Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 103/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 25.01.2010
SENTINȚA CIVILĂ NR.103
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de către pârâtă prin întâmpinarea formulată și pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită respingerea excepției formulate de către pârâtă și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie pentru suma de 33.700 lei și nu numai pentru suma de 76.000.000 ROL, așa cum s-a dispus prin decizia nr.5776/03.09.2009.
În motivare, se arată că suma de 76.000.000 ROL a fost stabilită la nivelul anului 2002 pentru suprafața de 8 ani teren intravilan evidențiat în CF nr.537, cu nr.top.118/B/1 care a fost expropriat fără să i se acorde recompensă în perioada comunistă. Ulterior, se menționează ca valoarea acestui teren a crescut la suma de 33.700 lei, așa cum s-a stabilit prin expertiza întocmită de doamna expert.
De asemenea, mai precizează faptul că valoarea reală a terenului la nivelul anului 2009 când s-a emis decizia nr.5776/03.09.2009 este de 33.700 lei.
La data de 12.02.2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinareprin care a solicitat admiterea excepției lipsei procedurii administrative prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii.
În susținerea excepției lipsei procedurii prealabile, pârâta precizează că, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantul trebuia să facă dovada că a îndeplinit cerința legii, impusă de art.7 din Legea nr.554/2004, și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, se putea adresa instanței de judecată.
În acest sens sunt și prevederile conținute de art.109 alin.2 teza a-I-a din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
Se arată că, potrivit art.19 Titlul VII din Legea nr.247/2005 deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta apreciază că Decizia nr.5776/03.09.2009 este temeinică și legală, întrucât prin Titlul I din Legea nr.247/2005 au fost aduse modificări și completări Legii nr. 10/2001 în privința măsurilor reparatorii ce vor fi acordate pentru imobilele notificate, în situația în care nu este posibilă restituirea acestora în natură. Astfel potrivit art. 1 alin.2 "În cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Măsurile moratorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. "
Se arată, că o dată cu intrarea în vigoare a legii speciale (Legea nr.247/2005) a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru analizarea Despăgubirilor pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr.247/2005).
Astfel, se menționează ca în cuprinsul art. 13 alin.1 din același act normativ se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi. "
Totodată, în cuprinsul art. 1 alin.1 Titlul VII din Legea nr.247/2005 se arată că "prezenta e reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Menționează că aceste atribuții sunt exercitate către comisia centrală numai în cadrul procedurilor Administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în V p. titlul VII (regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv) din legea nr. 247/2005.
Procedura administrativa prevăzută de acest act normativ prevede transmiterea tuturor dosarelor soluționate prin acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, de către unitățile deținătoare/entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, împreună deciziile/dispozițiile prin care se soluționează aceste dosare, Secretariatului Comisiei Centrale, care își desfășoară activitatea în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
De asemenea, se învederează că această procedură (cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005) presupune analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
În cadrul acestei proceduri administrative sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin.1 și 2, cap. Titlul VII din actul normativ amintit, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acestei decizii către Fondul Proprietatea.
n situațiile în care există sentințe definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul notificatorilor la acordarea de măsuri reparatorii stabilind, prin aceste sentințe, întinderea drepturilor acestora, modul în care se va calcula cuantumul acestor măsuri reparatorii în echivalent sau stabilind în mod direct cuantumul acestora, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda la punerea în executare a acestor sentințe.
La această soluție s-a ajuns având în vedere Decizia nr.52 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a soluționat recursul în interesul legii formulat de Procurorul General de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, referitoare la soluționarea contestațiilor având ca obiect acordarea de masuri reparatorii în echivalent, contestații înregistrate pe rolul instanței de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 și a sesizat instanța supremă pentru a se pronunța asupra modalității de interpretare a dispozițiilor neunitar interpretate, în condițiile art.329 Cod procedură civilă.
Punctul de vedere neunitar viza modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanțele învestite cu contestații împotriva unor dispoziții ale unităților deținătoare în ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor: potrivit legii vechi sau sub imperiul noilor dispoziții în vigoare-TitluI VII din Legea nr.247/2005.
Interpretând diferit aceste dispoziții, mai exact aplicabilitatea lor pentru cauzele pendinte (care nu au primit o soluționare definitivă administrativă deoarece se aflau pe rolul instanțelor), unele instanțe au considerat că, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite și modalitatea de plată trebuie să se stabilească în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea acestor soluții, astfel cum s-a reținut și de către înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele ce au împărtășit această primă modalitate de interpretare au apreciat următoarele: "reglementarea dată prin dispozițiile din titlul al Legii nr. 247/2005 este explicită și imperativă în ceea ce privește modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii in echivalent, prevăzând în esență că ele se referă atât la notificările soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât și la cele rămase nesoluționate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include și evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.
Alte instanțe au apreciat că, în soluționarea acestor contestații, este aplicabilă legea sub care s-a născut raportul juridic dintre persoana îndreptățită la despăgubiri și unitatea deținătoare, chiar dacă. de la momentul emiterii dispoziției atacate și până la soluționarea cauzei, a intervenit modificarea Legii nr.10/2001. Cu motivarea că legea nu retroactivează. Astfel, aceste din urmă instanțe nu aplicau dispozițiile Legii nr.247/2005 referitoare la procedura de evaluare pentru dispozițiile unităților deținătoare contestate în fața instanțelor. În acest sens, se reținuse că, potrivit dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituție și ale art. 1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, astfel încât, nu se poate aplica unui raport juridic o prevedere legală care nu exista în momentul în care acesta s-a născut (în cazul de față dreptul la despăgubiri).
Soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.52/04.06.2007, înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite a statuat că prevederile cuprinse in art. 16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării in vigoare a legii, contestate in termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
Prin urmare, în temeiul celor statuate de înalta Curt ea de Casație și Justiție -Secțiile Unite, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1651/13.03.2008, prin care a stabilit ca, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Prin urmare, Comisia Centrală, după publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost nevoită să emită Decizia nr. 1651/2008, care corespunde celor statuate de instanța supremă în dispozitivul hotărârii.
În acest context, arată faptul că, în temeiul art. 13 alin.1 Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere Decizia nr.LII (52) din 4 iunie 2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 165 1/13.03.2008, potrivit căreia "În situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasa definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta. "
Față de aspectele juridice semnalate, învederează instanței faptul că, în speța dedusă judecății, reclamanții au depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. Această notificare a fost soluționată de către entitatea competentă respectiv Primăria comunei -jud. C-
Împotriva acestei decizii reclamanții a formulat contestație, iar prin Sentința nr. 1487/04.05.2004 pronunțată de Tribunalul C-S a admis această contestație și a constat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii la imobilul notificat în valoare de 76.000.000 ROL.
În baza celor statuate de instanța de judecată, Primăria comunei a transmis dosarul de despăgubire al reclamanților Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr.25192/CC.
Prin urmare, în cazul de față a devenit aplicabilă Decizia nr.52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pusă în practică de Comisia Centrală prin Decizia nr. 1651/2008), motiv pentru care a fost emisă Decizia nr.5776/2009 conținând titlul de despăgubire în cuantum de 7.600 Ron.
Față de situația prezentată, precizează faptul că, Decizia nr.5776/2009 a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu respectarea dispozițiilor legale incidente în dosarul nr.25192/CC. în special cu respectarea celor statuate de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.52/2007, la care am tăcut referire mai sus
Prin urmare, Decizia nr.5264/30.06.2009 a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel cum a stabilit înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.LII (52) din 4 iunie 2007.
Menționează și aspectele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr.431/26.03.2009 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul VII din Legea nr.247/2005, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr.52/2007, pronunțată în recursul în interesul legii, de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la art. 16 din Constituție, excepție invocată în dosarul nr- aliat pe rolul Curții de Apel București -Secția a-VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal (având drept obiect o contestație formulată împotriva unei decizii emise de Comisia Centrală în temeiul celor statuate de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.52/2007).
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin prezenta acțiune reclamantul în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor a solicitat pronunțarea unor hotărâri prin care să se oblige pârâta la emiterea unei decizii pentru suma de 33.700 lei, iar nu pentru suma cuprinsă în decizia nr.5776/03.09.2009, și anume de 7600 lei Ron.
Curtea constată că, prin decizia nr.5776/03.09.2009 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului pentru suma de 7600 Ron având în vedere dispozitivul sentinței civile nr.1487/04.05.2004 pronunțată de Tribunalul C-S (fila 4 dosar).
Din înscrisule depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul s-ar fi adresat în prealabil cu o plângere pârâtei prin care să-i solicite acesteia revocarea deciziei nr.5776/03.09.2009, introducând acțiunea direct în fața instanței de contencios administrativ.
În acord cu dispozițiile art. 19 din Legea nr.247/2005 se face mențiunea ca deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
Curtea constata ca față de dispozițiile exprese ale art.19 din legea nr.247/2005 reclamantul avea posibilitatea să supună cenzurii instanței de contencios administrativ decizia nr.5776/03.09.2009, însă cu respectarea condițiilor statuate de legiuitor în legea 554/2004, deci, îi revenea obligația să respecte și prevederile art.7 din actul normativ menționat.
În art.7 din Legea nr.554/2004 legiuitorul a menționat că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorități publice emitente revocarea, în tot, sau în parte a acesteia fără a distinge în raport cu caracterul său individual sau normativ. Reglementarea legală mai susmenționată este justificată față de împrejurarea că instituie o cale rapidă de restabilire a legalității, având drept scop atât protecția autorității publice emitente, cât și pe cea a particularului care are posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă, mai simplă și scutită de taxă de timbru.
Curtea constată că recursul prealabil a fost reglementat în legislația românească cu titlu de condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ.
Dispoziția legală care instituie procedura administrativă prealabilă este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, aceasta din urmă instanță statuând în mod constant că stabilirea unor condiționării pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcarea a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.
Curtea Constituțională a statuat totodată că, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor neinteresați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege.
Prin urmare, îndeplinirea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ astfel că, în cazul de față, în care lipsește plângerea prealabilă obligatorie, acțiunea având ca obiect modificarea deciziei nr.5776/03.09.2009 emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor adresată direct instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.
Reținând starea de fapt, în sensul că reclamantul nu s-a adresat anterior atacării actului administrativ menționat în fața instanței de contencios administrativ, prin formularea unei plângerii pe calea administrativă adresată pârâtei raportat la prevederile legale invocate, Curtea admite excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de către pârâtă prin întâmpinare și va respinge acțiunea pentru considerentele menționate mai sus.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, nr.51, jud.C-S, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Emis 2 com.
Red.- 08.03.2010
tehnored. /08.03.2010/ 4 ex.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
