Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 737/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 737/ Dosar Nr-
Sedința publică din 11 noiembrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta președinte secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C împotriva sentinței civile nr.809 din 19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal făcut în ședință, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de11 noiembrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin SC nr.809/19.06.2008 a Tribunalului Covasnas -au dispus următoarele: s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Covasna și în consecință:
A anulat Deciziile nr.939/01.10.2007 și 953/23.11.2007 emise de instituția pârâtă.
S-a stabilit că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 lit d din Decretul Lege nr.118/1990 pentru perioada 01.01.1950 - 31.12.2004.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 370 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.939/01.10.2007, Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Covasna a respins cererea formulată de către reclamantul cu motivarea că aceasta nu făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990
Prin Decizia nr.953/23.11.2007, pârâta a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei anterioare cu motivarea că nu îndeplinește condiția prevăzută la art.8 din lege.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că tatăl reclamantului figurat pe lista chiaburilor din localitatea începând din anul 1950.
Din declarația martorilor și rezultă că părinții reclamantului erau oameni înstăriți și că din această cauză tatăl reclamantului a fost declarat ca fiind chiabur.
Din această cauză, tatăl reclamantului cât și întreaga familie au fost supuse diverselor munci obligatorii față de care nu se putea sustrage sau refuza.
De asemenea nu li s-a permis să părăsească localitatea de domiciliu sau să se mute în altă localitate.
Reclamantul și familia lui trebuiau să se prezinte săptămânal la fostul S popular, iar dacă doreau să se deplaseze din localitate în altă parte, nu puteau să o facă decât cu aprobarea prealabilă a miliției.
Reclamantul s-a adresat diferitelor instituții pentru a obține actele necesare în vederea dovedirii persecuțiilor la care a fost supusă familia sa însă nu a reușit să obțină date concrete.
Conform art. 8 din Decretul - Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost modificat, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face cu orice mijloc de probă.
Este de notorietate faptul că în perioada anilor 50, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii au fost supuși unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.
Apărările pârâtei, din întâmpinarea depusă, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii, sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și protecție Socială C, solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului declarat, recurenta pârâtă arată următoarele:
Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr. 1946 a solicitat la data de 03.09.2007, comisiei legal constituite în baza - 118/1990, din cadrul C, stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de acest Decret, pentru motivul că în perioada ianuarie 1950 - decembrie 1958 a fost persecutat politic împreună cu întreaga familie, stabilindui-se în acest sens domiciliu obligatoriu în. sat nr 110. Cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 939/ 01.10.2007 pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia, motiv pentru care acesta a formulat contestație în temeiul Legii nr.554/2004, contestație respinsă și ea la rândul său prin Decizia nr.953/23.11.2007.
Prin acțiunea înregistrată în dosar nr- reclamantul a solicitat instanței de judecata anularea deciziilor amintite, emise de S C și stabilirea calități de beneficiar a prevederilor Decretului lege nr. l 18/1990.
Deși prin precizarea de acțiune depusă ulterior de reclamant acesta a explicitat în mod, clar că, perioada pentru care solicita domiciliu obligatoriu este1950-1954,instanța îi acord, acestuia drepturile prevăzute de art.l lit.d pentru perioada01.01.1950-31.12.2004,motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat si pe cale de consecința modificarea sentinței civil nr. 809/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în temeiul dispozițiilor art.304 pct,6, care precizează că, instanța a acordat mai mult de cat s-a cerut.
Prin considerentele sentinței nr. 809/19.06.2008, Tribunalul Covasnaa reținut în moi eronat, bazandu-se doar pe declarațiile martorilor că, reclamantul este beneficiar al art. 1 lit.d di;D-L nr. 118/1990 pentru simplu fapt ca părinții săi erau oameni înstăriți iar tatăl sau figura p lista chiaburilor si de asemenea întreaga familie a fost supusă unor muncii obligatorii stabilindu- li-se în acest sens și domiciliu obligatoriu în localitatea de domiciliu. Prin urmare, instanța de fond, i-a acordat reclamantului în mod incorect, indemnizația prevăzută de art. 4 din Decret aferentă perioadei de domiciliu obligatoriu, suferita de acesta.
Sentința este criticabilă sub acest aspect și învederăm instanței ca, de dreptul prevăzut de art. alin. 1 lit. d din D-L nr. 118/11990 poate beneficia numai persoana care a suferit efectiv măsura; persecuției politice luată de autoritățile publice de la vremea respectivă în speță, domiciliu obligatoriu fixat lui.
Un rol hotărâtor în admiterea acțiunii reclamantului, la avut, admitere probei cu martori, instanța de fond nesocotind în acest sens, prevederilor speciale ale art. 119 aliniatul 2 din Codul Civil, care statornicesc faptul că, nu se poate dovedi prin proba c martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. Ori înscrisurile la care fac referire Civil erau, în speța de față, documentele emise de către Consiliul Local (adeverim nr.l698/09.07.2007 si extrasul din registrul agricol pentru anii 1959-1962), adeverința elibera de Primăria nr.2342/18.10.2007 respectiv extrasul nr.717/27.06.2007 eliberat de Arhivelor Naționale a jud. H, toate lipsite de relevanta, fata de dispozitiilele D-L n 118/11990 si pretențiile reclamantului.
Recurenta apreciază că, instanța de fond trebuia sa cont si de cererea formulată de pârâta prin întâmpinare, în sensul solicitării de informații din partea Ministerului Justiției - instanțelor Militare, care poate ar fi dat o alta turnură în soluționarea ulterioară a speței; cere care
ne-o menținem în recurs.
Recurenta opinează că, s-a reținut în mod corect de către Comisie, că potrivit art. 8 din î 118/1990 dovedirea situațiilor de persecuție politică prevăzute la art. 1 din același act normai se face cu acte oficiale, aceasta fiind regula. Prin excepție de la această regulă, dovedirea acestor cazuri se poate face și prin orice alt mijloc de probă, dar numai când persoana interesată dovedește că nu a putut obține aceste acte oficiale.
Prin urmare având în vedere toate cele consemnate, Comisia în mod justificat nu a admis proba cu martori, iar instanța de fond contrar dispozițiilor legale si a probelor existente la dosarulcauzei, le-a admis, acordandu-i în acest sens reclamantului drepturile ce decurg din prevederile art. lit.d din D-L nr. 118/1990, pentru o perioadă necorespunzătoare însăși cu cererea acestuia respectiv 01.01.1950-31.12.2004.
În întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat instanței de recurs respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. Astfel, intimatul a arătat că în cauză sunt dovedite petitele cerute prin acțiune, iar proba cu martori a fost administrată în mod corect de către instanța de fond, starea de fapt expusă în acțiune neputând fi probată cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată prin prisma art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul declarat este în parte fondat si urmează a fi admis în parte, în sensul modificării hotărârii atacate numai cu privire la perioada pentru care s-a stabilit că reclamantul intimat beneficiază de prevederile art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 modificat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat Decizia nr.939/01.10.2007 emisă de către pârâtă, solicitând să i se recunoască dreptul de a i se aplica dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990 modificat și de a putea primi drepturile prevăzute de lege pentru persoanele ce fac obiectul acestui act normativ cu caracter reparator. Reclamantul intimat a arătat că tatăl său a fost înscris de către autoritățile comuniste în categoria chiaburilor.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că tatăl reclamantului a figurat pe lista chiaburilor din localitatea Racul, la poziția nr.101, înscris cu o suprafață de 12,66 hectare teren. Instanța a admis în mod legal și temeinic proba cu martori, potrivit art.8 din Decretul - Lege nr.118/1990 modificat, din declarațiile martorilor rezultând că familia părinților reclamantului era una înstărită, fiind înscrisă la categoria chiaburilor și supusă la diverse munci, pentru întreaga familie autoritățile acelor vremuri stabilind interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu și de a se muta în altă localitate fără aprobare.
Așadar, instanța de fond a înlăturat în mod corect apărările recurentei pârâte și a admis acțiunea reclamantului, însă a stabilit greșit perioada de timp în care reclamantul beneficiază de prevederile art.1 lit.d din decret, înscriind în dispozitivul sentinței în mod greșit anul 2004 în loc de anul 1954, cum este corect. Prin urmare, instanța de recurs va admite în parte recursul declarat de pârâtă, numai cu privire la perioada în care reclamantul beneficiază de dispozițiile decretului, urmând a decide că perioada este cuprinsă între data de 01.01.1950-31.12.1954.
În consecință, în baza art.312 pr.civ. instanța de recurs urmează a modifica în parte sentința atacată în sensul celor de mai sus și va menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C împotriva Sent.civ. nr. 809/19.06.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că:
Stabilește că reclamantul beneficiază de prevederile art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 modificat pentru perioada 01.01.1950- 31.12.1954.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /10.12.2008
Dact./11.12.2008/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Georgeta
