Obligația de a face. Decizia 659/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

DECIZIA NR. 659/

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -

JUDECĂTOR 3: Obreja

Grefier -

S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Tg. împotriva sentinței civile nr. 443/ca din 09.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Tg., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimat, cu duplicat pentru comunicare.

Se detașează fila 16 din dosar, care reprezintă duplicatul întâmpinării formulate de intimat, și se înmânează reprezentantului recurentei.

Nemaifiind alte cereri, instanța, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta recurentei arată că intimatul a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, taxă prevăzută de nr.OUG 50/2008. Suma respectivă a fost stabilită în sarcina reclamantului-intimat prin decizie.

Instanța de fond nu a înțeles că a Orașului Tg. face parte din structura organizatorică a I și nu poate sta în justiție în nume propriu, fiind reprezentată de I în litigiile declanșate în contradictoriu cu ea.

Solicită admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul d e procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.

CURTEA D APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 443/CA din 9 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu, pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 5.368 lei, reprezentând taxa pe poluare, încasată prin chitanța nr. -/02.10.2008, și să-i plătească dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la momentul restituirii efective.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat, din Italia, un autoturism marca BMW, fabricat în anul 1998, an când vehiculul a fost înmatriculat pentru prima oară, și că după introducerea lui în România, în cursul anului 2008, Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu a emis decizia de calcul nr. 7382 din 02.10.2008, prin care a stabilit în sarcina reclamantului-cumpărător obligația de a achita suma de 5.368 lei, reprezentând taxa de poluare, prevăzută de nr.OG 50/2008.

S-a mai reținut că, ulterior momentului plății taxei, reclamantul a depus la pârâtă, la data de 22.01.2009, o cerere, prin care solicita restituirea taxei de poluare, cerere la care organul fiscal i-a răspuns prin adresa nr. 707 din 23.01.2009, în sensul că nu este posibilă restituirea sumei achitate întrucât plata s-a făcut corect.

Raportându-se la dispozițiile nr.OUG 50/2008, ale nr.OUG 208/2008 și ale nr.OUG 218/2008, prima instanță a constatat că prin aceste acte normative se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008 și că, pentru autovehiculul second-hand în cauză, care face parte din categoria M1 și are norma de poluare Euro 2, reclamantul ar datora taxa de poluare indiferent de momentul în care ar avea loc, după data de 1 iulie 2008, prima înmatriculare în România.

Examinând art. 90 par. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și apreciind că scopul acestei reglementări este acela de a împiedica prejudicierea produselor străine, odată intrate pe teritoriul unui stat, prin perceperea unor taxe discriminatorii, dezavantajând astfel produsele importate, aflate în concurență cu produsele naționale, prima instanță a constatat că, în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dreptul național, așa cum reiese din art. 148 din Constituția României și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Pe cale de consecință, procedând la analizarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008, prima instanță a constatat că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre ale Uniunii Europene, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă acesta a fost anterior înmatriculat tot în România, percepându-se această taxă doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru al, dacă acestea sunt înmatriculate pentru prima dată în România.

Examinând actul normativ citat din această perspectivă, prima instanță a reținut că taxa de poluare reduce în acest mod introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru al, cumpărătorii fiind astfel motivați din punct de vedere financiar să aleagă dintre aceleași categorii de autoturisme, comparabile din punct de vedere al uzurii, vechimii, mărimii, confortului, consumului, pe cele deja înmatriculate în România.

Tribunalul a considerat, totodată, că nr.OUG 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul Comunității Europene, întrucât este menită să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru al, precum este autoturismul din litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România, și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, fapt apreciat ca fiind inadmisibil, după data aderării, din moment ce norma fiscală evocată diminuează, sau este susceptibilă să diminueze, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

practica Curții de Justiție a Comunității Europene, prima instanță a reținut că există o încălcare a art. 90 alin. 1 din Tratat atunci când impunerea care se aplică produsului importat și cea care se aplică produsului național similar sunt calculate într-un mod diferit, care determină, în anumite cazuri, o impunere superioară a produsului importat din statele membre mai mult decât produsele naționale similare și că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 alin. 1 din Tratat decât dacă se stabilește că acesta este conceput în așa mod încât să excludă, în orice ipoteză, posibilitatea ca produsele importate să fie taxate mai mult decât produsele naționale și să nu determine, în nici un caz, efecte discriminatorii.

Concluzionând, prima instanță a apreciat că, în speță, există o evidentă stare de discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate în țară anterior edictării nr.OUG 50/2008 și cele înmatriculate ulterior și că, pentru prima categorie de vehicule, proprietarii nu au de achitat nici o taxă de poluare și nici nu li se impune o asemenea obligație pentru viitor, înstrăinările acestor bunuri nefiind afectate de impunerea fiscală, în timp ce cumpărarea unui autoturism similar importat, cu un grad identic de poluare, va atrage taxarea prevăzută de nr.OUG 50/2008.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că tribunalul nu a sesizat că reclamantul nu a uzat de procedura prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală, obligatorie în materie fiscală, că parcurgerea acestei proceduri reprezenta o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, astfel precum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, că s-a ignorat faptul că a orașului Târgu nu are personalitate juridică și, prin urmare, nu poate sta în nume propriu în justiție, și că taxa percepută de la reclamant a fost stabilită prin lege și normele de aplicare ale acesteia, în condițiile în care organisme autorizate au apreciat că taxa de poluare este conformă cu criteriile europene, urmând ca procedura de infringement declanșată contra Statului Român să fie închisă după adoptarea de către Parlament a nr.OUG 50/2008, că Tratatul nu interzice perceperea de taxe precum este cea de poluare și că nu sunt îndeplinite condițiile de a se cere restituirea întregii sume.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că autoturismul achiziționat de către reclamant, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a fost înmatriculat în Italia în data de 30 aprilie 1998, că, la data introducerii sale în România, acest stat era membru al Uniunii Europene, că taxa percepută de la reclamant a fost stabilită, în temeiul nr.OUG 50/2008, printr-o decizie de calcul, emisă de Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu la data de 02.09.2008, act cu valoare de titlu de creanță și înștiințare de plată, că această decizie nu a fost contestată în condițiile stabilite prin Codul d e procedură fiscală, și că sesizarea instanței s-a făcut după ce pârâta, prin adresa nr. 707 din 23 ianuarie 2009, făcut cunoscut petentului că "restituirea sumei nu se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare".

Este de asemenea necontestat faptul că ceea ce se contestă prin acțiunea de față nu este întinderea și condițiile de stabilire a taxei de poluare, ca urmare a aplicării prevederilor nr.OUG 50/2008, ci faptul că legislația națională încalcă prevederile Tratatului Comunității Europene, tratat care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, are caracter obligatoriu și primează în raport cu dispozițiile contrare din legile interne, în atare situație, judecătorul național era în drept să verifice dacă norma internă contravine Tratatului Comunității Europene, fără să mai ceară reclamantului să parcurgă o procedură administrativă suplimentară, din moment ce organul competent să asigure aplicarea nr.OUG 50/2008 i-a comunicat refuzul său categoric de a da curs cererii de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare.

În cauză nu are, de asemenea, nici o semnificație sau urmări juridice faptul că pârâta-recurentă nu are personalitate juridică, din moment ce, potrivit art. 8 din nr.HG 686/2008, organul fiscal competent în administrarea contribuabilului este cel care are atributul legal de a primi și soluționa cererea de restituire și implicit răspunderea pentru legalitatea actelor emise, independent de modul în care este el organizat, sau de raporturile ierarhice pe care le are cu alte structuri administrative, în condițiile în care, potrivit art. 41 alin.2 Cod procedură civilă, pot sta în judecată, ca pârâte, și alte structuri organizatorice, dacă au organe proprii de conducere; ceea ce contează în materia stabilirii calității procesuale fiind capacitatea administrativă de a emite acte în regim de putere publică și nu chestiunea dacă acea structură organizatorică are sau nu personalitate juridică, respectiv capacitate de exercițiu deplină, excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei vădindu-se a fi nefondate și urmând a fi respinse.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că judecătorul național, în limita competențelor ce i-au fost recunoscute prin lege, în calitatea sa de prim judecător al Tratatului, are atributul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor și cu privire la compatibilitate și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare, îndreptând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, cu condiția ca interesul Comunității Europene să fie pe deplin luat în considerare.

Sub acest aspect, Curtea constată, asemeni primei instanțe, că România este stat membru al Uniunii Europene, de la data de 01.01.2007, că, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare al României și Bulgariei la. statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare, și că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene, legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu poate să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, lipsindu-l astfel de caracterul de lege comunitară, dreptul comunitar constituindu-se într-o ordine juridică independentă chiar și față de dreptul național.

Tot Curtea de Justiție Europeană a stabilit că judecătorul național este în drept să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea nu se regăsesc în normele interne, fără a mai solicita sau aștepta eliminarea lor pe cale administrativă, sau a unei alte proceduri constituționale.

Din această perspectivă, Curtea constată că în mod justificat prima instanță a reținut că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale nu se percepe taxa de poluare la o nouă înmatriculare, dacă acesta a fost înmatriculat tot în România și că taxa se percepe însă pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru al dacă el este înmatriculat pentru prima dată în România, reglementare ce este menită să diminueze pe această cale introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit și mai evidentă prin adoptarea nr.OUG 218/2008, care a înlăturat taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, ce urmau a fi înmatriculate în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, direcționându-se consumatorii spre achiziționarea fie a unui autoturism nou, fie a unui autoturism second-hand deja înmatriculat în România.

De altfel, din preambulul nr.OUG 208/2008 și cel al nr.OUG 218/2008, rezultă în mod explicit că măsurile luate au vizat #susținerea sectorului de automobile" și "asigurarea păstrării locurilor de muncă în economia românească", în condițiile în care aplicarea principiului "poluatorul plătește" ar fi presupus stabilirea unor reguli cu caracter general în acest domeniu, reguli care să fie aplicate în mod uniform tuturor celor care, prin activitatea lor, produc pagube mediului înconjurător, pentru a se asigura astfel inducerea unui comportament responsabil.

Cum, prin nr.OUG 50/2008, taxa de poluare trebuie plătită doar de persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autoturism în România, după data de 1 iulie 2008, nu și de toate celelalte persoane care, prin folosirea de autoturisme și autovehicule, produc aceleași efecte nocive asupra mediului, în mod justificat prima instanță a reținut că, prin legarea plății taxei pe poluare de faptul înmatriculării, legiuitorul a instituit un regim fiscal discriminatoriu, neexistând nici o explicație rațională pentru care nu s-a impus plata taxei de poluare tuturor participanților la trafic, dacă s-a vizat prin această reglementare doar colectarea unor fonduri mai mari pentru finanțarea măsurilor de protecție a mediului.

Curtea constată, asemeni primei instanțe, că efectul imediat și evident al reglementărilor cuprinse în nr.OUG 50/2008îl constituie, în primul rând, restrângerea numărului de autoturisme second-hand achiziționate din alte țări ale și încurajarea potențialilor consumatori de a cumpăra mașini noi sau mașini second-hand deja înmatriculate în România, discriminare ce se continuă și în ceea ce privește cuantumul taxei pe poluare, din moment ce persoanele care au achiziționat autoturisme înainte de data de 15.12.2008 plătesc o taxă mai mică decât celelalte categorii de persoane.

În atare condiții, Curtea constată că prima instanță a fost îndreptățită să considere că taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin nr.OUG 50/2008, reprezintă o taxă deghizată cu efect echivalent, care nu poate fi încadrată în nici una din excepțiile de la regula stabilită de art. 90 par. I din Tratatul, și că ea nu intră nici sub incidența "regulii rațiunii", reglementată de art. 30 din Tratat; adevăratul ei scop fiind acela de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru, și de a favoriza vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, de a favoriza vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Cum, după aderarea României la. acest mod discreționar de legiferare nu mai este admisibil pentru produsele importate din țări membre ale Comunității și cum norma fiscală națională nu poate contribui, prin forța legii, la diminuarea, chiar și în mod potențial, consumului de produse importate, influențând în mod hotărâtor alegerea consumatorilor, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că infograma pe care o evocă recurenta nu are nici o valoare juridică și nu poate influența în vreun fel verificarea pe care judecătorul național este chemat să o facă, cu privire la prioritatea normelor comunitare, cu ocazia examinării compatibilității legislației interne cu normele comunitare, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul promovat de către pârâtă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Tg. împotriva sentinței nr. 443/ca/09.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - G - -- -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

26.11.2009

Tribunalul Iași -

Președinte:Tăbăltoc Dan Mircea
Judecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 659/2009. Curtea de Apel Iasi