Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 1109/CA/2009

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței administrative nr.680/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantului recurent s-a depus la dosar chitanța nr. - PJ din 19.08.2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru în sumă de 19.50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Din partea pârâților intimați ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE AIs -a depus la dosar întâmpinare, solicitându-se și judecarea în lipsă.

Față de lipsa părților și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub nr- reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A I și Administrația Fondului pentru Mediu ca prin sentința ce va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare achitată de reclamant în cuantum de 3518 lei și dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a solicitat restituirea taxei de poluare, deoarece perceperea acestei taxe contravine în mod flagrant art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. 148 din Constituție, art. 274 din Codul d e procedură civilă.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 39 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

Pârâta DGFP a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP A deoarece organele fiscale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, în speță Administrația Fondului pentru Mediu, iar organul fiscal din substituirea Agenției Naționale de Administrare Fiscală competent să gestioneze (calculează și încasează) această taxă este administrația finanțelor publice teritorială unde reclamantul este înregistrat din punct de vedere fiscal și în cadrul căreia funcționează unitățile de trezorerie.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiate motivat de faptul că taxa stabilită prin OUG 50/2008 a fost reglementată cu respectarea criteriilor ce reieșeau din jurisprudența CJCE și a normelor europene în domeniu.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității pe motiv că acțiunea este o critică de neconstituționalitate a dispozițiilor din OUG 50/2008, iar reclamantul nu atacă un act administrativ, ci el solicită restituirea unei sume de bani achitată inițial în temeiul legii, aspect ce nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată motivat de împrejurarea că taxa instituită prin OUG 50/2008, care înlocuiește taxa de primă înmatriculare existentă în Codul fiscal, este compatibilă cu dispozițiile Tratatului CE din moment ce prin acesta s-a recunoscut dreptul fiecărui stat de a introduce taxe și impozite iar Comisia Europeană a acceptat calculul stabilit potrivit principiilor rezultate din normele comunitare și principiile jurisprudențiale ale CJCE în materie.

Și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. AIa solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința administrativă nr. 680/CAF/2009, Tribunalul Albaa respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a respins acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu este nefondată, iar calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice a orașului, cea care a emis Decizia de calcul a taxei și care trebuia să se pronunțe și asupra cererii de restituire, iar nu pârâta DGFP

De asemenea, s-a reținut că taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, iar refuzul de restituire a taxei este perfect justificat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivarea recursului se susține că prin instituirea taxei de poluare s-a produs o discriminare fiscală între bunurile importate și cele de producție internă.

În drept, prevederile art. 304 pct. 8 și 9,312 cpr.civ, Tratatul CE, Constituția României.

Recursul a fost timbrat cu 19,5 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind legală, iar taxa de poluare nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din.

Și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. AIa solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea recursului ca nefondată, taxa fiind corect încasată.

În drept, dispozițiile art. 115 Cp.civ.

Verificând sentința atacată din prisma motivelor de recurs invocate raportat la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ.:

Taxa de poluare se datorează în virtutea G 50/2008, scopul instituirii ei fiind așa cum rezultă din preambulul acestui act normativ, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu și pentru a asigura respectarea normelor comunitare, inclusiv a jurisprudenței

Indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare ( înregistrare ) a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței, eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. unei taxe spre respectarea regulilor de concurență așa cum au fost interpretate de este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă ( cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005 ).

Potrivit aceleiași jurisprudențe în ceea ce privește art. 90 din Tratat, s-a apreciat că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă.

Cu alte cuvinte, nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG50/1998 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art. 90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond. Pe de altă parte, în speță, n-a făcut dovada unui alt raport de discriminare.

Mai mult, art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării (cum era de altfel reglementarea națională anterioară din Codul fiscal) este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Pentru considerentele expuse apreciind că motivele de recurs invocate nu subzistă, iar, OUG 50/2008 cel puțin varianta în vigoare la momentul înmatriculării răspunde acestor exigente, acest act normativ fiind compatibil cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul E, în temeiul art. 312.pr.civ, curtea va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

Raportat la modul de soluționare a recursului, curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art.274 pr.civ pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.680/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 14.10. 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored./6 ex./06.11.2009

Jud.fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Mariana Claudia Clonța, Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1109/2009. Curtea de Apel Alba Iulia