Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1928/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1928

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivasentinței nr. 1259 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamant fiind .

La apelul nominal au lipsit pârâta - recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice S, pârâta - intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului R și reclamantul - intimat.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța socotindu-se lămurită, constatând că recursul este în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 07.05.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și a Municipiului, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 1238 lei, la plata căreia a fost obligat pentru obținerea primei înmatriculări a autoturismului marca Skoda.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că, în primul rând, la data de 07.04.2008 a achitat pentru autoturismului marca Skoda, pentru aoî nmatricula în România, taxa de 3484 lei, iar ca urmare a solicitării sale privind restituirea taxei, i s-a aprobat restituirea sumei de 2246 lei, diferența dintre taxa de primă înmatriculare și taxa specială de poluare, rămânând de restituit suma de 1238 lei.

În al doilea rând, prin obligarea la plata acestei taxe, la acea dată, au fost încălcate dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de înființare a Comunității Europene, deoarece în prezent România este membră cu drepturi depline a acestei comunități, iar între statele comunitare nu se poate percepe o astfel de taxă la înmatricularea unui autoturism ce provine dintr-un stat membru, ci numai dacă acesta a fost achiziționat din afara Comunității Europene.

Deoarece supremația dreptului comunitar este statuată și garantată în România la nivel constituțional - art. 148 al.2 și 4 din Constituția României - rezultă faptul că dispozițiile Codului fiscal în vigoare la data efectuării plății, privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv cele cuprinse în art. 2141și 2142încalcă dispozițiile tratatului și deci nu pot fi aplicabile în speță.

În al treilea rând, a solicitat pârâtei, restituirea integrală a acestei taxe, iar răspunsul pârâtei s-a concretizat în aceea că i s-a aprobat restituirea sumei de 2246 lei reprezentând diferența între taxa specială achitată și taxa de poluare.

Consideră reclamantul că și acest răspuns încalcă legislația comunitară, dar și pe cea internă.

În drept au fost invocate dispozițiile art.11 și art.148 din Constituție,art.90, 25 și 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, art.112 și art. 274c.pr.civilă.

În dovedire a anexat la dosar, în copie, înscrisuri.

Pârâții, legal citați nu au formulat întâmpinare.

Prin sentința nr.1259 din 18 iunie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 1238 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare.

Pe fondul cauzei, prima instanța a constatat că, prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.

In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.

taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.

Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.

Reclamantul a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.

Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

Din interpretarea art.2142din Codul fiscal a rezultat că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.

S-a realizat astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.

Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vigoare de la data de 1 iulie 2008 s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, fiind emisă și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice.

La art. 11 din OUG nr.50/2008 se instituie temeiul pentru restituireadiferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.

În condițiile în care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, acțiunea reclamantului prin care solicită restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare este nefondată.

În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".

Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.

Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.

au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.

Așadar, intre impozite si taxe exista unele deosebiri, printre care:

- n cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele;

- cuantumul lor se determină diferit;

- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.

Ca atare, față de aspectele anterior expuse, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.

Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.

De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".

Analizând actele și lucrările dosarului, urtea constată recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare între produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Român.

Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.

Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.

Cu privire la existența impozitării discriminatorii în speță, Curtea observă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene - și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.

Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.

În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.

Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:

"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 p. 1-0000, par. 55 și jurisprudența acolo citată).

46. În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, p. 1-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).

47. Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art90 par. 1 este încălcat atunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).

52. În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective.Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

53. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

54.Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea rezidualăataxei de înmatriculare.

55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.

56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.

57.Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând otaxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timpcât:

-taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;

-valoarea taxei,determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, desemenemanieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.

Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

Având în vedere această concluzie,Curteaconstată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivasentinței nr. 1259 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamant fiind .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex/12.11.2009

Jud. fond

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Andrieș Maria, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1928/2009. Curtea de Apel Suceava