Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1232

Ședința publică din 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 555 din 26 martie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamantul intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secției comerciale, contencios administrativ și fiscal sub nr. 1035/86/09 la data de 09.02.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, recunoașterea de către instanța română aplicabilității art. 28 din Tratatul Comunității Europene, obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 1210 lei, achitată la data de 20.11.2007, plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data plății și până la restituirea efectivă, pentru autoturismul marca; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 20.11.2007 a achitat pentru autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare SV - 55 -, suma de 1210 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

A apreciat reclamantul că, plata acestei taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, art. 90, în conformitate cu care nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mare decât, direct sau indirect, produselor naționale similare. În cauză s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în CE și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.

În raport de dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.

A mai arătat reclamantul că a solicitat pârâtei restituirea integrală a acestei taxe iar aceasta, prin adresa nr. 29278/19.12.2008 i-a comunicat că în temeiul disp. OUG nr. 50/2008, poate solicita doar restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare, răspuns care în opinia reclamantului încalcă atât legislația comunitară, cât și pe cea internă.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, înscrisuri.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.

Prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

Prin sentința nr. 555 din 26 martie 2009, tribunalul admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta la restituirea către acesta a sumei de 1210 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoutilitarei marca cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. Urmare a modificării textului art. 2141din Codul fiscal prin OUG110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților, în practică însă, nefăcându-se distincție între comercianți și necomercianți, ca subiecte în raportul de drept material fiscal.

Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.

Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. l, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al. l atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second - hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.

Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C -6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriului statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 alin. 2, conform cărora: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte prevederi comunitare obligatorii, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar "Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiile rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2".

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta

În motivarea recursului a arătat că spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice și juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.

au un caracter ante-factum, fiind datorate și achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.

Taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.

Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

De altfel, Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.

Recursul este nefondat.

Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Curteaconsideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:

Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituindComunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries.

În ceea ce privește importarea autoturismelor second-handimportate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,).

Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselornaționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselorimportate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolocitată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.

O taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produseleprovenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

Deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.

Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebărileadresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia șiîntrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 dinTratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând otaxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timpcât:

- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentruprima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;

- valoarea taxei,determinată exclusiv prin raportare la caracteristiciletehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificareadin punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, desemenemanieră încât, atunci când se aplicăautoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu esterelevantă."

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.

Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 555 din 26 martie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored. MM

Jud. fond

2 ex. - 26.06.09

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Sas Remus

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1232/2009. Curtea de Apel Suceava