Obligația de a face. Sentința 100/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 27.01.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.100
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009 și reține cauza pe această excepție.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
La data de 08.10.2008, pe rolul Tribunalului Timișa fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și DGFP T, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor săi - mama decedată la 05.10.1997 și -, decedat la data de 16.08.1982, să se constate și să fie obligat Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat prin Guvernul Dr. la 6.03.1945, genocid realizat prin încarcerarea intelectualității române, a foștilor membri ai partidelor politice și a persoanelor care nu se înregimentau politic în Partidul Român sau care fără dovezi erau acuzate că au alte convingeri decât cele comuniste, precum și prin deportarea în a familiilor înstărite și a tuturor celor ce nu agreau regimul comunist, să fie obligat Statul Român la plata despăgubirilor cauzate pentru suferințele fizice și psihice la care am fost supuși toți membrii familiei noastre prin deportarea în și confiscarea tuturor bunurilor noastre, precum și pentru toate persecuțiile pe care le-am suportat după revenirea la domiciliu, refuzându-ni-se dreptul la muncă, la educație și la condiții de viață decente, pentru suferința cauzată de înfometarea, înfrigurarea și înfricoșarea noastră și prin situarea noastră în poziția de dușmani ai societății, izolându-ne de societate, creându-i-se o situație de paria, fiind tot timpul în atenția autorităților, care îi urmăreau prin informatori, despăgubiri pe care le apreciez la suma de 1.000.000 Euro pentru fiecare dintre antecesorii mei, precum și obligarea pârâților să-mi plătească despăgubiri de în valoare totala de 2.000.000 Euro, cu titlu de daune, pentru luarea masurilor administrative cu caracter politic privind dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza Deciziei nr.200/1951, precum si suferințele cauzate de aceasta măsură administrativă nedreaptă.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că deportarea este o politică a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masă în în timpul dictaturii staliniste. în România, după ocuparea tării de către sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tării, în câmpia ului, din sud - est. Au fost deportați, români, germani, bulgari, unguri, (bănuiți pentru simpatii în favoarea regimului mareșalului dizident fată de: (Internaționala comunistă controlată sever de ), aromâni (populație de origine romanică refugiată din ) si evrei. Pentru realizarea deportării au fost folosite efective militare formate din trupe de grăniceri, miliție si securitate (fosta politie politică) pentru operațiunile de blocare, ridicare si escortă.
Totalul militarilor utilizați a fost de 20106, cifră impresionantă, mai cu seamă că erau înzestrați cu armament si muniție de război.
. familiilor s-a făcut în vagoane de marfă sub directa supraveghere a activiștilor de partid comunist, milițienilor si securiștilor. credeau că se îndreaptă în, s-au oprit însă în. Precizăm faptul că stepa ului are multe caracteristici geografice (cu o climă severă iarna si toridă vara) si social economice asemănătoare.
Din anul 1951 până în anul 1956 mii de oameni au suferit în ului.
Aici deportații au fost obligați să-si construiască case din pământ bătut, acoperite cu stuf sau paie, fiind distribuiți în 18 sate nou înființate. In acești oameni nu au uitat nici o clipă cine sunt, nici de unde au fost smulși cu forța, purtându-si cu demnitate cătușele deportării si credința în Dumnezeu. Reclamanta a mai arătat că la data de 18.06.1951, împreună cu mama sa si bunicii materni au fost obligați sa plece din casele lor, fiind deportați din localitatea, județul T în "Câmpia ului" localitatea -, în urma lor a rămânând o întreaga gospodărie, respectiv casa mobilată, gradina cultivata, animale, pasări, unelte de agricultura, hectare de pământ cu recolta de pe el, noi luând doar câteva lucruri.
din au început in vara anului 1951. Încă la 14 noiembrie 1950, Securitatea a finalizat planul de deportare din zona de frontiera cu a elementelor "care prezintă un pericol prin prezenta lor in zona". Erau vizate 40.320 de persoane din aceasta zona. Securitatea le-a clasificat după cum a crezut de cuviința: 1.130 cetățeni străini, 8.477 basarabeni, 3.557 macedoneni, 2.344 de persoane care colaboraseră cu armata germana in timpul războiului, 257 germani, 1.054 titoisti, 1.218 persoane cu rude care fugiseră in străinătate, 367 de persoane care ajutaseră rezistenta anticomunista, 731 de "dușmani ai regimului socialist", 19.034 chiaburi si cârciumari, 162 foști moșieri si industriași si 341 criminali deținuți. totala includea si 590 de persoane care trăiau in afara zonei de frontiera. In cadrul acestui plan, toți cei vizați trebuiau sa fie strămutați in zona din si in zona au început in 16 iunie, in noaptea de, si au fost efectuate de peste 10.000 de militari mobilizați, ofițeri si soldați sub supravegherea generalilor si din conducerea Ministerului d e Interne. Transportul deportaților a necesitat 2.656 vagoane de tren si 6.211 autocamioane.
După un drum foarte greu care a durat câteva zile, în vagoane de tren, vagoane care erau destinate transportului de marfa, am ajuns în Câmpia ului.
Noul domiciliu era reprezentat prin Ť. înfipți la limitele terenului unde am fost obligați să ne ducem traiul. Precum pedepsele privative de libertate ale deținuților politici si noi am fost obligați la măsuri severe de izolare în câmp, fără acoperiș deasupra capului, dormind sub cerul liber, fără apă, fără alimente, fără igienă, ne-au constrâns să ducem o viață sub limita valorică a demnității umane.
A locuit înfruntând mizeria, frigul sau dogoritoare a ului timp de aproximativ 5 ani. Ne-am îmbolnăvit, părinți mei au suferit până în ultima lor clipă de bolile contractate în aceea perioada. Acestora li s-a adăugat și umilința unei ștampile pe buletin: domiciliu obligatoriu pentru ca deplasarea să nu poată fi făcută pe o rază mai mare de 5km de localitatea în care am fost deportați.
Statul Român al acelei perioade, respectiv regimul comunist îi pregătise dezumanizarea, pierderea demnității, pieirea, deoarece multe persoane nu au supraviețuit rămânând să-și doarmă somnul de veci la locul ispășirii pedepsei pentru vina de a fi fost harnic, gospodar, chibzuit etc.
La întoarcere a primit cu greu casa părintească, care era vandalizată de către cei care o folosiseră, nu mai erau animale, pământul a rămas la IAS sau la CAP. Și parcă nu ar fi fost destul, legile speciale ne restricționau școlarizarea iar legile nescrise ale comuniștilor aruncau un stigmat asupra noastră, a tuturor celor întorși din, deveniserăm paria comunității.
si călcarea demnității pe care a suferit-o îl obligă ca văzând pe membrii marii familii de bărăgăniști bătrâni și bolnavi să întrebe unde este chiria spațiilor de locuit ocupate în cei 5 ani si unde este renta sau arenda din exploatarea roadelor pământului din 1951 pana in 1989.
A solicitat instanței să pronunțe o hotărâre de recunoaștere a holocaustului comunist asupra membrilor familiei mele și asupra tuturor deportaților, întrucât scopul masurilor luate de statul comunist în ceea ce ne privește a fost acela de exterminare.
Cu toate ca masurile au fost de natura administrativă au făcut ca familiile noastre sa rămână fără mijloace de subzistență, sa fim supuși unui trai indecent la limita supraviețuirii având efect imediat moartea membrilor de familie, respectiv distrugerea sănătății celor rămași în viață cu efect de lungă durată.
Prin măsura administrativă luată ne-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile si încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum si pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.
Este adevărat ca nu exista un sistem care sa repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice si psihice, întrucât plata unei sume de bani abia daca poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. în schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi o suma de bani, care îi permite sa-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare. Din acest motiv, instanța sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabilească o suma necesara nu atât pentru a repune victima într-o situație similara cu cea avuta anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata.
echitabila cuprinde doua componente si anume: reparația daunelor materiale si o compensație acordata pentru prejudiciul moral. Dat fiind ca în speța în privința prejudiciului moral se remarca faptul ca acesta nu poate fi disociat de cel material, întrucât au condiții cauzale asemănătoare, apreciez ca se impune stabilirea unei despăgubiri globale, fără a distinge între cele doua feluri de prejudiciu.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării si fără ca aceasta satisfacție sa aibă o reala corespondenta cu prejudiciul, astfel ca la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanta prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Este de netăgăduit ca orice măsură abuzivă si luată pe nedrept produce celor în cauza, suferințe pe plan moral, social si profesional, ca astfel de masuri lezează demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensații materiale.
La stabilirea cuantumului se va avea în vedere însa si concret viata celui în cauza, perioada cât am fost obligați sa nu părăsim zona, împrejurarea ca, în comunitatea din care făcea parte, i-a fost afectat reputația, iar prin deportarea abuziva, a fost supus la suferințe fizice si psihice, i s-a știrbit onoarea, demnitatea si i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si a fost lipsit de posibilitatea de a-si continua activitățile anterioare si de a obține venituri corespunzătoare, deci atât pierderea suferita, cât si beneficiul nerealizat, precum si o anumita compensare a posibilităților pe care victima le avea anterior deportării si acelea care i-au fost accesibile ulterior.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1075 Cod civil, Constituția României, OG 9/1998, Legea 173/2006, OUG 214/1999, și art. 15 lit. T din legea 146.
La data de 27.10.2008, DGFP T în calitate de reprezentantă a pârâtului, a depus întâmpinare prin care a solicitat transpunerea cauzei pe rolul Secției Civile a Tribunalului Timiș, deoarece nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr.22/CA/09.01.2009 Tribunalul Timiș Secția de contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara -secția de contencios administrativ.
În motivarea sentinței s-a reținut că în cauza de față, reclamanta a invocat măsurile administrative luate împotriva familiei sale de către autoritățile administrate în baza Deciziei nr. 200/1951.
Instanța a reținut că în acord cu art. 4 din OUG 214/1999 modificată prin legea 173/2006, pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, fost înființată "Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă", care ste reprezentată în justiție de Ministerul Justiției, instituindu-se și o procedură administrativă obligatorie, iar după parcurgerea acestei proceduri, persoana nemulțumită putând ataca în instanța de contencios administrativ, decizia sau refuzul nejustificat al de a rezolva cererea.
În conformitate cu art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, curțile de apel sunt instanțele care judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Cum prin art. 4 din OUG 214/1999 modificată prin legea 173/2006 a fost înființată "Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă" care este un organism central al administrației publice, și a fost instituită o procedură specială pe care persoanele interesate trebuie să o parcurgă, rezultă că acțiunea în contencios administrativ prevăzută la art. 6 din OUG 214/1999 modificată, este de competența Curților de apel, conform art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Pe rolul Curții de Apel dosarul a fost înregistrat sub nr- la data de 27.01.2009.
În ședința din data de 23.03.2009 instanța a suspendat cauza în temeiul art.155 ind.1 Cod procedură civilă față de împrejurarea că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a preciza temeiul de drept al acțiunii și raportat la temeiul indicat și obiectul cererii de chemare în judecată.
La data de 07.01.2010 reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei în cuprinsul cererii învederând instanței că temeiul juridic al cererii formulate este legea nr.221/2009, motiv pentru care solicită declinarea acțiunii la Tribunalul Timiș - Secția civilă.
În ședința din data de 16.02.2010 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara -Secția de contencios administrativ, reținând cauza spre soluționarea asupra acestei excepții.
Instanța reține că, reclamanta a solicitat prin cererea formulată pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor săi și, celelalte capete de cerere având ca obiect despăgubirile bănești solicitate de către reclamantă în temeiul petitului principal.
Reclamanta a menționat ca temeiul de drept al acțiunii formulate este Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Actul normativ mai sus menționat definește în cuprinsul articolului 1 ce înseamnă condamnare cu caracter politic iar în alineatul 4 al aceluiași articol prevede ca "caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4".
Totodată legiuitorul a definit în cuprinsul art. 3 " măsura administrativă cu caracter politic" ca fiind orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative menționate in lege.
În articolul 5 al actului normativ sunt menționate drepturile de care beneficiază Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Legiuitorul reglementează posibilitatea persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Politici din România.
În acord cu dispozițiile art. 4 alin 4 din lege cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice si cu participarea obligatorie a procurorului.
Față de prevederile exprese ale art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009 Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara -Secția contencios administrativ și fiscal și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.
Declină soluționarea cererii formulată de reclamanta, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinet avocat, T, str. - de la T nr.5,.1, corp. B, jud. T, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, T, Bv. nr.2. jud.T, în favoarea Tribunalului Timiș - Secția civilă.
Cu recurs cu 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Red.-24.02.2010
tehnored. /24.02.2010/ 2 ex.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
