Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 128/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 128
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Loredana
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ "" AL JUDEȚULUI N, împotriva sentinței civile nr.305 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul - reclamant consilier juridic lt.col., care arată că are împuternicire în dosarul de fond, iar pentru intimatul-pârât avocat, care depune delegație la dosar.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța apreciază că împuternicirea reprezentantului recurentului este doar pentru dosarul de fond și pune în vedere acestuia să depună la dosar împuternicire pentru reprezentarea recurentului în fața instanței de recurs.
Consilier juridic arată că până la sfârșitul ședinței va depune la dosar împuternicirea. Nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și nu are alte cereri de formulat la acest termen.
Avocat pentru intimatul-pârât precizează că nu contestă calitatea de reprezentant a d-lui. Depune la dosar întâmpinare, arătând că a înmânat reprezentantului recurentului un exemplar și nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că intimatul a recunoscut faptul că diploma de bacalaureat este falsă, acest fapt constituind circumstanțe atenuante în dosarul penal, însă, potrivit art.998 cod civil intimatul a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudiciu și este obligat a-l repera. Consideră că acesta nu avea dreptul să se înscrie la concurs, ocupând cu acte false locul altui concurent care ar fi fost îndreptățit să ocupe postul și să primească salarul cuvenit. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimat solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că susținerile reprezentantului recurentului diferă de cele invocate în cererea de recurs. Consideră recursul nefundat din însă-și motivarea sumară a acestuia. Recurentul nu a făcut dovada prejudiciului cauzat, suma pretinsă este de fapt cea reprezentând drepturile salariale acordate intimatului pentru munca prestată, care, inclusiv recurentul recunoaște că acesta a avut un comportament ireproșabil. Intimatul nu avea dreptul să se înscrie la concurs, însă probele la care a participat pentru ocuparea postului au fost câștigate pe drept iar activitatea prestată a fost una complexă, participând efectiv la stingerea incendiilor, descarcerări, etc, riscându-și uneori propria viață.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În replică, consilier juridic, consideră că nu poate fi nimic neobișnuit în susținerile de astăzi. Sunt aceleași motive de recurs doar că a încercat să explice activitatea desfășurată de intimat iar cu privire la prejudiciu, acesta întrunește cele trei condiții impuse de lege pentru o creanță (certă, lichidă și exigibilă) și poate fi cuantificat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al județului N, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul, acțiune în pretenții solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 12.892 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în urma unui concurs profesional a fost angajat pe funcția de subofițer operativ principal I - cu gradul de sergent major. Ulterior s-a descoperit că diploma de bacalaureat prezentată de pârât a fost falsificată. Pârâtul și-a dat demisia din funcția ocupată și au fost începute cercetări penale împotriva sa. Prin utilizarea documentului falsificat pârâtul a ocupat un post pentru care cerințele minime de studii erau "studii medii". Întrucât pârâtul avea doar studii generale, acesta nu ar fi putut participa la concursul de ocupare a funcției și implicit nu ar fi putut-o ocupa. Rezultă că, prin fraudă, inculpatul a ocupat o funcție fără a avea drept, fiind remunerat în conformitate cu aceasta. Conform notei de calcul întocmite de Serviciul financiar-contabil, pârâtul a primit drepturi bănești în sumă de 12.892 lei, sumă pe care trebuie să o restituie ca fiind încasată pe nedrept. Pârâtul a fost condamnat prin sentința penală nr.160/03.03.2008 pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art.215 Cod penal), fals material în înscrisuri oficiale (art.288 alin.1 Cod penal) și uz de fals (art.291 Cod penal). Reclamantul consideră că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (art.998 Cod civil) respectiv: fapta culpabilă (utilizarea unui act falsificat pentru ocuparea fără drept a unei funcții), vinovăția (stabilită de instanța penală sub forma intenției), prejudiciul (încasarea unor drepturi bănești fără a avea calificarea necesară) și legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciu.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.998 Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus sentința civilă nr.160/03.03.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț și nota de calcul a drepturilor salariale încasate de pârât nr.-/29.02.2008.
În apărările formulate pârâtul a depus întâmpinare, Pârâtul arată că a fost încadrat ca subofițer operativ principal I cu grad de sergent major cu contract de muncă, însă după 9 luni s-a stabilit că diploma de bacalaureat pe care a prezentat-o la dosarul personal era falsificată, condiții în care reclamantul a demisionat.
Pe perioada celor 9 luni a depus muncă, conform atribuțiilor de serviciu unde a participat la întregul complex de activități, stingerea incendiilor, descarcerări conform programului stabilit de conducerea unității și a fișei postului. Nu a înregistrat absențe nemotivate și nici abateri disciplinare. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanta își întemeiază acțiunea în baza art.998 Cod civil, deși relațiile între părți au fost guvernate de prevederile Codului Muncii iar pentru recuperarea sumelor unitatea urma să emită decizie de imputație. Pârâtul a arătat că a prestat efectiv munca în programul unității, a îndeplinit toate atribuțiile iar sumele încasate reprezintă drepturile sale salariale.
În dovedire au fost depuse înscrisuri: certificat de calificare și adresa cu nr.-/16.01.2009.
A fost atașat spre consultare dosarul penale nr- al Judecătoriei Piatra Neamț.
Prin sentința nr.305/CA din 29.10.2009, Tribunalul Neamța respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al județului N, instanța reținând următoarea situație de fapt.:
Pârâtul a depus la dosarul pentru înscriere la concursul organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență o diplomă falsificată. Pârâtul a ocupat prin concurs postul de subofițer operativ, calitate în care a rămas până la constatarea falsului timp de aproximativ 9 luni. După constatarea falsului, pârâtul a demisionat. Ulterior a fost trimis în judecată și a fost condamnat prin sentința penală nr.16/03.03.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art.215 Cod penal, fals materiale în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal. În perioada cât a prestat activitate în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pârâtul a fost remunerat încasând suma totală de 12.892 lei, sumă pe care reclamantul o pretinde a-i fi restituită.
Nu s-a constatat că în perioada în care a prestat activitate pârâtul a produs prejudicii ca urmare a nivelului slab de pregătire profesională și că nu sunt întrunite condițiile elementelor răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii civile în temeiul art.998 Cod civil. Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea celor patru elemente: fapta culpabilă, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Elementul care lipsește este legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Este adevărat că pârâtul a comis o faptă culpabilă constând în folosirea unui act falsificat și că vinovăția pârâtului este neîndoielnică fiind irevocabil stabilită de instanța penală, însă, deși există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, acest raport nu este direct ci este mediat.
Pârâtul s-a aflat într-adevăr în culpă nu cu privire la modul defectuos de desfășurare a activității profesionale ci cu privire la modul nelegal în care a participat la concurs pentru ocuparea funcției. Nu s-au constatat prejudicii materiale produse de pârât ca urmare a modului defectuos de desfășurare a activității profesionale sau ca urmare a lipsei de profesionalism. Între fapta culpabilă a pârâtului și prejudiciul material suferit de reclamant nu există un raport direct de cauzalitate ci un lanț cauzal indirect. În acest sens rezultatul direct al faptei culpabile este ocuparea nelegală a funcției, nu activitatea ulterior desfășurată. Are caracter cauzal condiția cea mai apropiată și în relație directă și imediată cu rezultatul (proximate causae). Fapta culpabilă a pârâtului nu este condiția cea mai apropiată de rezultatul prejudiciabil și nu este condiția imediată a rezultatului, ci reprezintă o condiție îndepărtată și mediată a acestui rezultat. Prejudiciul nu este suferit de reclamant ca urmare directă a ocupării de către pârât a funcției ci ca urmare a activității prestate de pârât. Dacă ocuparea funcției este nelegală, desfășurarea ulterioară a activității, atâta timp cât nu a produs prin ea însăși prejudicii, nu are un caracter ilicit.
Împotriva sentinței nr.305/29.10.2009 a declarat recurs Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului N arătând că, intimatul a fost angajat în urma unui concurs și a ocupat o funcție fără a avea acest drept deoarece ulterior s-a descoperit că a prezentat o diplomă de bacalaureat falsificată. Se mai arată că pârâtul a recunoscut că a falsificat diploma și și-a prezentat demisia, se invocă faptul că în perioada în care a lucrat a avut o activitate ireproșabilă, a primit drepturi salariale în cuantum de 12.892 lei, recurenta apreciind că se impune restituirea acestei sume deoarece sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 Cod civil.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că nu a produs un prejudiciu unității ci dimpotrivă a îndeplinit toate sarcinile de serviciu, împrejurare recunoscută de recurent.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Față de temeiul juridic invocat în acțiune, respectiv art.998 Cod civil, instanța de fond a procedat la o interpretare corectă a legii, la situația de fapt reținând că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Pentru a fi incidente dispozițiile invocate de recurentă este necesară îndeplinirea mai multor condiții: producerea unui prejudiciu, săvârșirea cu vinovăție a unei fapte, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Fapta invocată de recurent constă în aceea că pârâtul a falsificat diploma de bacalaureat, a prezentat acest înscris și a ocupat în urma un ui concurs un post în cadrul instituției. Prin săvârșirea acestei fapte, nu s-a cauzat un prejudiciu angajatorului, ci reprezintă o infracțiune pentru care pârâtul a și fost cercetat pe tărâmul dreptului penal. Câtă vreme intimatul și-a exercitat toate atribuțiile de serviciu ireproșabil, împrejurare recunoscută chiar prin motivele de recurs, nu se poate reține producerea unui prejudiciu. Plata drepturilor salariale nu reprezintă un prejudiciu în accepțiunea art.998 Cod civil ci reprezintă contravaloarea muncii prestate de către intimat.
Prin prezentarea la concurs a unui înscris fals pârâtul ar fi putut prejudicia un alt candidat care nu a fost declarat admis și doar în această ipoteză s-ar fi putut invoca art.998 Cod civil, însă, într-o astfel de situație legitimare procesuală activă ar fi avut candidatul respins și nu instituția. Dispozițiile art.998 Cod civil ar fi devenit aplicabile recurentei în situația în care pârâtul prin faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat un prejudiciu.
Salariul primit pentru munca efectiv prestată a fost plătit pârâtului în baza contractului de muncă, contract care și-a produs pe deplin efectele de la data încheierii până la data când pârâtul și-a dat demisia. Restituirea salariului primit ar fi de natură a îndreptăți pârâtul la o acțiune în obligarea recurentei la executarea contractului de muncă din perspectiva remunerării muncii prestate. De altfel, pentru săvârșirea infracțiunii de fals pârâtul a fost condamnat prin sentința penală nr.160/2008.
În raportul dintre angajat și angajator, angajatorul este ținut a răspunde pentru faptele săvârșite în temeiul atribuțiilor de serviciu.
Pentru cele ce preced, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE UREGENȚĂ "" AL JUDEȚULUI N, cu sediul în P N,-, în contradictoriu cu intimatul-pârâtul, domiciliat în comuna, județul
Obligă recurenta-pârâtă către intimatul - reclamant la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red..
Red.
Tehnored.
Ex.4
22.02.2010
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta Chiriac, Loredana