Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 872/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 872/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 18 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția de munca si Protecție Socială a Județului B împotriva sentinței civile nr.877/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că;
La data de 1.06.2009, reclamantul din Municipiul a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, solicitând admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 120/24.07.2008, emisă de pârâta ca nelegală și obligarea pârâtei la plata drepturilor prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 6/2008.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța de fond în baza probelor administrate în cauză a pronunțat sentința civilă nr. 877/CA/20.1.2009.
Prin această hotărâre instanța a dispus următoarele: s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția și Protecției Sociale B, și în consecință:
Anulează Hotărârea nr.120/24.07.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită hotărâre în sensul constatării calității reclamantului de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și a faptului că beneficiază de drepturile prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.6/2008 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii -martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989 nr. 341/2004.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:La data de 07.03.2008 reclamantul a formulat cerere către pârâta Direcția și Protecției Sociale B pentru a i se recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 și pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008, ca urmare a participării tatălui său - la aceste evenimente și în urma cărora a fost dislocat cu domiciliul la M.
Prin Hotărârea nr.120/24.07.2008 pârâta a respins cererea reclamantului, întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petentul a fost privat de libertate pentru efectuarea de cercetări și astfel nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008.
În condițiile art.22 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2008 reclamantul a contestat această hotărâre cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, motivând că era minor la data deportării familiei sale și a suferit ca urmare a acestui eveniment.
În drept, se vor avea în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 341/2004, modificată, care stabilește că "rezentul p. capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:
a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987;
b) soțul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;
c) urmașii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987".
De asemenea, art.19 alin.1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2008 arată că "Constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului B, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației <<15 1987>>.
(2) Dovada calității prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:
a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
b) strămutarea într-o altă localitate;
c) deportarea."
Din interpretarea coroborată a acestor norme rezultă că drepturile prevăzute de acest act normativ special se acordă fie persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987 prin privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea", fie soțului persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, fie urmașilor persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987.
Pârâta nu a analizat însă dacă reclamantul nu se încadrează în dispozițiile art. 18 lit. a) sau b) din Legea nr. 341/2004, modificată, act care trebuie interpretat și prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Cu privire la această problemă instanța de fond a reținut că drepturile solicitate de reclamant în temeiul Legii nr. 341/2004, modificată, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanta având o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța de fond constatat că prin hotărârea pârâtei nr.113/24.07.2008 reclamantul a fost exclusă de la acordarea drepturilor solicitate, deși acesta s-a aflat într-o situație similară cu părinții săi ( fapt ce rezultă din declarația martorului, audiat în cauză), existând prin urmare o diferență de tratament între reclamant și alte persoane aflate într-o situație similară cu a lor, astfel că instanța consideră că art. 14 este aplicabil. Este de reținut că mamei reclamantului - i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile Decretului-Lege nr.118/1990 prin sentința civilă nr.360/19.07.1990 a Tribunalului Brașov, depusă la dosar.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, & 33).
În cauză, instanța de fond a constatat că stabilirea unui tratament diferit între membrii aceleiași familii - soț și copii cu același domiciliu, care au avut un autor comun condamnat penal și obligat să execute pedeapsa la un loc de muncă situat într-o altă localitate, respectiv excluderea copiilor de la acordarea drepturilor speciale, în condițiile în care presiunile exercitate de regimul comunist asupra tatălui și mamei lor au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a acestora, este nu numai inechitabilă, dar și discriminatorie, fiind contrară art. 14 din CEDO (în acest sens Cauza Beian împotriva României).
Prin urmare, constatând că reclamantul nu a făcut parte din structurile de represiune comuniste și că în privința sa a fost emis avizul consultativ al Asociației "15 1987", instanța de fond a constatat că în persoana sa sunt întrunite condițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 341/2004, modificată, prin urmare acțiunea a fost admisă, conform celor de mai jos.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a sentinței civile atacate recurenta a arătat următoarele: petentul a depus la Direcția de Muncă și Protecție Socială B cererea nr.. /03.03.2009 însoțită de o serie de înscrisuri, printre care, o serie de declarații notariale de martori și Tabelul nominal cu persoanele cercetate în urma participării la evenimentele din 15 1987 de la B, avizat de CNSAS B, din care rezultă că reclamantul participat la acele evenimente, fiind arestat pentru cercetări. Întrucât acesta s-a aflat în imposibilitatea de a dovedi ca în urma participării sale la evenimentele din 15 1987 de la B, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, și având în vedere că astfel nu îndeplinește cumulativ condițiile art. 19 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/13.02.2008, B a respins cererea reclamantului prin Hotărârea nr. 154/19.03.2009, hotărâre ce face obiectul acțiuni.
Textul art. 19 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6 din 13.02.2008 prevede următoarele:,dovada calității de persoana care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din 1987, se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:
a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
b) strămutarea într-o alta localitate;
c) deportarea."
Textul art. 21 alin. 1 si 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/13.02.2008, precizează că persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. 2 si 4 beneficiază de drepturile prevăzute la art. 4 alin. 3 lit. e), art. 5 alin. 1 si 2 si art. 5 indice 1. In textul de lege se mai precizează că,indemnizația reparatorie se acordă independent de veniturile obținute de beneficiar"
Față de aceste considerente, pune concluzii de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și pe fond de respingerea acțiunii ca neîntemeiată și de menținere a actului administrativ contestat la aceasta instanță, pornind de la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, în sensul că sentința atacată este lipsită de temei legal fiind data cu aplicarea greșită a legii la situația juridică dedusă judecații, astfel că în forma în care a fost pronunțată ea nu poate fi pusă în aplicare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și dispozițiile art. 19 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/13.02.2008.
Față de recursul declarat, intimatul reclamant a formulat concluzii scrise (fila 7- 8 dosar), solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile atacate față de probele de la dosar și prevederile legale aplicate.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 877/CA/20.10.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs, constată recursul ca fondat în parte pentru următoarele considerente:
Sentința pronunțată de instanța de fond a soluționat chestiunile esențiale ale acțiunii reclamantului fiind în esență corectă și legală.
Dar, în ce privește finalitatea juridică a acesteia se constată că în dispozitivul sentinței respective instanța nu a precizat care e perioada în care reclamantul a avut domiciliul obligatoriu, și nici temeiul de drept al dreptului solicitat de reclamant și acordarea.
Ca atare, sub aceste aspecte criticile recurentei se constată ca fiind în temeinice și legale.
În acest sens, instanța examinând considerentele sentinței atacate, întreg probatoriu de la dosar, constată că reclamantul a avut domiciliul obligatoriu pe perioada 15.11.1987 - 22.12.1989.
Temeiul de drept al acțiunii sale fiind prevederile art. 19 alin. 2 lit. "a" din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/13.02.2008, iar drepturile i se vor acorda începând cu data de 1.04.2009.
În ce privește restul criticilor formulate de recurentă, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada participării efective la evenimentele din 1987 și a persecuțiilor, a domiciliului obligatoriu critici se vor înlătura ca nefondate
Așa fiind, conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va admite în parte recursul declarat și se va modifica în parte sentința civilă atacată nr. 877/CA/20.10.2009, în sensul prevăzut în prezenta - pentru perioada 15.11.1987 - 22.12.1989, art.19 alin.2 lit. "a" din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2008, dreptul începând cu 1.04.2008,menținând restul dispozițiilor sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Cât privește apărarea reclamantului în recurs aceasta se va reține în parte justificat pentru argumentele mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței civile nr 877/CA/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr - pe care o modifică în parte, în sensul că,
În cadrul alineatului al treilea al dispozitivului sentinței civile atacate se va completa "pentru perioada 15.11.1987-22.12.1989, conform art 18 al 1 lit a și art 19 al 2 lit a din Legea nr 341/2004 modificată prin OUG nr 6/2008, începând cu data de 01.04.2008".
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- - - - - -
Grefier,
Red. I-21.12.2008
Dact.- 29.12.2009/2 ex.
Jud. fond -M
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
