Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1208/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii | 
  | 
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--13.08.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 1208
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele recurente Primăria comunei prin Primar și Primarul comunei, împotriva sentinței civile nr. 72/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect, refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de "07.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Comuna ga reprezentată prin primar și Primarul comunei, solicitând obligarea acestora la plata indemnizației de ședință în sumă de 285 lei cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În motivare reclamantul arată că în calitatea sa de consilier local în cadrul Consiliului local a participat la ședințele consiliului local însă în mod nejustificat primarul comunei a refuzat să îi plătească indemnizația lunile septembrie și octombrie 2005.
Prin întâmpinare, primarul comunei arată că în condițiile în care reclamantul face dovada susținerilor sale, nu se opune admiterii
Prin sentința civilă nr. 1503/17 dec.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arad Secția civilă a dispus admiterea acțiunii, obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești solicitate de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 891/15 apr. 2008 pronunțată de Curtea de T - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de către pârâți împotriva sentinței civileA1503/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad și s-a dispus casări hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Arad - Secția de Contencios administrativ.
S-a apreciat de către instanța de control judiciar că în mod greșit caua a fost soluționat de un complet specializat în soluționarea litigiilor de munci și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Arad întrucât litigiul este d competența instanței de contencios administrativ conform art. 1 al in. 1 și ai 8 alin. 1 din Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 72 din 27 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții reprezentantă prin Primar și Primarul Comunei și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 262 reprezentând indemnizație de ședința pentru lunile septembrie octombrie 2005, cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă.
A obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată sumă de 300 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea 215/2001, aleșii locali sunt primăria, consilierii locali și consilierii județeni.
Conform art. 51 alin. 1 din Legea 215/2001, în exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale iar dispozițiile alin. 5 al aceluiași articol dispun că pentru participarea ședințele consiliului local și ale consiliilor de specialitate, consilierul loc primește o indemnizație stabilită potrivit legii.
Potrivit art. 5, plata indemnizației stabilită la alin. 3 se efectuează exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale.
Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată că reclamantul a făcut dovada participării sale la ședințele consiliului local și la cele ale consiliilor de specialitate.
Din cuprinsul procesului verbal și tabele de prezență rezultă neîndoios că în data de 7 sept. 2005. 19 sept.2005. 01 oct.2005 și 26 oct.2005 participarea reclamantului în calitate de consilier local la ședințele CB consiliu, luările sale de poziție față de ordinea de zi, fiind consemnate în aceste procese verbale.
De asemenea, participarea sa la lucrarea comisiei juridice din 22.09.2007 este menționată în foile colective de prezență și consemnată în procesul verbal încheiat cu acea ocazie.
Raportat la această stare de fapt devin pe deplin incidente dispozițiile art. 34 alin. 3 din Legea 393/2004 modificată prin legea 267 2005 potrivit de cărora numărul maxim pentru care se acordă indemnizația este de o zi ședință de consiliu și 1-2 zile ședință ale comisiei de specialitate, astfel că cererea reclamantului pentru plata indemnizației pentru două din cele patru ședințe la care a participat în lunile septembrie și octombrie 2005 respectiv
Faptul că ședințele consiliului local din 7 sept. 2005, 19 sept.2005, 01 oct.2005 și 26 oct.2005 nu au fost convocate de vreo comisie de specialitate nu prezintă relevanță, în condițiile în care participarea consilierului local este dovedită de conținutul proceselor verbale încheiate și de foile de prezență ( filele 20-25 dosar - TA - Secția cont. adm).
Este semnificativ a fi reținut și faptul că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi penale primarului comunei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, s-a reținut faptul că pârâtul a refuzat nejustificat să semneze statele de plată pentru luna octombrie pentru plata indemnizației de ședință.
Prin urmare, instanța constată că în litigiul dedus judecății reclamantul a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale, după cum a probat și existența unui refuz nejustificat, în condițiile art. 2 lit.h din Legea 554/2004, din partea pârâtului Primarul comunei care în calitate de ordonator principal de credite a refuzat ordonanțarea la plată a sumelor aferente indemnizației de ședință care fac obiectul cauzei.
Prin nesemnarea statelor de plată legal întocmite în acest sens, Primarul comunei, a refuzat în mod nejustificat punerea în aplicare a hotărârii nr. 26/oct.2005 adoptată de autoritatea administrativă deliberativă care a decis plata indemnizației de ședință pentru lunile septembrie și octombrie 2005, încălcând în acest mod prevederile art. 61 alin. 2 din legea 215 2001.
Pe cale de consecință acțiunea reclamantului a fost admisă, în sensul celor precizate, cuantumul pretențiilor solicitate de reclamant fiind de 262 lei raportat la indemnizația primarului comunei care în luna septembrie a fost de 1650 lei, astfel că instanța a obligat pârâții să plătească această sumă reclamantului cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a sumei, reprezentând indemnizația de ședință pentru lunile septembrie și octombrie 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria comunei prin Primar, considerând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Se apreciază că prima instanță în mod greșit a considerat faptul ca reclamantul-intimat și-ar fi dovedit pretențiile prin simpla depunere la dosar a unor tabele de prezență și a unor procese-verbale de ședința, din care de altfel nu rezulta decât cel mult că ar fi fost prezent la acele ședințe, or pentru simpla prezență la o ședință care nu a fost convocată în conformitate cu prevederile legale nu poate fi plătită indemnizația solicitată. Mai mult decât atât, solicită să se observe că din foile colective de prezență potrivit cărora prima instanță a considerat ca reclamantul-intimat și-ar fi dovedit pretențiile, nu rezultă datele la care s-ar fi întrunit comisiile de specialitate.
Susținerea primei instanțe potrivit căreia nu are relevanță faptul că ședințele comisiilor de specialitate la care se face referire nu au fost convocate de aceste comisii nu poate fi primită întrucât, consideră că aceste ședințe nu pot fi convocate decât de comisiile de specialitate, acestea fiind cele care cunosc problemele cu care se confruntă comunitatea, probleme care trebuiesc soluționate și mai ales, sunt singurele care cunosc modul legal în care pot fi dezbătute și soluționate aceste probleme.
Ca un argument în susținerea faptului că pretențiile reclamantului-intimat nu au fost dovedite este faptul că din procesul-verbal încheiat la data de 01.10.2005, cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Local, rezultă că ședința ar fi fost convocată de către comisia economică în data de 27.09.2005, însă din simpla lecturare a foii colective de prezență din cursul lunii septembrie 2007 se poate observa că la data indicată, respectiv la data de 27.09.2005 nu a avut loc nicio ședință de Consiliu Local sau a comisiei economice.
Având in vedere aceste aspecte, rezultă fără echivoc că așa-numita ședința a comisiei economice nu a fost convocată, astfel încât nu avea de ce să se întrunească la 01.10.2005, iar membrii acesteia nu au niciun drept la indemnizație pentru această ședință.
In ceea ce privește ședințele din 07.09.2005,19.09.2005 si 26.10.2005, din procesele-verbale de ședință rezultă că acestea nu au fost convocate de vreo comisie de specialitate, ci de Primarul Comunei, acesta convocând de fapt ședințele de consiliu local, nicidecum ședințe ale comisiilor de specialitate. În această situație, nu înțelege care a fost temeiul în care s-au întrunit aceste ședințe ale comisiilor de specialitate dacă într-adevăr s-au întrunit.
Pe de altă parte, prima instanța, deși a reținut că din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative față de făptuitorul rezultă ca acesta ar fi refuzat în mod nejustificat semnarea statelor de plată numai pentru luna octombrie 2005, în dispozitivul sentinței dispune admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârăților la plata către acesta a sumei de 262 lei, reprezentând indemnizații de ședință pentru lunile septembrie și octombrie 2005.
Reiterează susținerile noastre din cursul judecării în primă instanță, în ambele faze procesuale,respectiv faptul că deși la dosar a fost depusă adresa nr. 2198/31.06.2006 emisă de Primăria Comunei din care rezultă datele la care s-ar fi întrunit comisiile de specializare consideră că aceste susțineri nu pot fi primite întrucât dacă aceste comisii s-ar fi întrunit într-adevăr aceste întruniri trebuiau să se concretizeze într-un fel să aibă o finalitate.
Recursul este neîntemeiat.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că sentința recurată este temeinică și legală.
Și aceasta întrucât din probatoriul administrat în cauză, constatând în procesele verbale încheiate și foile de prezență depuse la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc, participarea reclamantului în calitate de consilier local, la șe4dințele consiliului local și ale comisiei de specialitate, în zilele de 7 septembrie 2005, 19 septembrie 2005, 1 octombrie 2005 și 26 octombrie 2005.
Or, în aceste condiții în mod nejustificat pârâta a refuzat să dea eficiență dispozițiilor art. 51 aliniatul 1 din Legea nr. 215/2001, în sensul de a-i plăți reclamantului indemnizația cere i se cuvenea.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă recursul de față de nefondat în condițiile dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primăria comunei împotriva sentinței civile nr. 72/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
Red./19.12.2008
Tehnodact / 2 ex./22.12.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Anca Buta, Dorin Ilie Țiroga








