Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 3108/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 3108

Ședința publică de la 7 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Voicu Rodica

GREFIER - - -

...

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârât prin întâmpinare, Curtea o respinge întrucât in raport cu adeverința nr -/22.10.2008 emisă de către pârât ( fila 10 dosar ), rezultă calitatea de angajator a acestuia.

Nemaifiind excepții de invocat, sau cereri de formulat, constatând că s-a solicitat judecarea in lipsă, constată cauza in stare de judecată, reținând-o spre soluționare.

CURTEA

Asupra acțiunii de față.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 6.10.2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2002-2003, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că potrivit art.37 al.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițistului, cu modificările și completările ulterioare,s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Aplicarea acestor prevederi legale cu fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat din 2003 până în 2005.

Prin art.28 al.1 lit.a din lg,360/2002 se instituie dreptul polițistului la salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizației, sporuri, premii și prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Consideră reclamantul că suspendările succesive la plata dreptului concediului de odihnă reprezintă o manifestare de subiectivism și o încălcare a prevederilor constituționale.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate, dispozițiile legale menționate nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării drepturilor câștigate, ci doar la suspendarea exercițiului acestora.

Prin suspendarea plății primei de concediu, dreptul la o astfel de plată nu a fost restrâns ci îngrădit operând în concret o veritabilă lipsire a dreptului subiectiv și în acest sens reclamanții invocă principiul dreptului câștigat și principiul încrederii în statul de drept.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a arătând faptul că reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătând că Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul este în drept să acorde aceste drepturi, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.

Art.57 din OG nr.38/2003 prevede că acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță de guvern se face în limita fondurilor necesare aprobate anual.

La termenul din 18.03.2009, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a, precum și excepția invocată din oficiu privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, considerând că obligația de plată a drepturilor bănești revine instituției cu care reclamantul are raporturi juridice, respectiv angajatorul acestuia Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece reclamantul nu se afla în raporturi de serviciu cu această instituție pentru perioada august 2001-august 2004.

La termenul din 7.10.2009, Curtea a pus în discuția părților, în conformitate cu art.137 pr.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și a respins-o cu motivarea arătată în încheierea de ședință

Curtea, analizând actele dosarului, constată că acțiunea este nefondată.

În baza art.28 lit.e din Lg.360/2002 rap. la art.37 al.2 din OG nr.38/2003 la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Prin legile bugetului de stat nr.507/2003, 511/2004 și 379/2005 aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată succesiv.

Conform Legii nr.24/2000, republicată, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei de suspendare actul de normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând în vigoare.

Măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

Prin urmare, prima de vacanță reprezintă un drept câștigat, respectarea unui drept salarial dobândit în virtutea unui act normativ, fiind consfințită și de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin Decizia ICCJ nr.XII din 5.02.2007 - Secțiile Unite, a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat faptul că în aplicarea dispozițiilor art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în,-, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR cu sediul în B, sector 6,-, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. VR

Tehnored. /4 ex.

22.10.2009

Președinte:Voicu Rodica
Judecători:Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 3108/2009. Curtea de Apel Bucuresti