Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
ȘECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 210
Ședința publică din 05 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3235 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), reclamant intimat fiind, domiciliat în mun. F, str. -,.82,.A,.7, județul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit pârâta recuremntă Direcția Generală a Finanțelor Publice S și reclamantul intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus prin serviciul arhivă al instanței, întâmpinare de către reclamantul intimat, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.6279/86 din 28.08.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.031 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, a despăgubirilor aferente constând în dobânzi legale, calculate la suma încasată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 09.04.2008 a achitat pentru autoturismul marca Ford, suma de 5.031 lei ca taxă specială de primă înmatriculare, suma fiind calculată conform dispozițiilor art.214 ind.1 Cod fiscal, introdus prin Legea nr.343/2006 modificat prin OUG nr.110/2006 și nr.418/2007.
Fără a se ține cont de faptul că prevederile art.214 ind.1 - 214 ind.3 au ca efect perceperea de către statul român a unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale, încălcându-se astfel nu mai puțin de trei articole ale Tratatului CE, respectiv 25, 28 și 90, astfel: art.25 reglementează faptul că" între statele membre sunt interzise taxele vamale, la import și la export sau taxele cu efect echivalent".
In spiritul aceleiași reglementari art. 28, prevede ca ". Intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent", iar ca un corolar la aceste doua articole, art. 90, vine sa statueze faptul ca "Nici un alt stat nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mult decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție".
Or, Guvernul României, prin aplicarea acestei taxe speciale, încalcă flagrant dispozițiile legale ale Uniunii Europene.
pe care le face intimata, la prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) este nefondata, deoarece prin Directiva 92/12 CEE a Consiliului Europei din 25.02.1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor, privind deținerea, circulația si monitorizarea acestor produse, respectiv art.3 precizează limitativ care sunt produsele accizate iar in cadrul acestei enumerări nu se regăsesc automobilele, de aici reieșind fără putința de tăgada faptul ca taxa speciala, de prima înmatriculare, reprezintă strict o măsura fiscala interna.
Potrivit dispozițiilor inserate în Constituție, respectiv art.11 al.1 și 2 și art. 148 alin. 1,2,3,4, normele comunitare au prioritate față de normele interne.
A mai arătat reclamantul că, Curtea de Justiție a hotărât în mod consecvent că, o taxă pecuniară care face parte dintr-un sistem de taxe interne si care este aplicata sistematic categoriilor de produse conform unor criterii obiective indiferent de originea produselor se încadrează în sfera art. 90 din Tratatul CE. O taxa de înmatriculare a automobilelor, precum este cea percepută în România, este de natura fiscala si este perceputa nu ca urmare a faptului ca un automobil trece granița unui stat membru care aplica o asemenea taxa, ci ca urmare a altor activități operative, care includ taxa de prima înmatriculare a automobilelor în statul respectiv.
Taxa de primă înmatriculare reprezintă o restricție abuzivă cu caracter discriminatoriu percepându-se pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate la noi în țară, taxa nu se mai percepe în cazul vânzării ulterioare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, având în vedere că în mod abuziv reclamantul a fost lipsit de suma de 5.031 lei, solicitat obligarea pârâtei să-i achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod Civil, respectiv dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data restituirii efective.
In drept a invocat disp. art.112 Cod proc. civ. art.11 și 148 din Constituția României și art.25, 28 și 90 din Tratatul
In dovedire, reclamantul a depus la dosar, în copie, chitanța nr.- din 09.04.2008, adresa nr.12.083/14.08.2008 emisă de F, certificat înmatriculare autoturism, cartea de identitate, contract de vânzare-cumpărare.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, fiind o taxa distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) si cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
In ceea ce privește cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale de la data plății și până la data restituirii efective, a arătat că potrivit disp. art.124 alin.1 și.2 din OG nr.92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2 sau la art.70, după caz.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Prin sentința nr. 3235 din 06 noiembrie 2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să restituie acestuia contravaloarea taxei de primă înmatriculare de 5.031 lei, achitată cu chitanța seria - nr.- din 9.04.2008, precum și dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce a instituit obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art. 90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce s-a plătit cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplica în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art.148 al.2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că cererea cu care a fost investită este întemeiată în ceea ce privește pretenția reclamantului de restituire a contravalorii taxei speciale, ce a fost percepută cu încălcarea disp. art.90 al.1 din Tr. astfel încât o va admite, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantului c/v taxei de primă înmatriculare în cuantum de 5.031, achitată cu chitanța nr.- din 9.04.2008, precum și dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susține recurenta că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Mai arată recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
În fine, menționează pârâta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 nu sunt fondate, întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 Nadasdi și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru considerentele învederate,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3235 din 06 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), reclamant intimat fiind, domiciliat în mun. F, str. -,.82,.A,.7, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.-
Jud.fond:
Tehnoredact./
2 ex./09.02.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen