Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 4613/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4613
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M împotriva sentinței nr.2094 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant prin avocat lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul reclamant arată că prima instanță a avut în vedere, în mod corect, prevederile art.8 alin.1 din DL 118/1990 solicitând respingerea recursului fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.2094 din 17 iunie 2009 admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
S-a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art.1 lit.d din DL nr.118/1990 R pe perioada 1951-1956 și a anulat decizia nr.7/27.02.2009 emisă de pârâtă și fiind obligată aceasta din urmă să emită o altă hotărâre în acest sens.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.238/17.02.2009 reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990.
Prin Decizia nr.7/27.02.2009 a Direcției de Muncă și Protecție Socială M, Comisia de aplicare a nr.118/1990 s-a respins cererea reclamantului fundamentat pe împrejurarea că nu se încadrează în dispozițiile art.1 lit.e din Decretul-Lege nr.118/1990.
Din actele dosarului rezultă că în perioada 1951-1956 familia reclamantului a fost mutată din locuința personală situată în satul M, com. M în locuința numitului din aceeași localitate întrucât imobilul a fost ocupat de armată, fiind necesar pentru desfășurarea activității acesteia.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate.
Conform prevederilor art.8 alin.1 din același act normativ, dovedirea situațiilor prevăzute laart. 1se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Chestiunea dedusă judecății vizează definirea noțiunii de strămutare, domiciliu obligatoriu în accepțiunea prevederilor art.1 alin.1 lit.d și e din Decretul-Lege nr.118/1990.
Pârâta, în decizia contestată a reținut că reclamantul nu reprezintă o persoană strămutată dintr-o localitate în accepțiunea art.1 lit.e întrucât nu a avut loc o mutare dintr-o localitate în alta, ci doar dintr-o casă în alta în cadrul aceleiași localități.
Instanța a apreciat însă că, deși nu a avut loc o strămutare dintr-o localitate în alta, reclamantul a avut stabilit domiciliu obligatoriu, în sensul art.1 lit.d, în perioada 1951-1956.
Astfel, domiciliul constituie alături de nume un element de individualizare a persoanei, prin localizarea juridică a acesteia în raport cu locuința sa statornică sau principală, unde legea consideră că persoana este întotdeauna prezentă.
Orice persoană fizică trebuie să aibă un domiciliu, domiciliul voluntar fiind acela pe care persoana fizică și-l alege în mod liber. Față de această definire a noțiunii de domiciliu, instanța apreciază că este echivalentă noțiunii de domiciliu obligatoriu și împrejurarea stabilirii unui domiciliu fără ca manifestarea de voință aparținând titularilor acestui drept să fie pe deplin liberă.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul în perioada menționată anterior a avut stabilit domiciliul împotriva voinței sale, ca urmare a acțiunii armatei, s-a apreciat că acesta este în drept să beneficieze de drepturile acordate în baza Decretului-Lege nr.118/1990 având în vedere și faptul că scopul acordării măsurilor reparatorii îl constituie tocmai recompensarea suferințelor la care acesta a fost supus ca urmare a mutării sale din locuința personală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că instanța de fond în mod eronat a stabilit ca reclamantul să beneficieze de drepturile prevăzute de DL 118/1990, întrucât nu a fost dovedit caracterul politic al mutării sale într-o altă locuință, această măsură fiind determinată, de fapt, de rechiziționarea de armată a unor locuințe aflate în zona de graniță.
Se mai arată că nu s-a făcut dovada că schimbarea domiciliului a fost determinată de motive de ordin politic și că nu a fost o schimbare voluntară a domiciliului.
La 5 2009, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Intimatul arată că instanța de fond în mod corect a apreciat faptul că în perioada 1951-1956 mutarea familiei sale din locuința personală din sat M în locuința numitului din aceeași localitate, întrucât imobilul său a fost ocupat de armată, echivalează cu domiciliu obligatoriu.
Precizează intimatul că instanța de fond în mod corect a stabilit că potrivit prevederilor art.8 alin.1 din DL 118/1990, dovedirea situațiilor prevăzute de art.1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege.
Examinând recursul potrivit art.304 CPC dar și conform art.3041CPC, Curtea constată:
Prin decizia nr.7 din 27 februarie 2009 fost respinsă cererea reclamantului de a beneficia de prevederile DL 118/1990.
Instanța de fond a admis acțiunea și a stabilit că în perioada 1951-1956 avut stabilit domiciliu împotriva voinței sale ca urmare a acțiunii armate.
Din actele dosarului, respectiv adeverința nr.469 din 10 februarie 2009 Consiliului Local M și declarațiile sub semnătură privată, reiese că în perioada 1951-1956 reclamantul împreună cu familia sa a fost mutat din locuința personală din locuința personală din satul M, județ M în domiciliul numitului din aceeași localitate, întrucât imobilul a fost ocupat de armată pentru ca aceasta să-și desfășoare activitatea.
DL 118/1990 are în vedere domiciliul obligatoriu așa cum acesta a fost stabilit și reglementat de regimul comunist.
Astfel, Hotărârea nr.1554/1952 a Consiliului de Miniștrii, a stabilit domiciliul obligatoriu pentru elementele dușmănoase și suspecte din orașe și centre muncitorești (foști exploatatori, rudele trădătorilor de patrie și spioni, familiile condamnaților pentru crime precum trădarea de patrie și spionaj) în locuri expres stabilite de Guvernul comunist conform anexei la aceasta hotarare.
Reclamantul nu a făcut dovada că el sau vreun membru al familiei au făcut parte din categoria persoanelor mai sus menționate persecutate politic pentru care a fost stabilit domiciliul obligatoriu.
Mai mult, localitatea din județul M nu face parte din lista localităților stabilite de guvernul comunist ca fiind localitate în care s-au fixat domicilii obligatorii.
Curtea apreciază, că în realitate a avut loc o rechiziție, aceasta fiind o măsură excepțională prin care un organ al administrației de stat obligă un cetățean la cedarea temporară a unor bunuri mobile și imobile pentru nevoile armatei sau statului.
În speță, imobilul reclamantului a fost rechiziționat de armată doar cu titlu de folosință,pentru perioada 1951-1956,acesta masura fiind de ordin strategic întrucât era localitate de frontieră, fără sa fie schimbat titularul dreptului de proprietate si nici regiml juridic al imobilului, aspect ce reiese din adeverința nr.1620 din 4 iunie 2009 (fila 19 dosar fond).
Cum rechiziția imobilului reclamantului nu s-a facut politic ci,doar de ordin strategic si cum rechizitia nu face obiectul 118/1990, Curtea apreciază că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile acestui act normativ și în consecință, în temeiul art.312 CPC va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ M împotriva sentinței nr.2094 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehnored.
15 decembrie 2009
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Robert Emanoil Condurat, Laura
