Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 538/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 538/R/
Ședința publică din 23 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta - -, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței nr. 321 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, domiciliată în comune,-,.12,.B,.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-reclamantă, în baza delegației de la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei, potrivit chitanței nr. 11186 din 23.05.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești și cu 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurentei-reclamante, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în fond și obligarea pârâtei să achite contravaloarea serviciului prestat. Consideră că nu era necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute de art. 7201cod.pr.civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.321 din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - - V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâta, cu domiciliul în,-,.12,.B,.1, județul V, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 694, 72 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de gospodărie comunală aferente perioadei iulie 2006 - octombrie 2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că în baza contractului de prestări servicii nr.1283/01.01.2006, încheiat cu pârâta, i-a livrat acesteia apă potabilă și servicii de canalizare, pentru plata cărora a emis facturile de la filele 8-12 dosar, pentru suma de 694,72 lei, sumă pe care pârâta a refuzat-o la plată nejustificat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1073, art.1079 Cod civil, Legea nr.241/2006, art.30 din Legea nr.51/2006 și art.46 Cod comercial.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.1283/01.01.2006, în baza căruia reclamanta a livrat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare, fiind emise facturile de la filele 8-12 dosar, pentru suma de 694,72 lei, sumă pe care pârâta a refuzat-o la plată în mod nejustificat.
In ședința publică din 26.02.2008, instanța a invocat, din oficiu, excepția neefectuării procedurii prealabile a concilierii.
Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 Cod pr.civilă, excepția invocată, tribunalul a reținut că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea 262/2007, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor ce au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii, iar conform art.7 alin.6 lit.c, plângerea se face în termen de 6 luni de la data încălcării obligației contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractelor.
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantei, prezentă la dezbateri, a precizat că nu a efectuat procedura prealabilă a concilierii, dar a luat legătura verbal cu pârâta.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs reclamanta, care a criticat-o sub aspectul nelegalității, în sensul următoarelor:
Cererea sa de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 10 alin. 1 din nr.OUG 119/2007 și ale art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, astfel că în mod greșit s-a reținut incidența excepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul dintre părți nu are natura unui contract administrativ, ci are caracter comercial. Mai mult, conform art. 5 alin. 2 din nr.OUG 119/2007, în cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este nevoie de parcurgerea concilierii directe prevăzute de art. 720 ind. 1 Cod pr. civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civilă, curtea constată următoarele:
Recursul este fondat, pentru cele ce se vor reda în continuare.
În legătură cu soluționarea acțiunii de către prima instanță, prin reținerea incidenței excepției reglementată de art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, se constată că, prin aplicarea greșită a legii a fost calificat contractul încheiat între părți, de furnizare și utilizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, ca având natura unui contract administrativ.
Astfel, cererea reclamantei, de obligare la plata contravalorii serviciilor prestate, se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile de utilități publice, act normativ care prin art. 1 stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor comunitare de utilități publice. Potrivit alin. 2, în înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură, printre altele, și alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate. Un alt act normativ ce reglementează expres serviciul de alimentare cu apă și canalizare este Legea nr. 241/2006 care, prin art. art. 30, statuează că furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv, plata facturilor urmând a se face conform celor arătate la alineatele următoare ale aceluiași text de lege. Tot în Legea nr. 241/2006, s-a prevăzut, prin art. 43, că dispozițțile sale se completează cu Legea nr.51/2006, lege cadru pentru serviciile de utilitate publică. Or, în aceasta, la art. 36 alin. (1) se precizează că raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat. Faptul că prin art. 51 alin. (3), din forma inițială a Legii nr. 51/2006 s-a prevăzut că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ, nu conferă contractului dintre operatori (furnizori ai serviciului) și utilizatori - care pot fi, conform celor două acte normative menționate, și consumatorii casnici - o natură administrativă, pentru a-i fi aplicabile, pentru soluționarea unei cereri având ca obiect plata serviciilor prestate, regulile stipulate de Legea nr. 554/2004. Natura contractuală a raporturilor juridice dintre operatori și utilizatori, supusă normelor de drept privat, consacrată prin legea cadru, aplicabilă sferei particulare a contractelor de furnizare a serviciilor de utilitate publică, exclude,"de plano"necesitatea recurgerii la procedurile prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv art. 7 alin. 6, reținut de prima instanță ca fiind incident în cauză. Drept urmare, excepția întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 nu era aplicabilă, soluționarea acțiunii prin prisma acesteia fiind greșită.
În schimb, trimiterile recurentei la prevederile nr.OUG 119/2007 nu au relevanță în cauză, în contextul excluderii exprese a prevederilor acestei ordonanțe în ceea ce privește contractele încheiate cu consumatorii (art. 2 alin. 2).
Dată fiind soluționarea cauzei prin prisma unei excepții care nu era incidentă în speța dedusă judecății, se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă, instanței competente, respectiv Judecătoria Rm.
Trimiterea la această instanță se impune în raport de modificările operate asupra alin. 3 al art. 51 din Legea nr. 51/2006, prin nr.OUG 13, intrată în vigoare la data de 26 februarie 2008. În raport de modificările survenite în cuprinsul art. 51 din Legea nr. 51/2006, competența soluționării unui asemenea litigiu revine judecătoriei, căreia urmează a-i fi trimisă cauza spre soluționare, în temeiul art. 725 Cod proc. civilă. Este adevărat că, de principiu, alin. 2 al art. 725 Cod proc.civilă, statuează că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței vor continua să fie judecate de instanțele investite inițial. Însă, în speță, dată fiind teza finală a aceluiași alineat, care stipulează că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt de imediată aplicabilitate, se impune investirea instanței devenite competente prin modificarea art. 51 alin. 3 din Legea nr.51/2006. Or, în condițiile art.36 din Legea nr. 51/2006, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.
Aceste dispoziții se impun a fi avute în vedere la interpretarea art.51 din același act normativ care, în alin.3 și 31, stabilește competențe diferite pentru litigiile contractuale dintre operatori și utilizatori, pe de o parte, și litigiile dintre unitățile administrativ teritoriale și operatori, pe de altă parte.
Prezenta cauză face parte dintre cele la care se referă alin.3, conform căruia soluționarea litigiilor contractuale dintre operatori și utilizatori, inclusiv cele ce izvorăsc din neplata contravalorii serviciilor furnizate sau prestate, se realizează de instanțele competente de la domiciliul utilizatorului.
aceste raporturi contractuale ca fiind de drept privat și distingându-le pe acestea de cele supuse competenței la care se referă Legea nr.554/2004, legiuitorul a dorit să le supună cenzurii instanțelor competente de drept comun.
Cum, în cauză, reclamanta este operator în condițiile definirii acestei noțiuni de art.2 lit. g din Legea nr.51/2006, iar pârâtul utilizator în condițiile lit. h din același articol și reținând că raporturile dintre aceștia sunt de natură privată, se impune concluzia că instanța competentă să soluționeze pricina de față, având în vedere și pragurile valorice la care se referă art.2 din Codul d e procedură civilă, este Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței nr.321 din data de 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercial și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta, domiciliată în localitatea,-, bloc 12,.B,.1, județul
Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre competentă soluționare, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.4
Jud.fond
2 iunie 2008
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
