Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1583/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1583
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivasentinței nr.352 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-)în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice a Orașului și reclamantul intimat .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub - din data de 15.01.2009 reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1244 lei, la plata căreia a fost obligat pentru obținerea primei înmatriculări a unui autoturism marca Audi A4, importat din Germania. data de 08.08.2007
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în cursul anului 2008 a achiziționat din Germania un autoturism second-hand, pentru a cărui înmatriculare a achitat o taxă de 1244 lei. Că, prin obligarea la plata acestei taxe au fost încălcate disp.art.90 par.1 din din 25.03.2007, cu modificările ulterioare, deoarece în prezent România este membră cu drepturi depline a acestei comunități.
Reclamantul a arătat că această taxă este nelegală și a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitatea de la data de 01.01.2007. În raport de dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamantul mai arătat că a solicitat pârâtei restituirea integrală a acestei taxe, iar aceasta prin adresa nr. 21056/10.04.2008, i-a comunicat faptul că în baza art.11 din OG nr.50/2008 poate solicita numai diferența dintre taxa de primă înmatriculare plătită și cea introdusă la data de 01.07.2008, cu titlu de "taxă de poluare pentru autovehicule", în conformitate cu procedura de restituire aprobată prin nr.HG686/24.06.2008.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că art.90 din, invocat de reclamant, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Mai face precizarea că între impozite și taxe există unele deosebiri, față de care taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90, având un regim de reglementare diferit.
Că, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene,cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunității Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prinsentința nr. 352 din 26 februarie 2009, Tribunalul Suceava, a admis acțiunea reclamantului și a fost obligată pârâta la restituirea către acesta a sumei de 1244 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca Audi A4 cu nr. de identificare -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. Urmare a modificării textului art. 2141din Codul fiscal prin OUG110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților, în practică însă, nefăcându-se distincție între comercianți și necomercianți, ca subiecte în raportul de drept material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta - Administrația Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Așadar, intre impozite si taxe exista unele deosebiri, printre care:
în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele; cuantumul lor se determină diferit; termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, față de aspectele anterior expuse, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului,curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile nr.OUG50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, jud. S, împotriva sentințeinr. 352 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored..
Ex. 2/14.10. 2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena