Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 513/
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.148/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "refuz acordarea drepturi".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată că:
La data de 5 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Instituția Prefectului Județului C - Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, solicitând repunerea în termenul pentru exercitarea dreptului la acțiune, în condițiile prevăzute de Legea nr.290/2003.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Covasna.
În acest dosar, instanța de fond a pronunțat Sentința civilă nr.645/03.06.2008.
Prin această hotărâre, instanța a dispus următoarele:
A respins ca fiind neîntemeiata cererea formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII NR 290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului C și a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
În fapt, reclamantul face parte din categoria persoanelor care pot beneficia de drepturile prevăzute în Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reținute sau rămase în ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de semnat la în 10 februarie 1947. În această calitate, reclamantul a înregistrat la pârâta Comisia Județeană C pentru aplicarea Legea nr.290/2003, în data de 14 septembrie 2007, cererea sa privind acordarea de despăgubiri în temeiul legii speciale sus-menționate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, cererile pentru acordarea respectivelor drepturi puteau fi înregistrate până la data limită de 1 mai 2007 (acest termen fiind prorogat prin OUG 87/2004, iar apoi prin Legea 171/2006).
În legătură cu natura juridică a termenului legal sus-menționat, instanța de fond a apreciat că acesta are caracterul unui termen procedural special, înlăuntrul căruia partea beneficiară este obligată să formuleze, să înainteze actul procedural vizat de legiuitor (termenul nu are natura juridică al unuia de "decădere" care prin nerespectarea sa să atragă pierderea dreptului subiectiv, nici al unui termen de "prescripție" care să fie reglementat de prevederile nr. 167/1958) - a se vedea în acest sens calificarea dată în doctrină termenului special pentru introducerea notificării reglementate de Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, atâta vreme cât legiuitorul nu a instituit prin întregul conținut a Legea nr. 290/2003, instituția repunerii în termen, ca urmare a calificării naturii juridice de "termen procedural" (conform celor mai sus arătate) instanța a aplicat prin asemănare, în speță, prevederile art. 103 Codul d e Procedură Civilă. Conform acestor prevederi, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
În speță, în răspunsul dat de reclamant la întrebarea nr. 1 din interogatoriu ( 68), acesta recunoaște că a aflat de împrejurarea neintroducerii cererii pentru obținerea despăgubirilor de către sa, cu care convenise ca ea să se ocupe exclusiv de procurarea tuturor actelor și solicitarea drepturilor prevăzute de lege, pe la mijlocul lunii iunie 2007. La întrebarea cu nr. 2 din interogatoriu, reclamantul arată că a introdus cererea la Comisia Județeană C abia în 14 septembrie 2007, deoarece a fost nevoit să aștepte trimiterea întregii documentații care se afla la sa și să asigure traducerea actelor din limba rusă.
Reclamantul nu a dovedit existența în speță a unor alte motive serioase, temeinice care să îl fi împiedicat a introduce cererea de acordare a despăgubirilor până la data limită de 1 mai 2007; singurele motive invocate constând numai în înțelegerea pe care partea a avut-o cu în posesia căreia s-ar fi aflat actele de proprietate.
Instanța de fond a constatat, față de probele administrate în speță, că nu au existat împrejurări mai presus de voința reclamantului care să îl fi pus pe acesta în imposibilitatea obiectivă, serioasă de a introduce cererea privind obținerea despăgubirilor în termenul legal prevăzut de Legea nr. 290/2003. Chiar dacă s-ar considera că împiedicarea ar fi constat în convingerea reclamantului că toate demersurile legale pentru obținerea drepturilor sale urmau a fi efectuate de lui, reclamantul era obligat ca în termen de 15 zile de la data la care a aflat de "încetarea împiedicării" (neintroducerea cererii de către sa) să înainteze actul de procedură. Ori, nici acest din urmă termen nu a fost respectat în speță.
În plus, față de cele mai sus arătate, instanța de fond a reținut prevederile art. 7 din Legea nr. 290/2003, conform cărora, în situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare, solicitanții vor depune cererea cu acte incomplete sau chiar neînsoțite de acte, cu mențiunea procurării dovezilor în maximum 3 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art. 5 alin. 1. Ca urmare, importantă era manifestarea de voință exercitată de solicitant în sensul realizării drepturilor sale, prin înregistrarea unei simple cereri în acest sens, act ce nu s-a realizat în speță în termenul limită instituit de legiuitor.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de repunerea sa în termenul prevăzut la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003.
Aceeași situație de fapt rezultă în urma probelor administrate în cauză și în legătură cu depășirea termenului de 15 zile instituit de art. 8 al. 3 din Legea nr. 290/2003, în care reclamantul putea contesta Hot. nr. 7/2008 a Comisiei Județene Astfel, în răspunsurile la interogatoriu reclamantul recunoaște că a aflat de respectiva hotărâre în aprilie 2008 (începutul lunii), datorită împrejurării că actul a fost ridicat de menajera familiei și păstrat de aceasta (împrejurarea apreciată de instanță ca neavând caracter serios care să justifice împiedicarea obiectivă prevăzută de art. 103 Codul d e Procedură Civilă), însă contestația împotriva hotărârii comisiei județene a fost înregistrată abia în 5 mai 2008.
Pentru motivele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța de fond a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, și, în consecință a respins-
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul legal atât reclamantul, cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, solicitând admiterea recursurilor.
Reclamantul, prin recursul declarat în cauză, a solicitat admiterea recursului, motivând că în fapt acesta face parte din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile și de drepturile prevăzute în Legea nr.290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reținute sau rămase în, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de semnat la în data de 10 februarie 1947, lucru reținut atât de comisie, cât și de către instanță.
Recurentul reclamant a arătat că este o persoană în vârstă, care a aflat întâmplător despre drepturile acordate prin Legea nr.290/2003 și că sunt necesare anumite acte doveditoare asupra proprietății și că a luat legătura cu sa, (sora mamei), domiciliată în localitatea R din județul N și care l-a asigurat pe reclamant că se va ocupa de procurarea actelor doveditoare și va formula cererea necesară.
Reclamantul arată că după expirarea termenului prevăzut de lege, aflat că datorită vârstei sale înaintate (83 de ani) și a stării precare de sănătate, sa nu a depus cererea însoțită de actele doveditoare asupra bunurilor, imobilelor și nici nu l-a înștiințat despre acest lucru, deși din convorbirile avute cu aceasta, l-a asigurat pe reclamant că fiul ei se ocupă de demersurile necesare.
Datorită acestei împrejurări s-a prescris termenul definit de lege și a introdus cererea doar la data de 14.09.2006.
Ulterior, reclamantul arată că a aflat că Hotărârea nr.7/2008 a Comisiei județene C pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a fost preluată în lipsa sa și a familiei sale de către o persoană care avea grijă de apartament și care a uitat să îi comunice reclamantului această împrejurare și să îi predea actul. Datorită acestei împrejurări a expirat termenul și s-a constatat decăderea din termen. În acest sens, declarația numitei dată în fața instanței.
Pe cale de consecință, recurentul a solicitat ca hotărârea instanței de fond să fie examinată sub toate aspectele, întrucât apreciază că a adus la dosar suficiente dovezi din care să rezulte că a administrat suficiente probe care să dovedească faptul că a fost împiedicat de împrejurări mai presus de voința sa de a formula cererea în repararea abuzurilor pe care le-au făcut autoritățile comuniste asupra familiei sale și implicit asupra sa.
Recurentul a arătat că este de notorietate că legea trebuie aplicată nu numai în litera ci și în spiritul ei, iar după aprecierea acestuia, spiritul legii în temeiul căreia a solicitat repararea prejudiciilor aduse familiei sale și asupra sa, este acela de a repara abuzurile făcute de sistemul comunist și nu de a interzice persoanelor îndreptățite la repararea abuzurilor făcute de acest sistem, accesul la justiție.
Față de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut în mod constant că în scopul reparării unor injustiții și abuzuri săvârșite în regimul trecut, legiuitorul a adoptat acte cu caracter special, aplicabile anumitor categorii de persoane, iar rațiunea în considerarea căreia acestea au fost adoptate și finalitatea urmărită converg în a conferi repararea unor nedreptăți din trecut, astfel cum rezultă din examinarea actului vând o semnificație în aprecierea concordanței legii cu ordinea constituțională.
În sensul admiterii cererii de repunere pe rol, recurentul reclamant a invocat și depus la dosar Sentința civilă nr.87/CA/29.01.2008, iar în drept, a invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Recursul reclamantului este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Baf ost depus la data de 9 aprilie 2009 (fila 4), dar nu a fost motivat conform art.306 Cod procedură civilă, urmând a se proceda conform legii.
Față de recursul declarat de reclamant, pârâta Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.290/2003 a formulat întâmpinare la recurs (filele 10-12 dosar), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
Pârâta a invocat nulitatea recursului declarat de reclamant, însă în cauză se constată că de fapt recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a fost motivat.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul, ca nefondat, arătând că în fapt reclamantul nu a respectat prevederile art.5, alin.1 din Legea nr.171/2006 de modificare a Legii nr.290/2003 și nici ale art.7 și 8 din Legea nr.290/2003, încât hotărârea instanței de fond, de respingere a acțiunii reclamantului, este întemeiată și legală.
La rândul ei, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat și întâmpinare la recursul declarat de reclamant (filele 16-18), solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și asupra recursului pe fond al reclamantului.
Văzând dispozițiile art.306 Cod procedură civilă, care arată că recursul declarat în termen dar nemotivat în termenul legal, urmează a fi declarat nul, ca sancțiune prevăzută de legiuitor: Ca atare, se va constata nulitatea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, admițând excepția nulității recursului, prevăzută de art.306 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr.148/13.02.2009 a Tribunalului Covasna, Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, cu numărul de mai sus, prin prisma criticilor formulate în recurs și față de prevederile Legii nr.290/2003, modificată prin Legea nr.171/2006, și prevederile Legii nr.554/2004, constată recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr.290/27 iunie 2003 fost publicată în Monitorul Oficial nr.505/14 iulie 2003 și a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Cererile persoanelor îndreptățite trebuia depusă în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a legii, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor.
Prin OUG nr.87/11.11.2004, termenul pentru depunerea actelor doveditoare se proroga până la data de 14 mai 2005, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.14 din 28 februarie 2005.
La 16 mai 2006 fost emisă Legea nr.171 pentru modificarea și completarea Legii nr.290/2003. Astfel, art.5, alin.1 a avut următoarea formă "Persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007 la comisiile constituite în cadrul prefecturilor".
În speța în cauză, recurentul reclamant a depus cerere, în baza Legii nr.290/2003 la Comisia Județeană C în data de 14 septembrie 2007.
De aceea Comisia Județeană C de Aplicare a Legii nr.290/2003, în mod justificat a respins cererea recurentului reclamant, întrucât nu a fost depusă în termenul prevăzut de art.5, alin.1 din Legea nr.290/2003.
Conform art.7 din Legea nr.290/2003 "În situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare, solicitanții vor depune cererea cu acte incomplete sau neînsoțită de acte, cu mențiunea procurării dovezilor în maximum 3 luni de la împlinirea termenului prevăzut la art.5, alin.1". Astfel, recurentul reclamant avea posibilitatea ca până la termenul de 1 mai 2007 să depună la Comisia Județeană Cos implă cerere prin care își exprima manifestarea de voință în sensul realizării drepturilor sale. Însă acest simplu act nu l-a realizat.
Ca atare, reclamantul neîncadrându-se în termenul prevăzut de lege, nu se poate reține ca justificate criticile formulate în recurs.
Faptul că hotărârea Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr.290/2003 a fost primită de o rudă a acestuia mai în vârstă, nu conduce la prelungirea termenului legal pentru formularea contestației.
De fapt, reclamantul își invocă propria culpă în neformularea contestației în termenul legal.
Criticile aduse sentinței civile atacate nu pot fi reținute, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii termenului legal pentru contestare a hotărârii autorității publice ce aplică Legea nr.290/2003.
Instituția repunerii în termenul legal în acest domeniu nu este reglementată în Legea nr.290/2003 și nici în Legea nr.554/2004, încât nu se poate reține apărarea și susținerea reclamantului formulată în recurs.
În concluzie, se vor respinge ca nefondate toate criticile formulate în recurs de către reclamant.
Conform art.312, alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat și, în consecință, se va menține sentința civilă atacată, ca fiind legală și temeinică.
Se constată justificată apărarea formulată de către cele două pârâte în recurs prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului și, în consecință constată nul recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru Aplicarea Legii nr 290/2003 împotriva sentinței civile nr 148/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna -secția civilă pronunțată în dosarul nr -.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr 148/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna -secția civilă pronunțată în dosarul nr -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - Pentru judecător - - -, -
aflată în concediu de odihnă,
semnează d-na Președinte de instanță,
Grefier,
Pentru grefier -,
aflată în concediu de odihnă,
semnează Grefier-șef secție -.
Red: MI/10.07.2009
Dact: AP/17.07.2009 - 2ex.
Jud.fond:
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
