Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 39/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 39
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Gabriel Adrian
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr. 1353 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI Z, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z, SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA COMUNITARĂ Z, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ având ca obiect litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr.188/1999.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat instanței judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 08.01.2010 se înregistrează din partea Consiliului Local al municipiului Z întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Totodată la data de 08.01.2010 se înregistrează din partea intimatului, Primarul municipiului Z întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1353 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților -, G, -, -, - și împotriva pârâților PRIMARUL MUNICIPIULUI Z, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z, SERVICIUL PUBLIC - POLIȚIA COMUNITARĂ Z și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ Z, pentru obligarea la plata sumelor de 180 lei lunar, reprezentând cheltuieli cu ținuta decentă, pe perioada 01.09.2006 - 30.08.2007.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtului Primarul municipiului Z, suma de 1400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea lor reclamanții -, G, -, -, - și au chemat în judecată Primarul municipiului Z, Consiliul local al municipiului Z, Serviciul Public Poliția Comunitară Z solicitând obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând cheltuieli cu ținuta decentă în cuantum de 180 lei lunar pentru perioada 01.09.2006 - 30.08.2007 indexate și actualizate în funcție de rata inflației, plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând drepturi pentru menținerea sănătății și securității muncii, în cuantum de 650 lei lunar pentru perioada 01.09.2007 - 31.12.2007 indexate și actualizate în funcție de rata inflației.
În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că, drepturile solicitate prin acțiune sunt prevăzute în acordul/contract colectiv de muncă, înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate sub nr. 10 din 10.01.2006, dar în perioada 01.09.2006 - 30.08.2007, dreptul privind plata sumei de 180 lei lunar, nu s-a acordat, iar din data de 1.09.2007 nu a mai fost acordat nici un drept special prevăzut de /
Pârâtul de rândul Ias olicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată.
În esență, pârâtul susține că obligația instituită de art. 24 din / privind acordarea unor sume de bani în favoarea polițiștilor comunitari pentru procurarea unei ținute decente, se bazează pe o cauză falsă și nelicită întrucât toți reclamanții au primit uniforme, iar cheltuielile cu ținuta decentă nu se justifică. Referitor la al doilea capăt de cerere, se precizează că, încetarea acordării în favoarea reclamanților a drepturilor speciale nu constituie un refuz nejustificat ci se datorează unei decizii emisă de Curtea de Conturi. Prin aceasta Primarul municipiului Zaf ost obligat să înceteze plata drepturilor speciale.
Prin sentința civilă nr. 2842/2008, Tribunalul Sălaja admis acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată, însă prin Decizia civilă nr. 1287/2009, Curtea de Apel Cluja casat această hotărâre și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei de casare instanța de control judiciar a reținut că pârâții au formulat mai multe apărări, atât pe excepție cât și pe fondul cauzei, pe care în parte prima instanță l-a rezolvat așa cum rezultă din sentința atacată redată în prima parte a considerentelor.
Cu toate acestea, instanța de fond nu s-a preocupat în totalitate de rezolvarea tuturor aspectelor invocate de pârâți în apărare, ceea ce nu se poate considera că a cercetat în întregime fondul cauzei.
Așadar, dispozițiile art. 129 alin. (5) Cod proc.civ. impun că "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe carele consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Prin urmare, era necesar, față de apărările formulate de pârâți care vizau o situație specială în privința acestor reclamanți, polițiști comunitari, a se verifica nulitatea invocată în privința cauzei privind ținuta acestora, mai ales că aceștia prin însăși dispozițiile legale din Legea privind statutul funcționarilor publici au obligația de a purta uniformă în timpul serviciului, iar aceasta le-a fost asigurată gratuit de instituția la care își desfășoară activitatea, așa după cum aceasta a pretins.
În rejudecare, tribunalul, conformându-se acestei cerințe, în virtutea art. 315 Cod proc.civ. reține următoarele:
Potrivit art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită, iar art. 966 din același cod, prevede că "obligația fără cauză sau fondate pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect".
În sfârșit, art. 5 cod civil prevede - ca o normă generală - că "nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri".
În speță, prevederile legale mai sus enunțate au incidență prin aceea că, pe de o parte, drepturile subiective invocate de reclamanți au o bază contractuală și anume art. 24 din Acordul colectiv de muncă încheiat în anul 2006, care, la rândul său, are, pe de altă parte, o bază legală și anume art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Prin urmare, clauzele contractuale cuprinse în art. 24 trebuie să fie în deplină concordanță cu conținutul și finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 și totodată ele nu trebuie să contravină dispozițiilor de ordin general, prevăzute de art. 5 și art. 948 Cod civil, privind încheierea valabilă a convențiilor.
Verificând aceste aspecte, este de reținut în continuare că, acordurile colective de muncă încheiate între funcționari și instituțiile la care lucrează pot să cuprindă numai "măsurile" prevăzute de art. 72 din Legea nr. 188/1999, cum ar fi cele privind îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă și menținerea sănătății și securității muncii.
Deși aceste prevederi legale se referă fără echivoc la măsuri privind îmbunătățirea condițiilor de muncă, menținerea sănătății și securității muncii privind personalul angajat - care desigur presupune avansarea unor cheltuieli de investiții și/sau servicii, însă la nivel de instituție - prin art. 24 din s-au prevăzut "drepturi speciale" ce se acordă lunar acestora, în cuantum total de 650 lei, pentru "acoperirea unei părți" din cheltuielile cu tratamente medicale, hrană, medicamente, ținută decentă, muncă în condiții de stres, la care se adaugă un "spor de fidelitate și loialitate", în scopul menținerii stabilității în instituție a angajaților.
Rezultă așadar, cu puterea evidenței că "drepturile speciale" stabilite prin acordul colectiv de muncă reprezintă în realitate veritabile "drepturi sau sporuri salariale" acordate angajaților, pe calea ocolită a măsurilor privind menținerea sănătății și securității muncii.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, G, și, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond să se admită acțiunea, să se dispună obligarea intimatelor în solidar la plata către fiecare recurent a sumelor de bani reprezentând cheltuieli cu ținuta în cuantum de 180 lei lunar pentru perioada 01.09.2006 - 30.08.2007 indexate și actualizate cu indicile de inflației.
De asemenea, s-a solicitat ca intimatele să fie obligate să plătească cheltuielile de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2842/04.12.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea reclamanților în sensul că intimații au fost obligați la plata sumei de 180 lei lunar pentru perioada 01.09.2006-10.01.2007, reprezentând acoperirea unei părți din cheltuielile cu ținuta decentă indexată și actualizată cu rata inflației iar intimații Primarul Municipiului Z și Consiliul Local al Municipiului Z au fost obligați să cuprindă în buget sumele necesare.
Intimații au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2842/04.12.2008 a Tribunalului Sălaj.
Instanța de control judiciar a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis dosarul cauzei la aceeași instanță pentru soluționare.
Instanța de fond rejudecând cauza a respins cererea ca nefondată prin sentința civilă nr. 1353/12.06.2009.
Reclamanții consideră că sentința sus menționat este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond a reținut în mod greșit că la încheierea /M au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art. 948 Cod civil și art 966 Cod civil coroborate cu art. 5 Cod civil, mai mult aceasta nu a motivat în concret de ce dispozițiile art 24 din menționatul /M și art. 72 din Legea nr. 188/1999 contravin dispozițiilor art.5, 948 și art 966 din Codul civil, încălcând dispozițiile prevăzute de art. 4 Cod civil potrivit căruia este oprit judecătorul de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt-supuse.
Referitor la motivarea instanței la modul general precum că potrivit art.948 Cod civil condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită, precum și referirea la art. 966 Cod civil, instanța nu a făcut decât să indice dispozițiile din articolele sus menționat, fara a indica în ce mod au fost încălcate.
Instanța a mai reținut, în mod greșit, că nu există concordanță între conținutul / și finalitatea stabilită de legiuitor prin dispozițiile art. 72 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și că prevederile art. 24 alin. (1) și (2) lit. a) și b) din / sunt nelicite și bazate pe o cauză falsă. Ori, potrivit arte 968 Cod civil cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, ceea ce nu s-a dovedit în prezenta cauză. Cu privire la cauza falsă, aceasta nu este reală dacă există eroare motivului determinant, ori intimații nu au dovedit că au fost îndeplinite cerințele erorii viciu de consimțământ la încheierea /
Reclamanți consideră de asemenea că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 24 din / cu privire la acoperirea unei părți din cheltuielile cu ținuta decentă ce o au dată de angajator în sensul că reclamanții solicită acoperirea unei părți din cheltuielile cu ținuta decentă (întreținerea) și nu procurarea altei ținute. Conform art. 6 /M produce efecte pentru toți funcționarii publici și persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă, indiferent de data numirii sau de afilierea lor la sindicat, iar potrivit art. 1 alin. (2) din prezentul contract executarea A/.M este obligatorie pentru părți și constituie legea părților și neîndeplinirea obligațiilor asumate prin lC. atrage răspunderea părții care se face vinovată de aceasta.
Totodată, reclamanții au mai arătat că instanța a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 969 Cod civil care exprimă puterea obligatorie a contractului, adică între părți contractul are putere de lege. Astfel, contractul este legea părților, având față de părți aceeași putere obligatorie ca o lege din momentul ce este valabil făcut. In consecință arată că sunt îndreptățiți să se adreseze instanței pentru a intimații să execute obligația creată prin contract, în sfera raporturilor dintre părți, acordul de voință care creează contractul fiind suveran, el putând deroga chiar de la textele legale, când acestea nu sunt numai interpretative.
Concluzionând, instanta nu este în drept să intervină, chiar la cererea uneia din părți, pentru a revoca sau modifica contractul, în afară de cauze determinate de lege. Astfel instanța trebuie să procedeze la punerea în executare a contractului, așa cum l-a determinat voința comună a părților.
Cât privește motivele de recurs sunt cele prevăzute de art.304 pct. 4, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Consiliul local al municipiului Zas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
În susținerea poziției procesuale, pârâtul a arătat că cererea de recurs cuprinde o cerere care, raportat la prevederile art.316 coroborat cu art.294 pr.civ. se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
După cum se poate observa, prin recursul introdus, recurenții-reclamanți solicită obligarea în solidar a intimaților la plata sumelor aferente cheltuielilor cu ținuta decentă.
O asemenea solicitare este inadmisibilă în condițiile în care, prin acțiunea precizată a reclamanților se solicita, vizavi de Consiliul local al municipiului Z și Primarul municipiului Z, "să cuprindă în buget sumele aferente plății drepturilor mai sus menționate, conform competențelor legale"( a se vedea pct.3 din precizarea la acțiune).
A formula acum în recurs o cerere prin care să fie obligați să plătească sumele prevăzute în contractul colectiv de muncă, reprezintă o cerere nouă, prohibită de dispozițiile Codului d e procedură civilă, care se impune a fi respinsă.
Pe de altă parte, distinct față de apărările formulate de Instituția Primarului, solicită ca instanța să rețină următorul aspect: Consiliul local al municipiului Z nu este semnatar al acordului/contract colectiv de muncă, motiv pentru care se poate reține și lipsa calității procesuale pasive a Consiliului local, fată de această nouă cerere formulată de recurenti.
În ce privește fondul problemei, pârâtul consideră că soluția dată de prima instantă este corectă.
În opinia sa, a solicita cheltuieli cu ținuta decentă, în condițiile în care salariatilor din cadrul Serviciului Public Politia Comunitară Z le-au fost asigurate în mod gratuit uniforme de serviciu, reprezintă o cauză în egală măsură falsă și nelicită, care se sancționează cu nulitatea respectivei prevederi contractuale. Prin urmare, chiar dacă nu este de acord cu opinia instanței conform căreia drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, soluția instanței de fond de a admite excepția nulității este corectă.
Nu se poate susține cu succes, faptul că motivarea instanței de fond este la modul general.
Este adevărat că motivarea instanței nu este una exahaustivă, dar din aceasta rezultă clar ce a analizat instanța și care sunt motivele pentru care a respins cererea reclamanților.
După cum reiese din motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a urmat recomandările instanței de casare și a analizat excepția nulității raportat la următoarea stare de fapt: funcționarii Poliției Comunitare Z solicitau cheltuieli cu ținuta decentă în condițiile în care acești funcționari aveau asigurate în mod gratuit uniforme de serviciu.
Analizând excepția invocată instanța a constatat că există o încălcare a prevederilor art.5 și 966 Cod procedură civilă precum și o încălcare a art.72 din Legea nr.18 8/1999.
Astfel, instanța a admis excepția, a constatat că dreptul invocat de reclamanți nu există (efect al nulității) și a respins acțiune a acestora.
Cu privire afirmația recurenților potrivit căreia cheltuielile pentru ținuta decentă era destinată întreținerii uniformei și nu procurării altei ținute, s-a arătat că o asemenea afirmație este falsă.
Această clauză contractuală a fost introdusă pentru a acoperi cheltuielile de procurare a unei ținute decente pe care le aveau funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Z și a instituțiilor subordonate. Clauza viza însă funcționarii care nu aveau uniformă și care aveau deci cheltuieli cu procurarea unei ținute. Așa se explică și cuantumul de 180 lei/lună, cuantum prea mare pentru a considera că este destinat îngrijirii uniformei.
Cu toate că cunoșteau exact care a fost destinația sumelor, polițiștii comunitari au încercat să profite de lipsa de claritate a acordului colectiv de muncă, fapt ce l-a obligat la invocarea excepției nulității.
În final se impune a fi menționat că și alți funcționari din cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară Z au formulat aceleași pretenții în dosarele - respectiv -, dosare care au fost soluționate definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel Cluj în favoarea pârâtului.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Primarul municipiului Z s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată pentru aceleași motive învederate de către intimatul Consiliul Local.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1, 312 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul declarat de către reclamanți, prin prisma dispozițiilor legale incidente speței, Curtea reține că el este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea soluționată de către prima instanță, reclamanții, funcționari publici în cadrul Serviciului Public al Poliției Comunitare Z, au solicitat obligarea pârâților Primarul mun.Z, Consiliul Local al mun.Z și Serviciul Public Poliția Comunitară Z, la plata sumei de câte 180 lei lunar pentru perioada 1.09.2006 - 30.08.2007, indexată și actualizată în funcție de rata inflației, reprezentând cheltuieli cu ținuta decentă, în temeiul acordului colectiv de muncă înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate sub nr.10 din 10.01.2006.
Într-un prim ciclu procesual, cererea a fost admisă, luându-se act de faptul că sunt incidente prevederile art.24 alin.1 din acordul colectiv de muncă, reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea acestei sume.
Recursul declarat de către pârâți împotriva sentinței a fost admis de către Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.1287/2009 din dosarul nr-, cauza fiind trimisă spre rejudecare, cu îndrumarea de a fi analizate punctual apărările formulate de către pârâți, conform cărora clauza din acord referitoare la acoperirea cheltuielilor cu ținuta decentă, este lovită de nulitate absolută, în baza prev.art.966 civ. și art.72 din Legea nr.188/1999.
În rejudecare, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, cererea a fost respinsă, judecătorul fondului apreciind că prevederile cuprinse în art.24 din acord contravin celor ale art.72 din Legea nr.188/1999, prin raportare la cele ale art.5 și 948.civ.
Prin recursul declarat în cauză de către reclamanți, este criticată această abordare, relevându-se că nu s-au dezvoltat motivele pentru care prevederile art.24 alin.1 și 2 lit.a și b din acordul colectiv de muncă, ar fi ilicite și bazate pe o cauză falsă.
De asemenea, s-a arătat că acordul încheiat între angajați și angajator, are, între părți, putere de lege, fără ca instanța să poată interveni pentru a-l revoca sau modifica.
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe prevederile art.24 din acordul colectiv de muncă înregistrat sub nr.11 din 10.01.2006, încheiat pe o durată de 1 an, conform cărora, în baza prev.art.61 din Legea nr.188/1999 și ale titlului VIII din Legea nr.53/2003, funcționarilor publici li se acordă lunar drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, în cuantum de 650 lei.
Aceste drepturi se împart în două categorii, iar din cea aferentă securității muncii face parte și acoperirea unei părți din cheltuielile cu ținute decentă, în cuantum de 180 lei.
Conform art.61 alin.1 din Legea nr.188/1999, în forma în vigoare la momentul semnării acestui acord, "utoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care sa cuprindă numai măsuri referitoare la:
a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de munca;
b) sănătatea și securitatea în munca;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale".
Prima instanță a respins cererea, pe considerentul că stipulația referitoare la acordarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor cu ținuta decentă nu se justifică, raportat și la situația specială în care se găsesc reclamanții, în privința acestora clauza din acord fiind lovită de nulitate absolută.
Curtea achiesează la aceste statuări, verificările efectuate de către tribunal putând fi făcute chiar în absența unei cereri reconvenționale, cu luarea în considerare a prevederilor art.5, 948 și 966.civ. apreciind că această clauză este prohibită de legi.
Astfel, din analiza prevederilor legale mai sus citate, respectiv cele ale art.61 alin.1 din Legea nr.188/1999, devenit art.72 alin.1 în urma republicării, rezultă că acordarea sumelor pentru acoperirea cheltuielilor cu ținuta decentă, nu poate fi încadrată în premisele acestei reglementări.
Aceasta întrucât, așa cum a reținut și tribunalul, legiuitorul a permis acordarea unor "drepturi speciale" doar în situația în care acestea sunt menite a duce la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la menținerea sănătății și securității muncii personalului angajat, respectiv care presupun avansarea unor cheltuieli de investiții și/sau servicii, însă numai la nivel de instituție. În esență, această reglementare legislativă nu permite acordarea, pe calea ocolită a măsurilor privind menținerea sănătății și securității muncii, a unor drepturi sau sporuri salariale, or, raportat la starea de fapt dedusă judecății, tocmai acest lucru este urmărit de către reclamanți.
Așadar, pretențiile reclamanților contravin și prev. art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Mai mult, în ceea ce privește disp. art.24 alin.2 lit.a din acordul colectiv de muncă, Curtea constată că, în situația specială a reclamanților, acestea încalcă și prevederile art.14 lit.g din Legea nr.371/2004 și pe cele ale art. 32 din Legea nr.188/1999.
Conform acestor reglementări legale, funcționarii din cadrul poliției comunitare au obligația de a purta uniformă, care se asigură de către angajator, în mod gratuit, la dosarul de fond fiind depusă dovada îndepliniri acestor obligații din partea pârâților.
Așa fiind, nu se poate justifica rațiunea reglementării referitoare la acordarea cheltuielilor cu ținuta decentă, aspecte subliniate de către instanța de fond, contrar susținerilor din recurs, și aceasta indiferent dacă aceste cheltuieli sunt solicitate pentru procurarea sau întreținerea ținutei.
Totodată, Curtea constată că nu pot fi reținute nici prevederile art.969 civ. invocate în susținerea recursului, întrucât acestea sunt aplicabile doar în situația convențiilor legal încheiate, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.20 din Legea nr.554/2004 și art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat urmează a fi respins, cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții -, G, -, -, - și împotriva sentinței civile nr.1353 din 12 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - ---
GREFIER
-
RED.MH/MB
15.01.2010/18 ex.
jud.fond:
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Gabriel Adrian
