Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 755/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 755/R/CA/2009
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A ÎN NUME ȘI PENTRU A I și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE AIP RIN DGFP A împotriva sentinței civile nr. 245/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G, cu împuternicire avocațială (fila 8) în reprezentarea intimatului reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și s-au depus prin serviciul registratură întâmpinare și note scrise formulate de către intimatul reclamant.
Avocat G înaintează spre vedere actele bunului în speță pentru a dovedi că acesta provine din UE. Declară că din eroare nu a depus copiile la dosar, însă le va depune până la sfârșitul dezbaterilor, și că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului și sub rezerva ca mandatarul intimatului reclamant să depună la dosar actele în dovedirea faptului că bunul provine din UE, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul mandatarului intimatului reclamant.
Avocat G, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului de față, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică și apreciază că dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile în speță, în primul rând față de faptul că la data plății se aplică alte reglementări cu privire la taxa de poluare și, în al doilea rând, legea nu retroactivează. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarul intimatului reclamant, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față,
Reclamantul a solicitat in contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, în cuantum de 5420 lei, plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadență până la data plății. Se solicită cheltuieli de judecată. In motivarea acțiunii se arată că reclamanta a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invoca preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul pentru Instituirea Comunității Europene față de dispozițiile din legislația internă.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin sentința nr. 245/CAF/06.03.2009 a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtele la restituirea sumei de 5420 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a creanței. Au fost acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 639 lei.
Instanța a reținut prin considerentele expuse că în discuție este o taxa ce se face venit la bugetul statului și fără plata acesteia nu este posibilă înmatricularea autoturismelor, iar anterior sesizării instanței a fost îndeplinită procedura prealabilă în sensul art. 7 din 554/2004. Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocată jurisprudența.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se susține că potrivit Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată atât produselor interne, cât și produselor importate. Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede că se restituie diferența dintre taxa specială încasată pentru autoturisme în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare pentru autovehicule. Dobânda legală se impune a fi acordată doar de la data pronunțării hotărârii.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civila. Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a importat din Germania un autoturism marca Skoda Superb in anul 2007, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal
Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, potrivit dispozițiilor art.205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei, dar pârâta arată că pentru restituirea taxei este necesar a prezenta chitanța ce atestă plata, cu mențiunea că nu a fost utilizată.
Taxa a fost perceputa in temeiul art. 214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Astfel, legea prevede căintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Din punctul de vedere al eligibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).
Norma internă încalcă prevederile Tratatul de instituire a Comunității Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește cănici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituțională consacră supremația dreptului comunitar și aplicarea directă a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice normă comunitară are forța juridică superioară nomelor naționale, chiar și în situația în care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. In caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediată, directă și prioritară, iar judecătorul național areobligațiasă aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat și de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.
In acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului comunitar, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. In această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria) cât și Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat că stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente in tarile respective.
In consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 și 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constată că prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitată de reclamant urmează a fi restituită.
Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicită restituirea sumei încasate la bugetul de stat. Legea prevede că se restituie, la cerere debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale si cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente (art.117 din Cod). Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale(art. 120 al.1 și 7 din Cod).Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori (art. 124 al.2 din Cod).
Reclamantul este îndreptățit la plata daunelor sub forma dobânzii legale, care se datorează de la data efectuării plății taxei către bugetul statului și până la data restituirii integrale, deoarece de la acea dată reclamantul a fost privat de folosința bunului său în sensul Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine,la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)
In conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. In același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.
In consecință, recursul pârâtei DGFP A, formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant al, este nefondat și urmează a fi respins.
Pentru aceste motive,
(Continuare decizia nr. 755/CA/2009 din dosar nr-)
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței nr. 245/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Obligă recurentele pârâte să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex/19.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan