Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 108/CA/2010
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul municipiul prin Primar împotriva sentinței nr. 1685/CA/2009 pronunțată de Tribunalului Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 17 din legea nr. 146/1997; intimatul pârât a depus la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, întâmpinare - în două exemplare; ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât prin întâmpinarea formulată nu s-au invocat excepții sau aspecte noi, ci doar apărări de fond, având în vedere că nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Reclamantul Municipiul prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul obligarea acestuia la plata sumei de 40163 reprezentând redevență și penalități de întârziere pentru perioada 2003-2007, calculate conform contractului de concesiune perfectat între părți și reactualizarea în raport de rata inflației de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
În motivarea cererii, reclamantul arată că între părți a intervenit contractul de concesiune nr. 145/1996, modificat prin acte adiționale succesive, având ca obiect concesionarea suprafeței de teren de 150 mp amplasat în zona de agrement Straja, pe o durată de 50 de ani, concesionarul având obligația achitării unei redevențe anuale de 382.500 lei. Deoarece prin art. 6 din contract s-a prevăzut indexarea anuală a prețului concesiunii în raport de rata inflației, iar prin art. 9 s-a prevăzut penalizarea întârzierilor de plată cu penalități de întârziere, reclamantul a promovat prezenta acțiune.
În drept a invocat dispozițiile art. 969, art. 112-114 Cod procedură civilă și art. 1073 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece a achitat redevența și penalitățile datorate.
Secția de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin Sentința nr. 1685/CA/2009 a respins acțiunea.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că între părți a intervenit contractul de concesiune privind terenul în suprafața de 150 mp amplasat în zona Straja, iar ulterior acesta a dobândit dreptul de concesiune asupra a încă 50 mp, iar pentru neachitarea la termen a redevenței s-a stabilit plata unei penalități zilnice în cuantum de 5% din suma datorată. S-a reținut caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile și faptul că reclamantul putea cel mult să solicite penalității de întârziere în limita a 30 de zile. Întrucât pârâtul a achitat atât redevența, cât și penalitățile de întârziere aferente celor 30 de zile, acțiunea a fost considerată nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.
Prin motivele de recurs se arată că între părți s-a încheiat contractul de concesiune care stabilește plata penalităților pentru întârziere în plata redevenței.
În drept s-au invocat prevederile art. 299 și următoarele din Codul d e procedura civilă.
Recursul este scutit de plata timbrajului, potrivit art. 17 din 146/1997.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 145/1996 pentru terenul în suprafață de 105 mp din zona de agrement Straja, pe o durată de 50 de ani.
Redevența a fost stabilită la suma de - lei anual, indexată cu rata inflației. Scadența redevenței a fost stabilită trimestrial, în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru ( art.8 din contract), iar pentru întârziere în plată s-a stabilit o penalitate de 5% pe zi. În cazul în care întârzierea în plată depășește 30 de zile, contractul urmează a fi reziliat ( art. 9 din contract).
Analizând actele de la dosar se constată că pârâta a achitat cu întârziere redevența cuvenită pentru perioada 2003-2007, astfel că datorează penalități de întârziere calculate pentru perioada de 30 de zile prevăzută de art.9 din contract, începând cu cea de a 11 zi de la expirarea fiecărui trimestru, după cum urmează:
- pentru anul 2003, penalitățile aferente trimestrelor III-IV sunt în sumă totală de 352,72 lei, din care pârâtul a achitat suma de 180 lei cu chitanța nr. 9678/2008 38) și 352 lei cu chitanțele nr.7954/2006(18), 991/2006(18), 062/2006(19);
- pentru anul 2004, penalitățile de întârziere aferente trimestrelor III-IV sunt în sumă totală de 494,87 lei, din care pârâta a achitat suma de 100 lei cu chitanța nr. 907/2007(13), suma de 100 lei cu chitanța nr. 971/2007(13) și suma de 205 cu chitanța nr. 9678/2008(38), rămânând un rest de 89,87 lei;
- pentru anul 2005, penalitățile de întârziere sunt în sumă totală de 666 lei, din care pârâta a achitat suma de 115 lei cu chitanța nr. 9678/2008(38), rămânând un rest de 551 lei;
- pentru anula 2006, penalitățile de întârziere sunt în sumă totală de 1440lei;
- pentru anula 2007, penalitățile de întârziere sunt în sumă totală de 1510,80 lei.
Instanța a apreciat că pârâtul datorează penalitățile stabilite doar pentru perioada de 30 de zile, deoarece potrivit art. 9 din contract, în cazul în care întârzierea în plată depășește 30 de zile, contractul urma a fi reziliat, astfel că pârâtul nu poate fi sancționat și obligat la plata penalităților pentru perioada ulterioară pentru care părțile au stabilit desființarea contractului, părțile fiind ținute la respectarea întocmai a clauzelor stabilite prin acordul de voință materializat în convenție.
Cererea reclamatei referitoare la actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației va fi respinsă deoarece penalitățile de întârziere constituie prin ele însele o evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată, acoperind inclusiv inflația, așa încât nu se justifică reactualizarea acestora în raport cu indicele de inflație, și acesta cu atât mai mult cu cât creditorul a stat în pasivitate o perioadă îndelungată de timp.
Având în vedre cele reținute mai sus, instanța de fond a considerat în mod greșit că pârâta a achitat în totalitate penalitățile de întârziere datorate pentru întârzierea în plata redevenței, astfel că,în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art.312 din Codul d e procedură, recursul va fi admis, sentința recurată a fi modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului
În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul municipiul prin Primar împotriva sentinței nr. 1685/CA/2009 pronunțată de Tribunalului Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
Modifică sentința atacată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea reclamantului municipiul prin Primar în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului penalități de întârziere aferente redevenței pentru anii 2004 - 2007 calculate pentru perioada de 30 de zile prev. de art. 9 din contractul de concesiune nr. 145/1996 modificat prin actul adițional nr. 1/2004 începând cu cea de a 11 zi de la expirarea fiecărui trimestru, după cum urmează:
- anul 2004 - trim. III-IV - penalități în sumă de 89,87 lei;
- anul 2005 - trim. I-IV -penalități în sumă de 551 lei;
- anul 2006 - trim. I-IV - penalități în sumă de 1440 lei;
- anul 2007 - trim. I - IV - penalități în sumă de 1510,80 lei.
Respinge cererea reclamantului privind plata penalităților pentru anul 2003 și privind actualizarea sumelor cu rata inflației.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /ex.8.02.2010
Jud. fond
Președinte:Lucian Ioan GhermanJudecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta