Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1353/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1353
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, sector 5, respectiv în B, nr. 1, jud. B, împotriva sentințeinr. 588 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, sub nr-, la data de 27.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 1794 lei, plătită pentru autoturismul cumpărat din spațiul european, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamantul arătă că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acestora în circulație.
A apreciat reclamantul că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor din Instituția Prefectului Județului nu a depus întâmpinare la dosar.
A depus întâmpinare B prin care invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și lipsa procedurii prealabile iar pe fond solicită respingerea acțiunii.
Prinsentința nr. 588 din 13 mai 2009, Tribunalul Botoșani -Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor precum și excepție lipsei procedurii prealabile invocate de B, a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâtele să-i restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 1794 lei sumă actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de calitatea părților chemate în judecată, instanța a constatat că citarea în calitate de pârât STATULUI ROMÂN prin F și prin B este oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de primă înmatriculare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismelor proprietatea reclamantei, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasivă invocată de pârâți.
Potrivit art. 148 aliniat 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Tribunalul a constatat că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă administrativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul comunitar să-și exercite dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar."
Față de aceste concluzii formulate de, instanța a apreciat că, în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care instanța va constata inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și concepția care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede."
În ce privește procedura prejudiciară reglementată de art. 234 din E, instanța a constatat că dispozițiile tratatelor și cele ale Convenției d l Bruxelles, precum și hotărârile deja emise de către C, nu pot prin ele însele să facă obiectul unei cereri de interpretare.
Față de încadrarea juridică a acțiunii, instanța a constatat că potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate. Instanța apreciind că în speță sunt aplicabile disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În legătură cu dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
In speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru sa poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, instanța constată că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța observă că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: "principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi".
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond a arătat că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale în vigoare, întrucât taxa de primă înmatriculare nu trebuie privită ca fiind contrară dispozițiilor europene, din moment ce și alte state oaa plică sub diferite forme, nefiind îndreptată împotriva cetățenilor români și a intereselor acestora și că în prezent această taxă este legală și prevăzută în Codul fiscal, art. 214 ind. 1 fiind introdus prin Legea nr. 343/2006 și modificat prin OUG nr. 110/2006.
De asemenea, au fost invocate prevederile OUG nr. 50/2008, art. 11 stabilind că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanței.
A mai arătat recurenta că taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern pentru a proteja mediul și a stopa importul de mașini second-hand, conform reglementărilor UE de limitare a emisiilor de noxe.
De asemenea susține recurenta că în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003 republicată, organul fiscal teritorial, respectiv Administrația Finanțelor Publice Municipală Bae fectuat încasarea taxei de primă înmatriculare și pe cale de consecință obligația de restituire a taxei cade tot în sarcina acestuia și deci și calitatea procesuală pasivă aparține tot organului fiscal.
Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin, Curtea constată că nu este dată pentru următoarele considerente:
Critica vizează implicarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în procesul de: stabilire, verificare, colectare și executare silită privind taxa specială datorată pentru autoturisme și autovehicule comerciale și reglementată prin art. 2141Cod Fiscal, din această problematică derivând și analiza excepției privind justificarea calității sale procesuale pasive în litigiul dedus judecății.
Din analiza prevederilor art. 2141și următoarele Cod Fiscal, Curtea, constată că sumele datorate cu acest titlu se fac venituri la bugetul de stat - care este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor - iar autoritatea fiscală locală are competențe în stabilirea, calcularea, verificarea, colectarea și executarea silită a acestei taxe speciale.
Cum, și cele două autorități sunt implicate în aplicarea normelor fiscale care reglementează acest tip de taxă, Curtea constată că nu este dată excepția invocată de recurentă.
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că otrivit p. art. 90 alin 1 din Tratatul,"Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare".
Așadar, dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, prin urmare si o discriminare determinată de o diferență între impoziteleaplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
In ce privește autoturismele noi, niciodată înmatriculate in România sau in alt stat al Uniunii Europene,taxa specială este calculata in mod identic, indiferent de tara in care sunt produse, respectiv raportat la capacitatea cilindrica a autovehiculului.Cu alte cuvinte, taxa de prima înmatriculare va fi stabilita in același cuantum pentru un autoturism nou produs în România si un autoturism nou având aceeași capacitate cilindrica, produs în Lituania, cum este cazul in prezenta cauza.
Ca urmare, cum Tratatul, prin art. 90 alin. 1, urmărește asigurarea unei egalității de tratament intre produse similare si nu interzice aplicarea de taxe sau impozite de către Statele Membre, Curtea constata ca art. 214 ind. 1 din Codul fiscal nu încalcă dispozițiile Tratatului, decât în ceea ce privește autoturismele rulate deja înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene și nu în ceea ce privește autoturismele noi niciodată înmatriculate.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, va admite recursul si va modifica sentința atacata in sensul respingerii cererii ca nefondata, in temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art.304 pct.9, 306 al.2, 312 al.1, 2, 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, sector 5, respectiv în B, nr. 1, jud. B, împotriva sentințeinr. 588 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului jud.
Modifică sentința nr. 588/13.05.2009 a Tribunalului Botoșani.
Respinge cererea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/08.07.2009
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean