Obligația de a face. Decizia 481/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 481

Ședința publică de la 24 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lavinia Barbu Judecător

- - -- Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1695 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C - Comisia Juridică.

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C - Comisia Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări:

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin Sentința nr. 1695 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților PRIMĂRIA MUN. C, PRIMARUL MUN. C și CONSILIUL LOCAL C-COMISIA JURIDICĂ.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea este neîntemeiată.

Întrucât reclamantul mai formulat cerere identică, ce făcut obiectul dosarului nr-, având același obiect, cauză și părți, în baza art. 164 civ. s- dispus, prin încheierea din 7 mai 2009, conexarea dosarului de față cu dosarul -.

Instanța reține că reclamantul, prin cererea formulată solicitat obligarea pârâților să ducă la îndeplinire cererea cu nr. 27536/26.02.2009, respectiv de încheia cu reclamantul un contract de închiriere în baza legii 42/1992, conform HCL 51/1998, pentru spațiul comercial din str. -, bloc - parter.

Prin încheierea de ședință din 7 mai 2009 s- dispus ca reclamantul să depună la dosarul cauzei HCL 351/1998, dispoziția 292/22.04.2008 și Ordinul de repartizare nr. 16569 emis de Primărie, însă acesta nu s- conformat dispozițiilor instanței.

Se reține că, de fapt, reclamantul nu s- prezentat în instanță la nici un termen de judecată pentru a-și proba și susține acțiunea.

La termenul de judecată din 11.06.2009 reprezentantul pârâților invocat excepția autorității de lucru judecat, însă nu produs probe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului s-a învederat că în mod nelegal s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, că a fost obligat la depunerea unor acte inexistente, tergiversându-se soluționarea cauzei.

A precizat recurentul că înțelege să formuleze plângere penală împotriva unor magistrați și solicită trimiterea acestora la parchet.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, dar și din oficiu, conform art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 07 mai 2009, s-a dispus în mod corect conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, având același obiect, cauză și părți. Obiectul acțiunii este reprezentat în ambele dosare de obligația Primarului Municipiului C de a aduce la îndeplinire solicitările reclamantului formulate prin petiția adresată instituției pârâte sub nr. 37536/26.02.2009 și acordarea unor daune pentru neexecutare. Diferența între cuantumul daunelor solicitate în cele două dosare conexate nu determină inaplicabilitatea art. 164 Cod procedură civilă.

S-a dispus, de asemenea, ca reclamantul să depună la dosarul cauzei Hotărârea nr. 351/1998 emisă de Consiliul Local C și Dispoziția nr. 292/22.04.2008 și Ordinul de repartiție nr. 16569 emise de Primăria Municipiului C și i s-a pus în vedere acestuia să precizeze calitatea Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local

Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de către instanță, astfel incat se impunea analiza incidenței dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă.

Conform acestui text de lege " Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 1083sunt aplicabile.

Soluționând cauza pe fond,fără ca reclamantul să-și îndeplinească obligațiile stabilite de către instanță, obligații al caror scop viza insasi stabilirea cadrului procesual, a obiectului acțiunii și a părților, judecata a avut loc in lipsa oricaror probe, cu nerespectarea formelor legale imperative, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul Dolj.

Cu ocazia rejudecării se vor stabili obligațiile necesare pentru clarificarea cadrului procesual, actele concludente ce trebuie depuse de reclamant, sub sancțiunea prevăzută de art. 1551Cod procedură civilă și art. 1083Cod procedură civilă.

Se vor administra orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbatere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1695 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C - Comisia Juridică.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Lavinia Barbu

- -

JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

- -

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

- -

Grefier,

Red. LB

Tehn. MI 2 ex/09.03.2010

Președinte:Lavinia Barbu
Judecători:Lavinia Barbu, Carmen Ilie, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 481/2010. Curtea de Apel Craiova