Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1092
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Artene
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul B, împotriva sentinței nr. 1255 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamanta intimată - SRL D, lipsă fiind recurentul și pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - prin Instituția Prefectului Județului
Procedura este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică. Întrebat fiind, a arătat că nu are nimic de adăugat la faptul că autoturismul este nou. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 22.07.2008, reclamanta - SRL B în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și B pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoșterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art.28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea acestora la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 22.254,37 lei plătită pentru autoturismul cumpărat din spațiul european, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamanta a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acestuia în circulație.
Reclamanta a apreciat că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din
In susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului B, legal citat, nu a depus întâmpinare la dosar.
Pârâta a Județului B pentru Statul Român - prin a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală întrucât nu există cadrul legal pentru a se restitui taxa de primă înmatriculare prevăzută în codul fiscal.
Prin sentința nr.1255 din 03.12.2008 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de Baa dmis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Statul Român - prin să restituie acesteia contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 22.254,37 lei sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin încheierea din 2.02.2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea din oficiu de îndreptare eroare materială cu privire la sentința nr.1255 din 03.12.2008 pronunțată în dosarul nr- și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul de a se înlocui suma de 22.254,37 lei din cuprinsul sentinței și din dispozitiv cu suma de " 12.254,37 lei " cum s-a trecut din greșeală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Față de calitatea părților chemate în judecată, instanța de fond a constatat că citarea în calitate de pârât a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și a Statului Român - prin este oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de primă înmatriculare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismului proprietatea reclamantei, motiv pentru care a respins excepția calității procesuale pasive invocată.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Tribunalul a constatat că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar".
Față de aceste concluzii formulate de, instanța de fond a apreciat că, în speță, nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care a constatat inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și concepția care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede".
În ce privește procedura prejudiciară reglementată de art. 234 din E, instanța a constatat că dispozițiile tratatelor și cele ale Convenției d l Bruxelles, precum și hotărârile deja emise de către C, nu pot prin ele însele să facă obiectul unei cereri de interpretare.
Față de încadrarea juridică a acțiunii, instanța a constatat că potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
În ce privește competența Tribunalului Botoșani de a soluționa prezentul litigiu, instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care conferă tribunalelor administrativ-fiscale competența de a soluționa litigiile care privesc taxele și impozitele de până la 500.000 lei - având în vedere obiectul litigiului îl constituie o taxă care este pretinsă în baza Codului d e Procedură Fiscală și care este virată la bugetul de stat - fapt care rezultă explicit din chitanța depusă la dosarul cauzei.
Față de dreptul pretins de reclamantă, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru sa poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, tribunalul a constatat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu tară frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs DGFP B în calitate de mandatară a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și a arătat - în principal - că, pârâtul nu justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză argumentat de faptul că taxa specială este încasată de organul fiscal teritorial, așa încât, obligația de restituire incumbă acesteia și nu Statului Român. Pe fondul cauzei a arătat că instanța de fond a procedat la o interpretare eronată a dispozițiilor legale în vigoare, întrucât taxa de primă înmatriculare nu trebuie privită ca fiind contrară dispozițiilor europene, din moment ce și alte state o aplică sub diferite forme, nefiind îndreptată împotriva cetățenilor români și a intereselor acestora și că în prezent această taxă este legală și prevăzută în Codul fiscal, art. 2141fiind introdus prin Legea 343/2006 și modificat prin OUG nr. 110/2006.
Criticile sunt - în parte - întemeiate, după cum urmează:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român
prin MEF, Curtea constată că nu este dată pentru următoarele considerente:
Critica vizează implicarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în procesul de: stabilire, verificare, colectare și executare silită privind taxa specială datorată pentru autoturisme și autovehicule comerciale și reglementată prin art. 2141Cod Fiscal, din această problematică derivând și analiza excepției privind justificarea calității sale procesuale pasive în litigiul dedus judecății.
Din analiza prevederilor art. 2141și următoarele Cod Fiscal, Curtea, constată că sumele datorate cu acest titlu se fac venituri la bugetul de stat - care este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor - iar autoritatea fiscală locală are competențe în stabilirea, calcularea, verificarea, colectarea și executarea silită a acestei taxe speciale.
Cum, și cele două autorități sunt implicate în aplicarea normelor fiscale care reglementează acest tip de taxă, Curtea constată că nu este dată excepția invocată de recurentă.
Referitor la fondul cauzei o primă subliniere pe care Curtea o consideră
a fi necesară constă în aceea că, instituirea taxei de primă înmatriculare nu împiedică intrarea în țară a anumitor autovehicule, ci doar punerea lor în circulație.
că, în speță, așa cum de altfel corect a sesizat și prima instanță, există un conflict între normele dreptului comunitar și dreptul intern aplicabil cu privire la perceperea taxei de primă înmatriculare și respectiv la nivelul acestei taxe speciale, conflict ce se impune a fi rezolvat prin a da eficiență normei comunitare (art. 148 alin. 2 - constituție), respectiv art. 90
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor - indiferent de categorie - care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România, anterior datei de 1 ianuarie 2007 și nivelul de impozitare a autovehiculelor înmatriculate în România ulterior acestei date.
Cu privire la existența impozitării discriminatorii, se constată că, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului, dacă acesta a fost deja înmatriculat, taxa specială nu se mai datorează - așa cum, de altfel corect, a statuat prima instanță.
Din perspectiva celor evocate mai sus, Curtea observă însă, că autoturismul BMW X 5 cu serie șasiu a fost achiziționat de societatea reclamantă de la Food & SRL cu factura nr. - din 7 aprilie 2008 (fila 4 dosar tribunal), așa încât, acest autoturism este unul nou ce se află în situația "primei înmatriculări" ( aspect confirmat și de societatea intimată în întâmpinarea depusă la fila 17 dosar recurs ), așa încât, perceperea taxei speciale aferente în temeiul art. 2141Cod fiscal este legală.
Așa fiind, Curtea în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă va modifica - în parte - sentința recurată în sensul admiterii - în parte - a acțiunii societății reclamante numai cu privire la restituirea taxei speciale achitată pentru autoturismul VW Golf V1.6 Confort1 ( 9 dosar Tribunal ) în sumă de 1256 lei și va respinge solicitarea privind restituirea taxei speciale achitată pentru autoturismul BMW X5 ( 4 dosar Tribunal).
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul B, împotriva sentinței nr. 1255 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să restituie reclamantei suma de 1256 lei reprezentând contravaloare taxă primă înmatriculare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/03.07.2009
jud. fond.
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene