Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 243
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
GREFIER -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Primăria Municipiului S, împotriva sentinței nr.757 din data de 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâta Primăria Municipiului S și intimații reclamanți, G și .
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimații reclamanți au depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare judecată, au acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului O l t, reclamanții, G, au chemat în judecată Primăria Municipiului S, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea 142/1998, pe perioada 2004-2006, actualizate la zi cu indicele de inflație, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii au arătat că în baza Legii 142/1998, salariații din sectorul bugetar beneficiază de alocații individuale de hrană și de bilete de valoare sub forma tichetelor de masă, însă pârâta nu le-a acordat aceste drepturi, deși au calitatea de funcționari bugetari, fiind astfel discriminați în raport de celelalte categorii de salariați bugetari care încasează asemenea tichete, așa încât sunt încălcate dispozițiile Constituției României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința nr.757 din 20.11.2007, Tribunalul Olt Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile solicitate pe perioada ianuarie - 1 august 2004 și a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul că a obligat intimata la contravaloarea tichetelor de masă pentru reclamanții: - aferentă perioadei 1 august - 13 septembrie 2004; - 1 august 2004 - 22 mai 2006; - 1 august 2004 - 03.01.2006.
A fost respinsă acțiunea reclamantului
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că în anul 1998 reclamanții, funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei S, au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea 142/1998, iar prin neplata ulterioară a acestor drepturi, ca urmare a voinței unilaterale a pârâtei, s-a produs o restrângere a dreptului la protecția socială a reclamanților, fără a exista o dovadă în sensul că s-a impus luarea unor asemenea măsuri.
S-a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada că nu pot fi acordate tichetele de masă, datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, iar acordarea unui astfel de drept unor salariați din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar, se sunt finanțate de la bugetul de stat, creează o discriminare, încălcându-se astfel dispozițiile art.41 alin.2 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primăria Municipiului S, invocând critici de netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că, potrivit adresei nr.9006 din 11.10.2007, nu au fost prevăzute și aprobate fonduri pentru acordarea tichetelor de masă, așa cum prevăd dispozițiile art.1 alin.2 din legea 142/1998, că această lege nu instituie egalitate de tratament juridic în acordarea tichetelor de masă, în sensul că se acordă numai angajaților care-și desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă încheiat cu angajatorul, ceea ce conduce la concluzia că legea se referă la salariați, și nu la funcționari publici.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința sub aspectul motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Primăriei Municipiului S, în calitate de funcționari publici.
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordăîn limita prevederilor bugetului de statsau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută afirmația tribunalului referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamanți nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să admită recursul, să modifice sentința și pe fond să respingă acțiunea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Primăria Municipiului S, împotriva sentinței nr.757 din data de 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 3 ex/12.02.2008
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu