Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 425/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 425/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu
JUDECĂTORI: Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Comuna prin Primar împotriva sentinței civile nr. 227/CA din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect comunicare informații de interes public.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr.227/CA din 03.03.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanta COMUNA prin Primar, în contradictoriu cu pârâta COMUNA prin Primar, și în consecință, a obligat pârâta să comunice reclamantei toate titlurile de proprietate eliberate în parcelele A 693 și F 696 și documentele care au stat la baza eliberării acestora.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta Comuna a adresat o petiție pârâtei Comuna, la data de 04.11.2008 prin care solicită să i se comunice toate titlurile de proprietate eliberate pentru parcelele A 693 și F 696, respectiv documentele care au stat la baza eliberării acestora.
Reclamanta a considerat că nu s-a răspuns petiției sale, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
La soluționarea acțiunii s-a avut în vedere dispozițiile art.6 și 7 din Legea nr.554/2001 potrivit cărora orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public, iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. De asemenea, autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
Potrivit art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991 "Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informații de interes public și sunt deschise liberului acces al cetățenilor. Asigurarea accesului la aceste informații de interes public se face în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public".
Instanța a reținut din actele de la dosar și din textele de lege descrise mai sus că informațiile solicitate de reclamantă sunt de interes public, iar pârâta nu a dovedit că a comunicat reclamantei toate informațiile și actele solicitate.
depuse de reclamantă conțin date cu privire la titlurile de proprietate și persoanele cărora au fost atribuite acestea, dar nu suplinesc titlurile și nici actele care au stat la baza emiterii acestora respectivelor titluri de proprietate.
Pentru toarte aceste considerente de fapt și de drept, instanța a apreciat acțiunea reclamantei Comuna fondată, astfel că a fost admisă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta și a solicitat respingerea acțiunii întrucât a făcut dovada că a comunicat, în format electronic, reclamantei cele solicitate.
Examinând hotărârea atacată, motivele de rcurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamanta a formulat către pârâtă o cerere de comunicare a titlurilor de proprietate și a documentelor care au stat la baza eliberării lor, pentru două parcele de teren aflate în raza comunei.
Pârâta a comunicat reclamantei în format electronic o listă cu personele cărora le-a fost atribuit teren și datele de identificare a titlurilor de proprietare, însă comunicarea datelor solicitate este incompletă,
Atât timp cât Legea nr 18/1991 permite accesul neîngrădit al oricărei persoane interesate la actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, întrucât sunt informații de interes public, și există o cerere în acest sens din partea reclamantei, pârâta este obligată a furniza toate actele solicitate și nu a le enumera.
Acțiunea reclamantei este fondată și recursul pârâtei este neîntemeiat, întrucât datele comunicate nu constituie documentele solicitate prin cerere.
Ca urmare, recursul se va respinge ca nefondat; fără cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Comuna, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 227/CA/3.03.2009 a Tribunalului Brașov.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.06.2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu Marcela
- - - - - - -
Grefier
Red MD 30.06.2009
Dact CC3.07.3009/2 ex
Jud fond M
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu Marcela