anulat pentru anul 2005.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța a reținut faptul că potrivit art.57 din nr.OG38/2003, activitatea reclamanților este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea nr.200/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor. În această situație, în baza art.60 și următoarele Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost admisă, în sensul obligării chematului în garanție să vireze Ministerului Administrației și Internelor sumele ce urmează a fi plătite pârâților.
Față de cele reținute mai sus, în fapt și în drept, acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivele de recurs invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Arată că în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu a corectat periodic drepturile reclamanților, nu conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecății care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiune.
Pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, prin recursul său solicită, admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.
În motivele de recurs arată că potrivit prevederilor art.57 din nr.OG38/2003 "Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta Ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităților prevăzute la art.1". În aceste condiții consideră că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata acestor drepturi, deoarece nu s-au alocat fonduri de către ordonatorul principal de credite pentru plata sporului de fidelitate.
Instituția Prefectului județului S este ordonator terțiar de credite, iar potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice are obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.
Consideră că atâta vreme cât măsura suspendării a fost operantă potrivit actelor normative în vigoare la momentele respective, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanți pentru anul 2005 este fără temei legal și angajarea unor cheltuieli din bugetul pârâtei nu poate fi făcută.
Apreciază că suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții legale cuprinsă într-un act nu poate fi ignorată, deoarece, atâta timp cât persistă suspendarea, aceste acte sau dispoziții nu pot face parte din ordinea de drept și prin urmare, se consideră inexistente pentru acele perioade.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Instanța din oficiu, și în raport de dispozițiile art. 137.pr. civilă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în promovarea recursului.
Hotărârile judecătorești produc efecte partes litigantes care au luat parte la judecarea pricinii astfel că, din punctul de vedere al părților, cadrul procesual stabilit la judecata în primă instanță este același și la judecata în recurs.
Dreptul de a exercita această cale de atac este recunoscut doar părților de la judecata în primă instanță, nici uneia dintre părți neputându-i-se îngrădi dreptul de recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde sau permite să promoveze calea de ataca recursului, fără a se fi judecat mai întâi în fața instanțelor de fond.
Recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE nu a fost parte în litigiu în fața instanței de fond astfel că se poate susține cu temei că aceasta nu poate recura hotărârea care trebuie să producă efecte în raport de alte persoane.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes.
Delimitarea dintre calitate procesuală și interes, ca și condiții în promovarea unei acțiuni și prin extrapolare a unei căi de atac, în cursul derulării demersului judiciar nu este ușor de făcut.
care nu au fost părți în proces nu au dreptul de a declara recurs chiar și în ipoteza în care ar justifica un interes astfel că s-a apreciat că recurentul nu poate justifica, în speță, calitatea procesuală activă și în consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr. 2108 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj.
Referitor la recursul promovat de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 2108 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, curtea a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 6 din nr.OG38/2003 au instituit în favoarea reclamanților dreptul la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiții stabilite prin ordin al ministrului de resort, însă aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată pentru anul 2005 prin art.2 alin.(l) dinOUGnr.118/2004.
Prevederilor art.58 din Legea nr.53/2003 statuează că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul pretins fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dis part 312 pr civ va respinge recursul declarat de de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 2108 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE
Respinge recursul declarat de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr. 2108 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red./
2 ex./5.03.2008
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
