Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1452/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1452/CA/2009

Ședința publică de la 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA GFENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și AGENȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței nr.415/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat, lipsind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul intimat depune la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost obligat să facă costuri suplimentare pentru înmatricularea autoturismului și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Reclamantul intimat solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în concluziile scrise și expuse oral. Susține că a respectat termenul de 30 de zile de care face vorbire recurenta și a îndeplinit și procedura prealabilă, motiv pentru care instanța de fond în mod corect a respins excepția tardivității formulării cererii. Mai arată că legea care obligă la plata taxei de înmatriculare este în neconcordanță cu legislația europeană. Nu solicită cheltuieli de judecată.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- reclamantul - care a solicitat, în contradictoriu cu ANAF B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Prefectura Județului Sibiu prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehicolelor ca prin sentința ce se va pronunța să se dipună:

-anularea deciziei nr.12374/15.05.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu

-obligarea pârâtelor de II la înmatricularea autovehiculului proprietate personală, fără plata taxei de poluare.

În motivarese arată că această taxă nu este legală, iar prin instituirea taxei se reglementează o situație discriminatorie pentru bunurile importate din spațiul comunitar, în raport cu cele produse în țară.

În drept, se invocă dispozițiile Constituției României, art. 90 din Tratatul Comunității Europene, legea 554/2004.

Prinîntâmpinare(fila 18) pârâta DGFP a jud. a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a Administrației Fondului pentru Mediu, autoritate beneficiară a sumelor de bani reprezentând taxă de poluare.

Tot prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu invocat mai multeexcepții: a tardivității și inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a ANAF, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, susținând că dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu contravin prevederilor Tratatului Comunității Europene, astfel că dispozițiile ordonanței nu contravin normelor comunitare.

Prinîncheiereadin data de 25.06.2009, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Administrației Fondului pentru Mediu.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depusîntâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PrinSentința nr. 415/CA/2009Tribunalul Sibiua respins excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și tardivitatea acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF B, a admis acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Prefectura Județului Sibiu - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Administrația Fondului pentru Mediu și în consecință a obligat pârâta Prefectura Județului Sibiu - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să înmatriculeze autovehiculul aparținând reclamantului marca FORD ESCORT cu nr. de identificare, culoare negru, an fabricație 1997, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008, respectiv a anulat adresa nr. 12374/15.05.2009 emisă de a județului Sibiu.

Pentru a pronunța această soluțieinstanța a reținutcă B nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece în cadrul acțiunii în contencios administrativ formulată în temeiul art.1 alin. 1 din legea 554/2004, o autoritate publică are calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Excepția de inadmisibilitate a fost considerată neîntemeiată, deoarece instanțele judecătorești sunt competente să aprecieze compatibilitatea dreptului intern cu legislația comunitară, aceasta fiind direct aplicabilă și având prioritate față de orice prevedere națională (art. 148 al. 2 din Constituția României, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene).

Excepția de tardivitate a fost considerată neîntemeiată, deoarece pârâtul nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Sibiu la data de 06.03.2009, ci a solicitat ca autoritatea competentă în înmatricularea autoturismului (Prefectura Județului Sibiu - prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ) să dispună înmatricularea autoturismul fără plata taxei de poluare (obligație de a face).

Pefondulcauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Escort din Germania iar pentru înmatricularea acestuia i s-a comunicat că trebuie să achite suma de 3.258 lei cu titlu de taxă de poluare, în baza deciziei de calcul nr. -/06.03.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Sibiu. Apreciind că, taxa impusă este nelegală, contribuabilul a solicitat înmatricularea autoturismului fără plata acestei taxe însă autoritatea fiscală a răspuns negativ cererii de înmatriculare, prin adresa 12374/15.05.2009.

Analizând conformitatea dispozițiilor legislației naționale cu cea comunitară instanța a reținut că nr.OUG 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să limiteze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În aceste condiții instanța a apreciat că prin taxa de poluare instituită prin /2008 s-a produs o discriminare fiscală între bunurile importate și cele indigene, în condițiile în care taxa este percepută doar autoturismelor care urmează a fi înmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce autoturismele vândute și reînmatriculate în țară nu se află sub incidența acestei norme legislative.

A reținut totodată că înscrisul având numărul 12374/15.05.2009 este act administrativ fiscal deoarece prezintă toate caracteristicile actului administrativ unilateral: este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice iar față de cele de mai sus, se impunea să fie anulat actul administrativ fiscal - adresa numărul 12374/15.05.2009.

*

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP solicitând modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.

Prinmotivele de recursse arată că în primul rând acțiunea a fost introdusătardiv, justificată de împrejurarea că decizia de calcul a taxei de poluare - act administrativ fiscal - nu a fost contestată în termenul de 30 de zile conform art. 207 (1) din OG 92/2003.

Sub aspectulfonduluicauzei se arată că dispozițiile OUG 50/2008 sunt aplicabile în cauză, deoarece reprezintă voința legiuitorului român și nu au fost declarate neconstituționale iar solicitarea petentului de scutire de plata taxelor nu este de competența organului fiscal teritorial și nici a Tribunalului Sibiu.

În recursul său pârâta Administrația Fondului pentru Mediu arată că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât OUG 50/2008 este un act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar, ea neputând fi asimilată nici cu o taxă vamală și nici cu o restricție la import. Se mai precizează că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește prin prevederile sale măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă curtea constată că acesta suntparțial fondateși urmează să leadmităpentru următoarele considerente:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Escort din Germania iar pentru înmatricularea acestuia i s-a comunicat că trebuie să achite suma de 3.258 lei cu titlu de taxă de poluare, în baza deciziei de calcul nr. -/06.03.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Sibiu. Apreciind că, taxa impusă este nelegală, contribuabilul a solicitat înmatricularea autoturismului fără plata acestei taxe însă autoritatea fiscală a răspuns negativ cererii de înmatriculare, prin adresa 12374/15.05.2009.

Împotriva acestui act reclamantul a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea acestuia și obligarea pârâtei Prefectura Județului Sibiu - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să înmatriculeze autovehiculul aparținând reclamantului marca FORD ESCORT cu nr. de identificare, culoare negru, an fabricație 1997, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008.

*

În ce privește primul motiv de recurs respectiv tardivitatea sesizării instanței, curtea reține că acesta este nefondat.

Lămurirea acestei chestiuni presupune mai întâi stabilirea formulei procesuale alese de reclamant pentru a sesiza instanța de contencios administrativ. Litigiul dedus judecății are un caracter atipic întrucât în cadrul său nu este criticat un act administrativ fiscal tipic ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale interne ci se cere a se constata existența unui conflict între norma legală internă și norma comunitară, respectiv se solicită a se înlătura cea dintâi ca urmare a aplicării prioritare a dreptului comunitar.

În consecință, cererea de înmatriculare fără plata taxei nu este condiționată de contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare iar reclamantul are dreptul de a stabili obiectul acțiunii, în speță acesta fiindrefuzul nejustificat de înmatricularecondiționat de plata unei taxe incompatibile cu normele comunitare.

În atare condiții susținerea recurentei conform căreiaactul vătămător este decizia de calcul a taxei de poluarenu poate fi primită întrucât reclamantul are alegerea de a nu achita taxa stabilită prin acest act, fără ca această manifestare de voință să determine transformarea deciziei de calcul în titlu de creanță, respectiv titlu executoriu.

Pe de altă parte vătămarea nu constă înmodul de calcul al taxeici în însășiexistența obligației, astfel că eventuala contestare a actului ar fi oricum lipsită de interes.

În atare situație excepția invocată nu poate fi primită, soluția primei instanțe fiind legală sub acest aspect.

Însă nici solicitarea reclamantului privind anularea adresei nr.12374/15.05.2009 nu poate fi primită.

Instanța de fond a apreciat că înscrisul având nr.12374/15.05.2009 este act administrativ fiscal deoarece prezintă toate caracteristicile actului administrativ unilateral: este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Curtea apreciază că adresa nr.12374/15.05.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu ca răspuns la o solicitare de scutire de plata taxei, nu este act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a fost emisăîn vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legiiși nu este de natură să producă vreo consecință juridică, respectiv să dea naștere, să modifice sau să raporturi juridice. Ea nu poate să nască sau să modifice o obligație de plată a taxei de poluare atâta timp cât organul fiscal nu are astfel de competențe. Ca urmare adresa respectivă este un simplu răspuns și nu un act administrativ fiscal a cărui legalitate să poată fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, sens în care sentința atacată urmează a fi modificată sub acest aspect.

*

Cu privire laexcepția lipsei calității procesuale pasivea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, curtea reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie solicitarea de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei de poluare.

Conform art. 1 alin. 2 din Ordinul MAI 1501/2006 "Înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate."

Având în vedere că obiectul acțiunii este legat de refuzul de înmatriculare, în mod evident calitate procesuală în cauză are doar instituția care are competență în această materie, respectiv Prefectura Județului Sibiu prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ca atare excepția invocată se dovedește a fi întemeiată și urmează a fi admisă.

*

Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din (devenit art. 110 din - începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008 ( forma în vigoare la 01.07.2008)prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituireataxei pe poluarepentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopulasigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG 50/2008:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Comunităților Europene (devenit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene - - începând cu data de 01.12.2009)nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin Hotărârea pronunțată încauza Weigel(2004) CJCE a stabilit căobiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Problema care este supusă dezbaterii este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor din tratat invocate de reclamant.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al căreicuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (Deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunităților Europene, par. 17).

Cu privire lanatura taxei de poluareCJCE s-a pronunțat la 05.12.2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de - și în cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005, ocazie cu care a statuat că ocomparațiecu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare)nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

S-a concluzionat că art. 90 par.1 din Tratatul CE (devenit art. 110 din - începând cu data de 01.12.2009) trebuie interpretat ca interzicândotaxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp câtvaloarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculatăfără a se lua în calculdeprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate(a se vedea și Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93, par. 20).

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale OUG 50/2008, constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism în absența dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc în luna aprilie 2009, după data modificării OUG50/2008 prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009.

În consecință, compatibilitatea OUG50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse în primul rând prin OUG 218/2008.

Analiza trebuie efectuată prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea OUG 218/2008.

Astfel, în preambulul ordonanței de urgență analizate se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".

Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.

Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, indiferent de tipul acestora, prin actul normativ enunțat, OUG218/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.

Astfel potrivit art. III din OUG 218/2008,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 2008-31 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008". Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate.

În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

În urma modificarilor aduse prin OUG218/2008, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există o discriminareîntre o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România - respectiv cele de tipul M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 și restul autoturismelor noi sau second-hand de același tip - M1 și N1, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există astfel unraport de concurențăîntre produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse,în speță fie spre cele deja inmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Referitor la raportul de concurență trebuie reținută și noțiunea de produse similare. Astfel, încauza 168/78 Comisia FranțaCurtea a decis că trebuie să fie considerate produse similare produsele care "au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din punct de vedere al consumatorului"

Așadar trebuie menționat că discriminarea operează numai între produse care deservesc același scop, respectiv numai pentru cele de tipul M1 și N1, pentru celelalte tipuri - M2,M3,N2,N3 - neexistând o astfel de discriminare. Ca exemplu un autotren sau un autobuz nu corespunde acelorași nevoi ca și un autoturism și ca urmare nu se află în situații comparabile, deci nu poate fi subiect al discriminării instituite de art. III din OUG 218/2008.

În speță reclamantul a cumpărat un autoturism de tipul M1, a cărui înmatriculare o solicită în cursul anului 2009. Având în vedere că exigibilitatea taxei se raportează la momentul la care se solicită înmatricularea, conform art. 4 lit. a din OUG 50/2008 rezultă că reclamantul are obligația de plată a taxei conform OUG 50/2008 modificată prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009. Ca urmare el este subiect al discriminării instituite de art. III din OUG 218/2008 și ca atare în mod corect a procedat instanța de fond când a înțeles să facă aplicarea directă a dreptului comunitar, respectiv a dispozițiilor art. 90 din și să înlăture obligația de plată a taxei de poluare pentru reclamant.

Dealtfel incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin notificarea prealabilă declanșării procedurii de,infringement," de catre Comisia Europeană, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin aceasta Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejand industria națională a autovehiculelor noi, criticând în mod expres ultima forma a taxei de poluare, conform modificărilor introduse prin OUG 218/2008.

În consecință în mod corect a reținut prima instanță că refuzul de înmatriculare nu este justificat atâta timp cât obligația de plată a taxei trebuie înlăturată ca urmare a aplicării principiului priorității dreptului comunitar.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursurile declarate vor fi admise iar sentința atacată va fi modificată doar parțial cu privire la aspectele formale descrise mai sus.

Obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe va fi înlăturată cu privire la pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu, având în vedere că acestea nu au competență de se pronunța în cauză deci nu pot avea nici culpă procesuală.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 415/CA/2009 pronunțată la data de 20.08.2009 de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și de Contencios Administrativ,

Modifică în parte sentința atacată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fondului pentru Mediu și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul - împotriva acesteia.

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu pentru anularea adresei nr.12374/15.05.2009.

Înlătură obligația pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu de plată a cheltuielilor de judecată.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16. 12. 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red

Dact /4EX

Jud. fond DR

Președinte:Lucian Ioan Gherman
Judecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1452/2009. Curtea de Apel Alba Iulia