Ordonanță președințială contencios administrativ.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ORDONANȚA PREȘEDINȚIALĂ Nr. 12
Ședința publică din 13 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA MIGRAȚIE - BIROUL PENTRU AL JUDEȚULUI C privind și pe MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, de emitere a ordonanței președințiale - art. 581.pr.civ.
La apelul nominal se prezintă reclamanta, personal și asistată de avocat de la Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la fila 34 din dosar, reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C, consilier juridic, care depune delegație la dosar și reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea se află la primul termen de judecată, este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C depune la dosar întâmpinare, din care câte un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantei și reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Declară reprezentanții părților că nu au alte cereri.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C susține excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale, excepție care a fost ridicată prin întâmpinarea depusă, solicitând admiterea acesteia în sensul prevăzut de HG nr. 639/2007 privind structura organizatorică și atribuțiile Oficiului Român pentru, cu modificările și completările ulterioare și OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, arătând că potrivit acestor acte normative în sarcina Oficiului Român pentru a intrat această operațiune de prelungire a dreptului de ședere în România, bazată pe verificarea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege. Apreciază că este inadmisibilă o cerere de ordonanță președințială deoarece legiuitorul a stabilit că în contencios un act administrativ se poate suspenda printr-o simplă contestație.
Reprezentantul reclamantei, cu privire la excepția inadmisibilității cererii, arată că partea aversă susține că reclamanta trebuia să se adreseze justiției în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, însă această concluzie este nefirească și nefundamentată deoarece aceste efecte susțin suspendarea prin însăși formularea contestației. Reclamanta a solicitat reglementarea unui drept de ședere până la soluționarea contestației ce formează acțiunea de fond, precizând că nu se va regăsi nici un text legal prin care să se poată solicita prelungirea dreptului de ședere. Mai arată că art. 581.pr.civ. constituie norma de drept comun și face trimitere la tratatele europene din care România face parte precizând că reclamanta a solicitat recunoașterea unui drept iminent și nu obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de ședere. În final solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că cererea este întemeiată pe prevederile art. 581.pr.civ. și face trimitere și la prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 care, în opinia sa, nu au legătură cu această cauză. Cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea cererii arată că ordonanța președințială trebuie analizată potrivit art. 581.pr.civ. și că de principiu cererea ar fi admisibilă. Solicită respingerea excepției inadmisibilității raportat la art. 581.pr.civ. și ridică excepția lipsei de interes a reclamantei, în temeiul art. 84 alin. 3 din OUG nr. 194/2002 potrivit căruia toate contestațiile suspendă executarea de drept a măsurii de îndepărtare, astfel încât legiuitorul a prevăzut suspendarea. Susține că practic decizia de returnare nu poate fi pusă în executare raportat la prevederile art. 84 alin. 3 din OUG nr. 194/2002, de unde reiese că există o lipsă de interes.
Curtea pune în discuție excepția lipsei de interes.
Reprezentantul reclamantei arată că obiectul ordonanței președințiale este acordarea unui drept de ședere provizoriu până la soluționarea fondului cauzei și că nu despre suspendarea actului administrativ este vorba.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C arată că a cerut să se constate că nu mai operează suspendarea, că situația în care se află reclamanta nu este incertă, precum și faptul că acesteia nu i se încalcă nici un drept de circulație aceasta putând pleca și reveni în țară. că prin întâmpinare a indicat o sentință civilă irevocabilă.
Reprezentantul reclamantei arată că are cunoștință de această sentință civilă și susține că această jurisprudență este în defavoarea pârâtului.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C arată, în ceea ce privește situația reclamantei, că o persoană ori are o ședere legală în România ori nu și susține că dacă se va admite prezenta cerere se va confunda cu dosarul de fond.
Reprezentantul reclamantei solicită îndreptarea erorii materiale din petitul cererii de ordonanță președințială în sensul că data corectă este 30.04.2010, iar nu 30.04.2009 cum din eroare s-a indicat.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C susține că singurul organ care poate constata șederea legală este Oficiul Român pentru.
Curtea unește excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei de interes cu fondul cauzei și nefiind alte cereri acordă cuvântul pe fond asupra cererii de ordonanță președințială.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată, reglementarea dreptului de ședere pe teritoriul României până la soluționarea dosarului de fond, dar nu mai mult de data de 30.04.2010 în esență arătând că s-au îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege. Reclamanta a formulat o cerere de ședere prelungită în țară întrucât este înscrisă la un curs postuniversitar și apreciază că nu este necesară nicio altă formalitate decât înscrierea la aceste cursuri. Solicită reglementarea dreptului de ședere cu caracter provizoriu. În susținerea condițiilor prevăzute de art. 581.pr.civ. arată că un astfel de statut nu poate fi administrat potrivit normelor Comunității Europene, că reclamanta are probleme din cauza litigiilor nemaifiind din acest motiv agreată la Universitate. Mai arată că o dată ieșită din țară se consideră că achiesează deciziei de returnare și că raportat la situația personală nici de sărbători reclamanta nu a putut efectua o deplasare în, are o chirie achitată și o înscriere la cursuri până în data de 30.04.2010 și nu beneficiază de nici un drept de ședere încă recunoscut deși aparența dreptului recunoscut există.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C arată că art. 84 din OUG nr. 194/2002 se referă la viza de lungă ședere și că atât adeverința emisă de universitate, cât și răspunsul urmează a fi analizat în fond; aceste adeverințe sunt eliberate de alt organ, iar răspunsul de la minister arată că există acces liber la aceste cursuri, dar cu punerea anterioară în legalitate, astfel încât reclamanta ar fi trebuit anterior să obțină o continuare a rezidenței și în subsidiar putea fi admisă la aceste cursuri fără nicio problemă, precizând că sunt cursuri "scurte", iar motivul prelungirii șederii nu se încadrează în motivele prevăzute de lege și că urgența nu se confundă cu problemele personale.
Reprezentantul reclamantei arată că partea pe care o reprezintă îndeplinea condițiile legale pentru șederea permanentă.
Reprezentanta Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că dacă se resping cele două excepții, în opinia sa cererea de ordonanță președințială este întemeiată, astfel încât solicită admiterea acesteia, urmând a se analiza aparența dreptului.
Reprezentantul pârâtului Oficiul Român pentru - Direcția Migrație - Serviciul pentru al județului C afirmă că în acest moment reclamanta nu îndeplinește condițiile de ședere permanentă în România.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, reclamanta, în contradictoriu cu OFICIUL R PENTRU - DIRECTIA, SERVICIUL PENTRU AL JUDETULUI C, a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Curtii de Apel - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal, dar nu mai târziu de data 30.04.2009.
În motivarea cererii, reclamanta a relevat că în conditiile prevăzute de legea română, a intentionat să obtină prelungirea dreptului de sedere temporară în scop de studii, sens în care, la data de 30.11.2009 a solicitat autorității competente, respectiv Oficiului R pentru - Serviciul pentru al jud.C, încuviintarea prelungirii regimului de sedere temporară în scop de studii cu începere de la data de 01.11.2009, sens în care a depus la dosarul înaintat pârâtei întreaga documentatie necesară pentru a dovedi faptul ca îndeplinește toate conditiile legale în vederea admiterii cererii si a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii.
Cu toate acestea, a menționat reclamanta, prin decizia contestată, autoritatea pârâtă i-a comunicat faptul că s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecință a respingerii cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii pe care l-a solicitat si cu motivarea că nu îndeplinește conditiile prev. de art. 52 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, respectiv că de la dosarul cauzei ar lipsi ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si.
Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Sectiei comerciale, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de APEL CLUJ, criticând legalitatea si temeinicia acesteia.
În acest context, reclamanta a învederat faptul că este cetățean albanez de etnie aromână fiind înscrisă ca membru activ în cadrul Societatii " dit ", Filiala, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de membru ordinar al acestei asociatii.
In anul 1999 reclamanta a venit în România ca bursieră de studii, efectuând un an pregătitor de limba română la Constanta, iar în anul 2000, venit în C-N, unde domicilia la acea dată si fratele său, înscriindu-se la cursurile Colegiului National " " - Sectia uman-bilingv, pe care I-a absolvit in anul 2004, ca mai apoi, primind bursa Statul Român s-a înscris la Facultatea de farmacie din cadrul " " din C-N, cursuri pe care Ie-a promovat prin sustinerea examenului de licenta din anul 2009.
A mai susținut reclamanta că pe toată durata celor 10 ani în care a rămas pe teritoriul României a avut o sedere legală si continuă, fiind titulara unui permis de sedere temporară în scop de studii până la data de 01.11.2009. Intrucât a dorit să-și perfectioneze si să aprofundeze studiile în domeniul farmaceutic, încă dinainte de sustinerea examenului de licență, a făcut demersuri pentru a afla conditiile de înscriere la cursurile de nivel postlicență în domeniul farmaceutic, solicitând universității si ministerului d e resort informatii cu privire la organizarea masteratelor/cursurilor postuniversitare/alte forme de studii accesibile studentilor de cetățenie albaneză, dar a fost înstiintată că astfel de cursuri nu mai pot fi accesibile pentru cetățenii străini, ministerul d e resort hotărând să nu mai aloce locuri pentru cetățenii străini rezidenti pe teritoriul României.
În aceste condiții, a arătat reclamanta, și datorită faptului că esenta specializării farmacie constă în perfectionarea continuă, inclusiv după parcurgerea nivelului licență si față de faptul ca promovarea unor cursuri similare în statul de origine nu este posibilă (dată fiind terminologia medicală diferită, tehnicile utilizate, metodologia si programa scolară diferită), s-a înscris la cursurile postuniversitare organizate de " " pe durata noiembrie 2009 - aprilie 2010, n domeniul farmaceutic, fiind declarată înscrisă la aceste cursuri postuniversitare, sens în care i s-a eliberat o adeverință de studii de către " " din C- In baza acestui document, reclamanta și-a completat întregul dosar necesar pentru obtinerea prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, achitând anticipat inclusiv taxele aferente, în vederea reglementării caracterului legal al sederii sale pe teritoriul Statului român.
A mai susținut reclamanta că nu a fost nevoită să prezinte un ordin ori o aprobare a, întrucât, conform reglementărilor legale si a celor referitoare la autonomia universitară, i s-a comunicat că pentru absolvirea acestor cursuri nu este necesară o astfel de aprobare prealabilă a ministerului d e resort, fiindu-i eliberată oad oua adeverință de către " ", în care s-a mentionat în mod expres că "pentru perfectionarea prin cursuri postuniversitare nu este necesar avizul din România".
Cu toate acestea, dorind reglementarea clară a statutului său, reclamanta a apelat la Directia Europene si Relatii Internationale din cadrul care i-a adus la cunostință că pentru forma de organizare si acreditare a cursurilor postuniversitare organizate de " " C-N nu este necesară aprobarea prealabilă a ministerului.
In acest sens, ulterior depunerii întregului dosar la autoritatea pârâtă si numai ca urmare a demersurilor realizate pe cont propriu, reclamanta a intrat în posesia adresei nr. 4281/CPC/03.12.2009 eliberată de prin care această institutie îi aducea la cunostință, că nu emite ordin de înmatriculare pentru cetățenii de origine etnică română cu domiciliul stabil în străinatate care doresc să urmeze cursuri postuniversitare de perfectionare în specialitate" si că aceste cursuri în domeniul medical, acreditate de organismele de resort, se organizează în baza autonomiei universitare, conform Regulamentului de învățământ postuniversitar propriu Universitășii de Medicina si Farmacie din -
Având în vedere această stare de fapt, reclamanta a apreciat solutia adoptată de pârâtă ca fiind lipsită de temei legal si nejustificată, în conditiile în care prin această decizie se stăruie, în realitate, în obtinerea unui Ordin care nu este nici necesar si nici posibil a fi eliberat pentru reglementarea dreptului său de sedere, după cum însusi ministerul d e resort si institutia de învățământ superior recunosc fără echivoc.
În aceste condiții, apreciind că îndeplinește în integralitate si cumulativ conditiile prev. de art. 50 alin. 2 lit. a - l din nr.OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, reclamanta a solicitat instantei de fond să pronunte o hotărâre irevocabilă prin care să admită contestatia, astfel cum aceasta a fost formulată, tinand cont si de faptul că a avut o conduita ireprosabilă pe întreaga durată a sederii în România, iar din adeverinta de asigurat nr. 1152/22.10.2009, rezultă că este asigurat fiind în evidentele Casei de Asigurări de Sănătate a Judetului C, achitând contributiile aferente si beneficiind de servicii medicale. Nu în ultimul rând, reclamanta a arătat si faptul că dispune de mijloacele de întretinere pe teritoriul României, suportul financiar fiind asigurat de familia sa si având un caracter statornic si neconditionat pe durata celor peste 10 ani de sedere pe teritoriul Statului Român.
In ceea ce priveste conditiile generale de admisibilitate a procedurii prev. de art. 581.pr.civ. reclamanta a învederat următoarele:
Desi potrivit disp. art. 84 alin. 3 din nr.OUG 194/2002 privind regimul strainilor, contestați a împotriva deciziei de returnare suspendă executarea măsurii de îndepărtare, această prevedere legală nu este suficientă pentru a reglemementa situtii speciale precum cea descrisă de reclamantă, în care, desi i se permite a sta pe teritoriul Romaniei până la solutionarea actiunii de fond, regimul sederii sale este nereglementat si produce consecinte prejudiciabile față de reclamantă, vătămând si îngrădind drepturile de care se bucură.
Astfel, spre deosebire de dispozitiile art.14, 15 din Legea nr. 554/2004, prevederile nr.OUG 195/2002 nu consacră o procedură specială prin care să poată fi reglementat dreptul de sedere al petentului cu caracter provizoriu, respectiv până la solutionarea actiunii de fond, astfel încât o astfel de procedură specială să facă inadmisibilă recurgerea la disp. art. 581.pr.civ.
Din această perspectivă, prevederile nr.OUG 194/2002 reprezintă o reglementare specială în raport de Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, ce urmează a se completa, pentru identitate de ratiune, cu normele de drept comun în materie, respectiv cu legea procesual-civilă. Sub acest aspect, a apreciat reclamanta, recurgerea la calea prevăzută de art. 581.pr.civ. în modalitatea solicitată de reclamantă, respectă conditiile obiective de admisibilitate prevăzute de art. 581.pr.civ. privitoare la existenta unui litigiu aflat pe rolul instantei de fond, al simetriei competentei materiale, dar si a neprejudecarii fondului, astfel că nu există fine de neprimire ori alt impediment de natură a face indezirabilă procedura reglementată de art. 581.pr.civ. în material reglementării dreptului de sedere, cu atât mai mult cu cât nr.OUG 194/2002 nu interzice expres o astfel de procedura de drept comun.
Cu privire la conditiile speciale de admisibilitate ale cererii întemeiate pe prev. art. 581.pr.civ. respectiv urgența, vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului, reclamanta a făcut următoarele precizări:
Astfel, în ceea ce privește urgența, a arătat faptul că reglementarea cu caracter provizoriu a regimului său de sedere pe teritoriul României se impune pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dar si pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, statutul actual al reclamantei constituind o restrângere nejustificată a drepturilor si libertăților sale fundamentale, respectiv o ingerinta nepermisă în dreptul său la familie si viață privată, la educatie si formare profesională continuă precum si o vătămare eo ipso a dreptului său la circulatie.
În acest context, reclamanta a mai arătat că desi a achitat taxele aferente si a fost înscrisă la cursurile postuniversitare de specialitate ale C-N, parcurgerea acestui nivel postlicență si mai ales absolvirea lui este practic imposibilă, câtă vreme exista riscul ca reclamanta să nu poată frecventa aceste cursuri până la capăt si, respectiv, să sustină examenul de absolvire, având în vedere că regimul nereglementat al sederii sale este de natură a pune la îndoială îndeplinirea de către reclamantă a conditiilor de eligibilitate pentru absolvirea acestor cursuri.
Cu privire la vremelnicia măsurii cerute prin prezenta ordonanță președențială, reclamanta a menționat faptul că solicită reglementarea regimului său de sedere pe teritoriul României cu caracter provizoriu, respectiv până la solutionarea actiunii de fond prin hotărâre definitivă si irevocabilă de către Curtea de APEL CLUJ. Totodata, întrucât nu dorește a beneficia de un drept nelimitat ori care să o favorizeze fără drept, reclamanta a solicitat ca durata dreptului de sedere temporara în scop de studii să nu poată depăși ultima zi a lunii aprilie, avand în vedere că aceasta este data finală la care urmează a finaliza stagiul cursurilor postuniversitare.
Referitor la neprejudecarea fondului, condiție care decurge din caracterul vremelnic al măsurii, reclamanta a precizat că justifică îndeplinirea acestei condiții prin solicitarea de cercetare a aparenței dreptului si care, apreciază, că îi este favorabilă. Practic, a apreciat reclamanta, se impune prin forța evidenței realizarea unui examen sumar al cauzei, tocmai pentru a se stabili aparența dreptului pretins, față de decizia de returnare emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a retinut ca respingerea cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii se impune prin aceea că lipseste Ordinul de înmatriculare al
Din această perspectivă, reclamanta apreciază că apar cel putin două înscrisuri care creează o evidență aparentă a dreptului reclamat de si anume: adresa nr. 4281/CPC/O3.12.2009 eliberată de și adeverinta de studii eliberată de către " ", acte la care a făcut referire pe larg în cuprinsul motivelor acțiunii.
Totodată, la data de 22 decembrie 2009 reclamanta, în temeiul art. 84 din nr.OUG 192/2002, cu modificările și completările ulterioare, a înregistrat și o contestație împotriva deciziei de returnare nr. - din data de 17.12.2009 emisă de Oficiul Român pentru - Direcția, Serviciul pentru al Județului C, prin care a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea contestației și drept urmare, anularea deciziei de returnare ca fiind nelegală și nefondată, cu consecința acordării în favoarea sa a dreptului de ședere temporară în scop de studii, în condițiile pe care le-a solicitat autorității pârâte.
În dezvoltarea motivelor contestației, reclamanta a reiterat cele menționate în cuprinsul cererii de emitere a ordonanței președințiale.
Pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA, SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI Cad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În primul rând, pârâtul a ridicat excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă precizând că prin art. 28 alin (1) din Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se consacră completarea procedurii contencioase cu dreptul comun, adică cu dispozițiile Codului d e Procedură Civilă, însă această completare este limitată în ce privește prezenta cauză, prin incidența repetată a principiului de drept specialia generalibus derogant. În concret, dacă legea contenciosului administrativ se aplică cu prioritate față de Codul d e Procedură Civilă, ea devine act normativ cu caracter general în abordarea anumitor noțiuni de drept față de legea specială la care se raportează de fapt prezentul conflict juridic supus analizei instanței, și anume nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Pe de altă parte, pârâtul a menționat că reclamanta a solicitat la nivelul Serviciului pentru al județului C prelungirea unui drept de ședere, adică o rezidență temporară, iar această chestiune constituie de fapt fondul problemei, aspect care face obiectul dosarului nr- aflat tot pe rolul acestei instanțe, condiții în care obiectul prezentei cauze se confundă din punct de vedere al efectelor ireversibile cu obiectul cauzei de fond.
În privința acestor aspecte, pârâtul a relevat că în domeniul contenciosului administrativ, tocmai pentru plasarea justițiabilului persoană fizică într-o zonă tampon ferită de intervenția celeilalte părți din proces - statul, legiuitorul a trasat un perimetru juridic consacrat prin suspendarea actului administrativ supus cenzurii judecătorești. Astfel, dacă Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare prevede anumite cazuri, condiții și proceduri de urmat pentru a se ajunge la suspendarea actului respectiv, nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, prin art. 84 alin (3) prevede în mod expres și fără echivoc: " (3) Contestația prevăzută la alin. (1) și (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.".
În acord cu raportul de precădere între actele normative arătat mai sus, pârâtul consideră că dispozițiile acestei ordonanțe de urgență se aplică prioritar, astfel încât actul administrativ emis de Serviciul pentru al județului C (Decizia de returnare care face obiectul dosarului nr-) este suspendat de drept.
Din moment ce măsura de îndepărtare este suspendată de drept, în temeiul unui act normativ special, o cerere de ordonanță președințială întemeiată pe dreptul comun nu este nici permisă și nici favorabilă părții. Astfel, o eventuală admitere a acestei cereri de ordonanță președințială ar favoriza în mod nelegal reclamanta prin încuviințarea măsurii solicitate (cererea subsecventă cererii principale prin care se solicită prelungirea dreptului de ședere), dar și prin anularea efectelor produse de art. 84 alin. (3) din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
În argumentarea poziției sale referitoare la inadmisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, pârâtul a invocat mai multe decizii, atât ale Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, cât și ale Tribunalului și Curții de APEL CLUJ - Secția comercială, apreciind că în speța de față, inadmisibilitatea este cu atât mai pregnantă cu cât incidența unui alt act normativ cu caracter special în raport cu legea menționată a produs deja efecte, iar efectele sale trebuie considerate ca atare de instanța de judecată, deoarece sunt efecte legale.
În fapt, a arătat pârâtul, prin art. 50 și 58 din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, legiuitorul a dat în competența Oficiului Român pentru, direct sau prin intermediul structurilor sale teritoriale, dreptul de a încuviința sau nu șederea în România a cetățenilor străini și a apatrizilor, în conformitate cu maniera de abordare a politicii statului român suveran față de controlul imigrației.
Prin prisma acestui argument, pârâtul consideră că petitul subsecvent cererii de ordonanța președințială nu are suport legal, întrucât se solicită ca în mod direct instanța să prelungească reclamantei dreptul de ședere în România, adică se solicită o subrogare a instanței în atribute acordate de către legiuitor exclusiv Oficiului Român pentru.
În acest sens, pârâtul a precizat faptul că Oficiul Român pentru este, potrivit art. 1 alin. 2 din nr. 639 din 20 iunie 2007, privind structura organizatorică și atribuțiile Oficiului Român pentru, cu modificările și completările ulterioare, ".structura specializată, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, la nivel de direcție generală, care exercită atributele ce îi sunt date prin lege pentru implementarea politicilor României în domeniile migrației, azilului și al integrării străinilor, precum și a legislației relevante în aceste domenii."
De asemenea, pârâtul a mai invocat și prev. Capitolul III din același act normativ - Atribuțiile Oficiului român pentru - art. 5 lit. a, în raport de care a apreciat că nici un alt act normativ nu conferă instanțelor judecătorești un asemenea drept. Instanțele judecătorești se pot pronunța asupra respectării de către autoritatea publică emitentă a condițiilor impuse de lege privind legalitatea, oportunitatea, forma și fondul actului administrativ, precum și îndeplinirea criteriilor de competență a respectivei autorități, iar o esență a acestei concluzii se regăsește în textul art. 84 alin. (1) din nr.OUG 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Din moment ce contestația care face obiectul dosarului nr- suspendă de drept executarea măsurii luate prin Decizia de returnare de pe teritoriul României, pârâtul consideră că posibilitatea prelungirii dreptului de ședere în România solicitată prin cererea de ordonanța pteședințială este o modalitate neprevăzută și nepermisă de legea specială.
Drept urmare, în prezența textelor legale menționate, nici instanța și nici Oficiul Român pentru nu mai pot dispune prelungirea dreptului de ședere temporară, întrucât printr-o asemenea operațiune administrativă s-ar depăși cadrul legal, lucru de altfel inadmisibil.
Astfel, pe de o parte, instanța nu se poate pronunța asupra unei asemenea cereri, deoarece interpretarea art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare limitează aprecierile instanței asupra actului administrativ dedus judecații, nu asupra faptului administrativ în integralitatea lui, pe care justițiabilul încearcă să îl aducă în fața instanței. Este neîndoielnic că legiuitorul a avut în vedere această perspectivă, deoarece interpretarea textului de lege menționat în sensul celor cerute expres de reclamantă ar plasa respectiva particulă în sfera nocivă a neconstituționalității, prin raportare directă și antagonică la prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție.
Pe de altă parte, Oficiul Român pentru nu mai are posibilitatea legală de a prelungi dreptul de ședere temporară în România unei persoane plasată de legiuitor într-o situație intermediară de protecție tocmai față de o eventuală intervenție în situația sa efectuată chiar de autoritatea publică situată pe o poziție contrară, și cu care se află În conflict.
În altă ordine de idei, a mai precizat pârâtul, textul art. 581 din Codul d e Procedură Civilă al României prevede ca și condiție de exercitare a ordonanței președințiale neprejudicierea fondului, însă, din motivele arătate în cererea de ordonanță președințială, rezultă fără echivoc că reclamanta invocă și supune analizei în această cauză chiar chestiunile de fond din dosarul -.
În aceste condiții, a apreciat pârâtul, în cazul în care o asemenea cerere ar fi admisă, soluția dată ar însemna o prejudiciere a fondului cauzei, cu vădite elemente favorabile reclamantei, dar care ar contraveni și normei speciale.
De asemenea, motivația reclamantei referitoare la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt total străine de esența textului art. 581 din Codul d e Procedură Civilă, întrucât urgența la care se referă textul legal nu se poate confunda cu interesul personal al reclamantei de a-și rezolva urgent această problemă.
Față de argumentele invocate de reclamantă, pârâtul a arătat aceasta va putea oricând să își justifice prezența pe teritoriul României cu exemplarul deciziei de returnare care i-a fost înmânat și cu un certificat eliberat de grefa instanței. Acest două documente îi pot servi chiar la deplasări în țară de origine și revenirea pe teritoriul României, până la finalizarea dosarului nr-. Asemenea situații nu sunt ieșite din comun, s-au mai întâmplat și se vor mai întâmpla, tocmai pe fondul Deciziilor de returnare suspendate prin simpla lor contestare.
În plus, prin cererea de prelungire a dreptului de ședere depusă la Serviciul pentru al județului C, reclamanta a solicitat o rezidență pentru o perioadă în care va urma mai multe cursuri postuniversitare. Din analiza celor două dosare, cel prezent și cel de fond, pârâtul a relevat că n dosarul de fond reclamanta cere ceva, iar în cererea de ordonanță președințială cere altceva, situație apreciată de pârât ca inadmisibilă raportat la același moment 30.04.2010.
De asemenea, din motivarea aceleiași cereri de ordonanță președințială, dar și din petitul subsecvent formulat, rezultă fără echivoc că reclamanta dorește de fapt obținerea din partea instanței de judecată o obligare a Serviciului pentru a județului C la prelungirea dreptului său de ședere în România până la data de 30.04.2010, în condițiile în care ea cunoaște că nu are suport legal pentru un asemenea deziderat. Practic, se urmărește transformarea instanței de judecată într-un furnizor de rezidență, fiind cunoscut faptul că hotărârile judecătorești trebuie puse în executare.
Pe de altă parte, a subliniat pârâtul, intențiile reclamantei sunt devoalate și de caracterul petitului subsecvent formulat în cererea de ordonanța președințială, petit care din motivare și probatoriu nu este altceva decât obiectul cererii principale, raportat la data finalizării cursurilor postuniversitare.
Față de cele mai sus prezentate, pârâtul a solicitat instanței să constate că cererea reclamantei este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei ca atare.
În subsidiar, pârâtul a solicitat ca în cazul în care instanța admite prezenta cerere de ordonanță președințială și a petitului subsecvent, să indice Serviciului pentru cadrul legal în baza căruia acesta să prelungească reclamantei dreptul de ședere în România, deoarece potrivit celor explicate mai sus o asemenea operațiune administrativă este ilegală.
În final, pârâtul a solicitat instanței a aprecia corespunzător faptul că punctul de vedere al reclamantei care consideră admisibilă prelungirea dreptului de ședere în România prin dispoziția instanței este eronat și fără un fundament juridic serios, deoarece achiesând la această solicitare instanța ar executa o ingerință nepermisă a autorității judecătorești în exprimarea puterii executive ci statului, situație transpusă în realitatea judiciară prin încălcarea principiului de drept al separației puterilor în stat.
Raportat la probatoriul administrat instanta retine urmatoarele
Reclamanta deține un permis de ședere temporată ( -) eliberat la 26.09.2007 și cu valabilitate până la 01.11.2009, la rubrica scopul șederii fiind menționat "". - fila 20.
Reclamanta a intentionat să obtină prelungirea dreptului de sedere temporară în scop de studii, sens în care, a solicitat autorității competente, respectiv Oficiului R pentru - Serviciul pentru al jud.C, prelungirea regimului de sedere temporară în scop de studii cu începere de la data de 01.11.2009, si a depus documentatiea necesară (potrivit aprecierii acesteia) pentru a dovedi faptul ca îndeplinește toate conditiile legale în vederea admiterii cererii si a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii.
Autoritatea pârâtă i-a comunicat faptul că s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecință a respingerii cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii pe care l-a solicitat si cu motivarea că nu îndeplinește conditiile prev. de art. 52 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, respectiv că de la dosarul cauzei ar lipsi ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si - fila 14.
Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Sectiei comerciale, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de APEL CLUJ, criticând legalitatea si temeinicia acesteia.
Separat, prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, reclamanta, în contradictoriu cu OFICIUL R PENTRU - DIRECTIA, SERVICIUL PENTRU AL JUDETULUI C, a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Curtii de Apel - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal, dar nu mai târziu de data 30.04.2010.
Instanță constată că în materia prelungirii dreptului de ședere tempoară sunt incidente următoarele dispozitii din OUG nr 194/2002:
ART. 50
Condiții de prelungire a dreptului de ședere temporară
(1) care au intrat în România în baza unei vize de lungă ședere, precum și celor care sunt exceptați de la obligativitatea obținerii vizei de lungă ședere li se poate prelungi dreptul de ședere temporară de către Oficiul Român pentru sau de formațiunile sale teritoriale, în condițiile prevăzute în prezenta secțiune.
(2) Dreptul de ședere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an, numai dacă:
a) sunt îndeplinite în continuare condițiile cu privire la intrarea în România, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c), e), f), g) și h);
b) nu a intervenit, pe perioada șederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) și alin. (2);
c) posedă document de călătorie valabil, cu excepția cazurilor în care documentul de călătorie a expirat după intrarea în România și, din motive independente de voința străinului, acesta nu a putut fi prelungit;
d) solicită acordarea sau prelungirea dreptului de ședere pentru același scop pentru care i s-a acordat viza sau i s-a prelungit dreptul de ședere în baza căruia se află pe teritoriul României, cu excepția membrilor de familie ai cetățeanului român, dacă solicită prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei;
e) a respectat anterior scopul pentru care i s-a aprobat șederea în România;
f) face dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României. În cazul străinilor care beneficiază de un drept de ședere pentru reîntregirea familiei, dovada deținerii legale a spațiului de locuit se poate face de către sponsorul sau cetățeanul român ai cărui membri de familie sunt și cu care aceștia locuiesc;
g) prezintă dovada asigurării sociale de sănătate;
h) prezintă dovada achitării taxelor aferente prelungirii dreptului de ședere și a costului documentului ce se emite în acest scop;
i) sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute în prezenta secțiune, precum și condițiile speciale de prelungire a dreptului de ședere în funcție de scopul pentru care este solicitată aceasta.
(3) sunt obligați ca, la expirarea valabilității documentelor prevăzute la alin. (2) lit. c), f) și g), să întreprindă demersurile necesare prelungirii valabilității sau reînnoirii acestora.
(4) Prelungirea dreptului de ședere se poate acorda și pentru perioade mai mari de un an în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau pe bază de reciprocitate.
ART. 51
Solicitarea prelungirii dreptului de ședere temporară
(1) Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, la formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru de la locul de reședință.
(2) Cererea va fi însoțită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original și în copie, de un certificat medical eliberat de o instituție sanitară publică sau privată, din care să rezulte că nu suferă de boli care pot pune în pericol sănătatea publică, de dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României, de dovada asigurării sociale de sănătate, a mijloacelor de întreținere și a taxelor aferente prelungirii dreptului de ședere și costului documentului ce se emite în acest scop, precum și de celelalte acte prevăzute în prezentul capitol, în funcție de scopul pentru care solicită aprobarea șederii în România.
(3) Dovada mijloacelor de întreținere poate fi făcută cu adeverință de salariu, talon de pensie, declarație privind impozitul pe venitul global, extras de cont bancar ori alte documente echivalente.
(4) Cererea va fi soluționată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de prelungire a dreptului de ședere, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
(5) Când prelungirea dreptului de ședere este solicitată în baza căsătoriei și sunt necesare verificări suplimentare conform art. 63, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit până la maximum 90 de zile, caz în care dreptul de ședere se prelungește de drept până la soluționarea cererii.
(6) Dacă este necesar, solicitantul poate fi chemat la interviu.
ART. 52
Refuzul prelungirii dreptului de ședere temporară în România
(1) Dacă la data depunerii cererii nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale în funcție de scopul șederii, prevăzute în prezenta secțiune, străinului i se refuză prelungirea dreptului de ședere temporară.
(2) Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.
3. Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii veniți în scop de studii
ART. 58
Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru studii
(1) intrați în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere, astfel:
a) în cazul studenților sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:
(i) sunt înscriși la studii la o instituție de învățământ de stat sau particulară, acreditată potrivit legii, forma învățământ de zi, inclusiv pentru participarea la cursuri de doctorat;
(ii) dovedesc că și-au achitat taxele de studii;
(iii) fac dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe economie, pe perioada valabilității permisului de ședere;
b) în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi, pe o perioadă care să nu depășească un an, dacă:
(i) sunt înscriși la o unitate de învățământ de stat sau particulară acreditată potrivit legii, forma învățământ de zi;
(ii) participă într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizație constituită în condițiile legii și recunoscută pentru acest scop;
(iii) dacă organizația care realizează schimbul de elevi își asumă responsabilitatea pentru asigurarea cazării, a mijloacelor de întreținere și a eventualelor costuri privind îndepărtarea.
(2) de origine română li se poate prelungi dreptul de ședere temporară pentru studii, fără îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii).
(3) Dreptul de ședere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 90 de zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situației școlare sau universitare și a avizării documentelor de studii.
ART. 81 (1) Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de ședere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de ședere permanentă, precum și a foștilor solicitanți de azil Oficiul Român pentru poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României.
ART. 82
Decizia de returnare a străinilor de pe teritoriul României
(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. (1) sunt obligați să părăsească teritoriul României.
(2) Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română și într-o limbă de circulație internațională.
(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel:
a) în termen de 15 zile, pentru:
(i) străinul a cărui ședere a devenit ilegală;
(ii) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată;
(iii) foștii solicitanți de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil;
b) în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;
c) în termen de 90 de zile, pentru:
(i) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum și membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de ședere pentru reîntregirea familiei;
(ii) străinul căruia i-a încetat dreptul de ședere permanentă, dacă nu îndeplinește condițiile de prelungire a dreptului de ședere temporară pentru unul din scopurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(4) Termenele prevăzute la alin. (3) curg de la data la care decizia de returnare i-a fost adusă la cunoștință străinului, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(5) care au trecut ilegal frontiera de stat, precum și celor cu ședere ilegală a căror identitate nu a putut fi stabilită li se emite decizie de returnare sub escortă, care va fi însoțită de luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la art. 97.
ART. 83
Comunicarea deciziei de returnare
(1) Comunicarea deciziei de returnare se realizează de către Oficiul Român pentru ori de formațiunile sale teritoriale prin remiterea unui exemplar al acesteia.
(2) Remiterea se poate face prin înmânarea exemplarului, sub semnătură, atunci când străinul este prezent, sau prin trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa la care străinul a declarat că locuiește, atunci când străinul nu este prezent.
(3) În cazul în care remiterea nu este posibilă, comunicarea deciziei de returnare se face prin afișarea unui exemplar al acesteia la sediul Oficiului Român pentru sau al formațiunilor sale teritoriale.
(4) Se prezumă că remiterea nu este posibilă în următoarele situații:
a) străinul refuză să primească exemplarul înmânat sau trimis prin poștă;
b) străinul nu mai locuiește la adresa declarată;
c) străinul nu a făcut cunoscută adresa la care locuiește.
ART. 84
Contestarea deciziei de returnare
(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă.
(2) În cazul străinilor prevăzuți la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanța se pronunță în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
(3) Contestația prevăzută la alin. (1) și (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.
(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luați în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă instanța o va respinge. Nu se poate reține că au prioritate dispozițiile Legii nr 554/2004 față de dispozițiile Codului d e procedură civilă la care trebuie să se raporteze dispozițiile OUG nr 194/2002, iar de vreme ce decizia de returnare este suspendată de drept nu este permisă o cerere de ordonanță președințială.
Curtea apreciază admisibilă o cerere de emitere a ordonanței președințiale care să confere un drept de ședere temporară, tocmai pentru că decizia de returnare este suspendată. Suspendarea actului administrativ prin formularea contestației înseamnă că efectele deciziei nu se produc până la examinarea legalității deciziei. Efectul formulării contestației (dosar nr - al Curții de APEL CLUJ ) este că suspendă dispoziția de returnare și nu că ar naște prin simpla contestație un drept de ședere temporară. Consecința neaplicării deciziei de returnare, este că pe perioada litigiului reclamanta nu poate fi returnată. Consecința suspendării returnării este posibilitatea de a rămâne în România, însă fără a putea obține un permis de ședere temporară, și fără a avea un statut reglementat.
Pe de altă parte sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de art 581 cod proc civilă, instanța fiind îndreptățită să examineze temeinicia cererii.
In ce privește excepția lipsei de interes invocată de către procuror instanța o va respinge.
Se invocă împrejurarea că prin art 84 alin 3 din OUG nr 194/2002 s-a suspendat actul administrativ astfel că nu mai există un folos practic pe care l-ar putea trage reclamanta prin admiterea cererii.
Dreptul de ședere temporară nu poate fi exercitat în deplinătatea prerogativelor sale, prerogative care permit inclusiv părăsirea teritoriului României și revenirea în țară. Prin formularea contestației, reclamanta s-a pus la adăpostul nereturnării, în sensul suspendării dispoziției de returnare. Desigur că există o prerogativă a dreptului de ședere, care rezultă ca și o consecință a returnării (dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la soluționarea contestației). Ori dreptul de ședere temporară cuprinde și alte prerogative, inclusiv posibilitatea de a circula în străinătate (în țara natală în speță).
In soluționarea prezentei cauze instanța nu va tranșa fondul dreptului, urmând însă a examina aparența dreptului.
In esență potrivit art 51 rap la art 58 din OUG nr 194/2002 reclamanta a solicitat pârâtei prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de studii întrucât permisul său de ședere expira la 01.11.2009. Justificarea cererii reclamantei este că după absolvirea Facultății de Farmacie din cadrul C N, s-a înscris la o formă de studii postuniversitare din cadrul C
Pârâta a emis decizia de returnare nr -/17.12.2009 prin care cererea de prelungire a dreptului de ședere a fost refuzată, întrucât lipsește ordinul de înmatriculare - fila 14. Reclamanta a depus adresa nr 4281/03.12.2009 emisă de (Ministerul Educației, Cercetării și ) și adresa nr 29079/09.11.2009 emisă de CNd in care rezultă că pentru perfecționarea prin cursuri postuniversitare nu este nevoie de avizul - fila 16, și că nu emite ordin de înmatriculare pentru cetățenii de origine etnică română care doresc să urmeze cursuri postuniversitare de perfecționare în specialitate
Rezultă că în aparență reclamanta este îndreptățită la prelungirea dreptului de ședere temporară de vreme ce este înscrisă la o formă de pregătire, respectiv urmează cursuri postuniversitare de perfecționare în specialitate, cursuri pentru care nu este necesar un ordin de înmatriculare emis de.
Rămâne ca pe fondul dreptului prin administrarea întregului probatoriu să se clarifice toate aspectele legate de forma de pregătire profesională a reclamantei, de necesitatea sau nu a emiterii unui ordin pentru asemenea formă de instruire, însă până la clarificarea acestor aspecte, aparența dreptului este în favoarea reclamantei, în sensul că nu este necesar un ordin în cazul cursurilor postuniversitare de perfecționare în specialitate.
Întrucât se creează prin prezenta decizie un drept de ședere temporor, prin prelungirea dreptului de ședere al reclamantei până cel târziu la 30.04.2010, nu se realizează decât o protecție a drepturilor invocate de către reclamantă, în sensul conservării lor până la clarificarea situației juridice a reclamantei.
În consecință de la data pronunțării prezentei și până la data de 30.04.2010 se poate elibera permis de ședere temporară în scop de studii în favoarea reclamantei așa cum este acesta prevăzut în anexa nr 1 din HG 1016/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge excepția lipsei de interes.
Admite cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de către reclamanta, cu resedinta în C-N,-, jud. C, în contradictoriu cu OFICIUL R PENTRU - DIRECTIA, SERVICIUL PENTRU AL JUDETULUI C, cu sediul în C-N,-, jud. C și în consecință:
Dispune prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de studii până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Curții de APEL CLUJ, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2010.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
--- - ---
Red.
Dact./5 ex.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui
