Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 203/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - refuz acordare drepturi -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 203
Ședința publică din 05 februarie 2010
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - - -
Pe rolul instanței, se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței 1443 din 14 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimat-, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat " ", cu sediul în S,-, -.3,. B,.15, județul S și pârâtul intimatConsiliul Județean S - Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995,cu sediul în S,-, județul S.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședință publică din 22 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru data de 29 ianuarie 2010 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pentru data de astăzi, 5 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- la data de 05.10.2007, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean S - Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, pentru a se constata refuzul nejustificat de a stabili și efectua plata despăgubirilor care
i-au fost acordate de către Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, în sumă de 13.347.094 lei, actualizată la data efectuării plății, corespunzător cu valoarea apartamentului său proprietate privată, trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, prin plângerea administrativă prealabilă prezentei acțiuni pe care a adresat-o pârâtului a subliniat că, prin hotărârea sus menționată i-au fost stabilite despăgubiri în sumă de doar 13.347.094 lei pentru apartamentul pe care 1-a deținut în municipiul S,- B, trecut în proprietatea statului fără plată, în baza Decretului nr.223/1974.
Art. 4 din hotărârea nr.52/19.03.1997, prevede cu caracter imperativ că "hotărârea în referință rămasă definitivă se va comunica Primarului mun. S, Direcției Generale a Finanțelor Publice S și Controlului Financiar de Stat al Județului S, pentru punerea ei în executare", dar nici până la această dată nu i s-a făcut plata actualizată a despăgubirilor acordate, deși hotărârea reprezintă titlu executoriu în acest caz.
Reclamantul a invocat faptul că, prin modul în care pârâtul refuza soluționarea cererii sale, îi sunt încălcate dreptul la proprietate, precum și dreptul de a primi despăgubirile cuvenite conform legii.
La solicitarea reclamantului, pârâtul a procedat la efectuarea unei recalculări a valorii despăgubirilor acordate, ajungând, însă, la o sumă derizorie pentru imobilul ce i-a fost în mod abuziv preluat de către stat, sumă care nu poate acoperi la valoarea reală de piață, nici măcar J din valoarea imobilului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1,2 lit. "g" și "h", 10 alin. l și art.11, alin. l, lit."a" din Legea nr. 554/2004, precum și ale art.480 și următoarele Cod civil.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Județean S, legal citat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, motivat de faptul că acesta nu a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice S, suma calculată și stabilită cu titlu de despăgubire, nu a indicat contul bancar în care să fie virată suma reactualizată, iar cu privire la dreptul de a primi diferența dintre valoarea calculată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului, reclamantul trebuia să depună o cerere în baza art.22 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, până la data de 14 februarie 2002, la Primăria Mun. S, cerere ce nu a fost depusă.
Referitor la faptul că, reclamantul consideră că suma evaluată este derizorie pentru imobilul preluat abuziv, s-a arătat că actualizarea despăgubirilor calculate conform Legii nr. 112/1995 s-a făcut potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică până la data de 30.03.2007, motiv pentru care Consiliul Județean S nu este în culpă, aceasta aparținând reclamantului, iar faptul că acesta nu a făcut cerere și în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a primi despăgubirile cerute, nu poate constitui culpa Consiliului Județean S, acesta având obligația, potrivit legii, de a calcula despăgubirile cuvenite, conform Legii nr. 112/1995.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă pentru reactualizarea sumei de 13.347.094 lei, reprezentând despăgubiri, în funcție de indicele de inflație, începând cu data de 19.03.1997 și până la data de 01.03.2008.
Prin sentința nr. 3123 din 16.10.2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 30.738 lei reprezentând despăgubiri actualizate, acordate în baza Legii nr. 112/1995 prin Hotărârea nr. 52/19.03.1997 a Comisiei Județene S de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs Consiliul Județean S, în motivarea căruia s-au invocat prevederile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 112/1995, conform cărora, plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia.
Prin Decizia nr. 33 din 15.01.2009, Curtea de APEL SUCEAVA - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că, deși pârâtul recurent, în apărările formulate, a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice S era abilitată a face plata, totuși instanța, nepronunțându-se asupra acestor apărări, l-a obligat, în mod nelegal la efectuarea plății, deși pârâtul recurent are doar obligații administrative în materie, prin Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 și nu fiscale; calitatea de chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B nu îl poate aduce într-o eventuală situație obligațională, fără existența unui acces la o instanță superioară.
În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat sub nr- la data de 27.01.2009.
La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2009, apărătorul reclamantului a precizat că înțelege să se judece și cu Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în calitate de pârât, solicitând lărgirea cadrului procesual fixat inițial, prin introducerea și citarea în cauză a -
Prin sentința nr. 1443 din 14 iulie 2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a obligat secund pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească reclamantului suma de 30.378 lei, reprezentând suma actualizată acordată cu titlu de despăgubiri prin hotărârea nr. 52 din 19 martie 1997 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 52 din 19 martie 1997 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean S s-au acordat reclamantului - despăgubiri în sumă de 13.347.094 lei pentru apartamentul situat în municipiul S,-, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1994.
Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, valoarea despăgubirilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum și prețul de vânzare, după caz, se stabilesc pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, republicată, iar valoarea terenurilor aferente, pe baza criteriilor privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat nr. 2.665 din 28 februarie 1992, elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare.
S-a stipulat în cuprinsul art. 13 alin. 4 din această lege că plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia, de la nivelul județelor, municipiului B și sectorului agricol I, în conturile bancare sau, indicate de beneficiarii despăgubirilor, pe baza actului prin care se dispune acordarea despăgubirii și comunicat conform art. 19, după 12 luni de la încheierea lucrărilor de evaluare, dar nu mai târziu de 24 de luni.
Valoarea despăgubirilor stabilite în condițiile anterioare se actualizează la data plății, luând ca bază salariul mediu pe economie din ultima lună a trimestrului expirat.
În speță, nu s-au respectat termenele prevăzute de art. 13 alin. 4 din Legea nr. 112/1995, nefăcându-se plata către reclamant a despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 52 din 19 martie 1997 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean
Nu s-a reținut apărarea formulată de prim-pârât, în sensul că reclamantul avea posibilitatea de a formula cerere în acest sens, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, deoarece conform art. 20 alin. 4, dispozițiile acestei legi sunt aplicabile în privința persoanelor îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum și celor ale căror cereri au fost respinse, ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Or, reclamantul formulase cerere, care fusese soluționată în sensul admiterii acesteia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul - în primul ciclu procesual, suma de 13.347.094 lei ROL, actualizată în raport de rata inflației pentru perioada 19 martie 1997- mai 2008, reprezintă - lei ROL, respectiv 30783 lei RON, din care 29403 RON constituie deprecierea monedei naționale.
Față de concluziile raportului de expertiză, a fost înlăturat calculul depus cu ocazia judecării cauzei în fond în primul ciclu procesual, de către prim-pârât, cu privire la reactualizarea sumei acordate reclamantului.
Având în vedere imperativul respectării dreptului de proprietate al reclamantului, consacrat de art. 6 din CEDO, pentru ca măsurile reparatorii dispuse să aibă caracter efectiv, instanța a apreciat ca întemeiată solicitarea reclamantului, de obligare a secund pârâtului la plata sumei acordate cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat în esență că, în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care, după expirarea termenului de 24 luni de la încheierea lucrărilor de evaluare, titularul dreptului de a solicita plata despăgubirilor, stabilite în temeiul Legii nr. 112/1995, nu a promovat o acțiune personală în justiție, înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă; că nu s-a făcut în speță dovada refuzului nejustificat de acordare a drepturilor bănești pretinse de reclamant, în condițiile în care, nu s-a procedat la comunicarea întregii documentații către Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S și că, suma de 30.378 lei acordată de prima instanță reclamantului, cu titlu de despăgubiri, a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și a principiului contradictorialității, recurentul neavând posibilitatea de a contesta raportul de expertiză efectuat în cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Fără echivoc, obiectul acțiunii reclamantului se circumscrie prevederilor art. 8 alin. 1 teza II a, raportate la cele art. 1 alin. 1 și, respectiv, art. 2 alin. 1 literele"a", "f", "i" și "n"din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în condițiile în care, se invocă vătămarea drepturilor și intereselor legitime prin excesul de putere al autorităților publice, manifestat sub forma refuzului nejustificat al acestora de a-i soluționa cererile adresate în mod repetat, în modalitatea nepunerii în executare a actului administrativ emis ca urmare a rezolvării favorabile a pretenției.
, reclamantul este beneficiarul Hotărârii nr. 52 din 19 martie 1997 a Comisiei Județene S pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, constituită pe lângă Consiliul Județean S, prin care s-a dispus acordarea acestuia de despăgubiri în sumă de 13.347.094 lei, pentru apartamentul neterminat, trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974 (filele 17 - 18 dosar fond).
Altfel spus, reclamantul este titularul unui interes substanțial proteguit de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional laConvenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentalecare, deși nu garantează dreptul la restituirea unui bun preluat în orice mod de autoritățile statale, ori a contravalorii sale rezonabile, ocrotește "bunurile actuale" și "valorile patrimoniale", inclusiv creanțele în temeiul cărora se pretinde existența unei "speranțe legitime" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate.
Așadar, nu pot fi considerate bunuri care să intre în domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, acele valori patrimoniale cu privire la care reclamantul nu poate pretinde că ar avea C puțin o "speranță legitimă" de a le putea concretiza, întemeiată în mod rezonabil și justificat pe un act juridic, având o bază legală solidă în dreptul intern și o incidență incontestabilă asupra dreptului de proprietate, după cum în mod constant a reținut Curtea Europeană în jurisprudența sa.
Cum, după aderarea României la Uniunea Europeană, Convenția și protocoalele sale adiționale, interpretate și aplicate în mod corect numai prin raportare la jurisprudența Curții, au devenit parte integrantă a sistemului român de drept, având forță constituțională și supralegislativă, obligația asumată de statul român, potrivit legislației în vigoare, de a restitui anumite bunuri de care proprietarii au fost deposedați, în condiții excepționale, ori echivalentul rezonabil al acestora, îndeplinește de asemenea exigențele noțiunii de "bun" în sensul Convenției.
Concluzionând, " legitimă" a reclamantului de a primi despăgubirea cuvenită, în temeiul Legii nr. 112/1995, are o natură concretă, bazată pe o dispoziție a autorității publice, a cărei legalitate și temeinicie nu a fost contestată în justiție.
Ori, potrivit art. 13 alin. 4 din Legea nr. 112/1995, "plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia de la nivelul județelor [], în conturile bancare sau, indicate de beneficiarii despăgubirilor, pe baza actului prin care se dispune acordarea despăgubirii și comunicat conform art. 19, după 12 luni de la încheierea lucrărilor de evaluare, dar nu mai târziu de 24 luni".
Dreptul la o reparație integrală și efectivă consacrat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului ar fi însă iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca recunoașterea la îndreptățirea despăgubirii să rămână inoperantă.
Curtea a subliniat în repetate rânduri în jurisprudența sa faptul că principiul preeminenței dreptului are o deosebită importanță, în contextul unui contencios administrativ, a cărui soluționare este determinantă cu privire la existența sau inexistența unui drept civil al justițiabilului, care urmărește nu numai desființarea actului litigios, ci, mai ales, înlăturarea tuturor efectelor sale.
Ori, protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația pentru autoritățile publice să execute hotărârea jurisdicției sesizate.
În speță, este necontestat că recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S nu și-a îndeplinit obligația de plată a despăgubirii stabilită în favoarea reclamantului în temeiul unei legi speciale de reparație, astfel încât, pretenția acestuia dedusă judecății în sensul arătat, apare ca o acțiune incidentă celor introduse de proprietari sau succesorii acestora, pentru restituirea imobilelor preluate de stat, ori pentru stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale dreptului de proprietate, îmbrăcând în consecință, natura juridică a unei acțiuni în revendicare, imprescriptibilă potrivit legii.
Autoritățile publice constituie elemente ale statului de drept, interesate în aceeași măsură, de toate componentele mecanismului statal, de o bună administrare a justiției.
Dacă aceste autorități ar omite, ori ar întârzia în mod excesiv executarea unei obligații stabilită irevocabil în sarcina lor, s-ar aduce atingere însuși principiului preeminenței dreptului. culpă invocată practic de autoritate în apărare, nu poate fundamenta apărarea acestora.
Astfel, atitudinea pasivă a pârâtului recurent și refuzul actual de a pune în executare actul administrativ emis de o altă autoritate publică, în regim de putere publică, echivalează practic cu o ingerință a puterii executive în administrarea justiției și o repunere în discuție a fondului dreptului reclamantului statuat definitiv și obligatoriu, ceea ce nu poate fi admis.
Din această perspectivă, susținerea recurentului în sensul că pârâtul Consiliul Județean S, nu i-a comunicat în termen util întreaga documentație aferentă cauzei, este lipsită de relevanță, excluzând în orice caz culpa reclamantului.
Pe de altă parte, apărarea pârâților referitoare la necomunicarea de către reclamantul beneficiar al despăgubirii, a numărului contului bancar sau în care ar fi urmat să fie vărsată suma stabilită în favoarea acesteia cu titlu de despăgubire, nu poate fi reținută, în condițiile în care, nu constituie o cerință esențială și care să condiționeze îndreptățirea reclamantului la primirea sumei care putea fi consemnată oricum într-un cont la dispoziția creditorului. Așadar, nu se poate pune problema în speță a unei cauze exoneratoare de răspundere a pârâtului - recurent, atitudinea autorității publice îmbrăcând și de această dată forma unui exces de putere, exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva pretenția justificată a reclamantului, fiind sancționată în condițiile Legii nr. 554/2004.
Cu referire la cuantumul despăgubirii stabilită în favoarea reclamantului de către prima instanță,Curteareține că jurisprudența comunitară a statuat constant asupra "stabilirii în echitate - potrivit dispozițiilor art. 41 din Constituție - a satisfacției echitabile ce trebuie plătită părții de guvernul statului în cauză", pentru privarea de proprietate pe care aceasta a suferit-o și că "numai o indemnizare integrală poate fi considerată rezonabilă în raport cu valoarea bunului" și cu prejudiciul efectiv suferit.
Din această perspectivă, suma stabilită de prima instanță în urma probatoriului de specialitate administrat în primul ciclu procesual, apare ca fiind în concordanță, cu principiulrestitutio in integrum, conferind reclamantului o oarecare "satisfacție echitabilă", în sensul Convenției, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, dispozițiile legale naționale, invocate de recurent, au un caracter subsidiar, consacrat constituțional, față de cele comunitare, mai favorabile.
Susținerea recurentului în sensul că, administrarea probei cu expertiză contabilă, în primul ciclu procesual, când nu a avut calitatea de parte în proces, este de natură a încălca principiul contradictorialității, nu poate fi reținută în condițiile în care, de la data de 05.03.2009, când recurentul a dobândit calitatea de pârât în cauză, prin lărgirea cadrului procesual inițial și până la data pronunțării sentinței tribunalului - 14.07.2009, acesta nu și-a exprimat poziția față de pretențiile reclamantului, nici în scris, prin depunerea întâmpinării și nici prin intermediul unui reprezentant în fața instanței de judecată, după cum rezultă fără echivoc din actele și lucrările dosarului (filele 1 - 56 dosar fond) astfel încât, această atitudine de pasivitate procesuală a pârâtului recurent, inclusiv față de ansamblul probator al cauzei, cuprinzând și concluziile raportului de expertiză contabilă, a fost corect interpretată de prima instanță, ca o achiesare tacită la pretențiile deduse judecății, astfel cum au fost precizate ulterior.
Ori, principiul contradictorialității, ca principală garanție a unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, implică, în esență, posibilitatea pentru părțile litigante de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate instanței, de natură să-i influențeze decizia și de a le discuta.
Față de cele ce preced, apreciind că în cauză nu este dat motivul de nelegalitate invocat și că, nici din oficiu nu există motive de casare,Curtea, în temeiul art. 3041, 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței 1443 din 14 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal(dosar nr-), în contradictoriu reclamantul intimat-, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură laCabinet de Avocat " ",cu sediul în S,-, -.3,. B,.15, județul S și pârâtul intimat Consiliul Județean S - Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, cu sediul în S,-, județul S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond.
Tehnodact.
2 ex./ 05.03.2010
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
