Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1686/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1686
Ședința publică din22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra recursului declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotrivasentinței nr.1218 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, pârâtă-intimată fiind Administrația Finanțelor Publice.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2009 au lipsit părțile, astfel încât instanța, pentru a da posibilitatea intimaților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22 octombrie 2009, aspectele relevate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 06.05.2009, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Financiară a municipiul F solicitând obligarea acestora la restituirea taxei speciale pentru autoturisme la prima înmatriculare în sumă de 18665 lei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 25.07.2007 a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, pentru a cărui înmatriculare în România a achitat, în contul bugetului de stat, cu chitanța seria -, nr. -, taxă de primă înmatriculare în cuantum de 18665 lei.
În raport de dispozițiile art. 141 alin. 2 și 4 din Constituție în care se face referire la supremația dreptului comunitar, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei de primă înmatriculare - art. 2141-2143- încalcă dispozițiile tratatului CEE, în speță ale art. 90 par.1 și nu pot fi aplicate.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât prin Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România, prin Legea nr. 157/2005, în care se prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare, înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratat și actul de aderare.
Fiind dată prioritatea dreptului comunitar asupra dreptului național ca o chestiune de principiu, statele membre având obligația de a garanta ca legislația națională să nu prezinte vreun obstacol la deplina lui eficacitate, un stat membru care nu a procedat în acest sens ar putea să fie supus unei reclamații în justiția comunitară conform art. 226 CE.
Prim - pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe).
De asemenea, prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, ordonanță care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art. 11 din actul normativ mai sus menționat se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată la cap. VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Concluzionând legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, iar nu restituirea integrală a acesteia.
Prin sentința nr.1218 din 18.06.2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Finanțelor Publice F la restituirea către reclamantă a sumei de 18665 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului marca Volkswagen cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Tribunalul a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art.90 al.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Prim-pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Împotriva sentințeia declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
În motivarea recursului a arătat că spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Examinând recursul de față, întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile nr.OUG50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale nr.OUG50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiîmpotrivasentinței nr.1218 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, pârâtă-intimată fiind Administrația Finanțelor Publice.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./28.10.2009
jud.fond
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
