Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
ȘECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 211
Ședința publică din 05 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3218 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), reclamant intimat fiind - la Cabinet avocat - str. -. -, nr. 6, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice S și reclamantul intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- la data de 01.09.2008, reclamantul - cu domiciliul ales la Cabinet av. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - prin Administrația Finanțelor Publice Sas olicitat a se dispune anularea actului administrativ nr. 20596 din 08.04.2008, emis de DGFPS și restituirea sumei de 6.287 RON, reprezentând taxă specială pentru înmatriculare autoturism, achitată prin chitanța seria -, nr. - din data de 20.02.2007, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2007 achiziționat din Germania un autoturism second - hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de 6.287 RON.
Mai arată că această taxă, introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006, reprezintă un nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iar conform art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
A mai arătat reclamantul că plata acestei taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007, care contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, conform căruia nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât produselor naționale similare.
De asemenea, a susținut reclamanta că taxa percepută de autoritățile române are caracterul unei restricții cantitative, fiind susceptibilă de a împiedica comerțul intracomunitar și prin urmare libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar presupune respectarea întocmai a disp. art. 28 din Tratatul CE, obligație pe care statul român a încălcat-o, iar în raport de prev. art. 141 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă disp. Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
În fine, a învederat reclamanta că diferența de aplicare a taxei demonstrează un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, această taxă nu se mai percepe. iar urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, prev. art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi aplicabile în cauza de față.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând în primul rând că art. 90 din, invocat de reclamantă prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
A mai arătat pârâta că între impozite și taxe există unele deosebiri, față de care taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, având un regim de reglementare diferit.
În fine, a susținut pârâta atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei tace precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prin sentința nr. 3218 din 06 noiembrie 2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să restituie acestuia contravaloarea taxei de primă înmatriculare de 6.287 lei, achitată cu chitanța seria - nr.- din 20.02.2007 precum și dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă; a fost respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ nr. 20596 / 08.04.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice a Județului S, ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
S-a mai reținut că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susține recurenta că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Mai arată recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
În fine, menționează pârâta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 nu sunt fondate, întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru considerentele învederate,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3218 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), reclamant intimat fiind - la Cabinet Avocat, cu sediul în S, str. -. -, nr. 6, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.-
Jud.fond.
Tehnoredact./
09.02.2009/2 ex.
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
