Obligația de a face. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios Administrativ și Fiscal

DECIZIA CIVILĂ NR.600/R/CA-.Dosar nr.2100/62/R/CA-./2008

Ședința publică din data de:-30 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

-- - -- judecător

-- -- judecător

- - grefier-șef secție

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil de față, declarat de reclamanta, împotriva Sentinței civile nr.87/AF din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul civil nr.-, având ca obiect "obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au fost declarate închise în ședința publică din data de 23 2008, când părțile au lipsit, iar instanța a rămas în pronunțare asupra recursului, reținând că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art.242, alin.2 Cod procedură civilă, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării în baza art.260, alin.1 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30 2008.

Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței:

- un înscris intitulat "întâmpinare", formulat într-un singur exemplar de intimata pârâtă Asociația de proprietari de Apartamente "Independența" B, pe care instanța le consideră "concluzii scrise";

- concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă.

Față de actele, lucrările și probele administrate la dosar, coroborate cu motivele de recurs invocate, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Prin Sentința civilă nr.499/CA/10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari de Apartamente, prin administrator.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fost a reținut următoarele considerente:

Acțiunea reclamantei are ca temei de drept dispozițiile Legii nr.544/2001 și are ca obiect accesul la informațiile de interes public.

Reclamanta solicită de la pârâtă să îi comunice copii ale unor înscrisuri care nu sunt informații publice în accepțiunea Legii nr.544/2001.

Art.2, lit.b din acest act normativ prevede că prin informații de interes public se înțeleg orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, orice regie autonomă, companie națională și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorități centrale sau locale și la care statul român sau unitatea administrativ teritorială este acționar majoritar.

Pe de altă parte, pârâta Asociația de Proprietari de Apartamente Independența nu este autoritate sau instituție publică astfel cum este definită de art.2, lit.b din Legea nr.544/2001.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a respins solicitarea sa privind obligarea intimatei să îi comunice informațiile solicitate.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva Sentinței civile nr.499/CA/10 iunie 2008 Tribunalului Brașov, este nefondat.

Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public reglementează obligația autorităților publice, instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale și societăților comerciale aflate sub autoritatea unei autorități centrale sau locale, la care statul român sau unitatea administrativ teritorială este acționar majoritar, de a furniza, la cererea persoanelor interesate, informații cu privire la activitatea desfășurată.

În speță, în mod corect instanța de fond a reținut că pârâta Asociația de Proprietari de Apartamente "Independența" B nu este autoritate sau instituție publică, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.544/2001.

Acest act normativ cuprinde dispoziții speciale, care derogă de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Recurenta va putea solicita furnizarea anumitor informații de la pârâtă folosind calea dreptului comun, iar nu cea reglementată de Legea nr.544/2001.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.499/CA/10 iunie 2008 Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta, domiciliată în B,-,.11,.28, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.499/CA/10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - - -

Grefier,

Red.:-/24.10.2008

Dact.:-/2 ex./05.11.2008

Jud.fond:- C

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Brasov