Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1195/
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ,- împotriva sentinței civile nr. 490/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin na avocat, conform împuternicirii de substituire a dl.av., pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus taxa judiciară de timbru, după care;
Nemaifiind late cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate pe larg în dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.490 din 10.09.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, cu sediul în B, - -, nr.58, județul B; în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în localitatea, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr- reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bac hemat în judecată pe pârâtul pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei de 175 lei reprezentând contravaloarea bonurilor pentru achiziționarea de semințe certificate, care au fost ridicate și nejustificate în termenul prevăzut de art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005.
Examinând acțiunea introductivă prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
In privinta naturii litigiului si a competentei de solutionare a actiunii introductive, instanta observa ca, potrivit art.315 din codul d e procedura civila "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Pe fondul cauzei, se constata din inscrisurile depuse la dosar ca pârâtul a solicitat reclamantei ajutorul financiar prevăzut de nr.OUG117/2005 acest act normativ, și, în consecință a primit bonuri valorice în sumă de 525 lei.
Bonurile primite de către pârât sunt destinate să servească achiziționării de semințe, îngrășăminte chimice, pesticide, și motorină, așa cum rezultă din art.1 alin.1 din nr.OUG117/2005.
În ce privește întrebuințarea efectivă a bonurilor de către pârât, instanța reține că din probele administrate în cauză nu rezultă împrejurarea că pârâtul ar fi utilizat în mod ilegal aceste bonuri. Mai mult decât atât, instanța observa că nu este certă nici măcar împrejurarea că pârâtul ar fi folosit efectiv aceste bonuri, transformându-le în bani, sau dimpotrivă nu a utilizat deloc aceste bonuri și nu a încasat nici un fel de produse în contul acestora, caz în care bonurile au devenit nule, în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.2 din nr.OUG117/2005.
Reclamanta dovedește în instanță doar faptul că pârâtul a primit o serie de bonuri, dar nu face dovada că aceste bonuri au fost folosite în mod necorespunzător de către pârât, astfel încât acesta să fie obligat la restituire, ci pretinde că în virtutea reglementarilor nr.OUG117/2005, sarcina probei utilizării corecte a bonurilor incumbă pârâtului.
Analizând dispozițiile actului normativ incident în cauză, instanța constată că, în condițiile instituite de însuși actul normativ indicat de către reclamantă - nr.OUG117/2005, precum și ținând cont de principiile instituite de legea civilă în materia probațiunii, simplul fapt al acordării sprijinului financiar către beneficiar, nu face să se nască, automat și necondiționat, în persoana beneficiarului, o prezumție de culpă și o obligație în sarcina acestuia de a depune justificări privind folosirea legală a acestui ajutor financiar.
In plus, actul normativ menționat nu instituie o obligație a beneficiarului de a depune documente la. și cu atât mai mult nu instituie nici o prezumție automată de utilizare nelegală a bonurilor în cazul nedepunerii acestora. Ordonanța consacră doar obligația pentru beneficiar de a utiliza în mod legal aceste bonuri valorice, prevăzând că utilizarea frauduloasa constituie contravenție și conduce la restituirea sumelor, dar nu consacră o obligație pentru beneficiar de a depune bonurile neîncasate sau de a depune la reclamantă documente ale încasării legale a acestor bonuri; ca urmare, legea nedispunând, nu există o prezumție de culpă în sarcina beneficiarului, așa cum pretinde reclamanta, că simpla nedepunere a bonurilor sau a documentelor ar înseamnă că beneficiarul le-a utilizat necuvenit și, de asemeni, actul normativ nu instituie nici o sancțiune de restituire pentru simpla situație în care pârâtul nu trimite reclamantei dovezile de încasare.
întregii proceduri de atribuire și folosire a acestui ajutor financiar reglementată de nr.OUG117/2005 conduce la aceasta concluzie: astfel, sprijinul financiar se face prin atribuirea gratuită a bonurilor valorice (art.1 alin.2), reprezentanții centrului agricol întocmesc listele producătorilor agricoli care solicită sprijinul direct al statului (art.2 alin.4), primește aceste liste (art.3) și pe baza lor eliberează bonurile valorice (art.4 alin.3). După atribuirea bonurilor valorice, beneficiarii achiziționează sămânța de la furnizorii de inputuri, care vor emite facturi cu mențiunea achitat cu bonuri valorice (art.7 alin.7) și care vor fi înaintate de către furnizori direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală (art.7 alin.9), va centraliza aceste facturi, iar reprezentanții acesteia verifică suprafețele însămânțate pentru care s-a acordat producătorilor agricoli sprijinul direct al statului, și întocmesc procesele - verbale de recepție, regularizare și restituire, până la data de 20.12.2005 (art.6 alin.1 și 2) iar art.7 alin.15 la care face referire reclamanta nu prevede decât datele până la care se face decontarea pentru furnizorii de inputuri și nu prevede nimic referitor la o dată până la care se face restituirea bonurilor neutilizate de către beneficiari.
De altfel, o atare dată de restituire a bonurilor neutilizate de către beneficiari nici nu ar fi fost necesară, devreme ce, potrivit art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005, bonurile valorice neutilizate până la data de 1 2005, respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea, devenind nule.
Așadar, legiuitorul nu a instituit o obligație pentru beneficiari de a depune bonurile la. și nici un termen de depunere a bonurilor neutilizate, ci dimpotrivă, a simplificat procedura stabilind nulitatea pentru bonurile neutilizate. Prin urmare, în ipoteza tăcerii din partea beneficiarului și a lipsei unor documente justificative, legea însăși admite că este posibil ca bonurile să nu fi fost folosite, așa încât, bonurile sunt nule.
Concluzionând, din întreaga reglementare a procedurii acordării acestui sprijin financiar, nu rezultă vreo obligație care să se nască în sarcina beneficiarului, de îndată ce a primit acest ajutor, de a trimite dovezi și facturi către reclamanta, ci dimpotrivă, această obligație de a trimite facturile îi revine furnizorului de inputuri, care este obligat să trimită facturile întocmite și bonurile primite reclamantei spre centralizare și decontare. Mai mult decât atât, obligația de a supraveghea utilizarea legală a acestor bonuri îi revine reclamantei însăși, care are obligația de a urmări folosirea efectivă, în teren, a produselor achiziționate ("direcția va verifica suprafețele însămânțate") și de a întocmi procese - verbale corespunzătoare.
În același sens dispune și principiul instituit în materia probațiunii, și anume cel ce face o afirmație înaintea judecății este ținut să o dovedească, reclamanta fiind cea care, imputând săvârșirea unei fapte delictuale de către pârât, este ținută să facă dovada acesteia, neputând pretinde, în absența unui text legal, existența unei culpe prezumate automat în persoana beneficiarului prin simplul fapt al acordării sprijinului financiar.
Mai mult, însuși textul legal care reglementează cazurile de restituire a sprijinului - art.8 alin.1 arată că restituirea are loc în situația în care încasarea sumelor de la bugetul de stat se face în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare. Ca atare, este vorba de delicte civile, precum frauda la obținerea sau utilizarea acestor bonuri, care, ca orice delict civil, se impune a fi dovedit, iar dovada incumbă, firește, celui ce pretinde o astfel de încălcare - reclamanta.
Cât timp nu există o prevedere specială a legii în acest sens, nu se poate presupune, absolut și automat, că nedepunerea de documente justificative de beneficiar la reclamantă, fără alte dovezi ale unui delict civil, înseamnă prin ea însăși, încasarea în mod necuvenit a bonurilor.
A considera că beneficiarul e obligat la restituire, pentru simplul fapt că nu a depus documente justificative, fără să existe un text de lege în acest sens și fără ca reclamanta să facă proba unui delict civil, ar conduce la situații în care, de exemplu, beneficiarul ar fi obligat la restituire, deși el nu a beneficiat efectiv de aceste bonuri pentru că nu le-a utilizat în termen și acestea au devenit nule, sau în situația în care a pierdut sau distrus aceste bonuri, neputându-le încasa.
Prin urmare, până la dovedirea fără dubiu de către reclamantă a încasării frauduloase a acestor bonuri (de exemplu încasarea sumelor în înțelegere cu furnizorul, fără a primi în fapt produsele agricole sau preluarea de către beneficiar a produselor agricole, dar fără a le folosi efectiv în teren, ci pentru a le tranzacționa, nerealizarea lucrărilor pentru care s-a primit ajutorul), aspecte care pot fi dovedite de către reclamantă prin acele procese - verbale de recepție a lucrărilor din teren pe care are obligația să le încheie, nu se poate prezuma, în mod automat, că pârâtul le-a utilizat în mod fraudulos sau că pârâtul a transformat acele bonuri în bani, rămânând astfel incertitudinea, dacă aceste bonuri au fost sau nu efectiv folosite sau au devenit nule prin nefolosire sau au fost pierdute.
Referitor la susținerea reclamantei din motivele de recurs si care vizează faptul că prejudiciul constă în valoarea plătită de ministerul d e resort pentru tipărirea bonurilor care trebuie recuperată de la beneficiar, instanța va observa, pe de o parte, ca acțiunea nu a fost fundamentata pe acest aspect și nici nu s-a dovedit că suma de 175 lei reprezintă cheltuiala efectivă ocazionată de tipărirea și distribuirea înscrisurilor respective. Dimpotrivă, atât din prevederile legale cât și din cererea reclamantei reiese că se acordă sprijin financiar constând în bonuri valorice în cuantum de 175 lei/ha. Totodată, se observă că ordonanța nu impune obligativitatea beneficiarilor care nu au utilizat bonurile valorice să suporte c/valoare de cost a acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, cu următoarea motivare:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată,la instanța de fond reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 175, 00 lei sau restituirea bonurilor valorice către aceasta.
Argumentarea dată de prima instanță pentru a respinge ca nefondată acțiunea, a fost aceea că DADR B nu șiu-a dovedit pretențiile și că nu a încercat un prejudiciu din partea pârâtului care să impună recuperarea acestuia prin chemare în judecată.
Mai arată că nu a ridicat probleme de ilegalitate cum a reținut instanța în mod greșit, ci doar a solicitat să se facă dovada de către producătorii agricoli că au utilizat bonurile valorice conform destinației.
De asemenea, referitor la argumentarea instanței de fond cu privire la faptul că reclamanta nu și-a probat pretențiile conform principiului înscris în art.1169 civ. consideră că este netemeinică tocmai pentru că din probele depuse rezultă că persoanele înscrise ca beneficiari ai bonurilor valorice s-au transformat în debitori, pentru că aceste documente valorice nu se mai regăsesc ulterior în cuprinsul facturilor depuse pentru decontare de furnizorii autorizați cu care puteau interacționa producătorii agricoli.
O altă motivație netemeinică a instanței consideră că pornește de la interpretarea greșită a disp.art. 7 din OUG nr.117/2005, că bonurile neutilizate în termen își pierd valabilitatea, devenind nule.
În sarcina reclamantei existând o altă obligație stabilită de art.52 al.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, și anume aceea de a recupera sumele ce nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile.
Anterior promovării acțiunii, arată că a notificat pârâtul arătând aceste obligații legale, alături de facturile depuse spre decontare de furnizori și nefiind nici restituite de către pârât a fost obligată să depună cerere de chemare în judecată pentru recuperarea prejudiciului.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Instanța de fond a făcut o amplă și profundă analiză a situației de fapt și a actelor normative incidente cauzei de față;
Bunurile valorice au fost acordate de către stat pârâtului în baza nr.OUG117/2005. Cu aceste bonuri pârâtul putea să achiziționeze sămânța de la furnizorii de inputuri.
Pentru bonurile neutilizate a formulat reclamanta acțiunea de față solicitând ca pârâtul să fie obligat la restituirea contravalorii acestor bonuri.
Dar raționamentul instanței de fond este corect, deoarece atâta timp cât nu există un prejudiciu din partea reclamantei, aceasta nu are nici un temei legal să solicite o sumă de bani, reprezentând o așa-zisă contravaloare a bonurilor neutilizate.
Pentru faptul că bonurile nu au fost utilizate, există, așa cum a reținut instanța de fond, sancțiunea prevăzută de art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005, potrivit căruia bonurile valorice neutilizate până la data de 1 2005, respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea devenind nule.
Controlul înființării culturilor, cu ajutorul bonurilor valorice, a fost încredințat prin lege, într-adevăr, recurentei-reclamante, dar asta nu înseamnă decât că se ținea o evidență pentru eficacitatea unei atari inițiative din partea statului, pentru producătorii agricoli. Nu există nici o obligație din partea producătorului agricol, față de stat, după obținerea produselor pe terenurile pe care s-au înființat culturile cu ajutorul și a acestor bunuri valorice.
Recurenta, printr-o interpretare forțată a disp.art.7 alin. 17 din nr.OUG117/2005, dispoziții care fac referire exclusiv la fondurile necesare tipăririi bonurilor valorice, suportate de la buget și la faptul că direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală cum este cazul recurentei, aveau obligația de a repartiza aceste bonuri primăriilor locale pe bază de proces-verbal și astfel a ajuns la concluzia că există un prejudiciu ce trebuie recuperat.
Dacă ar fi după logica recurentei, am avea de-a face cu cele mai scumpe bonuri valorice care s-au tipărit vreodată.
Dar nu este așa și instanța de fond a reținut în mod corect că neexistând prejudiciu dovedit nu se poate solicita contravaloarea bonurilor valorice, ce au fost acordate de către stat, ca sprijin pentru producătorii agricoli, pentru înființarea propriilor culturi pe terenurile pe care le dețin.
În concluzie, în considerarea celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ,- împotriva sentinței civile nr. 490/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red./01.02.2010
Tehnored./10.02.2010/2EX.
Fond -
OPINIE SEPARATĂ
În examinarea motivelor de recurs se observă că obligația de restituire a sumelor ce sunt echivalente valorii nominale a bonurilor valorice primite se regăsește ca precizare expresă și angajament al beneficiarului în formularul tip "cerere" pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în anexa nr.2 a și 2 b la.nr.117/2005.
Această anexă cuprinde și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele la care legea face trimitere, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.
Cu alte cuvinte legea răstoarnă sarcina probei spre beneficiar.
Recurenta are însă obligația stabilită la art.52 alin.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, anume aceea de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conform destinației lor.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 Cod proc.civilă, urma să admită recursul, să modifice sentința nr. 490//10.06.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtului la restituirea bonurilor valorice sau a contravalorii acestora, reprezentând suma de 175 lei.
Judecător,
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
