Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 422/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu
JUDECĂTORI: Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței civile nr. 236/CA din 03 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2009, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr. 236/CA/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta ( ) în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
S-a anulat Hotărârea nr. 127/24.07.2008 emisă de pârâtă.
S-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, în condițiile art. 18 și 19 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, modificată prin OUG nr. 6/2008.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta ( ) a formulat la data de 07.03.2008 cerere de recunoaștere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, modificată.
Prin hotărârile nr. 127 din data de 24.07.2008 pârâta a respins cererea promovată de reclamantă, motivat de faptul că acestea nu a fost privată de libertate pentru efectuarea de cercetări și astfel nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute art. 19 alin. 2 din OUG nr. 6/2008.
Din actele depuse de către reclamantă, rezultă că tatăl său a fost condamnat prin sentința penală nr. 2823/03.12.1987 a Judecătoriei Brașov la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pe care a executat-o la un alt loc de muncă - respectiv la.
Prin sentința civilă nr. 434/S/18.06.1996 a Tribunalului Brașov, irevocabilă prin nerecurare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanta ( ) se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv că reclamanta, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
La dosar a fost depus avizul emis de Asociația "15 1987" pentru reclamantă și declarația dată de aceasta că nu au făcut parte din structurile de represiune comuniste (filele 51, 52).
În drept, art. 18 din Legea nr. 341/2004, modificată, stabilește că "rezentul p. capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:
a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987;
b) soțul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;
c) urmașii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987".
De asemenea, art. 19 alin. 1 și 2 din același act normativ prevede: "constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului B, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației "15 1987", iar "dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:
a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
b) strămutarea într-o altă localitate;
c) deportarea."
Din interpretarea coroborată a acestor norme rezultă că drepturile prevăzute de acest act normativ special se acordă fie persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 prin privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea", fie soțului persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, fie urmașilor persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987.
Reclamanta ( ) este fiica lui, persoană care, față de actele analizate anterior, rezultă că este persoană ce a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, fiind condamnat penal și obligat să execute pedeapsa la un loc de muncă situat într-o altă localitate.
a decedat în anul 2007, fără ca din probele administrate de reclamantă în cauză să rezulte vreo legătură de cauzalitate între acest fapt și evenimentele din 1987, astfel că apărarea pârâtei că reclamantele nu se încadrează în prevederile art. 20 alin. 2 raportat la art. 21 alin. 3, cu trimitere la art. 18 lit. c) din acest act normativ este corectă.
Pârâta nu a analizat însă dacă reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art. 18 lit. a) sau b) din Legea nr. 341/2004, modificată, act care trebuie interpretat și prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia " exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ".
Cu privire la această problemă prima instanță a reținut că drepturile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 341/2004, modificată, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanta având o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța constată că prin hotărârea pârâtei nr. 127 din data de 24.07.2008 reclamanta a fost exclusă de la acordarea drepturilor solicitate, deși s-a aflat într-o situație similară cu, mama lor, existând prin urmare o diferență de tratament între reclamantă și alte persoane aflate într-o situație similară cu a lor, astfel că instanța consideră că art. 14 este aplicabil.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, & 33).
În cauză, prima instanță a constatat că stabilirea unui tratament diferit între membrii aceleiași familii - soț și copii minori cu același domiciliu, care au avut un autor comun condamnat penal și obligat să execute pedeapsa la un loc de muncă situat într-o altă localitate, respectiv excluderea copiilor de la acordarea drepturilor speciale, în condițiile în care presiunile exercitate de regimul comunist asupra tatălui și mamei lor au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a acesteia, este nu numai inechitabilă, dar și discriminatorie, fiind contrar art. 14 din CEDO (în acest sens Cauza Beian împotriva României).
Prin urmare, constatând că reclamanta nu a făcut parte din structurile de represiune comuniste și că în privința sa a fost emis avizul consultativ al Asociației "15 1987", prima instanță a admis acțiunea promovată de aceasta și a anulat hotărârea nr. 127/24.07.2008 emisă de pârâtă și a constatat că în persoana sa sunt întrunite condițiile art. 18 lit. b) raportat la art.19 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, modificată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ( la naștere), motivând în esență că reclamanta era minoră la data evenimentelor din 15 1987 din B iar asupra sa nu au fost dispuse măsuri în sensul de a fi fost cercetat sau arestat pentru participarea la evenimentele din 1987 din Recurenta pârâtă a susținut în recurs că reclamanta intimată nu face obiectul legii reparatorii, anume a prevederilor art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008.
În concluziile scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Intimata a depus la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs urmează a respinge recursul ca neîntemeiat, menținând sentința atacată.
Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, obiectul cererii reclamantei îl constituie aplicarea prevederilor favorabile din OUG nr.6/2008 și recunoașterea calității de persoană care a avut de suferit de pe urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 15 1987, cu consecințele legale corelative. Reclamanta a depus la dosar acte doveditoare, inclusiv hotărâre judecătorească (sentința civilă nr.434/S/18 iunie 1996, dosar nr.820/1996 al Tribunalului Brașov, irevocabilă prin nerecurare), din care rezultă fără dubiu că reclamanta și întreaga sa familie au avut domiciliu obligatoriu în perioada 15.11.1987-22.12.1989, perioadă în care tatăl reclamantei, anume, a fost strămutat în localitatea, întrucât fusese condamnat pentru participarea sa la revolta anticomunistă din B din luna 1987. Consecința condamnării și strămutării tatălui reclamantei a fost aceea de stabilire a domiciliului supravegheat a restului familiei condamnatului politic, deci inclusiv a reclamantei intimate în cauză, cu presiunile specifice timpurilor respective, exercitate de către organele de represiune din cadrul securității și miliției.
De asemenea, corect a reținut instanța de fond că nerecunoașterea drepturilor cu caracter eminamente compensator stabilite prin OUG nr.6/2008, Legea nr.341/2004 ar reprezenta o discriminare a membrilor familiilor luptătorilor anticomuniști din 1987, fiind evident că și asupra lor s-au răsfrânt consecințele negative ale condamnării unora dintre ceilalți membri de familie (cum este cazul tatălui reclamantei, în prezenta cauză). Nu în ultimul rând, starea de fapt dedusă judecății a mai fost apreciată de o altă instanță ca aptă să genereze dreptul de a primi reparații în temeiul primului act normativ cu caracter reparator pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma diferitelor forme de prigoană și opresiune comunistă, anume Decretul-Lege nr.118/1990. În spiritul și litera sa, noua reglementare, anume OUG nr.6/2008 reprezintă practic o dezvoltare a legii inițiale, o concentrare a atenției legiuitorului asupra unui anumit episod din istoria luptei anticomuniste în România, anume mișcarea muncitorească anticomunistă de la B din 1987, fiind de esența oricărei legi cu caracter reparator să își păstreze această natură de act normativ reparator, cu reiterarea drepturilor recunoscute pentru destinatarii legii avuți în vedere de la început de legiuitor. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât în circuitul juridic au intrat și hotărârile judecătorești (cum este cea depusă la dosarul de fond de reclamanta intimată, pronunțată de Tribunalul Brașov ) ce recunosc drepturile reparatorii prevăzute de lege pentru aceeași stare de fapt. Curtea apreciază ca fiind corectă și menționarea hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra România cu privire la interzicerea practicilor discriminatorii.
Prin urmare, urmează ca recursul declarat de pârâtă să fie respins, menținându-se sentința atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței civile nr. 236/CA/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.06.2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu Marcela
- - - - - - -
Grefier
Red./3.07.2009
Dact. /17.07.2009
- 2 ex.
Jud. fond
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
