Obligația de a face. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - reclamantă SC""SRL O, împotriva sentinței civile nr. 168 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. pentru recurenta - reclamantă SC""SRL și consilier juridic pentru intimații Consiliul Local al Municipiului O - prin primar și Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului O, prin primarul Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că nu s-au depus la dosar relațiile solicitate la termenul anterior, după care:
Av. aratăcă insistă în depăunerea acestor relații.
În timpul ședinței de judecată se depun la dosar, de către serviciul arhivă al instanței, relațiile solicitate, respectiv copia notelor din caietul grefierului, așa cum s-a dispus de către instanță.
Nemaifiind chestiuni prealabile și cereri noi formulate de părți, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Av. având cuvântul pentru recurenta - reclamantă SC""SRL, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului pentru rejudecare la aceeași instanță. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate. În combaterea motivelor de recurs arată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu pot emite hotărâri pentru terenuri consiliile locale, dispozițiile Legii nr. 550/2002 nu sunt aplicabile în prezenta cauză întrucât face referire la proprietatea privată a statului și la proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 168 din 19 martie 2008 pronunțată în dosarul - s-a admis excepția inadmisibilității, s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este titulară a dreptului de proprietate asupra unei construcții cu destinația de spațiu comercial conform sentinței civile nr.879/23.03.2005 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr.998/2005 prin care s-a perfectat vânzarea intervenită ca urmare a executării contractului de leasing nr.4177/1999, cu SC SA.
În prezent SC SA se află în faliment.
La rândul său SC SA a dobândit spațiul comercial ca urmare a divizării SC SA care a fost creată prin reorganizarea fostei Regii Autonome de Gospodărire Comunală și Locativă
Nici una din succesoarele în drepturi a Regiei Autonome nu a solicitat atestarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află edificată construcția proprietatea reclamantei conform dispozițiilor G nr.834/1991 astfel încât pârâtele în temeiul art. 4 din acest act normativ au trecut în proprietatea privată a Autorității publice locale și au fost constituite ca fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice.
Prin L nr.51/2007 Consiliul Local a hotărât concesionarea acestor terenuri, printre care este inclus și cel ce formează obiectul cauzei.
Reclamanta solicită ca pârâta să fie obligată să-i vândă acest teren în baza dispozițiilor Legii nr.550/2002 modificată și completată prin G 21/2003, Legea nr. 306/2003 și Legea nr.331/08.07.2004.
Analizând excepția inadmisibilității invocată de către pârâta Autoritatea Publică Locală O instanța a constatat următoarele:
Consiliului Local O s-a efectuat în baza dispozițiilor art.21 din Legea nr.215/2001 conform cărora autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive, iar conform art.38 alin.5 lit. b Consiliul Local este cel care hotărăște în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.38 alin.2 lit. (- administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului municipiului -) vânzarea, concesionarea sau închirierea terenurilor proprietate privată.
Ca urmare nu există nici un temei de drept prin care proprietarul terenului să fie obligat la vânzarea terenului aflat în proprietatea sa, fiind inadmisibil transferul silit de proprietate, deoarece s-ar încălca dreptul unităților administrativ - teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziției ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate, drept de proprietate consfințit de Constituția României care în art. 41 alin.1 garantează dreptul de proprietate privată, în aceeași lumină instanța urmând a reține și dispozițiile art.480, 481 Cod civil.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.870/2007 precum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat în jurisprudența sa că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Ca urmare, instanța constatat că dispozițiile Legii nr.550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietatea privată a statului și a celor de prestări servicii aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, invocate de către reclamantă, nu sunt aplicabile speței în cauză, deoarece nu fac referire la vânzarea terenurilor proprietate privată a unităților administrativ - teritoriale, ci stabilesc cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări servicii proprietate privată a satului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs LOc riticând sub mai multe aspecte. Astfel, se arată că la termenul de judecată din 12 martie 2008 pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, instanța a acordat cuvântul părților pe excepția invocată, iar în urma deliberării a respins această excepție, rămânând în pronunțare asupra fondului.
Apreciază recurenta că instanța a făcut o interpretare greșită a probelor și a textelor de lege. Astfel, instanța a reținut greșit HG 834/1991, act normativ care se referă la terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 1. Față de faptul că nu s-a făcut dovada titlului de proprietate asupra terenurilor aferente spațiilor comerciale soluția instanței este greșită, instanța putând cel mult a respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a celor doi intimați care nu au putut proba în instanță dreptul de proprietate asupra terenului.
Invocă recurenta faptul că Legea 550/2002 nu se referă doar la spațiile comerciale aparținând statului ci și la cele aflate în administrarea consiliilor județene și a celor locale.
Apreciază recurenta că obligația unității administrativ teritoriale de a vinde terenul aferent spațiilor comerciale rezultă din lege - art. 13 al. 2, instituind o normă imperativă. terenurilor aflate în domeniul privat al unităților administrativ teritoriale se referă la terenurile libere de construcții și concesionate în vederea edificării de construcții. Arată recurenta că interpretarea instanței de fond lipsește de eficiență dispozițiile art. 13 din Legea 550/2002.
Prin întâmpinare Consiliul Local Oas olicitat respingerea recursului apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și din oficiu instanța apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Prima apărare fundamentată pe împrejurarea că instanța de fond a respins în ședința publică excepția inadmisibilității nu se confirmă. Astfel, din notele grefierului consemnate în caietul de ședințe nu rezultă că instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității, rezultând doar că părțile au formulat concluzii atât cu privire la excepție cât și sub aspectul fondului pricinii.
În ce privește interpretarea Legii 550/2002 această instanță găsește neîntemeiate argumentele invocate prin motivele de recurs, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și drept urmare nu se impune formarea sentinței recurate.
Astfel, Legea 550/2002 invocată ca temei juridic al acțiunii stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comercialeproprietate privată a statului,aflate în administrarea consiliilor locale sau consiliilor județene, așadar nu are incidență asupra spațiilor proprietate privată a unităților administrative.
Spațiul comercial situat în O,- a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 4177/1999 încheiat între O și În cest contract nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la vânzarea terenului aferent. Recurenta încheie actul adițional nr. 815/2002 la contractul de leasing nr. 4177/08 iulie 1999 cu L, devenind locatar al spațiului comercial în 2002, în locul L, iar prin sentința civilă nr. 879/2005 pronunțată de Judecătoria Onești se perfectează vânzarea - cumpărarea intervenită prin contractul de leasing pentru spațiul comercial.
Așadar, spațiul comercial aflat în prezent în proprietatea recurentei nu a fost vândut de Consiliul Local sau de o regie autonomă în condițiile Legii 550/2002.
De altfel, la data încheierii contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare (anul 1999) nici nu erau în vigoare dispozițiile Legii 550/2002.
Apărarea recurentei în sensul interpretării greșite a dispozițiilor HG834/1991 nu poate fi reținută. Astfel, nu a făcut demersuri pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent spațiului în discuție, situație față de care în temeiul art. 4 din HG834/1991 terenul a intrat în proprietatea privată a municipiului O și în administrarea Consiliului Local O, nefiind așadar proprietatea statului dar nici proprietatea regiei autonome, parte în contractul de leasing.
Cum spațiul nu a fost vândut în condițiile art. 5 și urm. din Legea 550/2002 iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că terenul ar fi proprietate de stat în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea prevăzută de art. 13 din Legea 550/2002 de obligare a părților la vânzarea bunului este inadmisibilă.
Este adevărat că art. 13 prevede că terenul aferent se vinde odată cu spațiul dacăterenul are o situație juridică clară,însă nici una din aceste condiții nu este îndeplinită, neputându-se reține că terenul s-ar vinde odată cu spațiul din moment ce asupra vânzării s-a dispus în 1999 iar pe de altă parte prin hotărâre judecătorească s-a perfectat vânzarea - cumpărarea intervenită între L și recurentă, ceea ce duce la concluzia că terenul în discuție nu avea o situație juridică clară la data vânzării spațiului.
Dat fiind faptul că în momentul promovării acțiunii intimata avea un drept de administrare asupra terenului este justificată calitatea procesuală pasivă a intimatei, așa încât apărarea recurentei în sensul că acțiunea ar fi trebuit respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive nu poate fi reținută.
Pentru cele ce preced, în baza art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantă L împotriva sentinței civile nr. 168 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - în contradictoriu cu intimatele - pârâteAUTORITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUIprinPRIMARUL MUNICIPIULUI OșiCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la09 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /
Red.
Tehnored. 2 ex.
14 ian. 2009
Președinte:Violeta ChiriacJudecători:Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara Moglan
