Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 1230/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina- -
JUDECĂTOR 2: Niculescu Monica- -
JUDECĂTOR 3: Bulancea Diana- --
GREFIER:
Ședința publică din data de 04 Mai 2009
DECIZIA CIVILĂ nr. 1230
Pe rol se află spre soluționarerecursul declarat de recurenții-reclamanți,și recurentele-interveniente, și, împotriva sentinței civile nr.958/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâțiTribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTIșiMinisterul Justiției și Libertăților.
La apelul nominal făcut în ședință publicănu au răspuns părțile.
Procedura de citareeste legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzeide către grefierul de ședință, prin care învederează că intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Față de cererea formulată de recurentele-reclamante (fila 11 dosar) prin care solicită suspendarea judecării cauzei, Curtea constată că celelalte părți nu au solicitat acest lucru și nici nu au achiesat la cererea de suspendare, astfel încât neputându-se reține acordul părților și nefiind incident vreun alt caz de suspendare a judecății, față de solicitarea de a se soluționa cauza și în lipsă, respinge cererea de suspendare și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.958, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă la data de 13.11.2008 în dosarul nr- (număr în format vechi 2061/10.10.2008), au fost admise excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004 - 09.10.2005 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu această instituție din acest motiv, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond a fost respinsă cererea promovată de către reclamantele, și intervenientele, și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Ialomița șiCurtea de APEL BUCUREȘTI,ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că dreptul reclamantelor și intervenientelor de a pretinde sume cuvenite anterior datei de 09.10.2005 este prescris, fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 73 lit. d din Legea nr. 188/1999; că între reclamante și interveniente pe de o parte și pârâtul inisterul Justiției nu există raportul juridic dedus judecății, neexistând identitate între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul acestui raport născut din calitatea reclamanților și intervenienților de actuali și foști funcționari publici în cadrul primilor doi pârâți; că natura juridică a litigiului nu impunea parcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond în esență că cererea nu este întemeiată întrucât pretențiile solicitate nu au o suficientă bază în dreptul intern iar jurisprudența națională cu privire la aceste drepturi este contradictorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și intervenientele, solicitând admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, acestea au susținut că cererea le-a fost respinsă în mod nejustificat, întrucât temeiurile legale în baza cărora acordarea celor două sporuri a fost suspendată sunt neconstituționale, suspendarea realizându-se prin ordonanță de urgență, precum și pentru că este de notorietate că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei renunțări sau limitări. Mai mult, susțin că este de principiu ca normă legală, odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal. Apreciază că drepturile funcționarilor publici în discuție constituie drepturi de creanță, fiind întrunită cerința unui bun, în înțelesul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a) dinLegea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, precum și de plata timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 dinOG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Intimatul-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilora formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu nuanțarea inexistenței unui bun în sensul Protocolului Adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, constând în creanța pretinsă de reclamanți, în condițiile în care acțiunea se află pendinte și creanța nu a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea de lucru judecat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prev. art. 3041. Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică, în mod corect apreciind prima instanță că solicitarea reclamanților și intervenienților este lipsită de fundament legal.
În fapt,recurentele-reclamante,și recurentele-interveniente, și au calitatea de actuali sau foști funcționari publici aflați în raport de serviciu cu pârâta-intimată Curtea de APEL BUCUREȘTI și desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtului-intimat Tribunalul Ialomița, aspect necontestat de către părți.
Pentru activitatea desfășurată, recurentele erau remunerate la data sesizării instanței cu salariu de bază și sporul de vechime în muncă corespunzător
În drept, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 privind Statului funcționarilor publici, în forma publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, "Pentru activitatea depusă, funcționarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații".
Prin dispozițiile art. XIII pct. 21 din Titlul III - "Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici"- Cartea a II-a - " Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției", din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcției publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 29 din Legea nr. 188/1999 s-a modificat, textul având următoarea redactare: "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b)sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de premii și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici ".
Potrivit dispozițiilor art. XXV din Titlul III, Cartea II a Legii nr. 161/2003, prevederile art. 29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, în temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003.
Întrucât nu a fost elaborat un act normativ pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, astfel cum s-a statuat prin art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, drepturile salariale pentru această categorie profesională au fost stabilite anual de Guvern, pe calea ordonanțelor de urgență sau ordonanțelor simple.
Astfel,pentru anul 2005, salarizarea funcționarilor publici a fost asigurată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92 din 10 noiembrie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76 din 7 aprilie 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.(2) lit. a) - c) din acest act normativ, sistemul de salarizare a funcționarilor publici se bazează pe următoarele principii:
a) crearea premiselor pentru implementarea din anul 2006 sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici;
b) crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase și grade profesionale;
c) salarizarea în raport cu activitatea depusă, cu importanța și complexitatea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute în fișa postului.
În ceea ce priveștestabilirea salariului de bază, art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 a prevăzut că aceasta se realizează prin luarea în considerare a următoarelor elemente: nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, categoria sau după caz gradul profesional al funcției publice și nivelul la care se prestează activitatea, central sau local.
De asemenea, prin art. 5 alin. (1) din același act normativ, se prevede că pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesc trei trepte de salarizare.
Pentru funcționarii publici din categoria înalților funcționari publici și a funcționarilor publici care dețin funcții de conducere, salarizarea s-a realizat potrivit dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, prin adăugarea indemnizației de conducere la salariul de bază prevăzut pentru funcția publică de execuție.
Prin anexele I - IV la care s-a făcut trimitere în cuprinsul textelor menționate anterior, s-au stabilit salariile de bază, în valoare nominală, pentru funcțiile publice de execuție din cadrul tuturor autorităților publice centrale și locale, prin luarea în considerare a trei clase de salarizare, fiecare cu câte patru grade profesionale (debutant, asistent, principal și superior) și trei trepte de salarizare, în interiorul fiecărui grad. Pentru funcțiile de conducere s-au stabilit indemnizații de conducere în cote de 25% - 55% din salariul de bază.
Totodată, prin dispozițiile art. 44 s-a prevăzut că, la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 (26 noiembrie 2004), se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
În anul 2006, salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 2 din 12 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 951 din 24 noiembrie 2006.
Prin dispozițiile art. 4 și 5 din acest act normativ, s-au preluat principiile de stabilire salariilor de bază pentru funcționarii publici, instituite prin reglementarea anterioară, pe categorii, iar în privința suplimentului postului și a suplimentului gradului, prin dispozițiile art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, astfel cum au fost modificate prin art. unic pct. 17 din Legea de aprobare nr. 417/2006, s-a prevăzut în mod expres că: " La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statului funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006 ".
Prin art. I pct. 30 din Legea nr. 251/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.574 din 4 iulie 2006, s-au modificat dispozițiile art. 29 alin.(1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, în sensul că sintagma "suplimentul gradului" a fost înlocuită cu"suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Potrivit dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006, prevederile art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin acest act normativ, urmau să intre în vigoare la data de1 ianuarie 2007.
Prin decizia nr. 185 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 republicată", sunt neconstituționale, reținând, în esență, că soluția legislativă contravine normelor constituționale ale art. 78, potrivit cărora, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o altă dată ulterioară, prevăzută în cuprinsul său, precum și dispozițiilor art. 15 alin.(2) din Legea fundamentală.
S-a constatat că dispozițiile legale referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au intrat în vigoare la data menționată de Legea nr. 161/2003, pentru o scurtă perioadă de timp fiind aplicabile, iar după expirarea duratei de suspendare, actul normativ care a consacrat aceste drepturi a continuat să-și producă efectele, fără a mai fi necesar să se adopte o nouă normă care să prevadă o altă dată de intrare în vigoare a legii.
În temeiul dispozițiilor art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar drepturile salariale suplimentare care fac obiectul analizei se regăsesc în cuprinsul art. 31 alin.(1) lit.c) și d) din acest act normativ.
Prin actele normative ulterioare, edictate periodic, pe calea delegării legislative, pentru stabilirea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, respectiv, Ordonanța de Guvern nr. 6 din 24 ianuarie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232 din 6 iulie 2007 (pentru anul 2007), Ordonanța de Guvern nr. 9 din 30 ianuarie 2008, aprobată prin Legea nr. 238 din 31 octombrie 2008 (pentru anul 2008); Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1 din 29 ianuarie 2008 (care a prorogat aplicarea Ordonanței Guvernului nr.9/2008 până la data 31 martie 2009); Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 31 din 1 aprilie 2009 (care a prelungit aplicarea G nr. 9/2008 în luna aprilie 2009) și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2009 (care a stabilit că în perioada 1 mai - 31 decembrie 2009 se aplică G nr. 9/2008), nu s-a mai preluat soluția legislativă, de suspendare a aplicării dispozițiilor cuprinse în art. 31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată, referitoare la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Ca atare, cu privire la existența și aplicabilitatea acestor drepturi salariale ale funcționarilor publici, se poate concluziona următoarea cronologie:
1) Perioada cuprinsă între21 aprilie 2003 - 1 ianuarie 2004, când drepturile la,suplimentul postului"și,suplimentul gradului"a fost în vigoare, însă aplicarea dispozițiilor legale care le consacrau a fost prorogată până la 1 ianuarie 2004;
2) Perioada cuprinsă între1 ianuarie 2004 - 26 noiembrie 2004(intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004), când dispozițiile legale care consacrau aceste drepturi au fost aplicabile;
3) Perioada cuprinsă între26 noiembrie 2004 - 31 decembrie 2006, când aplicarea dispozițiilor art. 31 (fost art. 29) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendată în temeiul art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, respectiv art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006;
4) Perioada începând cu data de1 ianuarie 2007 la zi, când exercițiul dreptului vizând cele două suplimente salariale nu a mai fost suspendat.
Se constantă totodată că niciunul dintre actele normative subsecvente Legii nr.188/1999, republicată, care au fost emise în considerarea dispozițiilor art. 31 alin.(3), potrivit cărora, "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu revederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", nu a indicat elementele pe baza cărora cele două suplimente salariale să fie determinate sau, cel puțin, determinabile, astfel încât se instituie un veritabil nudum jus.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului, era necesară adoptarea unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine, fie Parlamentului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de stabilire a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, aplicându-se prin analogie procentele stabilite de legiuitor pentru alte sporuri salariale, ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.
Unul dintre coordonatele sistemului de salarizare în cadrul autorităților și instituțiilor publice, ce vizează inclusiv funcționarii publici, este reprezentat de stabilirea drepturilor salariale pentru această categorie, exclusiv prin norme legale imperative, cu încadrarea cheltuielilor salariale în bugetele aprobate potrivit legii.
Or, respectarea principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin.(4) din Constituție și a rolului constituțional ce revine instanțelor judecătorești, în temeiul art. 126 alin.(1) din Legea fundamentală, de a realiza justiția, prin aplicarea legii în litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, presupune ca instanțele să nu se substituie Parlamentului sau Guvernului, prin crearea, pe cale judiciară, a unor norme juridice de aplicare generală.
Drepturile salariale suplimentare, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă drepturi distincte de salariului de bază al funcționarilor publici, concluzie ce rezultă atât din interpretarea literală a termenilor folosiți în cuprinsul textului art. 31 alin.(1) din Legea nr.188/1999 republicată, noțiunea de,supliment", presupunând,per se, un adaos la salariul de bază, cât și din interpretarea logică și sistematică a normei juridice care, în enumerarea componentelor dreptului la salariu al funcționarilor publici, menționează cele două suplimente, în mod distinct, față de salariul de bază, sens în care este și conținutul dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr.76/2005, art. 4 și art. 5 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, respectiv Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, care se referăexpressis verbisla elementele pe baza cărora se stabilește, salariul de bază" al funcționarilor publici numiți în funcții publice de execuție sau de conducere.
În concluzie, intenția legiuitorului - neconcretizată însă prin actele normative subsecvente, emise în aplicarea dispozițiilor art. 31 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, republicată - a fost aceea de a institui, pentru funcționarii publici, două drepturi de natură salarială, suplimentare față de salariul de bază.
Însă, soluția juridică de admitere a acțiunilor reclamanților și obligare a instituțiilor publice pârâte la plata drepturilor salariale reprezentate de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fără cuantificarea acestor drepturi, nu corespunde exigențelor art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, sub aspectul punerii în executare a hotărârilor judecătorești conținând acest dispozitiv.
În mod constant, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie considerată ca fiind parte integrantă din,proces",în sensul art.6 din Convenție, iar dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c/a Italia, Hotărâre din 28 iulie 1999, par. 63,Hornsby c/a;Hotărâre din 19 martie 1997, paragraful 40, Dorneanu c/a România, Hotărâre din 26 iulie 2007, par. 32).
Or, prin pronunțarea unor hotărâri de admitere a acțiunilor reclamanților, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare), de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
De asemenea, nu poate fi promovată nici soluția de cuantificare a celor două suplimente salariale solicitate de reclamanți, deoarece, astfel cum s-a demonstrat anterior, în lipsa unui act normativ care să stabilească modalitatea de calcul a acestor drepturi, instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
Prin neacordarea acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui,bun",noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială ( -,Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii pe articole", vol.I, Editura, B, 2005, p. 971; -,Tratat european al drepturilor omului", Editura, B, 2009, p. 560; CEDO, - GmbH c/a Olanda, Hotărâre din 23 februarie 1995, par.53).
De asemenea, nu se poate vorbi nici despre existența unei,speranțe legitime",astfel cum această noțiune a fost dezvoltată în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului în care s-a decis că, atunci când interesul patrimonial în discuție aparține categoriei juridice de, creanță", el nu poate fi considerat ca,valoare patrimonială" și implicit ca,speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale. [ CEDO (Marea Cameră),c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004, par. 35 și 48-52;Compania A și alții c/a Belgia, Hotărâre din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Cameră),Draon c/a Franța, Hotărâre din 6 octombrie 2005, par. 65-70; CEDO (Marea Cameră),Maurice c/a Franța, Hotărâre din 6 octombrie 2005, par.63-70].
Așadar, criteriul decisiv al unei, speranțe legitime", protejate de primul Protocol este reprezentat de existența unuibaze suficienteîn dreptul intern, astfel cum este interpretat de instanțele naționale [CEDO (Marea Cameră), precit, par. 50 și 54; CEDO,Jantner c/a Slovacia, Hotărâre din 4 martie 2003, par. 27-33].
Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, ele fiind enunțate în Legea nr. 188/1999 republicată, fără a fi definite prin însuși actul normativ care le instituie ori prin legi de salarizare a funcționarilor publici, iar în lipsa unor criterii pentru cuantificare, creanța pe care dreptul o implică nu are un caracter cert.
În spiritul dispozițiilor art. 4 alin.(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legea salarizării funcționarilor publici ar fi trebuit să cuprindă normele legale de punere în executare a dispozițiilor art. 31 alin.(3) din Legea nr. 188/1999, or în situația în care lipsesc normele emise în aplicare, prin care să se creeze cadrul funcțional de acordare a celor două suplimente solicitate, efectele juridice ale acestor drepturi, nu se produc, fiind în fapt, în prezența unui drept,virtual",golit de conținut juridic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenții-reclamanți,și recurentele-interveniente,și, împotriva sentinței civile nr.958, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă la data de 13.11.2008 în dosarul nr- (număr în format vechi 2061/10.10.2008), în contradictoriu cu intimații-pârâțiTribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTIșiMinisterul Justiției și Libertăților,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
/2 ex. - 01.06.2009
Judecător fond -
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina, Niculescu Monica, Bulancea Diana
