Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.352/CA/2008-

Ședința publică din 30 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de reclamanta - "" SRL, cu sediul în O,-, -.21,.5, jud.B, în contradictoriu cu intimații pârâțiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O,ambii cu sediul în O, -, nr.1, jud.B, împotriva sentinței nr.325/CA din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta reclamantă - "" SRL - avocat în baza împuternicirii avocațiale din 18 august 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul de avocat, lipsă fiind intimata pârâtă Primăria Municipiului O și intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 2 octombrie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimata pârâtă Primăria Municipiului Oad epus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentanta recurentei reclamante solicită comunicarea întâmpinării depusă la dosar.

Instanța,comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar de către intimata pârâtă, cu reprezentanta recurentei reclamante.

Reprezentanta recurentei reclamante învederează că, la termenul anterior s-a pus în vedere reprezentantei intimatei pârâte să depună la dosar ordonanța nr.318/17.07.2008 a Tribunalului Bihor și a hotărârii de explicitare a dispozitivului acesteia, precizând că intimata a fost parte în acel dosar și nu recurenta, astfel că ea nu are acea hotărâre. Întrucât la dosar nu a fost depusă hotărârea anterior menționată, arată că lasă la aprecierea instanței să dispună cu privire la această probă.

Instanța,deliberând, revine asupra mențiunii din încheierea anterioară privind depunerea la dosar a ordonanței nr.318/17.07.2008 a Tribunalului Bihor și a hotărârii de explicitare a dispozitivului acesteia.

Reprezentanta recurentei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei. În primul rând arată că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra admisibilității ordonanței președințiale în contencios administrativ, iar în al doilea rând nu a verificat îndeplinirea condițiilor art.581 Cod procedură civilă. Precizează că, în principal susține recursul cum a fost formulat în scris, iar în subsidiar cum a solicitat azi verbal în instanță, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar în xerocopie - nr.43 din 18.08.2008.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.325 din 14 august 2008, Tribunalul Bihora respins cererea de suspendare provizorie a actului administrativ -/5.01.2008 formulată de reclamanta - SRL cu sediul în O-.-.21..5. jud B în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului O cu sediul în O P-ța - nr.1.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a promovat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă, solicitând obligarea pârâtei de a-i permite temporar desfășurarea activității de transport persoane de tip taxi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.

Pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială reclamantul trebuie să justifice urgenta cererii și preîntâmpinarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Sub aceste aspecte instanța a reținut că prin Ordonanța nr.318/CA/2008 din 17.07.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dos nr-, s-a dispus suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ "Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu 1.04.2008, emise de Primăria Municipiului O, publicată în ziarul Primăriei, pe portalul Primăriei O, precum și pe situl www.ro în data de 31.03.2008, până la soluționarea irevocabilă a cererii de suspendare ce formează obiectul dos.nr- cu termen de judecată la data de 6.10.2008. cam.3. ora 9.

Având în vedere că prin această hotărâre definitivă și irevocabilă investită cu formulă executorie s-a dispus suspendarea provizorie a efectului actului administrativ, respectiv a măsurii de reținere a autorizațiilor taxi, s-a apreciat că, reclamanta nu poate să justifice urgența cererii ori preîntâmpinarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere întrucât prin suspendarea actului administrativ reclamanta beneficiind în continuare de dreptul de a-și exercita profesia urmare a suspendării efectelor actului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, legal timbrat, reclamanta -""SRL O, solicitând instanței, în principal admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece s-a apreciat în mod eronat că, în speță nu sunt întrunite cerințele ordonanței președințiale.

În acest context, recurenta a precizat că din întreg materialul probator aflat la dosar rezultă urgența suspendării efectelor actului administrativ.

Referindu-se la cererea sa subsidiară, recurenta a motivat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, respectiv asupra admisibilității ordonanței președințiale în contencios administrativ și asupra existenței condițiilor art.581 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată intimatele Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O au solicitat respingerea recursului, precizând în esență că, suspendarea actului administrativ nu poate fi solicitată pe calea ordonanței președințiale, întrucât în materia contenciosului administrativ există dispoziții cu caracter derogator cuprinse în Legea nr.554/2004.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge în baza art.312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Legea nr.554/2004 constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Acest act normativ, în art.14 și 15 cuprinde dispoziții speciale privind suspendarea executării actului administrativ unilateral, prevăzând și faptul că aceste cereri se soluționează de urgență și cu precădere.

De asemenea, potrivit art.28 din Legea nr.554/2004 dispozițiile legii se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Așadar, în contextul prevederilor enunțate, cum legea specială prevede dispoziții speciale în privința suspendării actului administrativ pentru care se reglementează o procedură de judecată de urgență și cu precădere, nu se justifică aplicarea dispozițiilor cu privire la ordonanța președințială reglementate de Codul d e procedură în art.581, așa încât cererea de ordonanță președințială se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu pe fond.

Pe de altă parte, art.28 din Legea nr.554/2004 face referire la completarea acestui act normativ cu prevederile Codului d e procedură civilă, impunându-se astfel concluzia că prevederile Codului d e procedură civilă se pot aplica doar în situația în care Legea contenciosului administrativ nu reglementează o anumită problemă și în măsura compatibilității lor cu specificul raportului de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, ceea ce nu este cazul în speță.

În acest context, recursul va fi respins pentru aceste considerente.

Față de cele reținute, observațiile recurentei nu vor mai fi analizate, ele vizând fondul litigiului.

În privința cererii subsidiare și a motivelor ce susțin această cerere, ele au fost formulate cu încălcarea art.303 alin.1 Cod procedură civilă.

Cum recursul a fost respins, nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurentă, motiv pentru care vor fi respinse potrivit art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta - "" SRL, împotriva sentinței nr.325 din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 30 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- în concept - 04.11.2008

- jud. fond. -

- dact. - 2 ex.

- 06.11.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Oradea