Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 199/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcț. publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR.199
Ședința publică din 5 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B cu sediul în municipiul B, nr.5, județul B, în calitate de reprezentant al pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană cu sediul în,-, județul S și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 3194 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamanta intimată, lipsă fiind recurenții și reclamantele intimate și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, reclamantele intimate au depus la dosar prin serviciul arhivă întâmpinare.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 09.07.2008, reclamantele, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Economiei și Finanțelor B, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 începând cu data de 01.01.1999 și până în prezent, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate și acordarea acestora și pentru viitor.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Alineatul 2 al aceluiași act normativ prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Atât funcționarii publici cât și personalul contractual se încadrează în aceste prevederi legale.
Întrucât unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept, încă de la apariția Legii nr. 142/1998, alte categorii, printre care se află și reclamanții, ca funcționari publici și personal contractual, sunt supuși unui tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și a legii invocate.
Au mai susținut reclamantele că atât timp cât au calitatea de salariați în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, reclamantele consideră că au dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, deoarece, prin încasarea unei asemenea alocații li se asigură o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a li se asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat în calitate de reprezentant al Direcției Generale a Finanțelor Publice S întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că prevederile Legii nr.142/1998 nu constituie o normă juridică cu caracter imperativ, ci, din contra, una permisivă. Ca urmare, legea nu impune angajaților obligația de acordare a tichetelor de masă, ci doar prevede posibilitatea acordării acestora.
Prin sentința nr. 3194 din 30 octombrie 2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 1999 - 9 iulie 2005 și a admis în parte cererea formulată de reclamante obligând pârâții S și B să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998 începând cu data de 9 iulie 2005 și până la 30 octombrie 2008 proporțional cu timpul de muncă lucrat, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data efectuării plății.
Totodată a respins ca prescris capătul de cerere privind plata tichetelor de masă în perioada 1 ianuarie 1999 - 9 iulie 2005 și a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pentru viitor.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excep ția prematurității acțiunii invocată de prim pârâtă în întâmpinare, instanța a respins-o cu motivarea că în speță reclamantele au exercitat recursul administrativ prealabil, obligatoriu înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ.
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrative individual trebuie să solicite autorității publice eminente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Reclamantele s-au adresat DGFP S prin cererile nr.18552/03.10. 2008, 18551/03.10.2008 și 18736/06.10.2008.
În conformitate cu disp. art.109 alin.2 Cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
La prima zi de înfățișare, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 1999 - 9 iulie 2005.
Asupra acestei excepții instanța a reținut că, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1998, dreptul la acțiune, având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantelor a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamantele au învestit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni 09.07.2008 s-a constatat că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.1999 - 09.07.2005 deoarece acestea au fost solicitate după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca urmare, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la perioada 01.01.1999 - 09.07.2005, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca prescris.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamantelor este fondată pentru următoarele considerente:
Reclamantele sunt salariate în cadrul DGFP S, iar potrivit art. 1 din Legii nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozițiile art.1 și art.2 din Legea nr. 193/2006, prevăd că societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
În baza art.41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Așadar, atâta timp cât reclamantele au calitatea de salariate funcționând în cadrul DGFP S, care reprezintă o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că aveau dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații li se asigură reclamanților o protecție privind securitatea muncii constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, acordarea acestor tichete de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al reclamantelor constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, reclamanților, condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Faptul că Legea nr.142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu însemnă în mod automat că reclamanții nu au dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâta angajatoare avea obligația să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatoarea nu și-a respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde ca reclamanții nu pot solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială al reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Mai mult, prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pe viitor, instanța urmează să o respingă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP B în calitate de reprezentant al pârâților DGFP S și MEF B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că potrivit prevederilor Legii nr.142/1998 acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, ci doar o facultate a angajatorului și că acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori. A mai arătat că MEF și DGFP S nu au prevăzute în buget sumele necesare pentru plăți reprezentând contravaloarea tichetelor de masă și nici nu a avut sume cu această destinație pe parcursul timpului.
Recursul este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Dreptul solicitat - tichete de masă - este reglementat prin Legea nr.142/1998 care în art. 1 prevede că " salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă".
În art. 1 al. 2 din același act normativ se arată că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Din examinarea celor două texte legale rezultă că acordarea tichetelor de masă se poate face ( nu este o obligație ) doar în limita bugetelor existente.
Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli.
Rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale învederate că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și în plus de aceasta, se acordă doar sub condiția cuprinderii lor în buget.
Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept.
Potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2004 - 2007, respectiv Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004- art. 40; Legea nr. 379/2005- art. 24; Legea nr. 487/2006 - art. 18, în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Nu există astfel o încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenții ori protocoale adiționale.
Nu orice diferență de tratament constituie o discriminare.
Întreaga argumentare a primei instanțe se întemeiază pe încercarea de a transforma o simplă facultate într-un drept dobândit; de a acorda forță juridică obligatorie unei simple posibilități abstracte, în lipsa unei manifestări voliționale concrete.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada nici a existenței bugetului repartizat, având în vedere și decizia nr.14/2008 a ICCJ, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va modifica în totalitate sentința atacată și se va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantelor pentru acordare alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B cu sediul în municipiul B, nr.5, județul B, în calitate de reprezentant al pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană cu sediul în,-, județul S și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 3194 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Modifică în totalitate sentința nr. 3194/2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Respinge ca nefondată acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
2ex/10.02.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Artene Doina, Galan
