Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 1455/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1455/CA/2009
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței administrative nr.811/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar cerere de amânare din partea pârâtei intimate Instituția Prefectului - A, motivat de faptul că nu i-au fost comunicate motivele de recurs și a fost în imposibilitate de a-și formula apărarea. Totodată s-au mai înregistrat la dosar motivele de recurs din partea reclamantei recurente, la care s-au atașat împuternicirea avocațială, trei chitanțe în valoare de câte 2 lei fiecare reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Instanța pune în discuție excepția nulității recursului și lasă cauza în pronunțare pe excepție.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba reclamanta SRL în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului A - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor A și STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- Înmatricularea provizorie a autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare -, an de fabricație2006, în sensul de a elibera numere provizorii de către pârâta de ordinul 1Instituția Prefectului Județului A - serviciul Public Comunitar regim permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor A, până la soluționarea prin sentința definitivă și irevocabilă a dosarului având ca și obiect "Obligația de a face" promovat de drept comun, având aceleași părți cu număr -
- Cu cheltuieli de judecată.
În motivareaacțiunii reclamanta arată că, în cursul anului 2009 achiziționat din Germania un autoturism marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare -, an de fabricație 2006 iar pentru înmatricularea acestuia în România pârâtă i-a comunicat prin Adresa nr. 50730/PI/31.07.2009 obligativitatea achitării taxei de poluare.
Reclamanta susține că această taxă contravine reglementărilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, care în art. 90 paragraful 1 statuează faptul că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea reclamanta mai arată că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă și anume urgența și nerezolvarea fondului cauzei. În ceea ce privește urgența arată că,reclamantei i s-ar putea provoca o pagubă mare și care nu s-ar mai putea repara întrucât staționarea autoturismului împiedică desfășurarea activității societății pentru care de altfel a și fost achiziționat. În ceea ce privește nerezolvarea fondului reclamanta arată că, solicită admiterea prezentei cereri până la soluționarea litigiului printr-o hotărâre a instanței de drept comun, unde se va soluționa cauza pe fond.
În dreptau fost invocate: art. 90 paragraf 1 din Tratatul CEE, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, Legea nr. 157/2005, art. 274, 581 Cod procedură civilă.
Prinîntâmpinareadepusă la dosar, pârâta Institutia Prefectului Judetului Aas olicitat respingerea ordonanței președințiale învederând Instanței că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții prev. de art. 581 din Codul d e procedură civilă respectiv urgența și neprejudecarea fondului cauzei, care de altfel nici nu au fost dovedite de reclamantă. În esență, pârâta susține că, printr-o decizie de speță a instanței supreme s-a statuat că obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, deoarece numai în acest fel se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate, iar prin excepție, obligația de a face poate fi impusă pârâtului numai în situația când se urmărește încetarea unor acte abuzive.
Prin Sentința nr. 811/CAF/2009 pronunțată la data de 01.10.2009 de Tribunalul Alba Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență că in conditiile in care, reclamanta are posibilitatea sa solicite acordarea numerelor de circulatie provizorii autoritatii competente sa le emita, a dispune inmatricularea provizorie pe calea ordonantei presedintiale, echivaleaza cu prejudecarea fondului cauzei, intrucat, inevitabil, s-ar antama fondul litigiului de drept comun, inregistrat in dosar -, intrucat, in speta, se pune problema legitimitatii conditionarii inmatricularii, de plata taxei de poluare, context in care, nu se poate retine nici aparenta dreptului reclamantei, care, nu se poate prevala exclusiv de chestiuni ce tin de urgenta pe care o reclama lipsa de folosinta a autovehiculului, pentru a obtine, chiar si vremelnic doar, inmatricularea autovehiculului fara plata in prealabil a taxei de poluare pe care, potrivit dispozitiilor legale in materie, ar trebui sa o avanseze.
In plus, potrivit art. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 1501/13.11.2006 emis de către Ministerul Administrației și Internelor, vehiculului căruia i s-a acordat autorizație de circulație pe o perioadă de 30 de zile, i se pot atribui succesiv, în aceleași condiții, mai multe autorizații provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.
*
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta la data de 13.10.2009, fără însă a-l motiva.
Potrivit art. 303 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."
Sentința a fost comunicată reclamantei la data de 08.10.2009 însă aceasta nu a depus motivele decât la data de 16.12.2009, astfel că raportat la dispozițiile art. 306 alin. 1 din Codul d e procedură civilă recursul acesteia va fi declarat nul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței administrative nr.811/CA/2009 pronunțată la data de 01.10.2009 de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red/DACT/ - 15.01.2010
Jud. fond- Blanca
Președinte:Lucian Ioan GhermanJudecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta