Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1351/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1351
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamant G, cu domiciliul în sat R, com., jud. B, împotriva sentințeinr. 465 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud. B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței nr. - din 25.06.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, depusă de reclamantul recurent și întâmpinarea formulată de
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ, înregistrată sub nr- din 02.03.2009, reclamantul a chemat în judecată Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtele să fie obligate să restituie taxa de poluare în sumă de 4410 lei actualizată cu indicele de inflație.
În motivarea acțiuni reclamantul arată că a cumpărat un autoturism din Franța și a fost obligat să plătească suma de 4410 lei taxă de poluare, însă această taxă încălcă prev. art. 28 din Tratatului Uniunii Europene.
A considerat reclamantul că taxa de poluare a unui autovehicul importat dintr-o țară membră este discriminatorie, E arătând că sunt interzise toate restricțiile la import precum și toate măsurile cu efect echivalent.
Curtea Europeană de Justiție a lămurit sensul acestor noțiuni iar potrivit art. 10 din Tratatul Uniunii Europene, autoritățile statale au obligația de a lua toată măsurile destinate executării dreptului comunitar.
În dovedirea cererii reclamantul a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare Instituția Prefectului Județului Bai nvocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Prinsentința nr. 465 din 08.04.2009 Tribunalul Botoșania admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, față de care a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, iar în temeiul art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea reclamantului de a se judeca și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea Discriminării -
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța este obligată să se pronunțe cu întâietate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în totul sau în parte judecarea în fond a pricinii.
Pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Bar eținut că, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între cel chemat în judecată în calitate de pârât și cel obligat în raportul juridic de drept material dedus judecății.
Taxa de poluare achitată de reclamant, este o taxă care se constituie venit la bugetul de stat și se varsă în contul instituțiilor finanțelor publice, dovada achitării taxei fiind unul din înscrisurile necesare înscrierii autovehiculului în circulație. Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor nu este parte în raportul juridic de drept material fiscal stabilit între cel ce achită taxa și cel ce o încasează astfel că nu are calitate procesuală pasivă într-o acțiune în restituire.
Pornind de la faptul că raportul juridic de drept material fiscal se stabilește între stat prin Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile teritoriale subordonate acestuia, instanța a constatat că statul român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în prezenta acțiune și prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de acest pârât, a fost respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, a reținut că la data de 19.08.2008 reclamantul a achitat suma de 4410 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul marca VW.
Această taxă a fost stabilită în baza elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de calcul și anume: valoarea combinată a emisiilor de, taxa specifică exprimată în Euro/1 g, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei care are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului.
Această taxă se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second - hand cumpărate din Potrivit art. 28 din în statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art. 90 din același tratat stabilindu-se că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsul taxat nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.
Curtea Europeană de Justiție a admis însă, că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 din adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie.
De asemenea, Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.
De observat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în circulație în România a autoturismelor noi sau second - hand.
Fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător) cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art. 28 și 90 din
Instanța de fond a pornit de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest context, taxa de poluare nu este de cât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiul reținut în dreptul comunitar.
Pe de altă parte, a remarcat că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene, și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).
Unele state europene au fost sancționate în procedura de infrigement pentru modalitatea de percepere a taxei, însă la pronunțarea soluțiilor s-a avut în vedere obligația efectuării unei inspecții tehnice numai pentru autovehicule importate (cauza C- 170/07 Comisia vs. Polonia) fie au un criteriu unic întemeiat pe vechime (C 74/06 Comisia vs. ), fie pot fi înmatriculate numai dacă respectă anumite dispoziții în materie de emisii poluante și emisii sonore (C- 527/07 Comisia vs. Austria). Însă, modalitatea de stabilire a taxei de poluare în forma prevăzută de nr.OUG 50/2008, ia în considerare mai multe criterii care se aplică uniform autoturismelor la prima înmatriculare.
Din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, nu și eventuale revânzării pe teritoriul României.
În fine, tribunalul a reținut că important la soluționarea cauzei, este și faptul că în procedura hotărârilor preliminarii, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țări nu au efectul unei taxe echivalente la import atâta vreme cât privesc atât autoturismele noi cât și cele cumpărate din spațiul european și când taxa aplicată produsului de import și cea aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: Cauza C-313/05). Aceste hotărâri pot fi luate în considerare la soluționarea prezentei cauze deoarece Curtea a interpretat deja problema în litigiu indiferent de procedura în care a fost adoptată. Comparând textele propuse de C în analiza unei taxe echivalente la import cu modalitatea de calcul a taxei de poluare stabilită de nr.OUG 50/2008 se constată că aceasta respectă exigențele propuse și prin aplicarea criteriilor de calcul, taxa aplicată produsului de import, nou sau second-hand, și cea aplicată produsului național similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.
Față de cele expuse s-a constatat că taxa de poluare achitată de reclamant la prima înmatriculare a unui autoturism second - hand pe teritoriul României nu constituie o taxă echivalentă la import ci o măsură dispusă pentru protecția mediului cu atât mai mult cu cât taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că este oportună citarea Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins această taxă. Totodată mai arată că potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 paragraful 1 din Tratatul Prevederile art. 2141și 3143Cod procedură civilă Fiscal sunt contrare prevederilor de la art. 148 alin. 2 din Constituție, fiind abrogate implicit din momentul aderării României la
Recurentul mai arată că instanța de fond a apreciat în mod eronat obiectul cauzei, obiectul acțiunii fiind restituirea taxei de primă înmatriculare, nu taxei de poluare.
Prin întâmpinare, B, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Fără îndoială, atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1, sub acest aspect instanța fondului răspunzând criticilor petentului, răspuns pe care instanța de recurs urmează a-l detalia în prezenta hotărâre.
Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".
Și ce înseamnă acest lucru? . nu că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, și C-333/2005, " o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente". Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al disp. nr.OUG 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare. Așa încât, speculațiile recurentului cu privire la favorizarea vânzării de autoturisme second-hand deja înmatriculate în România nu pot fi luate în considerare, trimiterea la cauza C-193/85 fiind de asemenea nerelevantă.
Acestea fiind premisele, Curtea va trebui să analizeze în fapt, dacă taxa de poluare impusă autovehiculelor second-hand importate dintr-un stat membru, depășește sau nu cuantumul valorii reziduale a taxei de primă înmatriculare deja încorporată în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Din această perspectivă, comparația poate fi făcută "exempli gratia" între un autoturism înmatriculat în România după 01.07.2008, cu plata taxei de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 și un alt autoturism second-hand importat din statele membre și înmatriculat în România la data de 01.11.2008. (De asemenea, în baza aceluiași raționament al Curții după modificarea OUG nr. 50/2008, comparația poate privi două autoturisme înmatriculate sub același regim fiscal, astfel încât dublarea sau triplarea taxei de poluare nu încalcă norme comunitare decât dacă este însoțită de o exceptare a anumitor autovehicule de la plata acestei taxe sau de impunerea unor categorii de autovehicule la o taxă mai mică sau mai mare, după caz). Iar analiza, potrivit raționamentului Curții Europene de Justiție din cauza C-47/1988, Comisia Danemarca, trebuie să pornească de la premisa că valoarea autovehiculului nou este compusă din prețul acestuia, la care se adaugă taxa de primă înmatriculare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcționare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a prețului plătit cât și valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită, se vor diminua cu același procent, respectiv cu 50%. În consecință, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru același autovehicul în stare nouă.
Sigur, evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. Aceasta pentru că, așa cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/1998, Valente Publica, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuși și posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurși, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că și un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE doar dacă garantează în absolut toate cazurile (fără nici o excepție) că taxa aplicată nu depășește cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerințe:
să nu creeze o discriminare între bunurile importate și cele autohtone;
sistemul să fie suficient de precis, astfel încât în baza acestuia să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;
cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității. Pentru exercitarea eficientă a dreptului la acțiune, cel interesat ar trebui să cunoască factorii în funcție de care au fost stabilite procentele de depreciere.
Analizând din această perspectivă nr.OUG 50/2008, Curtea observă că actul normativ în discuție respectă cerințele impuse de raționamentul instanței comunitare și în consecință nu contravine Tratatului.
Astfel, așa cum rezultă din disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, toate autovehiculele sunt supuse taxei de poluare, exceptările prev. de art. 3 alin. 2 din ordonanță vizând nu proveniența ci destinația autovehiculelor.
Sistemul este suficient de precis, acesta conținând elemente legate de norma de poluare, emisa de, capacitatea cilindrică dar și o grilă de reducere a taxei, extrem de vastă prin categorii de "vârstă" a autovehiculelor, aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea revela. Iar aceste criterii au fost deja recunoscute de ca fiind criterii obiective care pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (Cauza C-290/2005, par.52).
În fine, cel care consideră că valoarea deprecierii calculată pe baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității, are în disp. art. 10 din ordonanță, o cale eficace de a contesta măsura deprecierii, respectiv o procedură judiciară în cadrul căreia poate obține expertizarea tehnică a caracteristicilor autovehiculului rulat.
Cât privește motivul de recurs în sensul că instanța de fond a apreciat eronat obiectul cauzei ca fiind restituire taxă de poluare întrucât ceea ce s-a cerut prin acțiunea introductivă a fost restituirea taxei de primă înmatriculare, nu este întemeiat și nu va fi primit, motivat de aceea că, taxa în sumă de 4410 lei a fost achitată de recurent în data de 19.08.2008, după intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autoturisme.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de G, cu domiciliul în sat R, com., jud. B, împotriva sentințeinr. 465 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud. B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/08.07.2009
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean