Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 162/CA

Ședința publică de la 10 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 3: Dan Mircea

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe

recurenta - -, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - pretenții, recurs împotriva sentinței nr.3626/21.11.2007 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic -, pentru recurenta - -, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier.

Consilier juridic - depune la dosar delegația de reprezentare pentru recurentă și dovada achitării taxei de timbru, stabilită prin rezoluție și menționată în citație.

Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic -, pentru recurentă, pune concluzii de admitere a recursului, cu observația că în perioada noiembrie 2004- august 2005 între părți nu a existat un contract încheiat în formă scrisă, astfel că intimata datorează numai dobânda legală.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de contencios administrativ de față;

Prin sentința civilă 3626/21.11.2007 a Tribunalului Iașis -a dispus:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta.

Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de 315,67 lei cu titlu de preț și 59,26 lei reprezentând penalități de întârziere.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobândă.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 42,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel a reținut instanța de fond:

Potrivit art. 5 pct.3, din contractul încheiat de părți, pârâtei îi revenea obligația ca pe baza facturii emise, în termen de 30 zile de la data facturării, să achite reclamantei serviciile prestate.

Pârâta nu respectat obligația de plată serviciilor prestate de reclamantă neachitând facturile emise facturi acceptate de către pârât la plată astfel cum stipulează art. 5 pct.7, din contractul încheiat de părți. La prețul neachitat în baza contractului de prestări servicii se adaugă și sumele recunoscute de pârât potrivit art. 4 pct.7, din contractul de prestări servicii.

Rezultă că pârâta datorează reclamantei suma de bani solicitată cu titlu de preț neachitat. La suma datorată cu titlu de preț neachitat, pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere, calculate în raport cu prevederile art. 5 pct.4, din contractul de prestări servicii încheiat de părți.

Cererea reclamantei de obligare pârâtei la plata dobânzii legale, prin raportare la prețul neachitat pentru aceeași perioadă, este neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 67 alin.2, din Legea nr. 4/1981, astfel cum fost modificat prin art. 1, din Legea nr. 34/1990, și ulterior, din luna iulie 2001, potrivit art. 25 alin. 2, din Legea nr. 326/2001, pârâții datorau penalități de întârziere și nu dobânda legală. Chiar și anterior încheierii în formă scrisă unui contract de prestări servicii în anul 2005, între părți au existat raporturi contractuale, în materie comercială nefiind obligatorie, nici ad probationem și nici ad validitatem, încheierea în formă scrisă contractului.

Prin urmare, atâta timp cât între părți au existat raporturi contractuale, fiind incidente prevederile art. 67 alin.2 din Legea nr. 4/1981, astfel cum fost modificat prin art. 1, din Legea nr. 34/1990, prevederile art. 25 alin.2, din Legea nr. 326/2001, pârâții datorează penalități de întârziere - care nu au fost cerute de reclamantă - și nu dobânda legală.

În consecință, având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă sumelor de bani datorate cu titlu de preț neachitat și de penalități de întârziere. De asemenea va respinge cererea de acordate a dobânzii legale ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs reclamanta - - I, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât prin contractul perfectat de părți sub nr.71066/5.09.2005, intimatul s-a obligat prin art.4 pct.7 "să preia și să achite debitul înregistrat în evidența contabilă la data încheierii contractului", respectiv contravaloarea facturilor emise până în august 2005 inclusiv, obligație pe care însă nu și-a respectat-o, astfel că în lipsa unui contract, își găseau incidența dispozițiile dreptului comun în materia dobânzilor, respectiv art.1073, 1082 cod civil și art.5 al.2 din OG 9/2000.

Totodată, dispozițiile art.25 al.3 din Legea 326/2001 precizează expres posibilitatea prestatorului de servicii de a suspenda contractul în cazul neachitării sumelor restante, iar Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice definește noțiunea de "contract de furnizare sau prestare a serviciului" și legislația aplicabilă, respectiv "normele de drept privat", situație în care pârâta eronat a fost exonerată de plata dobânzii legale solicitate prin acțiune, sens în care solicită a-i fi admisă cererea de recurs.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind întemeiat, pentru considerentele de mai jos.

Astfel, între părțile litigante a fost perfectat contractul nr.71066/5.09.2005 pentru prestări servicii salubritate populație neasociată, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere, conform Legii 137/1995, Legii 326/2001, OG 87/2001 aprobată prin Legea 139/2002 și HCL 172/2002, pe durată nedeterminată, cu obligația pentru beneficiar prevăzută în art.4 pct.7, de a prelua și achita debitele înregistrate în evidențele contabile ale prestatorului, la data încheierii contractului.

Articolul 25 din Legea 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală prevede la al.(1) că "Persoanele fizice și juridice beneficiare ale serviciilor de gospodărie comunalăsunt obligate să achite contravaloarea facturilor reprezentând serviciile prestate în termen de 30 zile de la data emiterii facturii", al.(2) prevăzând obligația de plată și amajorărilor de întârziere"egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat", fără a depăși cuantumul debitului.

Articolul 36 al.1 din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități prevede de asemenea expres că: "Raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii de utilități publice sunt raporturi de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat".

Dreptul comun în materie este reprezentat de art.1082 Cod civil și respectiv art.43 Cod comercial - având în vedere că reclamanta este o societate comercială -, care stipulează că "Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile", text ce se coroborează cu art.5 al.2 din OG 9/2000, conform căruia "Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia datorează numai dobânda legală".

Așa fiind, reclamanta-recurentă, ca societate comercială prestatoare a unor servicii către intimat, era în drept a-i solicita în caz de întârziere în plata facturilor aferente serviciilor de care a beneficiat, majorările prevăzute de Legea 326/2001 - în vigoare în intervalul în litigiu -, ori dobânda legală comercială prevăzută de OG 9/2000, această din urmă variantă fiind cea aleasă de recurentă.

Ori, prima instanță, deși a făcut referire în motivarea sentinței de fond de incidența în speță a dispozițiilor din Codul comercial, precum și la dispozițiile Codului civil, a procedat în final în contradicție cu prevederile evocate, respingând pretențiile reclamantei privind suma de 56,23 lei cu titlu de dobânzi anterioare perfectării contractului scris sus-menționat.

Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la admiterea recursului promovat de reclamanta - - I, cu consecința modificării în parte a sentinței civile 3626/E/2007 a Tribunalului Iași, în sensul admiterii și a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 59,23 lei reprezentând dobânda legală, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul introdus de "" I împotriva sentinței nr. 3626/21.11.2007 a Tribunalului Iași sentință pe care o modifică în parte.

În fond, obligă pe pârâta să plătească reclamantei - I și suma de 56,23 lei cu titlu de dobândă, aferentă perioadei noiembrie 2004 -august 2005.

Obligă pe pârâta să plătească recurentei - "" - I suma de 22,50 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

14.03.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Leocadia Roșculeț, Dan Mircea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Iasi