Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 4612/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4612

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

JUDECĂTOR 3: Laura

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.542 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă PRIMĂRIA C PRIN PRIMAR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care recurentul reclamant solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 CPC, după care, instanța a trecut la deliberări.

CURTEA

Prin sentința nr. 542 din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul O l t, s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI C prin PRIMAR.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a solicitat în temeiul dispozițiilor din Legea 554/2004, să fie obligată pârâta Primăria orașului C prin Primar, să-i elibereze actele solicitate în cererea înregistrată la Primăria Oraș C la nr. 1683 din 2.02.2009, respectiv actele de preluare sau trecerea în proprietatea statului, precum și copii de pe buletinul de clădiri (recensământ) al imobilului situat în C- județul

Cât privește solicitarea de a fi obligată intimata Primăria orașului C de a depune acte în dosarul civil - aflat pe rolul Secției Civile și de Proprietate Intelectuală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a reținut că cererea nu are temei legal, întrucât administrarea probelor se face în mod nemijlocit de către instanța investită cu soluționarea cauzei respective, sarcina probei revenindu-i reclamantului în virtutea calității sale procesuale active în acel dosar.

Totodată, instanța a constatat că cererea de obligare a Primăriei orașului C de a elibera actele de preluare sau trecere în proprietatea statului a imobilului situat în orașul C- județul O, se referă la unele documente care se află deja în posesia reclamantului, respectiv documentele eliberate de Arhivele Naționale - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale B nr.95182 din 20.08.2002 și 96195 din 17.07.2002, precum și buletin de recensământ. Faptul că reclamantul a primit recomandare din partea Direcției Județene Da A rhivelor Naționale și din partea Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale de a se adresa Primăriei orașului C pentru obținerea altor documente referitoare la aplicarea Decretului 92/1950, 111 și 224 /1951, 417/1958 și 221/1960, nu constituie o certitudine sub aspectul deținerii de către intimată a altor documente față de cele depuse la dosar în cauza de față.

În consecință, instanța a apreciat că reclamantul nu face dovada că a fost vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim prin nesoluționarea cererii sale de a-i fi eliberate documente, astfel că în baza art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004, se impune ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurentul a susținut că instanța de fond în mod nejustificat a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la eliberarea de copii de pe buletinul clădirii pentru imobilul situat în orașul C,-, din care să rezulte în clar data întocmirii și certificării acestora, fiindu-i necesare pentru a le depune la dosarul nr-, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de actele existente la dosar, instanța apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1683/02.02.2009 reclamantul a solicitat Primăriei C eliberarea unor copii de pe acte privind imobilul din-. Reclamantul a revenit apoi cu o altă cerere, înregistrată la nr. 7680/18.05.2009 adresată aceleiași instituții, formulând aceeași solicitare.

Întrucât ambele cereri nu au fost urmate de un răspuns scris din partea pârâtei, prin care să se comunice expres punctul de vedere al acesteia cu privire la solicitările petentului, instanța constată că este întemeiată acțiunea promovată de acesta.

În lipsa unui astfel de răspuns scris, în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului se referă la documente care se află deja în posesia acestuia și că nu există o certitudine sub aspectul deținerii de către pârâtă a altor documente față de cele depuse la dosarul cauzei.

Așa fiind, apreciind ca întemeiat recursul declarat de reclamant, în temeiul art. 312.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9. pr.civ. instanța va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să răspundă în scris reclamantului la adresa nr. 1683/02.02.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.542 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta să răspundă reclamantului la cererea înregistrată sub nr.1683/2.02.2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. /

Ex.2 /16 2009

ond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Robert Emanoil Condurat, Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 4612/2009. Curtea de Apel Craiova