Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
ȘECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 213
Ședința publică din 05 februarie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3199 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantă intimată - -COM SRL, cu sediul în Câmpulung M,-, jud. S, prin reprezentant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat care substituie pe avocat - pentru reclamanta intimată " Proc-Com" Câmpulung M, lipsă fiind aceasta și pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat care substituie pe avocat - pentru reclamanta intimată " Proc-Com" Câmpulung M pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17 septembrie 2008, înregistrată sub nr. sub nr-, reclamanta - -COM SRL Câmpulung M, prin reprezentant, chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.674 lei reprezentând taxă specială achitată cu ordinul de plată nr. 43/24.04.2007 la Trezoreria mun. Câmpulung M cu dobânda legală calculată de la data de 24.04.2007și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a achitat la Trezoreria municipiului Câmpulung M, cu ordinul de plată nr. 43 din 24.04.2007 suma de 5.674 lei reprezentând taxa specială pentru autoturismul marca Renault.
Cu adresa înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice cu nr. 75202/23.07.2008 a solicitat restituirea acestei taxe, considerând că taxa prev. de art. 2141Cod fiscal contravine dispozițiilor art. 90 din care interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Plata aceste taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, art. 90, în conformitate cu care nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mare decât, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Potrivit legislației românești, taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 și se datorează statului român cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul, însă pentru autovehiculele second hand achiziționate din România, stat comunitar de la 01.01.2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
În raport de dispozițiile art. 141 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamanta a învederat instanței că diferența de aplicare a taxei demonstrează un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, ordinul de plată nr. 43 din 24.04.2007, adresa nr. 75202/23.07.2008.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112 și 274 Cod procedură civilă și art. 90 din
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea excepției, a arătat că prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, ordonanță car a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art. 11 din actul normativ mai sus menționat se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată la cap. VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Pârâta a considerat că, în condițiile în care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, acțiunea reclamantei prin care solicită restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe). Este o taxă cu un regim de reglementare diferit, fiind datorată și achitată în momentul solicitării serviciului de înmatriculare a autovehiculului.
Prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere, pârâta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilirea, care reglementează că dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prin sentința nr. 3199 din 30 octombrie 2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să restituie acesteia contravaloarea taxei de primă înmatriculare de 5.678 lei achitată cu ordinul de plată nr. 43/24.04.2007 reprezentând taxă specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului marca RENAULT cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii effective, de asemenea a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de prim-pârâtă prin întâmpinare, instanța a constat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele adoptate în materie comunitară cu privire la libera circulație a mărfurilor, dispoziții care au prioritate față de dreptul național, dat fiind principiul preeminenței dreptului comunitar.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susține recurenta că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Mai arată recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
În fine, menționează pârâta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 nu sunt fondate, întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru considerentele învederate,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S, str. - - nr. 7, județul S, în calitate de mandatar al Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 3199 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantă intimată - -COM SRL, cu sediul în C-. M,-, jud. S, prin reprezentant,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.-
Jud.fond:
Tehnoredact.
09.02.2009/2 ex.
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
