Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1507
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 506 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimata pârâtă COMUNA REPREZENTATĂ PRIN CONSILIUL LOCAL prin consilier local și intimatul pârât personal, lipsind intimatul pârât și recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Intimatul pârât depune înscris, respectiv Hotărârea nr. 3/19.03.2009 a.
Reprezentantul intimatei pârâte nu solicită acordarea unui termen în vederea observării înscrisului depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului ca lipsit de obiect, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.506 din 11 februarie 2009, Tribunalul Gorja respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul - Primarul comunei, în contradictoriu cu pârâții Comuna, Județul G și.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, art. 14 și 15, se poate solicita suspendarea executării unui act administrativ, definiție regăsită în art. 2 lit.c din Legea nr. 554/2004 - în speța dedusă judecății hotărârea consiliului local - reclamantul invocând ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 581 Cod pr. civilă.
Este adevărat că în conformitate cu art.28 al. 1 din Legea nr. 554/2004 dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raportului de putere. Cum însă instituția suspendării executării actului administrativ este reglementată atât din punct de vedere al condițiilor de admisibilitate cât și al procedurii de soluționare a cererii în Legea nr. 554/2004, derogatorie de la dreptul comun, nu există nici o rațiune pentru invocarea dispozițiilor art. 581 Cod pr. civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul - Primarul comunei, Județul G, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fonda schimbat natura actului juridic dedus judecății, transformându-l într-un act de drept comun și judecând pe baza principiilor de drept comun, motiv prevăzut de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Se arată că cererea de ordonanță președințială, cât și acțiunea judiciară administrativă sunt proceduri speciale care se judecă în condiții speciale și nu se pot aplica normele și principiile de drept comunitar instanța de fond a considerat că ordonanța președințială este o cerere de drept comun și a soluționat- ca atare, fără a ține cont de argumentele invocate, respective prejudiciul grav ce s-ar putea produce prin împiedicarea funcționării legale a Consiliului Local.
Un al doilea motiv de recurs privește aspectul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
În recurs s-au depus la dosar copiile următoarele acte: hotărârea nr.3/19.03.2009 a Consiliului Local, adresele emise de PNL - Filiala Județului G din 02.02.2009, 02.07.2008, 17.09.2008, adresa nr.26620/2008 emisă de Guvernul României.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține:
Instanța de fond a apreciat corect dispozițiile art.581 Cod pr.civilă într-un litigiu de contencios administrativ, considerând că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile și cererilor de suspendare a efectelor unui act administrativ.
Condițiile și cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute expres în art.14-15 din Legea nr.554/2004, ca lege specială,derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.
Reclamantul nu a solicitat măsura de suspendare în baza dispozițiilor art.14 sau art.15 din Legea 554/2004, iar instanța de fond a considerat corect că suspendarea executării actului administrativ nu poate fi dispusă pe calea ordonanței speciale.
Potrivit art.28 alin.1 din aceeași lege, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămare în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.
Norma de trimitere enunțată anterior, nu poate avea însă ca obiect decât acele dispoziții procedurale pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în legea contenciosului administrativ.
În consecință, cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă, pentru că măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea 554/2004 ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 506 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/27.04.2009
Jud.fond: -
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu